Autor 2374 vizualizări


Dacă este să ne  orientăm după titlurile din ziare şi  dezbaterile aprinse de la diferite televiziuni  după anexarea Crimeii de către Rusia, putem concluziona că suntem în mijlocul unui “nou Război Rece”. Pentru mulţi  cetăţeni ai comunităţii euroatlantice comparaţia pare una destul de convenabilă având în vedere că Occidentul a câştigat  a câştigat la prima vedere ultimul Război Rece cu URSS.

Dar este profund greşit să ne închipuim că există o nouă confruntare între Vest şi Est. Nu este vorba de niciun nou Război Rece deoarece lumea nu se îndreaptă către o nouă confruntare dintre civilizaţii care să aibe la bază motivaţii ideologice. Putin şi oligarhii săi nu posedă un sistem de valori pe care să-l poată promova în lume. Au în schimb nişte “nostalgii imperiale” la care nu pot renunţa. Suprasolicitarea economiei ruse îi va lecui treptat de această boală. Rusia nu este o superputere aşa cum a fost cazul URSS-ului, ci doar o putere regională care încearcă să menţină pe orbita sa vechile republici sovietice

Este o tragedie pentru Rusia şi vecinii săi că în urma prăbuşirii URSS-ului s-a creat un vid de putere de care au profitat noii oligarhi susţinuţi de noua putere de la Kremlin. Rusia nu are nici o doctrină pe care să o exporte în afara graniţelor sale, aşa cum a fost în perioada sovietică. Vechiul naţionalism rus şi capitalismul oligarhic nu oferă nici o alternativă la noua ordine mondială deorece nu are nici o viziune sau un sistem de valori universale.

Responsabil de moartea a milioane de oameni, comunismul a avut totuşi o viziune  şi  un sistem de valori proprii cu care a amăgit speranţele multor milioane de oameni. Putin, spre deosebire de Stalin, nu este interesat să exporte un model politic în afara graniţelor Rusiei. Singurul său interes este să reclădească vechiul URSS sub o altă formă, cum ar fi nou propusa uniune economică euroasiatică în care oligarhia rusă şi cea chineză pot  prospera. “Noul imperiu rus” are la bază enormele resurse naturale ale  Rusiei.

În timpul Războiul Rece era o situaţie cu totul diferită decât cea de acum. Democraţia nu era ameninţată doar Armata Roşie sau de imensul arsenal nuclear al URSS. Principala ameninţare era cea de ordin ideologic, deorece comunismul vrea să ofere o alternativă pentru capitalism. La ora actuală nu există nici o ameninţare comunistă.

Dacă este o ameninţare, ea este una de ordin geostrategic şi se limitează la regiunile vecine Rusiei. În orice caz Rusia lui Putin este departe de avea puterea şi influenţa pe care o poseda în trecut  URSS-ul.

În  ciuda tensiunilor politice dintre Occident şi Rusia, lumea nu se confruntă cu nici o ameninţare de ordin militar, ideologic sau economic care să pună în pericol securitatea globală. Faptul că televiziunile şi ziarele insistă pe tema existenţei unui nou Război Rece, este doar o încercare de maniupulare a opiniei publice.

Având în vedere că economia mondială este interdependentă, sancţiunile economice ale SUA împotriva Rusiei nu vor avea vreun efect benefic pe termen lung pentru economia occidentală, mai ales cea europeană care este atât de dependentă de importurile de gaze din Rusia. De aceea este discutabil câte state vor şi pune în practică sancţiunile dictate de SUA. Chiar şi economia americană ar putea avea de suferit prin devalorizarea dolarului, dacă Rusia şi China vor conveni să renunţe la moneda americană în comerţul  bilateral.

Spre deosebire de interdependenţa economică actuală, în perioada Războiul Rece existau destul de puţine legături economice  dintre Vest şi Est. O lungă perioadă a Războiului Rece, Moscova nici măcăr nu avea Bursă de Valori.

În ceea ce priveşte anexarea Crimeii de către Rusia, Occidentul se confruntă cu politica faptului împlinit.  Nici în timpul Războiului Rece, cele două superputeri, SUA şi URSS, nu s-au confruntat direct, preferând să folosească state terţe. Chiar şi în cazul atrocităţilor comise de sovietici în timpul Revoluţiei ungare din 1956 şi a celei din Cehoslovacia din anul 1968, SUA şi aliaţii occidentalii s-au limitat prin ale cataloga ca inacceptabile, iar apoi au ajuns să-se conformeze realităţilor. Totul s-a rezumat la o simplă retorică. SUA  şi Europa de Vest nu erau dispuse să  înceapă un război cu URSS, doar pentru a apăra statele din Europa de Est, ţinute sub controlul Moscovei.

Situaţia a rămas neschimbată. Nimeni nu vrea să rişte o confruntare militară cu Rusia, chiar dacă Putin ar decide să anexeze jumătate din Ucraina, până la râul Dniepr.

Cel mai onest lucru pe care îl poate face Occidentul este să recunoască faptul că Ucraina este pe cont propriu. Asta nu înseamnă totuşi să accepte noile “ambiţii imperiale” ale Rusiei, aşa cum au fost acceptate cele ale URSS-ului . Prioritatea geostrategică a  SUA şi a aliaţilor din NATO trebuie să fie protejarea Europei centrale şi de est în faţa oricărei ameninţări ruse, inclusiv cea de ordin economic. Pentru a atinge acest obiectiv este necesar ca Europa să-şi diminueze dependeţa energetică faţă de Rusia.

Sursa

http://www.nytimes.com/2014/03/22/opinion/the-new-cold-war-that-isnt.html?_r=0

                                                   

""