Autor 6716 vizualizări


În ziua de 20 aprilie 1954 a fost dat publicității un comunicat privind hotărârile adoptate în ziua precedentă de Plenara Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român. În document se menționa că, pentru întărirea continuă a muncii de partid, s-a decis separarea funcțiilor de partid de cele de stat și întărirea conducerii colective.

În acest scop, Secretariatul C.C. al P.M.R. urma să fie compus din 4 membri (în loc de 5), care nu dețineau funcții în guvern. A fost aprobată propunerea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej de a se renunța la funcția de secretar general al C.C., pe care el o deținea din octombrie 1945, și a se înființa funcția de prim-secretar al C.C. al P.M.R.

Gheorghe Apostol prim-secretar al C.C.

Ca urmare a acestei hotărâri, Plenara l-a ales pe Gheorghe Apostol în funcția de prim-secretar al C.C., iar pe Nicolae Ceaușescu, Mihai Dalea și János Fázekaș în cea de secretari ai C.C. al P.M.R. Aceste hotărâri se înscriau pe linia deciziilor luate la Moscova, unde, după moartea lui Stalin, s-a hotărât despărțirea funcțiilor de partid de cele de stat. Ele au fost aplicate și în celelalte țări socialiste, care urmau cu fidelitate modelul impus de “fratele mai mare”.

Alegerea lui Gheorghe Apostol în cea mai înaltă demnitate din cadrul Partidului Muncitoresc Român – singurul partid politic din România – nu a fost o surpriză. El era un vechi membru al P.C.R. (din 1934) și colaborator apropiat al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. După 23 august 1944 a îndeplinit funcții importante, precum cea de președinte al Confederației Generale a Muncii și vicepreședinte al Consiliului de Miniștri.


Gheorghe Apostol, Petre Constantinescu-Iași, Constantin Agiu și Nicolae Ceauşescu, la primirea Armatei Roşii în Bucureşti (30 august 1944). © „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 19/1944.

Ales membru al C.C. al P.C.R. la Conferința Națională din 1945, a devenit membru al Biroului Politic al C.C. al P.M.R. în februarie 1948 și al Secretariatului C.C. al P.M.R. în 1952. În noua calitate de prim-secretar al C.C. al P.M.R., Gheorghe Apostol a avut unele inițiative pozitive, între care o mai mare deschidere spre elita intelectuală. Pe această linie se înscrie apariția unor noi reviste literare („Steaua”, la Cluj, „Iașul literar”, în capitala Moldovei), intrarea României în Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (U.N.E.S.C.O.), înființarea Filarmonicii de Stat din Cluj ș.a.

Pe timpul mandatului său, Gheorghe Apostol s-a considerat locțiitorul lui Gheorghiu-Dej și nu adevăratul lider al P.M.R. De aceea, când, în septembrie 1955, Gheorghiu- Dej a decis să reia conducerea partidului, Gheorghe Apostol nu numai că nu s-a opus, dar a fost întrutotul de acord.

El însuși avea să scrie că Gheorghiu-Dej „s-a sfătuit în prealabil cu mine. El mi-a demonstrat că este necesar să revină în această funcție, fiindcă ne așteptam la acțiuni neplăcute cu Hrușciov în relațiile noastre de partid și de stat și trebuia să aibă un interlocutor pe măsură1.

Ca urmare, Plenara C.C. al P.M.R. din 30 septembrie – 1 octombrie 1954 l-a ales pe Gheorghiu-Dej în funcția de prim-secretar al C.C. al P.M.R. Ca urmare, Gheorghe Apostol a rămas membru al Biroului Politic, fiind trecut în funcția de președinte al Consiliului Central al Sindicatelor din România. În 1961 a devenit prim-vicepreședinte al Consiliului de Miniștri.

Susținător fidel al lui Dej

Gheorghe Apostol a continuat să fie un susținător fidel al lui Gheorghiu-Dej, care, la rândul său, îl aprecia pentru claritatea ideilor și capacitatea sa organizatorică. O mărturie în acest sens este și faptul că primul secretar a stabilit ca de fiecare dată când el lipsea din țară, ședințele Biroului Politic al C.C. al P.M.R. să fie conduse de Gheorghe Apostol. Pe această bază, el a ajuns la concluzia că îi va succede în funcție lui Gheorghiu- Dej, în eventualitatea dispariției acestuia.

La 19 martie 1965, Gheorghiu- Dej a încetat din viață, dar Plenara C.C. al P.M.R. l-a ales prim-secretar pe Nicolae Ceaușescu. Congresul din 19 – 24 iulie 1965 a stabilit schimbarea denumirii Partidului Muncitoresc Român în Partidul Comunist Român și instituirea funcției de secretar general al C.C. al P.C.R., în care a fost ales Nicolae Ceaușescu. În 1969, Nicolae Ceaușescu a devenit secretarul general al Partidului Comunist Român, iar în 1974 președintele Republicii Socialiste România.

La Congresul din 1965, Gheorghe Apostol a fost ales în Comitetul Executiv și în Prezidiul Permanent; la următorul Congres, din 1969, el nu a mai fost ales în Comitetul Central. A fost trecut la „munca de jos”, mai întâi ca director la Rezervele de Stat (1969 – 1975), după care a fost trimis departe de țară, în America Latină, ca ambasador, mai întâi în Argentina, apoi în Uruguay și Brazilia (1977 – 1988).

Atitudine critică față de clanul Ceaușescu

Evident că această marginalizare l-a afectat pe Gheorghe Apostol, care a început să adopte o atitudine tot mai critică față de Nicolae Ceaușescu. Secretarul general al P.C.R. a fost informat despre poziția lui Apostol, drept care a decis rechemarea sa în țară. În drum spre patrie, Gheorghe Apostol s-a oprit la Londra, unde a acordat un amplu interviu postului de radio BBC, în care și-a exprimat dezacordul față de politica lui Nicolae Ceaușescu, față de cultul personalității acestuia, care adusese România în pragul dezastrului. A pus condiția ca acest interviu să fie difuzat după moartea sa.

Întors în țară, Gheorghe Apostol a luat legătura cu unii foști activiști de partid marginalizați de Ceaușescu. A fost inițiatorul „Scrisorii celor șase”, difuzată la 11 martie 1989 de posturile de radio BBC, Europa Liberă și Vocea Americii, în care se făcea o aspră critică la adresa politicii lui Nicolae Ceaușescu. Scrisoarea, adresată „președintelui Nicolae Ceaușescu”, începea cu următoarele cuvinte:

„În momentul în care însăși ideea de socialism, pentru care noi am luptat, este discreditată prin politica dumneavoastră și când țara noastră este izolată în Europa, ne-am hotărât să luăm poziție. Ne dăm perfect seama că făcând aceasta ne riscăm libertatea și poate chiar viețile noastre. Dar simțim de datoria noastră să apelăm la Dvs. pentru a schimba cursul actual, înainte de a fi prea târziu”.

„Semnatarii” scrisorii (am pus între ghilimele acest cuvânt, deoarece ea nu a fost efectiv semnată, ci doar însușită) erau: „Gheorghe Apostol – fost membru al Biroului Politic și președinte al sindicatelor; Alexandru Bârlădeanu – fost membru al Biroului Politic și președintele C.S.P. [Comitetului de Stat al Planificării], Corneliu Mănescu – fost ministru al Afacerilor Externe și președinte al Adunării Generale a O.N.U., Constantin Pârvulescu – membru fondator al P.C.R., Grigore Răceanu – veteran al P.C.R., Silviu Brucan – fost redactor-șef adjunct al «Scânteii»”.

Trădători și spioni, vechi clienți...

Imediat după difuzare, „Scrisoarea celor șase” a constituit obiectul unei ședințe speciale a Comitetului Politic Executiv, convocată de Nicolae Ceușescu. Cu acest prilej, el a prezentat mai întâi situația lui Mircea Răceanu, care fusese arestat pentru activitate de spionaj în favoarea S.U.A. Redăm mai jos textul stenogramei acestei ședințe din 13 martie 1989.

„Ședința a fost prezidată de tovarășul Nicolae Ceaușescu, secretar general al Partidului Comunist Român.

La ședință au participat tovarășii: Bobu Emil, Ceaușescu Elena, Ciobanu Lina, Coman Ion, Constantin Nicolae, Dăscălescu Constantin, Dincă Ion, Dobrescu Miu, Fazekaș Ludovic, Niculescu Paul, Olteanu Constantin, Oprea Gheorghe, Pană Gheorghe, Popescu Dumitru, Rădulescu Gheorghe, Andrei Ștefan, Bălan Radu, David Gheorghe, Giosan Nicolae, Gâdea Suzana, Ibănescu Neculai, Milea Vasile, Mureșan Ana, Pacoste Cornel, Postelnicu Tudor, Radu Constantin, Radu Ion, Stoian Ion, Toma Ioan, Totu Ioan, Ursu Ion.

Au fost invitați tovarășii: Petrescu Barbu, Bărbulescu Vasile, Curticeanu Silviu, Sârbu Ion și Florescu Eugen.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Tovarăși,
Este vorba despre două probleme pe care vi le prezint foarte pe scurt, pentru că vreau să fie cunoscute și de membrii Comitetului Politic Executiv.
De altfel, despre prima problemă, vreau ca mâine să dăm și un comunicat în presă. Prima problemă este că organele noastre de securitate, cu procuratura, au reușit să descopere o agentură străină. Spun «au reușit», pentru că la noi se crease impresia că suntem lăsați în pace și că putem să dormim liniștiți. Mai bine zis, pot să spun că am fost «gură cască», cum se spune în limba română.
Este vorba despre un măgar, ca să-i spun așa, care lucra în Ministerul Afacerilor Externe și conducea un sector în legătură cu țările occidentale. Este vorba de unul, Răceanu. El a fost prins în flagrant delict și pe urmă a recunoscut. A fost prins cu documente asupra lui, în momentul când vroia să le predea. El a recunoscut că lucra așa din 1974.

Tov. Elena Ceaușescu: Din 1972.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Nu. A devenit agent al acestui serviciu din 1974. Este vorba de Statele Unite ale Americii. A recunoscut că a folosit toate relațiile lui și influențele pe care le avea și că strângea tot felul de informații și documente din toate domeniile, dar îndeosebi din domeniul activității Ministerului Afacerilor Externe.
Noi avem Legea privind păstrarea secretului de partid și de stat, dar s-a cam renunțat la respectarea și la controlul respectării ei. În lege sunt prevederi clare, între care și faptul că nimeni nu poate să cunoască decât documentele cu care lucrează și că trebuie să le țină închise. Acesta, încălcând legea, a profitat de relațiile pe care le avea și de prieteni și a adunat diferite informații de la unii și de la alții.
A mai profitat de unele pălăvrăgeli, de faptul că unii vor să arate cât de atotștiutori sunt și vorbesc vrute și nevrute, la un pahar de vin sau în alte împrejurări, unde spun tot ce știu. Este, așa cum spunea Eminescu, că «unii au universul în degetul lor mic».
Din toate acestea trebuie să tragem niște concluzii și să luăm măsuri de a pune ordine, ca fiecare să cunoască tot ce trebuie în legătură cu păstrarea secretului de stat și de serviciu.
Acest Răceanu este de mai mult timp arestat, dar el se află încă sub anchetă. Am stabilit ca mâine, procuratura și organele noastre de securitate să dea o informație în presă, ca să fie cunoscut acest lucru. Pe urmă va urma cursul normal al procesului, conform legilor noastre, conform prevederilor legii de trădare și cu hotărârile pe care le vor lua organele noastre de justiție.
Legat de aceasta aș dori să atrag atenția și cred că este bine să vedem și organele de interne, și de fapt toate organele și toți oamenii care se ocupă cu controlul acestei legi, că ei trebuie să fie strâns legați de securitate și aprobați de securitate. Așa prevede legea și așa este, de altfel, în toată lumea, Ați văzut cum s-a întâmplat în Statele Unite ale Americii.
Ministrul Apărării a fost verificat de C.I.A. și de F.B.I. și până la urmă Congresul nu l-a acceptat pentru că este bețiv, afemeiat și are legături cu marile concerne militare. Așa că, în problema cinstei, noi am cam devenit «gură cască» și am spus «lasă-l, săracul».
Ne mulțumim că unuia îi atragem doar atenția, iar el continuă mai departe să facă ce vrea. Deci va trebui să tragem niște concluzii și în legătură cu mentalitatea aceasta. Într-adevăr, de mult timp noi nu am avut probleme de această natură, dar asta nu înseamnă cu nu s-a desfășurat activitatea de spionaj împotriva țării noastre. N-am știut noi. Dar acesta nu este singurul caz.
Unele activități din acestea îmbracă diferite forme. Cu mult timp înainte am avut un general în armată care se ocupa de așa ceva. În 1968 a fost altul. Noi am presupus că vom fi lăsați în pace. Desigur, trebuie să tragă niște concluzii și organele noastre de securitate, și să se tragă niște concluzii în fiecare domeniu.
Eu trag concluzia că există o atitudine liberalistă, tot de încălcare a legii, în ce privește legăturile cu străinii, legături cu ambasadele. Noi avem niște prevederi foarte clare. Nimeni nu poate sta singur de vorbă cu un străin, adică trebuie să fie două persoane. Pe urmă, nimeni nu poate primi persoane străine fără aprobare. Luați reglementările și citiți-le!
Trebuie să vedem și cadrele și trebuie să introducem ferm toate măsurile care se impun, în toate domeniile. Așa se întâmplă în toată lumea și nici noi nu putem să facem altfel. Aceasta a fost prima problemă despre care am vrut să vorbesc.
A doua problemă se referă la câțiva vechi clienți, ca să zic așa, derbedei politici, declasați și moral și politic, față de care partidul a luat o serie de măsuri. În primul rând este vorba de Brucan, este exclus mai de mult din partid și care este agent al serviciilor străine.

Tov. Elena Ceaușescu: Este recrutat de mult de americani.

Tov. Nicolae Ceaușescu: S-a înhăitat cu Apostol, față de care am manifestat prea multă înțelegere. Aici vinovatul principal sunt eu care am crezut că, poate nu că o să se îndrepte, dar că o să-și vadă de treabă. Până la urmă se vede că nu merită nici un fel de încredere și îngăduință. Un altul este Bârlădeanu, care în ultimii ani se transformase în vânzător a tot felul de lucruri. Lucra cu un grup de borfași și de mai de mult timp se află în anchetă pe problema aceasta. A apărut și Corneliu Mănescu pe care, de asemenea, îl cunoașteți.

Tov. Elena Ceaușescu: Este vulnerabil la orice.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Și au mers și la Pârvulescu. Aceștia au convenit ca împreună să se adreseze cu o scrisoare președintelui României, dar trimisă Statelor Unite ale Americii, Angliei și Franței – sigur, folosind legăturile lui Brucan cu serviciile respective. Cu unii dintre ei s-a stat de vorbă la partid, cu alții la Ministerul de Interne și, până la urmă, au recunoscut. Sigur că acțiunea ca atare...

Tov. Elena Ceaușescu: Este trădare.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Nici nu merită să se mai stea de vorbă pentru că, acțiunea ca atare este identică cu o acțiune de trădare. Dar va trebui să clarificăm mai bine pe linie de partid. Sigur că, cei care sunt membri de partid, nu vor mai putea rămâne în partid. Dar vom vedea și în raport de poziția lor, va trebui să vedem ce prevede Constituția, ce prevede legea, pentru că trădarea este trădare.

Tov. Elena Ceaușescu: Indiferent cine trădează, trădarea este trădare.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Aceștia s-au legat de tot ceea ce doresc agențiile străine, începând cu faptul că se cheltuiește mult pentru investiții și că nu ar trebui să se mai investească. Practic, toți aceștia sunt o adunătură de declasați și politic și social și moral și te întrebi cum au putut aceștia ca, la un moment dat, să ocupe niște funcții.

Tov. Elena Ceaușescu: Și au putut să ajungă la așa decădere!

Tov. Nicolae Ceaușescu: Vom vedea după aceea la ce concluzii ajungem. Ei au mai căutat să stea de vorbă ba cu unul, ba cu altul, este adevărat, tot în asemenea cercuri, adică tot cu unii de teapa lor. Vor să aibă dreptul să aibă legături cu ambasadele străine. Tov. Constantin Dăscălescu: Cu care?

Tov. Nicolae Ceaușescu: Își aleg stăpâni pe cei care îi plătesc mai mult! Nu se duc la bulgari, ci la cei care îi plătesc bine! Nu se duc nici la coreeni, nici la cubanezi. Probabil că ei sunt înconjurați de agenturile străine, însă se pare că au prins mult curaj după cele ce se întâmplă în Uniunea Sovietică.
Ați văzut ce scrie un cetățean în Izvestia? Că ar trebui să nu se bucure că îi laudă reacțiunea. Ar trebui să trimitem aceasta și la județe și s-o facem mai pe larg. Acestea au fost cele două probleme pentru care am vrut să facem această ședință. Sigur, prima problemă este un caz clar. În general, primul caz s-a încheiat.

Tov. Elena Ceaușescu: Însă trebuie trase niște concluzii despre cum trebuie să păstrăm secretul de partid și de stat.

Tov. Nicolae Ceaușescu: De aceea am vrut să atrag atenția asupra acestor probleme și să tragem și niște concluzii, adică să avem și să luăm o atitudine mai fermă față de diferiți palavragii, față de diferite elemente care ascultă tot felul de posturi străine.
Trebuie să luăm o atitudine fermă. Pentru că nu trebuie să lăsăm pe nimeni să desfășoare activitate împotriva intereselor socialismului și poporului. A da dovadă de îngăduință înseamnă a face jocul cercurilor reacționare străine, în detrimentul poporului român și construcției socialiste – și nu putem face aceasta!
Din aceste cazuri trebuie trasă concluzia aceasta și de a avea o poziție fermă, de demascare și de combatere a lor în toate domeniile. Trebuie să fim mai activi și în partid! Eu am informat acum Comitetul Politic Executiv dar, aceasta fiind încă o problemă internă, nu trebuie să se discute asupra ei. Cu aceasta, tovarăși, ridicăm ședința”.

După cum se poate observa din această stenogramă, singurul care a făcut aprecieri a fost Nicolae Ceaușescu, din când în când intervenind și Elena Ceaușescu. Ceilalți membri ai CPEx s-au mulțumit să asculte informarea și aprecierile secretarului general.

Limbajul folosit de acesta amintea de anii ’50, când controlul de partid și de stat asupra fiecărui individ era total. El a mers până acolo încât i-a calificat pe acei foști activiști de partid care adoptaseră o altă atitudine decât a sa ca fiind „o adunătură de declasați politic și social și moral”.

Derbedeul politic Apostol

Așadar, Gheorghe Apostol, care, în 1954 – 1955, ocupase cea mai înaltă funcție în conducerea P.M.R., a devenit, după 24 de ani, „derbedeu politic” – trădător, declasat moral și politic. Desigur, rivalitatea dintre cei doi lideri comuniști – Apostol și Ceaușescu – a avut un rol important la ajungerea la o asemenea situație, dar nu mai puțin adevărat este că a existat și o viziune diferită privind evoluția României, mai ales după ce Gorbaciov a lansat teoriile sale privind perestroika.


Gheorghe Apostol (stânga), la recepţia data de ambasadorul Iranului, cu prilejul Anului Nou iranian (21 martie 1967). © „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 132/1967.

În timp ce Nicolae Ceaușescu era extrem de ostil față de inițiativa liderului sovietic, Gheorghe Apostol considera necesară o reformare a socialismului, încetarea abuzurilor și ilegalităților, respectarea Constituției, ieșirea României din starea de izolare internațională în care ajunsese. „Scrisoarea celor șase” s-a bucurat de o excepțională mediatizare în Occident, iar numele lui Gheorghe Apostol reapăruse în spațiul public, ca un adversar al lui Nicolae Ceaușescu.

După înlăturarea dictatorului, la 22 decembrie 1989, autorii „Scrisorii celor șase” au cunoscut evoluții cu totul diferite. Sliviu Brucan a devenit „ideologul” noului regim, făcând parte din conducerea Frontului Salvării Naționale; Alexandru Bârlădeanu a fost invitat să participe la elaborarea Comunicatului către țară al Consiliului FSN și a ajuns președintele Senatului României; Corneliu Mănescu a fost cooptat în Consiliul F.S.N. și a fost ales președintele Comisiei de politică externă a Senatului României; Constantin Pârvulescu a relatat la TVR despre „istoricul” scrisorii și conflictele sale cu Nicolae Ceaușescu.

Marginalizat de către Brucan la revoluție și după

Situația cea mai ingrată a avut-o Gheorghe Apostol. Considerându-se, și fiind în mod real, un opozant al lui Nicolae Ceaușescu, el s-a considerat îndreptățit să se implice în trasarea liniilor de evoluție a statului român după fuga dictatorului. A venit în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989 la Comitetul Central pentru a se alătura echipei care prelua conducerea țării, dar nu a fost primit în sala în care aveau loc discuțiile privind constituirea F.S.N. Apoi a încercat să-și exprime la TV adeziunea la revoluție, dar nici aici nu a fost acceptat

Având în vedere faptul că era figura cea mai proeminentă din cadrul P.C.R. care „semnase” „Scrisoarea celor șase”, asemenea acte de respingere păreau a fi de neînțeles. O analiză mai atentă a situației din 22 decembrie și din zilele următoare conduce la concluzia că cel care a dat „cuvânt de ordine” ca Gheorghe Apostol să fie blocat de peste tot s-a numit Silviu Brucan, care s-a erijat în inițiatorul și autorul „Scrisorii celor șase”.

În plus, a urmărit ca fostul prim-secretar al C.C. al P.M.R. să nu aibă posibilitatea de a vorbi despre anii în care Brucan a fost „mâna dreaptă” a lui Iosif Chișinevschi și promova cu mult sârg principiul stalinist potrivit căruia pe măsura înaintării spre socialism, „lupta de clasă se ascute”, iar dușmanii trebuiau lichidați; pe această bază, mulți adversari ai regimului au fost arestați, găsindu- și sfârșitul în închisori.

Din ideolog bolșevic, Brucan a devenit promotorul democrației de tip occidental, iar trecutul său era ocultat. La rândul său, Gheorghe Apostol a rămas să-și expună punctele de vedere într-o carte apărută în regie proprie.

Evoluția lui Gheorghe Apostol constituie o mărturie elocventă a faptului că cei 45 de ani nu pot fi tratați linear, că au existat mai multe „fețe” ale comunismului, care se cuvin a fi analizate și cunoscute pe bază de documente.

Foto sus: Nicolae Ceauşescu, Ion Gheorghe Maurer, Gheorghe Apostol şi Chivu Stoica, în timpul desfăşurării lucrărilor Sesiunii Mari Adunări Naţionale, după alegerile din 2 martie 1969. © „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 8/1969.

Notă:

1. Gheorghe Apostol, Eu și Gheorghiu-Dej, București, Ediție de Casă, Regie proprie, 1998, p. 152