Ce vrem noi de la Vlad Ţepeş?
Articolul nostru din ediţia de septembrie, „Vlad Ţepeş, 500 de ani de manipulare”, a stârnit un val de reacţii din partea cititorilor. Prezenţa autorului, lectorul universitar dr. Marius Diaconescu, de la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti, la emisiunea pe care o realizez în fiecare marţi seara la RFI România a amplificat şi mai mult dezbaterea.
Postată pe site-ul www.historia.ro, discuţia a generat un record de cititori şi de comentarii, nu neapărat pozitive. Dimpotrivă. Unii au cerut ca profesorul Diaconescu să fie scos de la catedră, alţii l-au trimis „înapoi la Budapesta şi la Viena”, acolo unde autorul articolului a făcut studii şi a cercetat arhive. S-au găsit şi câţiva care au propus soluţii încă şi mai radicale:să fie sesizate SRI-ul şi Parchetul, să fim expulzaţi şi să ni se retragă cetăţenia română.
În fond, cu ce am păcătuit? În primul rând, articolul lui Marius Diaconescu a arătat imaginea unui Vlad Ţepeş mai apropiat de realitate decât de imaginea sa fabricată, începând cu secolul XIX şi până în perioada comunistă. Un Vlad Ţepeş ca om al timpului său, un conducător militar şi politic remarcabil, într-un riscant joc de echilibristică politică între marile puteri ale regiunii, Ungaria şi Imperiul Otoman.
Un episod mult comentat de către cititori a fost acela al luptelor cu Moldova lui Ştefan cel Mare. Jenate, manualele noastre de istorie au trecut sub tăcere această realitate. Când, de fapt, ciocnirile dintre moldoveni şi munteni, de altfel nu tocmai rare în istorie, îşi au o explicaţie cât se poate de firească, dacă ţinem cont de gândirea omului medieval, nu a celui din vremurile moderne. Dar ceea ce a şocat, poate, cel mai mult, a fost afirmaţia profesorului Diaconescu, din emisiunea de la RFI, potrivit căreia filmele istorice româneşti sunt pline de falsuri. Şi că difuzarea lor, în continuare, pe unele posturi de televiziune, fără o pregătire a spectatorilor, nu ar face decât să prelungească efectele propagandei comuniste. Recunoaştem, am spulberat multe prejudecăţi şi am deranjat multe minţi odihnite. Şi vom continua, chiar dacă multe reacţii vor fi la fel de agresive ca şi până acum.
Ar fi mai comod şi, dacă privim la numărul mare de critici, chiar mai profitabil să ne aliniem interpretărilor tradiţionale. Nu o vom face. Prin asta, nu-i vom servi în niciun caz pe duşmanii României, care vor fi fiind ei. Vom servi România.
Ca să ne putem croi un destin demn, e mai bine să ştim cine am fost cu adevărat. Să nu ne fie teamă dacă unele dintre prejudecăţile noastre se vor prăbuşi! Avem o mulţime de lucruri de care putem fi mândri, în istoria spusă sincer şi relaxat, nu în cea impregnată de propagandă.Un exemplu veţi găsi chiar în ediţia de faţă. Puţini au auzit, probabil, de Ladislau Kán, voievod al Transilvaniei între 1294 şi 1315. Veţi afla însă că a fost unul dintre marii jucători politici ai Europei timpului său. Avem puterea de a ni-l asuma?
