Ce a schimbat iluminismul în mentalitatea româneascã?

Autor 58209 vizualizări


Iluminismul este o mişcare ideologicã şi filozoficã, cu importante consecinţe culturale, sociale şi politice, caracterizatã printr-un vãdit cult al raţiunii, ştiinţei şi umanismului, manifestat în întreaga Europã a secolului al XVIII-lea. Prin iluminism se atacã fundamentele absolutismului în viaţa politicã, pe cele ale dogmatismului în ştiinţã şi religie, introducându-se o perspectivã mai criticã şi sistematicã, în ciuda mecanicismului sãu uşor rudimentar, care cautã sã articuleze toate cunoştinţele despre lume şi societate într-o singurã construcţie echilibratã şi sinteticã.

Un nou curent

Expresia caracterului raţionalist-sintetic o constituie Enciclopedia francezã, publicatã între 1751 şi 1780 sub redacţia lui Diderot şi d’Alembert. Se contureazã idea cã omul deţine supremaţia în univers şi are capacitatea infinitã de a progresa. Acesta se elibereazã de obscurantism şi postulate dogmatice opresive, descoperind religia naturalã şi dreptul bazat pe ideea de libertate şi proprietate, temelia societãţii contractuale, politica naturalã. Fãcând uz de puterea cvasiabsolutã a raţiunii, iluminismul are o nuanţã dominantã practicã, didacticã şi educativã. Iluminismul corespunde concepţiei kantiene de ieşire din imposibilitatea de a utiliza eficient propriile facultãţi intelectuale. În filozofie se cautã un sistem ideal de guvernare, în literaturã se cautã cãile optime de formare a omului social si moral. 

Iluminismul este aşadar ideologia dominantã a secolului al XVIII-lea. Noua ideologie oglindeste nãzuinţele forţelor sociale dornice de progres, potrivnice vechilor rânduieli. Ideile iluministe vor patrunde cãtre sfârşitul veacului şi în ţãrile române:prin filiera italo-austriacã în Transilvania, unde cãrturarii vin în contact cu varianta preocupatã de rolul educaţiei, de rãspandirea cãrţilor, de întemeierea şcolilor publice şi prin filiera greacã sau rusã în Ţara Romaneascã şi Moldova, unde se dezvoltã o apropiere faţã de iluminismul francez de facturã preponderent filozoficã. Generic cunoscut sub denumirea de Şcoala Ardeleanã, reprezentat mai ales de filologi şi istorici, dar şi prin unicul mare scriitor al epocii, Ioan Budai-Deleanu, iluminismul transilvan a avut rolul de a resuscita spiritul national. Fundamentele revendicãrilor seculare ale naţiunii române sunt induse de ideile dreptului natural, contractului social bazat pe egalitate, libertate individualã şi suveranitate nationala.

Ce se modificã şi ce rãmâne? 

Curentul a modificat doctrinele politice şi gândirea tradiţionalã despre poziţia omului în univers, dar “viaţa culturalã şi intelectualã româneascã a avut o dinamicã proprie”[1]prin se care se contureazã o direcţie specificã a iluminismului european in principate. Întâlnirea cu Europa Occidentalã le-a dat posibilitatea sã-şi dea seama de constrastul izbitor între modul sãu de viaţã şi existenţa lor înapoiatã. O caracteristicã a iluminismului românesc a fost preocuparea pentru problemele specifice ale societãţii. Astfel, ideile sale erau un mijloc de a atinge scopuri practice pentru boieri şi clerul înalt. Ideile de dragul ideilor nu reprezentau o atracţie întrucât ţãrile române se confruntau cu permanenta ameninţare a dominaţiei politice şi culturale strãine, a cãrei înlãturare a acaparat toate energiile.

Printre trãsãturile distinctive ale iluminismului românesc putem enumera:lipsa anticlericalismului, pentru cã Biserica avea un rol primordial în viaţa publicã şi asigura servicii sociale indispensabile;laicizarea treptatã a culturii simultanã unei mişcãri de renaştere spiritualã sub oblãduirea lui Paisie Velicicovschi, totuşi Biserica cedeazã rolul de conducere intelectualã;prezenţa religiei în scrierile laice, dar mai mult ca o formalitate, deoarece se milita pentru primatul raţiunii şi antropocentrism.

Intelectualii români s-au implicat într-un “proces de autocunoaştere, care le-a dat o mai înaltã conştiinţã naţionalã şi o nevoie nestãpânitã de a-şi defini locul în Europa”[2]. Ei examineazã sistemul de valori pe care se întemeiau societatea si politica, atacând chiar stâlpii:boierii, consideraţi parazitari chiar de Mihail Sturdza, înaltul cler, dar nu s-a ajuns pânã la cererea abolirii rangurilor sau înlocuirea Bisericii tradiţionale, ci doar la o reformã instituţionalã. Criticile acerbe erau îndreptate şi împotriva suzeranitãţii otomane şi administraţiei fanariote, care au provocat dezordine în treburile publice şi au deformat sufletul masei populaţiei.

Ce se doreşte?

Se dorea întemeierea noilor instituţii pe baze teoretice ferme şi s-a acordat atenţie sporitã începuturilor şi evoluţiei societãţii civile. Se accepta ideea contractului social, dar fiind formulate foarte general, identificarea originii împrumutului este dificilã. Ideea oricum cunoaşte o largã raspândire în hrisoave domneşti şi documentele programatice de la 1821. 

Gândirea iluministã este completatã de suflul revoluţionar francez. În aplicarea revoluţiei la propriul cadru istoric, boierii români au distins epoca de aur, argint şi bronz, ultima treaptã a decadenţei fiind asociatã fanariotismului. Boierii şi intelectualii priveau însã cu optimism spre viitor, convinşi fiind cã odatã îndepãrtatã dominaţia strãina, se va putea construi o societate modernã.

Boierii pe de altã parte, tindeau sã creadã cã propria lor clasã e forţa motricã a întregii ţãri. Totuşi, aceştia nu erau indiferenţi faţã de celelalte clase, aprobând abolirea iobãgiei, dar nu aveau un plan bine elaborat de rezolvare a racilelor economice şi sociale. Adevarata vocaţie a scriitorilor boieri era gândirea politicã. Alcãtuind proiecte de reformã constitutionalã şi administrative de o mare originalitate, ei nu au renunţat însã la prejudecãţile de clasã. Majoritatea pleda pentru absolutismul luminat. Aveau puţine speranţe ca o guvernare luminatã sã fie introdusã în principate atâta vreme cât acestea erau sub administraţie strãinã. O idee era şi cea a monarhiei constituţionale, adicã un simplu sfat boieresc ce ar fi limitat puterea domnitorului, dar şi cea a unei republici, din acelaşi considerent de asigurare a predominãrii clasei boiereşti. Un exemplu cuprinzãtor prin caracterul sãu reprezentativ este proiectul republicii aristo-democraticeşti din 1802 al lui Dimitrie Sturdza.

Individ vs. Colectiv

Schimbarea de mentalitate se reflectã şi în preocuparea pentru drepturile individuale. “Un astfel de punct de vedere venea în contradicţie cu preocuparea aproape exclusivã a legislaţiei româneşti în privinţa drepturilor colective, o poziţie evidentã în atitudinea faţã de proprietate”[3]. Bunãoarã, în Sobornicescul Hrisov legea a fost definitã ca instrument de garantare a proprietãţii private (1785), idee punctatã şi mai bine de cãtre Codul Callimachi din 1817, avansând concepţia iluministã cã dreptul la proprietate e un drept absolut.

Spiritul de toleranţã a crescut prin neglijarea datinilor religioase şi creşterea spiritului laic în rândurile celor educaţi. Opoziţia fata de Islamism şi catolicism avea oricum raţiuni practice, fiind asociatã cu extinderea influentei politice şi economice otomane şi austriece. Codul Callimachi menţioneazã însã cã apartenenţa religioasã nu afecta drepturile individuale.

Intelectualitatea secolului al XVIII-lea se preocupa şi de legarea trecutului cu prezentul, fiind atrasã din ce in ce mai mult de ideea de naţiune. Conştiinţa etnicã era în curs de definire, deşi nu s-a realizat o doctrinã coerentã asupra naţiunii şi independenţei acesteia. Izvoarele acesteia erau tradiţia bizantin-ortodoxã şi originea romanã, ultima componentã cãpãtând un rol tot mai pregnant în lupta pentru stimularea renaşterii naţionale şi împlinirea revendicãrilor politice. Chesarie din Râmnic, Naum Râmniceanu sau Dinicu Golescu considerau originile române o modalitate de reintegrare în istoria europeanã si contrastau vremurile glorioase cu prezentul fanariot decadent.

Naţional şi European

Se contureazã totodata viziunea asupra Principatelor ca parte a Europei, care a fost slujita de acestea împotriva tãvãluglui otoman, de accea regimul fanariot era perceput ca o rupturã cu Europa. Imaginea sa era ascociatã cu aceea a unei lumi luminate, cu o bunãstare fondatã pe ştiinţã şi educaţie, cu un izvor de cunoaştere,  cum considera Gavriil Callimachi înca din 1733. Se sublinizã din ce in ce mai mult ideea cã structurile unei civilizaţii orientale nu pot asigura progresul unui popor european. 

Acolo unde se mai menţineau dominaţia strãinã şi exploatarea socialã şi naţionala, iluminismul pãrãseşte cosmopolitismul şi trece în slujba conturãrii ideologiei naţionale pentru obţinerea emancipãrii popoarelor. Originea romanã, continuitatea pe teritoriul naţional, unitatea etnicã şi lingvisticã sunt coordonate majore ale activitãţii istorice şi filologice din aceastã perioadã. Bogata cercetare poate fi exemplificatã prin lucrarile lui Samuil Micu şi Gheorghe Şincai (Elementa linguae daco-romanae sive valahicae), Petru Maior (Istoria pentru începuturile românilor în Dacia) sau Ioan Budai-Deleanu (De originibus populorum Transylvaniae), reprenzentanţii Şcolii Ardelene. Lor li se datoreazã continuarea ideilor istorice ale cronicarilor, dezvoltarea conştiinţei în privinta originii etnice comune şi a unitãţii de neam şi limbã, stimularea studiului istoriei înţelese ca disciplinã fundamentalã, culturalizarea prin stimularea învaţãmântului, traducerea cãrţilor fundamentale din cultura europeanã, necesitatea introducerii alfabetului latin.

Ideile iluministe sunt artistic sintetizate în Ţiganiada lui Deleanu, epopee eroi-comico-satirica, în care poetul exploreazã diversele conflicte generate de mentalitãtile unei colectivitãţi umane incompatibile cu organizarea socialã, refractare sacrificiului pentru o cauzã îndepartatã. Dupa modelul clasic francez, Budai-Deleanu satirizeazã societatea feudalã cu toate instituţiile şi defectele ei morale, fixând trãsaturile umane într-o viziune caricaturizanta, şi demonstreazã totodatã virtuţile poetice ale limbii române.

NOTE


[1]K. Hitchins, Romanii, Bucuresti, Ed. Humanitas, 1996, p.163.

[2]Ibidem, p. 165.

[3]Ibidem, p. 173.

 
""