Ce rol avea regele în Sumer?
Prima etapã a civilizaţiei dezvoltate între Tigru şi Eufrat o reprezintã creaţia statalã sumerianã, una dintre cele mai vechi care o încadreazã în prima fazã asa-zisã istoricã. Sumerienii îşi fac apariţia în sudul Mesopotamiei la începutul mileniului al IV-lea a.Hr., venind probabil fie din Asia Centralã, din Iran sau din zona Elamului. O populaţie non-indo-europeanã care vorbea o limbã aglutinantã, practica agricultura şi creştea vite, ajunge sã cunoascã prelucrarea metalelor şi era familiarizatã cu cultul strãmoşilor.
În perioada Uruk (asezare cunoscutã din mileniul al V-lea a.Hr. şi devenitã cãtre anul 2300 a.Hr. cea mai puternicã din Babilon), apar temple şi construcţii impozante, precum turnurile gigant de tip zigurat şi se dezvoltã în acelaşi timp tehnica ceramicii. Scrierea pictograficã începe sã evolueze spre forma cuneiformã. Perioada Djemdet-Nasr se remarcã prin organizarea de oraşe-stat conduse de regi, fiecare beneficiind de independentã şi de o structurã economicã relativ complexã. Carul cu douã roţi revoluţioneazã transporturile. Palatele capãtã dimensiuni colosale. Înainte de potop (probabil în jurul anului 3600 a.Hr., când este devastatã zona vãilor joase ale Mesopotamiei), cele mai importante oraşe-cetãţi din Sumer, centre atât politice cât şi culturale, erau Ur (Mougheir0, Uruk (Warka), Eridu (Abu Shahrein), Nippur (Niffer), Umma (Djoha), Lagaş (Tello).
Primul oraş care se impune este Lagaş, când regele Eannatum se emancipeaza de sub dominaţia oraşului akkadian Kiş, pe care îl va anexa. Eannatum supune regii elamiţi şi alte oraşe sumeriene, ajungând într-un final stãpânitorl întregului Sumer. Domnia regelui Urukagina (secolul al XXIV-lea a.Hr.) marcheazã un moment importnat din istoria Sumerului, întreprinzând reforme care contribuie la întãrirea justiţiei şi ordinii sociale. Regel din Umma, Lugal-zagissi, supune însã Lagaşul, precum şi celelalte cetãţi, fondând regatul unit al Sumerului. Declinul acestuia va începe odatã cu conflictele cu semiţii akkadieni.
Cele mai vechi formaţiuni politice sumeriene am putea spune cã apar în cel de-al IV-lea mileniu a.Hr. Oraşul-stat reprezintã un centru administrativ, politic, cultural şi religios, care cuprinde şi un teritoriu rural lucrat de comunitãţile obşteşti. Oraşul-stat era condus de un rege (lugal) sau de un soi de guvernator (patesi/etsi) şi se afla într-o stare conflictualã perpetuã cu celelalte cetãţi. Sã vedem acum ce rol avea regele şi cum era imaginat de cãtre societatea sumerianã. Regalitatea sumerianã avea un caracter sacral, demonstrat de ceremonia de anul nou (zagmuk) care presupunea mai multe etape menite sã reînnoiascã lumea prin intermediul regelui, care era privit drept mediatorul dintre zei şi oameni. Pe scurt, acestea se rezumã la:ispãşirea regelui (dezbrãcarea de embleme) şi enunţarea nevinovãţiei sale, reiterare a captivitãţii zeului Marduk/Enlil;procesiunea sacrã care urmeazã eliberãrii ce conduce pânã la o locaţie denumitã bit akitu;sãvârşirea unor lupte rituale care reitereazã atacul zeilor asupra lui Tiamat, urmate de procesiunea triumfalã;unirea sacrã (hieros gamos) cu preoteasa care o întruchipeazã pe zeiţa Ishtar;în cele din urmã stabilirea sorţii pentru anul nou.
Regele este aşadar cel care determinã şi creeazã anul, cel care garanteazã mântuirea poporului sãu. Ba uneori, când trebuia sã ispãşeascã pãcatele poporului, beneficia de un substitut, care era ucis în locul sãu. ”Pãstorul popoarelor” sau ”regele celor patru pãrţi ale lumii” are o dublã descendenţã, umanã şi divinã, care îl plaseazã în categoria de element de legãturã între cele douã aspecte, uman şi divin, pe care le uneşte prin înclinaţia sa cãtre ordine şi cunoaştere. Rolul de pãstor este un laitmotiv în imaginarul regal sumerian. Regele participã la esenţa divinitãţii, dar el nu se preface niciodatã în zeu, aşa cum o face faraonul, ci doar îl închipuie. De altfel, şi Ghilgameş din epopeea omonimã ne aratã cã aspiraţia sa spre nemurire se dovedeşte zadarnicã şi tot ce îi rãmâne de fãcut este sã fie un rege bun pentru supuşii sãi. El, deşi prin unirea ritualã dintre uman şi divin devine creator al vieţii şi feritlitãţii, rmâne supus legilor umane. Sã nu uitãm cã şi Ghilgameş este o treime om şi cã nu poate deveni asemenea lui Utnapiştim, cel care a supravieţuit potopului. În epopee este transpusã ideea cã regele ajunge liant între cele douã lumi prin drumul cunoaşterii, care îl preface din tiran pãstor. El este sacru, dar nu divin.
Regele este zãmislit în pântecele zeilor:Ninhursag îi dã laptele sfânt, Innana îi dã un nume norocos, Ningirsu îi dã putere, Enki îi dã minte. Sacralitatea se întrevede şi din simboluri precum determinativul stea aşezat naintea numelui sau boneta cu doã coarne. Faptul cã totuşi nu e zeu este probat şi de plasarea statuilor lui Urnina sau Gudea (regi care au întreprins lucrãri edilitare importante şi comerţ consistent) în temple cu scopul de a fi ei aproape de zei, de a fi ei cei care se roagã, şi nu de a fi ei cei veneratî, ca în cazul faraonilor. În ceea ce priveşte veşmintele, regii apar iniţial în reprezentãri cu toiag şi raşi în cap sau purtând o fustã de lânã (cazul lui Urnina), pentru ca mai târziu sã fie reprezentaţi cu o matie cu franjuri peste umãrul stâng. Regalitatea sumerianã mai pãstra anumite caractere gentilice, dar treptat se orientalizeazã. Iniţal conducãtor absolut, din mileniul al III-lea îşi transferã prerogativele delegaţilor sãi:preoţi, judecãtori, funcţionari, ofiţeri. Preoţimea este cea care lanseazã ideea cã oraşul-stat este proprietatea unui zeu, pe care ajunge sã-l identifice cu regele. Regele se considera însã un locţiitor divin. Pentru cã funcţiile religioase şi cele civile ale regelui nu se deosebeau unele de altele, am putea spune cã statul sumerian era în esenţã unul teocratic, dar spre deosebire de Egipt, unde monarhul era asimilat cu zeul, în Mesopotamia regele ar putea fi privit cel mult ca un zeu local.
Ce atribuţii îşi aroga regele? Fiind marele preot şi delegatul zeilor pe lângã oameni, trebuia sã menţinã echilicrul în stat. Statul, considerat proprietate personalã, avea nevoie de o bunã administrae, realizatã îndeosebi prin grija faţã de diguri şi canaluri. Regele avea datoria de a-şi proteja supuşii, în acest sens fiind şi supremul şef militar şi marele judecãtor. Dispunea de resurse considerabile, nu numai din impozite, ci şi din comerţ pe cont propriu. De pildã Gudea obţinea dolerit din Makan, praf de aur din Miluha şi aramã din Elam. Percepea taxe şi achiziţiona marfã de la caravanele care treceau prin Mesopotamia, pe care la rândul sãu o comercializa. Palatul avea şi el ateliere meşteşugãreşti şi acorda licenţe de import negustorilor, dãdea împrumuturi cu dobândã, fixa salariile zilierilor, stabilea tarifele de arendã a terenurilor, fiscaliza activitatea meşteşugarilor şi percepea impozitele.
Deşi monarhia era absolutã şi puternic centralizatã, regii din Sumer şi Akkad nu aveau comportamentul unor despoţi orientali. Administraţia statalã se afla sub controlul unui dregãtor înalt, un soi de prim-ministru. Regele, ce-i drept, al Babiloniei, avea doi locţiitori, la Sippar şi Larsa. Tot Imperiul Babilonian era împãrţit în provincii conduse de guvernatori, care aveau atât autoritate cilivã cât şi militarã.
Revenind la Sumer, o sursã importantã pentru regalitate o reprezintã listele de regi, care în cursul epocii bronzului evolueazã într-un instrument politic. Ultima sa versiune dateazã din bronzul mijlociu şi a fost folositã de cãtre regeel Isin pentru a-şi justifica pretenţiile la dominaţia sudului mesopotamian. Listele amestecã regi predinastici mitici cu regi istorici, dar nu este exclus ca regii mitici sã fi fost şi ei istorici. Un singur conducãtor se pare cã a fost femeie:Kug-Bau, singura reprezentantã a celei de-a treia dinastii din Kiş. Cel mai timpuriu rege confirmat de izvoarele arheologice este En-me-barage din Kiş, circa 2600 a.Hr. referirile la el în Epopeea lui Ghilgameş au condus la speculaţiile legate de istoricitatea legendarului rege din Uruk. Trei dinastii importante sunt excluse din liste (semn cã poate se practica damnatio memoriae, pentru cã numele este cel care înseamnã istorie şi faimã):dinastia Larsa, aflatã în competiţia cu dinastia Isin şi cele douã dinastii din Lagaş, care preced Imperiul Akkadian, în vrea când oraşul exercita o influenţã considerabilã în regiune. Lagaş este sigur cunoscut din surse arheologice datând din 2500 a.Hr. listele sunt fundamentale pentru cronologia mileniului al III-lea a.Hr., dar listarea unor dinastii care domnesc simultan îngreuneazã mult reproducerea unei cronologii liniare, pe lângã exagerãrile leagte de durata domniei.
Sumerul va fi supus de cãtre regele akkadian Sargon I (2334-2279 a.Hr.), care va unifica teritoriul dintre Tigru şi Eufrat si va crea puternicul stat akkaadiano-babilonian, de fapt o uniune de oraşe-state care şi-au pãstrat regele sacerdot şi care va atinge apogeul prosperitãţii în timpul lui Naram-Sin (2254-2218 a.Hr.), cel care se va intitula ”divinul” şi va pretinde onorurile cuvenite unui zeu, operând o modificare (prin autozeificare) într-o ideologie regalã care fusese asimilatã în totalitate de cãtre cuceritorii akkadieni.
