Ce anume a ajutat creştinismul să se răspândească în Imperiul Bizantin

Autor 16329 vizualizări


De-a lungul a 2.000 de ani, creștinismul a cunoscut un traiect care a început cu o comunitate mică de ucenici adunată în jurul lui Iisus din Nazaret şi care a culminat cu proporţia de religie monoteistă contemporană, numărând peste două miliarde de membri, circa 31.7% din populaţia globului. În primele patru secole ale sale, creștinismul a atins o rată de creştere fenomenală, estimată la un număr de aproximativ 30 de milioane de adepţi.

Cercetătorii afirmă faptul că, în timp, şi alte mişcări religioase au luat naştere, însă ele nu au avut suficienţi adepţi ori dacă au avut, ele nu au trecut proba timpului, în timp ce creştinismul  rezistă de aproape două milenii.

Bătălia de la Podul Milvian

Un eveniment care a pecetlui soarta creştinismului este strâns legat de convertirea împăratului roman Constantin la creştinism. Contextul convertirii este învăluit în mister, izvoarele menţionând viziunile împăratului care a ordonat armatei sale păgâne să poarte însemne creştine în Bătălia de la Podul Milvian, bătălia fiind câştigată de aceasta. Într-o inscripţie de pe Arcul lui Constantin se spune ca împăratul a fost inspirat într-adevar de o divinitate, însă nu apare nicio referire la Dumnezeul creştin.

 

După adoptarea acestei religii de către conducător, ea a dezvoltat o structură instituţională proprie, răspândindu-se repede în restul provinciilor romane, atingând apogeul extinderii la începutul secolului al II-lea. Însă care au fost premisele care au consolidat această religie şi cum a ajuns să fie practicată oficial în Imperiul Bizantin din anul 381?

Premisele creştinismului

În primul rând, moartea lui Iisus nu a reprezentat sfârşitul învăţăturii sale, aceasta continuându-se a fi propagată şi spre alte popoare de către discipolii săi. Primii misionari creştini era reprezentaţi, în mare parte, de profesori care călătoreau de la o comunitate la alta, spunând poveşti despre Iisus sau împărtăşind inspiraţiile venite pe calea rugăciunii, totul fiind transmis prin viu grai, cărţile Noului Testament nefiind încă scrise.

Cercetările moderne sociologice au găsit o explicaţie pentru numărul mare de oameni care au intrat în contact cu aceste învăţături, iar explicaţia rezidă în faptul că misionarii au creatpiramide de partajare, adică ar fi recrutat membri din comunităţile în care mergeau. În primele comunităţi creştine aveau loc rugăciuni şi mese comune, care au contribuit la expunerea unui număr cât mai mare la noua religie. Lumea romană, de asemenea, era eclectică din punct de vedere cultural, cetăţenii stabilindu-şi relaţii bazate pe o identitate geografică, etnică sau religioasă comună, ceea ce a influenţat răspânidirea creştinismului.

Cercetările sugerează că popagarea ideilor a fost intensă şi datorită faptului că acestea exprimau sentimente puternice, care rezonau cu mentalitatea oamenilor – furie, iubire, veneraţie, compasiune. Un alt motiv ar fi faptul că oamenii împărtăşeau informaţii pe care le considerau utile.

La început, poveştile şi pildele creştine erau răspândite pe cale orală, fiind ulterior consemnate în scris. Însă toate acestea au o trăsătură comună:pe lângă exprimarea unor sentimente identificabile cu individul de rând, ele cuprind sfaturi şi, prin extrapolare, soluţii practice pentru rezolvarea unor conflicte sau pentru organizarea comunităţilor.

Astfel, deşi niciun factor nu este destul de solid pentru a explica şi pentru a relata numărul impresionant de adepţi pe care l-a avut creştinismul în Imperiul Roman,  natura ideilor cuprinse în doctrină şi reţelele de propagare a informaţiilor au contribuit la individualizarea şi răspândirea acestei religii.

""