Ce nu ştiaţi despre viaţa cotidiană a sumerienilor

Autor 12510 vizualizări


Despre sumerieni se ştie că au pus bazele uneia dintre cele mai vechi civilizaţii care au existat. Acum mai bine de 7000 de ani, ei au construit drumuri şi au ridicat pereţii primului oraş, oamenii părăsind astfel viaţa primitivă şi organizându-şi viitorul la oraş. Unii dintre ei au lăsat munca fizică şi s-au dedicat cunoaşterii, schimbând astfel radical dezvoltarea omenirii. Despre viaţa lor de atunci se cunosc foarte puţine lucruri, majoritatea având ca sursă ruinele vechilor oraşe sau inscripţii, dar este suficient să ne putem imagina cum arăta viaţa de zi cu zi a sumerienilor.

Femeile aveau propriul dialect

În Sumer, femeile şi bărbaţii nu erau egali. Băieţii erau trimişi la şcoală, iar fetele erau şinute acasă. Viaţa cotidiană a femeilor era diferită de cea a bărbaţilor, acestă diferenţă ajungând până la limbaj. Principalul dialect sumerian, cel de bază, vorbit atât de femei cât şi de bărbaţi, se numea emegir. Femeile însă aveau dialectul lor, numir emesal, despre care nu există nicio menţiune că ar fi fost vorbit de bărbaţi. Ele pronunţau sunetele diferit, chiar şi unele cuvinte erau altfel decât cele din limbajul de bază. De asemenea, femeile aveau tradus în dialectul lor şi anumite jurăminte. Se spune despre acestă limbă a femeilor că era adesea folosită în poezii sau cântece, mai ales în cele dedicate copiilor.


Plăteau taxe înainte ca banii să fie inventaţi

Taxele au existat înainte ca primele monede să ajungă în Mesopotamia, oamenii fiind obligaţi să îi dea regelui „partea lui”. Adesea, taxele sumeriene nu erau cu mult diferite faţă de cele de acum. În loc de bani, regele cerea o cotă parte din ceea ce produceai: unii trimiteau animale sau produse agricole, alţii blănuri, piele sau lemn. Cei mai înstăriţi erau obligaţi să plătească mai mult, în unele cazuri fiind obligaţi să dea chiar şi jumătate din producţie.

Asta nu era singura modalitate de a plăti taxe. Sumerienii erau chemaţi să lucreze şi la anumite proiecte publice. Pentru o perioadă determinată, în fiecare an, bărbaţii erau obligaţi să îşi părăsească domiciliul şi să lucreze la una dintre fermele statului, să întreţină irigaţiile publice sau să meargă la război. Asta dacă nu erai bogat – cei cu bani puteau plăti pe altcineva să facă asta în locul lor.


Berea, băutura naţională

Berea era o parte importantă din viaţa sumerienilor. Era servită la fiecare masă, de la micul dejun până la cină, şi nu era tratată drept o băutură, ci un fel principal de mâncare. Berea sumeriană era oricum diferită de cea de astăzi. Era la fel de densă precum un terci, cu un sediment noroios în partea de jos, spumă în partea superioară, dar şi bucăţi de pâine folosită în procesul de fermentare care încă mai pluteau. Când muncitorii erau chemaţi la diferite treburi, obiceiul era ca ei să fie plătiţi cu bere.

Macul – floarea bucuriei

Creşterea macului de către sumerieni a fost una dintre principalele activităţi agricole începând cu anul 3000 î.Hr. Cu toate că nu există multe informaţii despre cultivarea macului sau folosirea opiului ca substanţă halucinogenă, se ştie faptul că ei numeau macul „floarea bucuriei”. Macul mai era folosit şi în medicină, în special ca analgezic.


Regele şi preotesele

În fiecare an, regele se însura cu o altă femeie. El era obligat să aleagă una dintre preotese. În caz contrar, legenda spunea că zeii aveau să arunce un blestem asupra pământului şi a femeilor să devină nefertile. Se spune că regele şi aleasa lui trebuiau să îmbrăcaţi cu haine noi la ceremonie. Aceasta avea să aibe loc la un templu, unde erau aşteptaţi de un cor de preoţi şi preotese. Timp de un an, soţia lui era obligată să ţină discursuri şi să recite poezii despre măreţia regelui.


Clase sociale

Nu toţi sumerienii erau suficient de înstăriţi pentru a putea locui la oraş. În timp ce oamenii bogaţi aveau casele din cărămidă, restul sumerienilor trăiau în corturi din stuf, dormind pe paturi de paie. Cu toate acestea, viaţa celor mai săraci era mai bună decât a sclavilor. Regele ordona armatei să facă periodic raiduri în munţi, unde existau oameni pe care îi putea face sclavi. Aceştia erau puşi să lucreze în curţi şi să se ocupe de treburile casnice, rareori fiindu-le dat un post precum contabili sau profesori pentru copii. Femeile sclave deveneau concubine. O sclavă se putea căsători cu un bărbat liber, dar era obligată ca primul născut să fie dat stăpânului. De asemenea, legea sumeriană spunea că dacă un om liber aduna prea multe datorii sau comitea o crimă, era obligat să se vândă ca sclav.


Regele Mihai I s-a născut la Castelul Foișor din Sinaia în ziua de 25 octombrie 1921, ca Principe al României. S-a stins din viaţă la 5 decembrie 2017, la reşedinţa sa din Elveţia – în chiar anul în care se împlinesc nouă decenii de la urcarea sa pe tron. Avea 5 ani şi 9 luni în iulie 1927, atunci când i-a succedat bunicului său, Regele Ferdinand Întregitorul.

Şi câte nu s-au întâmplat de-atunci – o viaţă cu înălţimi, dar şi cu multe, multe prăbuşiri, căci ultimul rege al României a fost contemporan cu destinul zbuciumat al Europei în ultima sută de ani.

Acesta este, deci, un dosar „Historia” cu vocaţie recuperatoare: adună, unul după altul, toate capitolele existenţei celui de-al patrulea rege al României, şi mai cu seamă cele despre care se ştie mai puţin: anii 1944-1947, care conduc spre abdicarea forţată, coordonatele procesului de urmărire între 1948 şi 1990 – căci Securitatea nu l-a scăpat niciun moment din vedere pe regele exilat, ştergerea din istorie, în România comunistă, şi mai apoi demonizarea. Şi întoarcerea, în 1992, precedată şi urmată de un şir de reveniri ratate. Şi apoi discursul ca o moştenire, din octombrie 2011: „Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate și democrație, sunt identitatea și demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere”.