Autor 67833 vizualizări


Pe 14 octombrie 1944, doi emisari au apărut la ușa casei lui Erwin Rommel, unul dintre cei mai mari comandanți militari din Germania nazistă, cel devenit faimos pentru talentele de strateg demonstrate în luptele din Franța și Africa de Nord. Acuzat că participase la un complet (eșuat) de asasinare a Führer-ului, Erwin Rommel a fost pus în fața unei alegeri dure:fie era judecat pentru înaltă trădare (și familia sa avea de suferit), fie se sinucidea. Indiferent de alegere, Rommel știa că urma să moară;a ales așadar cea de-a doua variantă, pentru a-și apăra familia. Șaptezeci de ani mai târziu, explorăm câteva fapte interesante despre viața celui supranumit „Vulpea Deşertului”.

1. În familia lui Rommel nu exista o tradiție militară

Deși Rommel avea să devină cunoscut pentru tacticile îndrăznețe de pe câmpul de luptă, sora spunea că, în copilărie, fusese un copil docil și blând. Tânărul Rommel a dezvoltat un interes aparte pentru matematică și inginerie, iar la vârsta de 14 ani a construit, cu un prieten, un planor;de asemenea, a dezasamblat și reasamblat o motocicletă. Neavând note suficient de bune pentru a urma cursurile unei universități, se pare că Rommel ar fi luat în considerare posibilitatea de a se angaja la o fabrică de aeronave din orașul său. Însă tatăl lui, directorul unei școli, l-a convins să intre în armată. După ce n-a putut intra la artilerie și ingienrie, Rommel a fost primit în infanterie în 1910. Va rămâne în armată tot restul vieții, spre deosebire de tatăl său și ceilalți bărbați din familie, care nu-și îndepliniseră decât stagiul obligatoriu.

2. Rommel a fost rănit de mai multe ori, în ambele războaie mondiale

În timpul Primului Război Mondial, pentru că obișnuia să participe la cele mai periculoase misiuni și raiduri de recunoaștere, Rommel a ajuns subiect de glumă pentru camarazii săi, care spuneau că „acolo unde e Rommel e și frontul”. Însă toate aceste lupte – inclusiv una purtată timp de 52 de ore, când unitatea sa a capturat 9000 de prizonieri italieni – au avut un preț. În septembrie 1914, spre exemplu, Rommel a atacat trei soldați francezi cu baioneta, după ce rămăsese fără muniție, și a fost împușcat în copasă. Trei ani mai târziu, pe frontul din România, a primit un glonț în braț și a suferit timp de îndelungat de boli de stomac, febră și epuizare. În Al Doilea Război Mondial, Rommel s-a îmbolnăvit de apendicită, apoi a fost rănit la față de schijele unei bombe;în ajunul debarcării Aliate din Normandia, aviația Aliată a bombardat mașina în care se afla Rommel, acesta suferind multiple fracturi craniene. A fost adus în Germania pentru recuperare, dar a urmat apoi Complotul din Iulie, iar lui Rommel nu i s-a mai permis să se întoarcă pe front. În octombrie, când a fost forțat să se sinucidă, publicului german i s-a spus că mareșalul murise din cauza rănilor suferite cu câteva luni înainte.

3. A fost un admirator al lui Hitler încă de la început

După sfârșitul războiului, Aliații occidentali – care se aflau într-o luptă ideologică împotriva Uniunii Sovietice – au făcut eforturi foarte mari pentru refacerea reputației germane. În acest proces, l-au prezentat pe Rommel drept un combatant curajos, subliniind și faptul că mareșalul n-ar fi făcut niciodată parte din NSDAP. Însă loialitatea sa față de Hitler a fost, până la un punct, de neclintit. Când Hitler a ajuns la putere, Rommel a aprobat planurile de remilitarizare a Germaniei. Îl numea pe Hitler „unificatorul națiunii”;apoi, când a ajuns să-l cunoască mai îndeaproape pe Führer, în ajunul invaziei Poloniei, Rommel îi spunea soției sale că „[Führer-ul] știe ce e bine pentru noi”. Rommel și-a schimbat opinia începând cu 1943, când și-a dat seama că Hitler va conduce Germania spre o înfrângere dezastruoasă.

4. Rommel nu s-a supus unor ordine primite direct de la Hitler

După ce a condus o divizie de tancuri în invazia Franței, Rommel a fost transferat pe frontul nord-african pentru a-i ajuta pe italieni în lupta contra Marii Britanii. El a întors situația în favoarea Axei foarte rapid, împingând liniile englezilor cu sute de kilometri. Atunci și-a căpătat porecla de „Vulpea Deșertului”, precum și promovarea la rangul de mareșal. Însă Rommel n-a mai avut ce să facă atunci când britanicii au revenit cu forțe noi:în octombrie 1942, britanicii, beneficiind de superioritatea numerică, au oprit avansul lui Rommel în marea bătălie de la El Alamein. Cu provizii din ce în ce mai scăzute de muniție,  combustibil și mai puține tancuri, Rommel se pregătea să se retragă. Însă Hitler i-a trimis o scrisoare în care-i transmitea să nu cedeze nici măcar un metru de pământ. „Soldaților tăi, mai spunea Führer-ul, le poți arăta doar două căi:victoria sau moartea.” În ciuda aprecierii pe care o avea față de Hitler, Rommel nu l-a ascultat, temându-se că armata sa va fi complet distrusă de britanici. El a mai ignorat și ordinul potrivit căruia soldații din comandourile Aliate prinși în spatele liniilor inamice trebuie executați. În cele din urmă, Rommel s-a retras spre Tunisia, unde câștigă o bătălie de tancuri împotriva americanilor și pierde o alta în fața britanicilor, apoi se întoarce în Europa în martie 1943. Două luni mai târziu, germanii pierdeau complet Nordul Africii, iar Aliații începeau pregătirile pentru invazia din sudul Italiei.

5. Rommel a întârit sistemul defensiv de pe coasta Atlanticului înainte de Debarcarea din Normandia

Cu o invazie Aliată în Europa occidentală iminentă, la sfârșitul anului 1943 Rommel a fost însărcinat să inspecteze sistemul defensiv de-a lungul coastei atlantice. În pofida propagandei naziste care susținea exact contrariul, Rommel considera că această zonă este extrem de vulnerabilă. Sub comanda sa, naziștii au construit fortificații, au inundat unele regiuni pentru a le face de nestrăbătut și au plasat o cantitate masivă de sârmă ghimpată, mine și grinzi de oțel nu doar pe plaje, ci și în apele joase de pe coastă. Rommel a cerut și staționarea unor tancuri în zonele importante pentru a-i putea preveni pe Aliați să-și stabilească acolo capete de pod, dar superiorii săi nu au ținut seama de această recomandare, preferând să păstreze tancurile în interiorul teritoriilor, nu în apropiere de coastă.

6. E posibil ca Rommel să nu fi știut despre Complotul din Iulie  

Pe măsură ce situația militară a Germaniei se deteriora, s-a conturat, la nivelul unor înalți oficiali civili și militari, un complot pentru asasinarea lui Hitler. Rommel era prieten cu câțiva dintre cei implicați și se știe că a discutat cu ei despre un posibil viitor post-Hitler. Cu toate acestea, nu se cunoaște în ce măsură el a fost sau nu implicat în operațiunea Valkiria. Potrivit soției lui, el s-a opus ideii asasinării lui Hitler, considerând că acesta ar trebui arestat și judecat. Implicat sau nu, numele lui Rommel a fost rostit de cineva în timpul interogatoriilor ce au urmat complotului, ceea ce a dus la moartea sa.

7. Rommel și liderii Aliați se complimentau reciproc

În perioada succesului nord-african al lui Rommel, premierul Winston Churchill îl lăuda pe generalul german în Camera Comunelor:„Avem în fața noastră un inamic foarte îndrăzneț și priceput, și – aș putea spune, dincolo de dezastrul războiului – un mare general.” George Patton, Bernard Montgomery și alți generali Aliați și-au exprimat de asemenea respectul pentru Rommel. La rândul său, Rommel spunea despre Patton că lui i se datorează „cea mai uimitoare realizare în războiul mobil”, iar despre Montgomery că „nu a făcut niciodată o eroare strategică importantă.”

8. Rommel este și astăzi apreciat în Germania  

Spre deosebire de alte figuri importante ale Germaniei naziste, Rommel a scăpat de campania de defăimare. În zilele noastre, două baze militare și mai multe străzi îi poartă numele, iar în orașul în care s-a născut există un monument în cinstea sa, care îl prezintă drept un om curajos și o victimă a tiraniei. Există însă și persoane care îl critică pe mareșalul Rommel, istorici care spun că el a fost totuși un nazist și antisemit convins, care i-a folosit pe evreii din Nordul Africii la muncă forțată. În plus, există un consens printre istorici privind ideea că Rommel s-a interesat mai mult de propria sa carieră decât de atrocitățile comise de regimul nazist.

 

 

 

 

 

 

Sursa:History.com