Cavalerii Apocalipsei, îmbrăcaţi în bikini FOTO jpeg

Cavalerii Apocalipsei, îmbrăcaţi în bikini FOTO

📁 Istoria Modei
Autor: Daniela Şerb

Hulit de biserică, înfierat şi de comunişti, care l-au considerat simbolul decadenţei burgheziei, şi de feministe, pe motiv că transformă femeia într-un obiect al dorinţei, costumul de baie s-a încăpăţânat să reziste în istoria obiectelor vestimentare. Şi nu numai atât.  

CLICK AICI PENTRU A VEDEA O GALERIE FOTO CU ISTORIA COSTUMULUI DE BAIE

Iconfoto jpeg

În Antichitate,  înotul şi baia aveau loc fără costum. Cea mai veche îmbrăcăminte de baie pentru femei, reprezentată în picturile murale şi mozaicurile din oraşul Pompei, datează din anii 1.400 î.Hr.

Vestimentaţia este alcătuită din două piese şi seamănă izbitor cu bikini purtat prin 1960. După această dată, informaţiile referitoare la costumul de baie sunt puţine. Mozaicurile care s-au păstrat arată că, în Evul Mediu, băile termale sau cele marine erau folosite pentru beneficiile lor asupra sănătăţii umane.

Aceste beneficii au fost redescoperite în secolul XVIII. Pe atunci, femeile se îmbăiau în cămaşă, iar pe plajă purtau rochii ­lungi, confecţionate din lână, material care nu devenea transparent atunci când se uda şi, mai mult decât atât, era suficient de greu încât să nu se dezvelească pielea când posesoarele lor intrau şi ieşeau din apă. Costumul de baie al bărbaţilor era făcut tot din lână, mulat, similar cu lenjeria de corp. Acest tip de îmbrăcăminte de baie a rămas neschimbat vreme de secole.

La finele secolului XIX, femeile făceau baie în corset şi pantaloni bufanţi. Inventarea căii ferate şi a trenurilor şi extinderea acestui mijloc de transport la mijlocul anilor 1800 au creat posibilitatea ca un număr tot mai mare de persoane să viziteze regiunile costiere. Cînd a apărut moda băilor în mare, în secolul XIX, specialiştii în terapie balneară au recomandat folosirea unui costum bufant din lână şi a unei scufii care să acopere capul.

Arestată pentru expunere indecentă

În secolul XIX, costumul de baie femeiesc din două piese devine comun. În era victoriană, plajele sunt extrem de populare şi sunt dotate cu cabine de baie concepute pentru a evita expunerea persoanelor care fac baie în costum în faţa celuilalt sex.

În 1907, înotătoarea australiancă Annette Kellerman a vizitat SUA purtând un costum de „balerină subacvatică”, un soi de îmbrăcăminte asemănătoare cu cea a înotătoarelor sincron de astăzi. Astfel costumată, sportiva făcea scufundări în tancuri trasparente umplute cu apă. Ea a fost arestată pentru expunere indecentă întrucât îmbrăcămintea pe care o purta îi arăta braţele, picioarele, precum şi formele corpului. După această întâmplare, costumul de baie începe să „intre la apă”. Mai întâi, sunt descoperite braţele, decolteul devine din ce în ce mai adânc, iar slipul, din ce în ce mai mic.

În 1930, costumul de baie femeiesc are în componenţă o fustiţă care acoperă coapsele. Cu toate acestea, prin îndrăzneala tăieturii şi concepţia design-ului, este costumul de baie cel mai apropiat de moda prezentului. Bikini a fost reinventat după cel de-Al Doilea Război Mondial, prin 1946, dar se impune cu adevărat prin 1960. Louis Reard a fost cel care a reinventat bikini, pe care l-a prezentat pentru prima oară la Paris, pe 5 iulie 1946, la piscina Molitor. Cea care l-a purtat se numea Micheline Bernadini, o celebră dansatoare de cazino din capitala franceză. Louis Reard şi-a brevetat invenţia care a avut o apariţie modestă până prin anii 1930-1940.

Forma costumului de baie feminin nu e foarte diferită de cea purtată în 1920, numai că topul care acoperă sânii e legat de un şnur. Acest tip de costum a fost numit „bikini atoll”, după locul unde se făceau teste nucleare. Creatorii costumului mizau pe efectul exploziv pe care-l va avea pe piaţă apariţia unui astfel de obiect de îmbrăcăminte şi nu greşeau. Tot în 1920, creatoarea de modă Coco Chanel a lansat moda bronzării care permitea dezgolirea braţelor, gambelor şi a spatelui.

Atom, cel mai mic costum de baie

În 1932, creatorul de modă parizian Jacques Heim lansează „atom”, un costum de baie din două piese, compus dintr-un maieu până în talie şi un şort. El porneşte şi o campanie publicitară zdravănă de popularizare a produsului, atât în limba franceză, cât şi în cea engleză. „Atom, cel mai mic costum de baie din lume”, „Bikini cel mai mic dintre cele mai mici costume de baie”, „Bikini, prima bombă an-atomică”, sunau sloganurile campaniei publicitare menite să-i determine pe cumpărători să scoată banii din buzunare.

Bikini, definit drept cel mai mic dintre cele mai mici costume de baie, era dificil de acceptat de autorităţile morale şi religioase ale epocii. El nu a obţinut vreun succes comercial, dar a fost un şoc cultural. Scandalosul produs de îmbrăcăminte a fost rapid interzis pe majoritatea plajelor europene (Italia, Belgia, Spania şi Franţa) şi, până prin anii 1970, la piscinele nemţeşti, arată Patrick Alac, în „Istoria bikini-ului”.Raţiuni economice i-a determinat totuşi pe oficiali să mai închidă ochii la morală. În Spania, purtarea bikini a fost permisă pe plajă în 1952, graţie unui decret semnat de Pedro Zaragoza, primarul din Benidorm, şi de arhiepiscopul de Marbella, Rodrigo Bocanegra, care au discutat direct cu Franco pentru a-l convinge că, în acest fel, turismul de-a lungul coastelor spaniole ar avea de câştigat. Franco a acceptat argumentul încet-încet pentru toate plajele din Spania.

Tot în 1952, în „Observatorul Vaticanului”, Biserica Catolică scrie că atunci când vor veni, cavalerii Apocalipsei vor purta, cu siguranţă, bikini. Comuniştii au văzut în bikini un simbol al burgheziei şi au pornit lupta de clasă împotriva lui. La rândul lor, feministele i-au acuzat pe creatorii de modă că le transformă pe femei în simple obiecte ale dorinţei.

De la bikini la monokini

Până prin 1950, costumul de baie este suficient de generos încât să acopere sexul şi sânii femeilor. Pe cap se poartă o caschetă decorată cu flori din plastic sau frunze. În 1956, celebra actriţă Brigitte Bardot apare purtând un costum de baie în două piese, din pânză albă, în nu mai puţin celebrul film „Şi Dumnezeu a creat femeia”. Pelicula reaprinde interesul publicului faţă de bikini. Un şlagăr de succes în epocă compus de Brian Hyland – „Itsy bitsy teene weene yellow polka dot bikini” – devine, în varianta cântăreţei franţuzoaice Dalida, „Itsy bitsy petit bikini”.

În 1962, actriţa Ursula Andress are un succes fulminant în filmul „James Bond 007 contra Doctorului No”. Bikini-ul său alb purtat la filmări a fost vândut în 2001 de Casa de licitaţii Christie’s pentru aproape 42.000 de lire sterline.

Femeile par însă dispuse să se expună din ce în ce mai mult, astfel că, după 1960, costumul de baie abia dacă mai acoperă sfârcurile sânilor şi organele genitale. Putem şi mai mult, par să-şi spună reprezentantele sexului frumos, iar creatorul de modă, Rudi Gernreich, simte dincotro bate vântul. În 1964, el concepe şi pune pe piaţă monokini, costumul de baie topless pentru femei, slip care oferea doar un acoperământ modest al sexului.

Pe lângă succesul comercial, acest tip de costum a deschis ochii pentru noi posibilităţi de design. În 1980 apare „tanga”, importată din Brazilia şi inspirată din îmbrăcămintea tradiţională a triburilor amazoniene. Oricum ar fi, costumul de baie dintr-o singură piesă continuă să prindă la public. Costumul de baie bărbătesc evoluează în paralel cu cel feminin, acoperind din ce în ce mai puţin corpul.

Epoca microkini

Originea microkini-ului modern se plasează în anii 1970. Influenţa nudismului a dus la restrângerea slipului de baie până la dimensiuni infinitezimale, la limita penalului. O altă influenţă a venit din zona filmelor erotice, în care actriţele purtau cu obstinaţie microkini.

Femeile au descoperit că un slip de baie mai mult inexistent are avantajul bronzării uniforme, ceea ce aduce un plus de seducţie şi de senzualitate. În 1980, influenţa surferilor modifică gustul masculin în materie de costum de baie şi favorizează purtarea unui slip trei sferturi, mulat pe corp.

Dacă a fost dificil ca microkini să fie interzis pe plajă, altfel s-a pus problema la piscinele publice. În 2006, primarul oraşului Paris, Bertrand Delanoe a considerat că persoanele care frecventează bazinele trebuie „să respecte buna cuviinţă, liniştea şi securitatea publică” şi a amendat cu 38 de euro pe fiecare purtător de microkini la piscină.

Costumul de baie în trei piese, trikini – „două farfurioare unite printr-o batistă” – a apărut în 1967. Criticul de modă William Safire scria în „The New York Times” că vestimentaţia de baie „se strâmtează până la esenţe:dacă trikini înseamnă trei piese, bikini două, monokini una, când vom vedea zerokini?”Foto: Guliver/Getty Images, Corbis, AFP