Cât de mult schimbă pandemia istoria?

Sunt comentatori care afirmă că actuala criză provocată de pandemia de coronavirus reprezintă un moment de inflexiune în istorie. Se amintește de atentatul de la Sarajevo, din 1914, sau de cedarea în faţa lui Hitler, la München, în 1938.

În alt plan se face comparaţie cu gripa spaniolă de la sfârșitul Primului Război Mondial și cu efectele ei asupra raporturilor de forţe dintre cele două tabere. Ţinând cont că pandemia actuală a închis economia lumii la un nivel fără precedent și că majoritatea ţărilor înregistrează cele mai mari scăderi economice din 1945 până astăzi, este normal să ne gândim la Marea Depresie din anii ’30 ai secolului trecut sau la criza financiară de la sfârșitul primului deceniu al acestui secol.

Pentru România, este relevantă epidemia de tifos exantematic din timpul retragerii în Moldova, după înfrângerile din toamna anului 1916. În toate aceste cazuri, evoluţiile, schimbările sau rupturile istorice au fost provocate de crize, dintre care unele de tip „lebădă neagră”, dar cursul luat de evenimente după criza iniţială a fost decisiv influenţat de calitatea leadership-ului din fiecare ţară implicată. Incapacitatea factorilor de decizie în momentele critice, prostia, egoismul, lașitatea au avut consecinţe teribile. Din contră, un leadership dedicat, competent și empatic a salvat naţiunile în cele mai grele momente.

În România din 1916, după atâtea înfrângeri, cu mai mult de jumătate din ţară pierdută, în plină epidemie de tifos exantematic, cu moralul la pământ, cea mai probabilă evoluţie ar fi fost o ruptură între Monarhie, „vinovată” pentru decizia de intrare în război și de toate nenorocirile care au urmat, și popor. Revolta și revoluţia ar fi putut lua exemplul celor întâmplate în Rusia, în Imperiul Austro-Ungar sau în Germania. Nu s-a întâmplat așa, în mare parte datorită tipului de leadership de care a beneficiat ţara în acele momente. Regele Ferdinand a emis decretul privind împroprietărirea ţăranilor, iar Regina Maria a organizat și s-a implicat direct, cu toate riscurile personale, în bătălia cu epidemia de tifos. Regina a fost prezentă în toate spitalele, pe front și în spatele frontului, în mijlocul soldaţilor, al răniţilor și al bolnavilor. A adus hrană, haine, medicamente și o extraordinară însufleţire. Poate fi considerat secundar în raport cu marile bătălii de pe front. Dar, fără asta, rezistenţa românilor din 1917, probabil, nu s-ar fi întâmplat.

Un exemplu de leadership și pentru ziua de azi.