Autor 208796 vizualizări


Carol Davila, părintele învăţământului medical universitar românesc, ar fi fost fiulnerecunoscut al celebrului compozitor Franz Liszt. Cel mai cunoscut medic român a rămas văduv de douăori. A doua soţie i-a murit din cauza erorii unui ucenic de-al său. Numele primit la naştere de cel pe care românii îl cunosc drept Carol Davila a fost Carlo Antonio Francesco d’Avila.

Cel mai vestit medicşi farmacist de origine franceză, care avea săcapete ulterior cetăţenie românăs-a născut la Palermo, în Italia, în 1828. Deşi nu s-a putut demonstra cu documenteşi tatăl nuşi-a asumat niciodatăpaternitatea, se spune cămedicul ar fi fost fiul celebrului compozitor Franz Liszt.  Compozitorul a avut mulţi ani o relaţie cu scriitoarea franceză, contesa Marie d’Agoult, o femeie frumoasăşi cultă. De pe urma relaţiei celor doi au rezultat patru copii. Primii trei au fost recunoscuţi de tatăl lorşi crescuţi chiar de mama lui Liszt. Al patrulea nu a beneficiat însăde recunoaşterea parentală, din motive necunoscute. Despre copilăria lui Carlo Antonio Francesco d’Avila, cel de-al patrulea copil al scriitoarei, devenit ulterior Carol Davila, nu s-au păstrat informaţii. Potrivit unei ipoteze agreate de unii istorici, copilul ar fi fost adoptat de familia unui medic care i-a insuflat pasiunea pentru acest domeniu.
A urmat Facultatea de Medicinădin Paris, pe care a absolvit-o în februarie 1853. La 21 de ani a ajuns în România în urma unei întâmplări. În anul absolvirii sale, la Facultatea de Medicinădin Paris existau douăcereri de medici. Una venea din Persia, din parteaşahului care ruga Guvernul francez să-itrimităun absolvent pentru a îi servi drept medic personal. Cealaltăcerere venea din partea domnitoruluiŢării Româneşti, BarbuŞtirbei. 

Venirea înŢara Românească 

 Carol Davila a acceptat săvinăîn România. Tânărul medic cu doctoratul susţinut la Paris intenţiona sărămânăînŢara Româneascădoar trei ani. A rămas însăpe pământ românesc pânăla finalul vieţii. Odatăajuns înţarăa primit din partea lui BarbuŞtirbei gradul de maior. A fost numit medic-şef la Spitalul Militar, iar domnitorul i-a dat mânăliberăsăreformeze unitateaşi sistemul. Davila a realizat căpentru a schimba ceva în sistemul sanitar românesc are nevoie de medicişi a pus bazele primeişcoli de medicinăromânească. Dupăfuga lui BarbuŞtirbei, la un an de la sosirea lui Davila înţară, considerat apropiat al fostului domn, medicul a fost demis din funcţia deşef de la spitalul militar. 1854 a fostşi anul în care Davila s-a îmbolnăvit de reumatism poliarticular, boalăcare va lăsa sechele pentru tot restul vieţii. Medicul arămas de atunci cu cotul drept anchilozat, motiv pentru care îşi va folosi mai mult mâna stângă.  Dupărevenirea lui BarbuŞtirbei înţară, Davila a fost repus în funcţieşi a putut să-şi demareze proiectele. A reorganizat spitalul miliar pe secţii, a îmbunătăţit îngrijirea medicalăacordatăbolnavilorşi a reuşit sărealizeze, în 1855, prima transfuzie de sânge din România. 
Creatorul Facultăţii de Medicină 

A pus bazeleŞcolii de MicăChirugie dupămodelulşcolii din Angers, unde îşi începuse studiile medicale. Un an mai târziu, în 1856, în aceastăşcoalăcreazăsecţia de farmaceutică, prima înfiinţatăîn România. Dupătrei ani de la înfiinţare, Davila reuşeşte sătransformeŞcoala de MicăChirurgie înŞcoala Naţionalăde Medicinăşi Farmacie. Un an maitârziu, pe lângăaceastăunitate, Davila creazăo nouăsecţie:MedicinăVeterinară. Laşcoala sa, Davila a predat încădin 1856 cursul de chimie. Tot el a fost iniţiatorul unor conferinţe publice având drept subiect chimia. Şcoala creatăîn 1855 a devenit în 1869 Facultate de Medicina, Chirurgieşi Farmacie. Davilaşi-a văzut astfel îndeplinit visul pe care îl avusese de la venirea înŢara Românească, acela de a face din sistemul de învăţământ medical românesc unul egal cu cel dinţări care aveau centreuniversitare cu tradiţie. 

A înfiinţat primul azil pentru orfani 

Prima soţie a lui Davila, Maria Marsille, a murit la un an de la căsătorie. Dupa moartea soţiei, Davila s-a concentrat pe un proiect care viza copiii orfani. A luat singur în întreţinere40 de fetiţe orfane, găsite în diferite mahalale ale Bucureştiului. Le-aţinut în casa lui, le-a îngrijitşi a înfiinţat primul azil de fete din România, în 1861. A înfiinţat apoi un orfelinat pentru patruzeci de băieţi. Tot prin grija lui s-a înfiinţat încartierul Pantelimon din Bucureşti prima scoala de surdo-muţi din România. 


Continuarea articolului pe Adevărul.ro