Ce şi cum mâncau românii în secolul al XVII-lea

Cronicarul şi arhidiaconul sirian Paul de Alep (1627-1669) ne relatează câteva informaţii interesante despre consumul de mied (hidromel) la moldoveni. Se cunoaşte faptul că mierea are o puternică tradiţie multimilenară pe teritoriul locuit de geto-daci, mari consumatori de miere şi produse din miere. Acestă tradiţie arhaică s-a păstrat până în zilele noastre, România fiind unul din marii producători de miere ai Europei. Vizita sirianului în Moldova avea ca scop strângerea de fonduri pentru Biserică (tatăl său Macarie a fost Mitropolit de Alep-1635 şi Patriarh al Antiohiei-1647).

Moldovenii şi miedul

Despre consumul de mied şi regimul alimentar al moldovenilor din secolul XVII, aflăm următoarele:

”... Ne-am aşezat apoi la masă. Nu era decât bob fiert în apă şi mazăre sau fasole fiartă, fără ulei, care semăna cu măzărichea, şi varză păstrată în saramură[1]pentru tot anul, şi nimic altceva. După cum am spus, ei nu întrebuinţează nici vin, nici ulei, afară de sâmbătă şi duminică, dar ei beau must de mere[2]Iar pentru noi domnul a pus să ni se dea, în zilele de miercuri şi vineri din post şi în timpul acestei prime săptămâni, bere şi mied, căci în toată această ţară nimeni nu bea apă goală, afară doar de câţiva.

Sesamonul[3]măcinat, uleiul de sesamon şi sesamonul boabe le sunt cu totul necunoscute;negustorii greci sunt cei care aduc din Turcia europeană untdelemnul, măslinele, icrele tescuite, caracatiţa, zeama de lămâie, năutul, orezul şi fideaua şi altele de acest fel. Plăteau ocaua de ulei o jumătate de piastru, ocaua de icre tescuite un piastru şi jumătate, ocaua de caracatiţă uscată un piastru riyal, iar ocaua de năut un sfert de piastru, căci locuitorii din toată această ţară, în afară de cei bogaţi, nu le cultivă şi nu le cunosc.”

Legumele şi produsele Moldovei

”Cât despre legume, ca sfecla, pătrunjelul, ceapa albă şi usturoiul, acestea nu cresc decât după Paşte, căci în tot timpul postului ninge mereu ziua şi noaptea, iar dimineaţa pământul este tare ca piatra;mai ales râurile sunt îngheţate. Când răsare soarele şi ziua se mai încâlzeşte, zăpada se topeşte şi se schimbă într-un noroi gros care ajunge până la genunchi. În mănăstirile şi în casele celor bogaţi sunt adâncituri[4]mari boltite, din piatră, numite în limba lor pivniţe, unde pun butoaiele cu vin;acolo sunt şi locuri pentru păstrarea legumelor. Înainte de iarnă şi de căderea zăpezii ei smulg din pământ pătrunjelul şi ceapa pentru a le pune în pivniţe. Prazul se găseşte din belşug şi e foarte dulce. Ei păstrează legumele în adânciturile de care am vorbit si, mulţumită răcoarei care domneşte acolo, ele ţin. Când e nevoie, ridică de acolo după voinţă şi le mănâncă, mai ales în timpul postului. În mănăstiri, după cina de miercuri seară, se posteşte până vineri seară.”

Despre produsele pe care moldovenii le aduc sâmbăta dimineaţă în Biserică pentru a fi sfinţite, aflăm următoarele:

”În prima sâmbătă, de dimineaţă, am ieşit de la utrenie, apoi s-a tras clopotul cel mare după ceasul al treilea;[5]nu s-a ieşit de la liturghie decât aproape de ceasul al cincilea.[6]În ziua aceea au adus multe farfurii cu colivă, cu miere şi cu mirodenii în cinstea Sfântului Teodor martirul. După liturghie, preotul a ieşit din altar ca să tămâieze;după aceea, s-au cântat troparele sfântului, apoi s-au rostit rugăciunile pentru morţi, iar domnul nostru patriarh a citit rugăciunea pentru colivă şi s-a rugat pentru cei care o aduseseră în cinstea mucenicului, cât şi pentru odihna morţilor lor.

După ce le-a împărţit anafură şi după ce au sărutat icoana martirului, credincioşii s-au întors la stranele lor pentru ca toţi acei care aduseseră farfuriile cu colivă să se poată înfăţişa înaintea domnului nostru patriarh care lua pe rând puţină colivă cu o linguriţă de argint sau de fildeş. Aceştia mergeau apoi pe rând la cei de faţă, până la cel urmă. Apoi, domnul nostru patriarh a ieşit înaintea lor, la uşa bisericii, ca de obicei;a binecuvântat pe credincioşi în timp ce aceştia ieşeau în tăcere, doi câte doi, până ce au ieşit toate femeile.”

Bibliografie

Călători străini despre Ţările Române, vol.VI, partea I, îngrijită de M.M. Alexndrescu-Dersca Bulgaru, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, p.58-60.

Note

[1] Bi-ma wa milh”în apă şi sare”, murată.

[2] Ma tuffah”apă de mere”.

[3] Plantă originară din Africa. Din seminţele ei se extrage un ulei galben, fără miros.

[4] Maghair”peşteri”.

[5] Este vorba de ora 9 dimineaţa.

[6] Ora 11.