Castelul tinereţii lui Carol I, pe care l-a părăsit în Germania pentru a deveni Regele României

Autor 51170 vizualizări


Carol I, primul rege al României moderne, a lăsat castelul de la Sigmaringen (Germania), pentru a conduce o ţară din Europa de Est.

Regele Carol I şi Regele Ferdinand I, doi dintre conducătorii exponenţiali ai României moderne, s-au născut şi au crescut în Sigmaringen, din sudul Germaniei, în regiunea Baden-Württemberg. Castelul în care au copilărit şi şi-au petrecut tinereţile cei doi este una dintre obiectivele turistice ale ale regiunii Baden-Württemberg.  

Pe una dintre laturi, castelul se înaltă pe o stâncă mărginită de Dunăre. Castelul Sigmaringen a fost menţionat pentru prima dată în anul 1077 în cronicile mănăstirii Petershausen, însă ea s-a tot modernizat de-a lungul secolelor. Ultimele lucrări din secolul al XVIII-lea au adus actuala ei formă, iar după un incendiu din 1899 a trebuit reconstruit aproape de la zero. Aici avea să se nască Carol I, la 20 April 1839. Era al doilea fiu al conducătorului principatului Hohenzollern-Sigmaringen, Karl Anton.  

Carol I urma să aibă cea mai îndelungată domnie din istoria statelor româneşti, 48 de ani (1866-1914). În acest timp, a obţinut independaţa ţării, a impus prima Constituţie, a redresat economia, a dotat România cu o serie de instituţii specifice statului modern.  

Castelul copilarăiei lui Carol I, din Baden-Württemberg, poate fi vizitat astăzi, contra cost, el aparţinând în continuare familiei Hohenzollern-Sigmaringen, care îşi are reşedinţa de iarnă acolo. Astăzi, capul familiei Hohenzollern este Prinţul Karl Friedrich.

Vizitele se organizează în grupuri de minim 15 persoane, iar costul unui tur de aproximativ o oră este de 8 euro. Conform site-ului oficial al castelului, ghizii folosesc anecdote şi poveşti pentru a explica viaţa de la castel şi istoria dinastiei Hohenzollern, care a condus şi Prusia. 

Continuarea pe adevarul.ro

""