Autor 23988 vizualizări


În urmă cu 100 de ani, disperaţi să oprească ofensiva germană, reprezentanţii Armatei Române iau hotărârea să arunce în aer podul de peste Olt. Măsura nu i-a scăpat, însă, pe olteni de doi ani de ocupaţie grea, în care au îndurat foamea şi umilinţa şi au plătit uneori chiar cu viaţa pentru fapte inventate.

Agoniseala de-o viaţă trimisă în străinătate, curţi transformate în câmp cultivat, normă de păsări şi ouă de livrat ocupanţilor, zile de muncă în folosul celor deveniţi peste noapte stăpâni, ameninţări, teroare este tabloul pe care îl descriu împătimiţii „scormonitori“ prin arhive. Profesorul Ion Tâlvănoiu a făcut în ultimul număr al revistei Memoria Oltului, în articolul „ Oraşul Slatina sub ocupaţia germană 1916-1918“, inventarul celor indurate de slătineni în perioada 1916-1918. La rândul său, directorul Arhivelor Naţionale Olt, sociologul Bogdan Bădiţoiu, le-a vorbit liceenilor, în pragul Zilei Naţionale, prezentându-le documente şi fotografii din arhiva instituţiei pe care o conduce, despre aceeaşi cumplită perioadă.

„Se hotărî să se scoată la ferestre şi balcoane drapele albe“

 La nici trei luni de la intrarea României în război, cu toate eforturile disperate ale armatei de a rezista inamicului, trupele ajung pe aliniamentul Oltului la 9 noiembrie 1916, notează profesorul Tâlvănoiu în articolul menţionat. În 14 noiembrie 1916, trupele germane pătrund în Slatina, deşi, în încercarea disperată de a întârzia invazia, armata română luase hotărârea, pe care o şi pune în practică, de a arunca în aer podul de peste Olt, inaugurat în 1892. Încep doi ani de groază, fragmente fiind redate în documentele care şi astăzi se păstrează în arhive.

Negustorul slătinean Ion Hagi-Pop menţiona în memoriile sale, citate de prof. Ion Tâlvănoiu:„Capitularea oraşului Slatina la 14 noiembrie 1916. Totul se petrecea într-o luni. Mă întorceam de la prăvălie de la domnul I. Sterian unde avusesem conciliabule cu maior Aldea şi căpitan Savopol. Eram terorizaţi, toată lumea, că vom fi bombardaţi cu tunurile de 42 cm, că ne vor face una cu pământul. Se hotărî să se scoată la ferestre şi balcoane drapele albe, fie prosoape sau cearşafuri-semnul păcii. Nu însă şi cel care va cere pacea va capitula. Venind spre casă, văd la colţul străzii Lipscani, la casele Raicu, lângă stâlp, un ofiţer într-o manta, în baston, cu ochelari. Mă duc drept la dânsul, îl salut frumos (nu afectuos). Şi-i spun ferm:-Domnule comandant, noi ne predăm (pe nemţeşte). –Bine, răspunse dânsul impetuos. Să daţi trupei mele ceai, lapte, franzelă, ciocolată. (Noi mâncam la două săptămâni fasole cu varză şi varză cu fasole). Îi răspunsei:-N-avem! Dânsul însă ridică vocea şi-mi repetă:-Trebuie să daţi, altfel vă închid. De-astă dată-i afirm:-Primesc! Îmi mai zice să zic poporului să treacă pe trotuar ca prin mijloc să treacă trupele. Am zis acest lucru orăşenilor slătineni. Deodată iese din front un şeplan de catană şi repetă tare vorbele către public (era român austriac după uniformă şi capelă). Faţă dintre cetăţeni erau:d. Atanasiu, Titi pălărierul şi Iancu Avram funcţionar hăinar care mâncă trei bastoane de la comandant fiindcă se amestecase în vorbă pe când parlamentam cu comandantul“.  Cumplita veste se răspândeşte rapid, iar în zilele următoare încep să se simtă consecinţele.

Orfanii care şi-au pierdut ambii părinţi,  într-un orfelinat din Caracal FOTO: Arhivele Naţionale Olt

Orfanii care şi-au pierdut ambii părinţi, într-un orfelinat din Caracal FOTO:Arhivele Naţionale Olt

În urma bombardamentului în oraş stricăciunile erau imense. Casele de pe strada Malul Livezi, expuse din pricina faptului că aici erau aşezate tunurile care apărau oraşul, sunt grav afectate, la fel bisericile Sf. Nicolae Târg, Sf. Nicolae Coastă şi Adormirea Maicii Domnului situate pe aceeaşi stradă, dar şi alte imobile de pe străzile Carol (Bucureşti), Rătescu, Vintilă-Vodă, Abator, Sopot, Lipscani, Vederii, Dealul Viilor. În locul prefectului şi primarului refugiaţi în Moldova sunt numiţi alţii şi apar primele măsuri. Se  instalează comandatura de ocupaţie, se instituie cartele pentru distribuţia pâinii şi a cărnii, se ordonă primele rechiziţii şi confiscări sub ameninţarea pedepselor cu amendă sau închisoare. „Termenele de executare erau, de obicei, foarte scurte. Comandantul militar al trupelor de ocupaţie a ordonat demontarea utilajelor de la întreprinderea metalurgică (probabil moara, , Aluta”) din Slatina şi expedierea lor în Germania“, notează profesoul Tâlvănoiu.

Cum se apropia Crăciunul, ocupanţii nu au scrupule şi pătrund în curţile oamenilor şi iau tot ce poftesc. „Aici vedem ocupanţii de Crăciun. Evident, porcul nu-l aduseseră de acasă, l-au luat de la localnici, de altfel, sunt documente care vorbesc despre faptul că un slătinean de pe Malul Livezi a fost executat pentru că a refuzat să le dea porcul de-abia tăiat“, le explica sociologul Bogdan Bădiţoiu elevilor cărora le-a prezentat documente din arhivă. Se face un fel de recensământ, cetăţenii din oraş primind un termen foarte scurt pentru a se prezenta să li se elibereze bilet, primarul fiind înştiinţat că dacă aceştia nu ajung la biroul din strada Lipscani nr. 22 „veţi fi amendat cu 500 de lei”. Se instituie obligaţia ca femeile să presteze muncă, în 5 iunie 1917 poliţaiul local M.C. Georgescu raportând primarului că a trimis la munca câmpului, la Strehareţi, un număr de 68 de femei, acelaşi raport conţinând numele a alte 26 de persoane care refuzaseră, precum şi adresele lor. Cinci zile mai târziu se emite ordonanţa 251 care prevedea:

, , Toţi locuitorii acestui oraş, bărbaţi şi femei, de la vârsta de 15 ani în sus, fără ocupaţiuni, buni de munca câmpului, trebuie să fie întrebuinţaţi la muncile agricole de la Şcoala Strehareţi şi la muncile de pe moşia oraşului şi la locurile locuitorilor care n-au braţe de muncă. Se va anunţa în sus cu două-trei zile înainte acei ce trebuie să se prezinte la Strehareţi şi că trebuie să se prezinte singuri la ora 6 dimineaţa. Conform ordinului Comandaturii Etapei Mobile nr. 268 Slatina, acei ce nu se vor prezenta în ziua şi ora fixată vor fi pedepsiţi cu amendă şi închisoare sau cu amândouă pedepsele împreună. Atragem atenţia populaţiunii asupra acestui ordin şi o invităm să se supuie de bună voie pentru a nu suferi pedepse”.

„ Veţi lua deci din orice curte unde veţi găsi păsări fără diverse consideraţiuni”

 În curând se ajunge la o criză de orice, până şi zarzavaturile se scumpesc îngrozitor, astfel încât locuitorii aproape că nu şi le mai pot permite. Că aveau sau nu, fiecare familie era, în schimb, obligată să ducă la comandatură ouă, în cazul în care nu le aveau plătind pentru acestea  0, 50 bani/ou. Pentru a fi siguri că obligaţia a fost înţeleasă, cetăţenii sunt înştiinţaţi că „cei care nu vor aduce banii vor fi daţi pe listă la Comandatură care îi va condamna la închisoare cum s-a întâmplat cu locuitorii satului Stejarul din judeţul nostru, care au făcut câte 14 zile de închisoare fiindcă n-au adus ouăle la timp şi încă au plătit şi amendă câte 0, 50 lei de fiecare ou“.

Deşi locuitorii fac faţă cu greu lipsurilor, ocupanţii cer, din când în când, şi ce nu le era absolut necesar, spre exemplu să li se pună la dispoziţie „5 lăutari la cantina Zoller“, sau se plâng de faptul că nu pot cânta în grădina publică din pricina zarvei. Ca umilinţa să fie complete, slătinenilor li se cer ghirlande de flori şi coroane pentru înmormântarea ofiţerilor germani. Ofiţerii români refugiaţi îşi pierd casele, se rechiziţionează şi „căruţe, trăsuri şi brişti pentru transportul materialelor. Se rechiziţionau şi oameni pentru muncile cele mai diferite:încărcatul cerealelor, transportul vitelor, transporturi de lemne, cărămidă, gheaţă, curăţatul pivniţelor şi altele. Rechiziţiile se făceau în prezenţa agenţilor primăriei sau poliţiei şi se eliberau bonuri care, în general au rămas neachitate. Rechiziţiile au continuat şi după Pacea de la Bucureşti care ne-a impus sarcini foarte grele. De asemenea s-a recurs la confiscări“, mai notează prof. Ion Tâlvănoiu.

Continuarea pe Adevărul.ro

""