Carte pentru întărirea în credinţa ortodoxă a românilor. Miscelaneu teologic copiat de diacul Teodor Ursu din Noul Săsesc

Autor 1835 vizualizări


În colecția de carte veche a Muzeului Național de Istorie a României se conservă, în mod exemplar, un manuscris copiat de diacul Teodor Ursu din Noul Săsesc, în anul 1780. Miscelaneul Teologic este, de altfel, exponatul lunii la MNIR, în cadrul unei micro-expoziţii deschise până pe 4 iunie.

Miscelaneul teologic din patrimoniul MNIR este necunoscut mediilor de specialitate din România, nu este consemnat în volumul lui Gabriel Ștrempel, Copiști de manuscrise românești până la 1800, vol. I, București, 1959, fiind pentru prima oară expus publicului iubitor de carte bibliofilă românească. În prealabil a fost investigat fizico-chimic și apoi restaurat în cadrul MNIR. 


Miscelaneul teologic este compus din două părți principale: „Istorii hagiografice și literatură patristică” şi „Pravoslavnica mărturisire a bisericii răsăritului, cu întrebări și răspunsuri”. Ortografia este română, cu alfabet chirilic. Acest gen de carte a avut o circulație însemnată în întreg spațiul românesc, fiind destinată întăririi în credința ortodoxă a tuturor românilor, cât și unificării limbajului bisericesc. De asemenea, manuscrisul este un monument al limbii literare române, copiat de un diac cultivat, puțin cunoscut în rândul cărturarilor teologi români transilvăneni din a doua parte a secolului al XVIII-lea.


Diacul Teodor Ursu este originar din Noul Săsesc, așa cum specifică mai multe însemnări marginale din cuprinsul manuscrisului copiat de acesta. În Miscelaneul teologic se consemnează, pe forzațul posterior fix, finalizarea manuscrisului către toamna anului 1780, acesta fiind dat la legat în Sighișoara, contra patru taleri de argint, într-un atelier săsesc, la 16 octombrie 1780. Noul Săsesc, cunoscut și sub numele de Noul (Nova Villa, în latină), Sächsisch-Neudorf, în germană, sau Szászújfalu, în maghiară, este o mică localitate așezată în sudul Podișului Târnavelor, în comuna Laslea, județul Sibiu, la circa 70 de km de Munții Făgărașului.

Muzeul Național de Istorie a României: 45 de ani 

Pe data de 8 mai a.c. s-au împlinit 45 de ani de la inaugurarea Muzeului Național de Istorie a României. Crearea acestui muzeu a fost o provocare pentru autorităţi, dar şi pentru specialişti, deoarece a reprezentat o proiecţie, mai concentrată, a întregului sistem al muzeelor de istorie din ţară. 

Pentru a adăposti muzeul au fost luate în calcul Palatul Justiţiei, Palatul Poştelor şi clădirea Sfatului Popular al Capitalei, dar s-a discutat și despre posibilitatea construirii unui sediu nou. În final, clădirea Poştei Centrale din Bucureşti, de pe Calea Victoriei nr. 12, a fost atribuită Muzeului Naţional de Istorie.  


Pe 20 martie 1970 apărea „Hotărârea Consiliului de Miniştri al Republicii Socialiste România privind înfiinţarea de Muzeului de Istorie al Republicii Socialiste România”, care stabilea și componența Comisiei de Organizare, al cărei președinte era academicianul Constantin Daicoviciu. S-a început amenajarea Palatului Poştei în ritm accelerat şi, doi ani mai târziu, pe 8 mai 1972, era deschis pentru public cel mai mare muzeu de istorie din România.

Realizarea expoziţiei de bază a Muzeului Național de Istorie a fost o chestiune complexă şi complicată. În cadrul acesteia trebuiau expuse obiecte cu o mare relevanţă istorică, dar, mai presus de aceasta, adevărul istoric trebuia să coabiteze cu cerinţele ideologice.

Prima formă a expoziţiei, gata în timp record 

Organizarea expoziţiei permanente a presupus amenajarea, proiectarea şi realizarea a 55 de săli de expunere cu o suprafaţă expoziţională de 15.000 mp; au fost instalate 1.500 sisteme de expunere în care au fost expuse cca. 50.000 de valori de muzeu; au fost întocmite 300 de texte explicative de săli şi vitrine; au fost alcătuite 64 hărţi, 80 de grafice și 9.000 de etichete.

Prima formă a expoziţiei permanente a fost organizată în 40 de zile! S-a lucrat aproape zilnic câte 14-16 ore. Expoziţia de bază a Muzeului de Istorie a R.S.R., aşa cum a rezultat, era întinsă în 50 de săli, la care se adăugau Cabinetul Numismatic, Lapidarium-ul şi Tezaurul Istoric. La etajul al doilea a existat, pentru scurt timp, expoziţia de artă medievală românească.

Muzeul Naţional de Istorie a României continuă să fie una dintre instituţiile reprezentative ale culturii româneşti: bogatul său patrimoniu include peste 650.000 piese. În septembrie 2002, expoziţia permanentă a Muzeului Naţional de Istorie a fost împachetată, obiectele luând drumul depozitelor. Din cauza faptului că muzeul s-a aflat în reparaţii capitale, cea mai mare parte a expoziţiilor sunt temporar închise sau în reorganizare. Pe măsură ce lucrările de consolidare a clădirii se vor relua, expoziţia istorică permanentă va fi treptat redeschisă.