Carol al II-lea, presa si propaganda

În decursul istoriei, s-au remarcat trei tipologii de conducatori:cei care au condus destinele supusilor lor cu o mâna de fier, care si-au impus propria vointa neconditionat si pe care îi numim, în mod generic, dictatori;a doua categorie ar fi cea a unor personaje mai putin proeminente, fara o carisma aparte sau, dimpotriva, având o personalitate puternica, dar care nu au abuzat de putere în scopuri personale, acestia fiind considerati conducatori-model, de tip democratic;si ar mai fi o categorie deosebita, care îmbina trasaturile primelor doua categorii.

Aceste personalitati sunt greu de încadrat într-un anumit tipar-este cazul asa-numitelor "regimuri autoritare", de tipul celui din România interbelica condus de regele Carol al II-lea, regimurile din Spania (Primo de Rivera), Portugalia (Antonio Oliveira Salazar), Polonia (Pilsudski) etc. Aceste regimuri au elemente care le pot apropia de un regim dictatorial (partidul unic, înregimentarea maselor, cenzura, propaganda etc.), dar si trasaturi care le deosebesc de o dictatura clasica. În aceasta "familie politica" se înscrie, dupa unii istorici, si regimul autoritar al regelui Carol al II-lea.Lovitura de stat pregatita din... Viena?Trecusera deja trei ani de la "restauratia carlista", din 1930, când, pe data de 12 octombrie 1933, Lucian Blaga, pe atunci consilier de presa pe lânga Legatiunea României la Viena, a primit o scrisoare-strict confidentiala-de la ministrul Eugen Filotti (Ministerul Afacerilor Straine, subsecretariatul de Stat al Presei si Informatiilor), în care se mentionau urmatoarele:"Domnule consilier de Presa, avem onoarea a va înainta o copie de pe un manifest lansat de "Comitetul român pentru apararea libertatilor publice", al carui sediu este la Viena. Acest manifest a fost trimis si ziarului Nieuwe Rotterdamsche Courant din Rotterdam, iar acum ni se semnaleaza primirea lui de catre cancelaria Presedintelui Republicii Cehoslovace. Cum nu avem cunostinta despre caracterul Comitetului în chestiune si persoanele ce-l compun, va rugam sa binevoiti a face cuvenitele cercetari si a ne comunica de urgenta date si lamuriri cât mai complete."

Astfel va începe o febrila actiune de deconspirare a asa-zisului comitet de la Viena.Despre ce era vorba de fapt? Pe data de 15 august 1933, ziarul Nieuwe Rotterdamsche Couranta publicat un articol-manifest al unui pretins comitet român cu sediul la Viena. Iata ce continea articolul care i-a pus pe jar pe oficialii din România. "Dupa ce a ocupat tronul României, cazând din cer spre mirarea lumii întregi si fara ca poporul sa fi dorit sau macar sa fi ratificat venirea lui, Domnul Carol Caraiman (Regele Carol al II-lea) încearca sa se mentina în scaun prin suspendarea garantiilor constitutionale, prin stare de asediu, prin inchizitie politista, într-un cuvânt printr-un regim de forta si de ilegalitate.

Nenorocita noastra tara, atât de crunt lovita de criza economica (recesiunea din 1929-1933) ameninta sa se prabuseasca sub domnia nefasta a lui Carol al II-lea. Nepriceperea si lipsa de simt moral a acestui uzurpator - pe care propriile lui pacate precum si vointa hotarâta a Regelui Ferdinand I si a natiunii l-au îndepartat înca din Ianuarie 1926 si pentru totdeaua de la succesiunea la tron - au adus poporul român nu numai în sapa de lemn, dar la robie si la rusine. Aceasta nu mai poate dura.

Câtiva patrioti români, hotarâti sa rupa lanturile cari leaga un popor întreg, au cautat adapost în tara straina, spre a putea spune în toata lumea durerea patriei lor. Gata la orice jertfa pentru libertatea si onoarea tarii, ei se ridica fara teama împotriva tiraniei vitiului si a necinstei. Prin circulari periodice cari vor fi trimise tuturor cancelariilor diplomatice, tuturor organelor de presa si tuturor oamenilor de seama din toate tarile, se vor denunta fara preget si fara crutare nelegiuirile regimului la adapostul caruia Carol al II-lea taie si spânzura pentru îmbuibarea camarilei. Opinia publica din toate tarile va afla astfel adevarul si va putea sa judece pe Carol dupa faptele lui.

Înfruntând orice pericol si orice greutate, acesti români, s-au strâns într-un comitet ad-hoc ce-si are sediul la Viena si vor starui în actiunea lor pâna ce vor sili pe regele neîncoronat al României sa redea poporului libertatile, toate libertatile, începând cu acelea de a hotarî cum si de cine sa fie condus.Aceasta miscare nu are nici un fel de tendinta socialista sau comunista si nici o legatura cu fascismul sau cu rasismul. Ea este însufletita numai de principii nationale, liberale si democratice.

Rugam pe toti Românii cu dor de tara sa se uneasca cu noi, trimitându-ne adeziunea lor la adresa de mai jos.(Comitetul Român pentru Apararea Libertatilor Publice, Viena III, Am Modenapark 7").În urma cercetarilor Legatiei României s-a stabilit ca la adresa din Viena locuia individul Radu Dragulinescu, care a întreprins o ampla actiune de subminare a autoritatii Regelui Carol al II-lea în strainatate. Dragulinescu a expediat în limbile franceza, engleza si germana manifestul revolutionar aproape la toate guvernele din Europa Centrala si la redactiile cotidienelor mai însemnate din Anglia, Franta, Olanda, Elvetia, Italia, Cehoslovacia, Ungaria.

Totodata s-a stabilit ca în ziua de 20 septembrie, Ministerul de Externe din Praga si Roma, prin intermediul Misiunilor lor diplomatice din Viena, au cerut informatii la BundeskanzTeramt-ul austriac, care în aceeasi zi a transpus chestiunea spre cercetare Directiunii Politiei din Viena.

În tot acest interval de timp, un agent acoperit al Serviciului român a reusit sa ajunga în contact direct cu Radu Dragulinescu, având instructiunea de a-l supraveghea si a-i afla legaturile eventuale cu alte persoane implicate în aceasta actiune revolutionara. În cele din urma Politia Româna a dat urmatorul verdict:"Radu Dragulinescu este escroc international, urmarit de Parchetul Tribunalului Basel (Elvetia) pentru falsificari de cecuri; urmaritul a locuit sub nume fals în Viena II-Taborstrassa 11 (Sachsischer Hof)."

Pe 25 septembrie 1934, Dragulinescu a fost arestat de Politia locala "pentru infractiuni penale si nicidecum pentru vreo activitate politica."Arestarea s-a facut cât se poate de discret, dar, într-un articol publicat de ziarul National Zeitungdin Basel, s-a încercat disculparea "revolutionarului", insinuându-se ca nu ar fi vorba decât de o înscenare a autoritatilor românesti.Cenzura presei-o redutabila arma propagandisticaDupa instaurarea regimului autoritar în 1938, regele Carol al II-lea creeaza, la 3 octombrie 1939, Ministerul Propagandei Nationale. Acest minister va juca un rol însemnat în coordonarea tuturor actiunilor de propaganda care, evident, ca aveau menirea de a-i confectiona Regelui o fata de "bun conducator". Având sarm si chiar o carisma întretinuta si de fastul cu care se înconjura, regele Carol al II-lea si-a facut din mass-media o adevarata arma propagandistica.

Dupa izbucnirea celei de-a doua conflagratii mondiale, sub pretextul ca toata Europa facea acelasi lucru, Carol al II-lea va introduce o cenzura a presei, care va afecta, în egala masura, atât ziaristii, cât si cititorii. Primii vor fi nevoiti sa se conformeze noilor dispozitii, iar în cazul în care nu o faceau riscau sa intre în rândul somerilor, publicatiile lor fiind interzise sau, mai rau, puteau sa fie condamnati.Pe data de 19 februarie 1940, sub "regimul starii de asediu"va fi instituita "cenzura publicatiunilor cari apar la lumina zilei dupa normele stabilite si cari au intrat în cunostinta tuturor acelora cari doresc ca raspândirea ideilor sa se faca pe cai legale si normale."

"Expunerea de motive"(cum au numit oficialitatile preambulul la viitoarea lege) încerca sa convinga populatia Regatului de necesitatea legiferarii cenzurii. "Daca publicatiunile constituiesc o arma puternica în desfasurarea vietii de stat, apoi tocmai pentru aceia o lipsa de constiinta în aceasta materie, în special în vremurile grele de astazi, este inadmisibila. Cu atât mai mult clandestinismul este reprobabil.[...] Prin toate aceste mijloace insolite se pot crea stari de rataciri si confuziune, caci doar tocmai acesta este scopul acelora cari se preteaza la atari mijloace de raspândire a ideilor."

Dupa ce motivatia a fost creata va urma, bineînteles, punerea în practica a ideilor. Decretul-Lege asupra publicatiunilor clandestine cuprindea mai multe articole. Art. 1 decreta ca:"Nu vor putea fi raspândite înainte de a primi aprobarea Cenzurei nici o publicatie scrisa de mâna, la masina sau culeasa la tipografie...".Art. 2 întarea dispozitiile anterioare:"Este interzis tipografilor de a face tiparitura, înainte de a fi supusa Cenzurei si ar fi fost de ea aprobata."

Art. 3 era mult mai incisiv:"Oricine se va fi facut vinovat de calcarea dispozitiilor prezentei legi se va pedepsi cu închisoare corectionala de la o luna la 2 ani si cu pedepsele complementare prevazute de Art. 26 din Codul Penal "Regele Carol II", în afara de alte pedepse mai grave prevazute de legi penale de va fi cazul, când se vor aplica pedepsele prevazute în acele legiuiri."

Decretul-Lege era semnat de Presedintele Consiliului de Ministri, Consilier Regal (ss), Gh. Tatarescu, Ministrul Internelor (ss), M. Ghelmegeanu si de catre cunoscutul Ministru al Justitiei (ss) Istrate Micescu.Cu prilejul promulgarii Decretului-Lege, consilierul regal Gh. Tatarescu, presedintele Consiliului de Ministri, a facut reprezentantilor presei urmatoarele declaratii:"[...] Guvernul acesta lupta cu dificultati pe care nu le-a cunoscut nici unul din guvernele care l-au precedat.[...] În ultimul timp, pâna si politica externa a tarii a fost pusa la contributie în slujba campaniilor oculte destinate sa creeze dificultati Guvernului.

[...] Pentru sporirea mijloacelor de reactiune legala puse la dispozitia autoritatilor, s-a întocmit Decretul-Lege privitor la "Publicatiunile Clandestine".

[...] Tin sa adaug - spune Tatarescu - ca acest act nu înseamna o deviere de la politica de destindere si de pacificare proclamata de Guvern, si ale carei teluri vor fi urmarite fara sovaire; noul Decret-Lege nu priveste decât, cel mult, o duzina de agitatori."

Declaratiile celui supranumit "Homo Regius" încercau sa linisteasca spiritele, dar faptele au demonstrat ca Serviciul Cenzurii nu se va limita doar la o "duzina de agitatori". Foarte multe ziare, publicatii din toata tara vor fi interzise si multi ziaristi, chiar fideli regimului, vor avea de suferit.Ironie sau ignoranta?La exact o luna de zile de la instituirea Decretului-Lege, pe data de 19 martie 1940, într-o marti seara, Asociatia Corespondentilor Presei Straine în Româniaa oferit la Athénée Palace un dineu în onoarea istoricului C.C. Giurescu, ministrul propagandei nationale. Aceasta manifestare nu era decât "praf în ochi" aruncat ziaristilor straini, care credeau ca în România carlista libertatea presei era înca la ordinea zilei. Au luat parte la acest dineu, de la Ministerul Propagandei Nationale, în afara de Prof. Giurescu, N. Radulescu, secretar general al Ministerului, I. Dragu, Teodor Solacolu, Directorul Agentiei Rador, Vl. Ionescu, Directorul Presei, Sergiu Leca si Poenaru Bordea, sef de cabinet.

Din partea Asociatiei Corespondentilor Presei Straine au fost de fata:L. Armelano (Stampa), Amroussi (atasat de presa pe lânga Legatia Egiptului), contele P. Baldasseroni (Hamburger Fremdenblatt), Cahen Frank (Paris Midi), M. Castagne (Agentia Havas), M. Charov (Agentia TASS). Au mai fost reprezentate agentiile Europa Press, Reuter si ziarele Paris Soir, Daily Telegraph si Financial Times, New York Times, Christian Science Monitor etc.

Presedintele Asociatiei corespondentilor presei straine, Frank Stevens, a închinat pentru Majestatea Sa Regele Carol al II-lea, rostind o cuvântare, mult aplaudata:"Ne-am reunit aci, în calitatea noastra de colegi, în cinstea d-lui Ministru Giurescu; ne-am reunit si spre a cinsti aceasta tara care, în vremuri atât de grele, ne inspira prin sentimentele ei sincere de neutralitate si de întelegere...(...) Se spune ca ziaristii sunt oameni privilegiati, chiar rasfatati. În adevar, ni se dau atât de multe atentiuni, încât ne-am obisnuit sa asteptam si mai multe...".

Ne punem întrebarea daca Frank Stevens chiar credea ce spunea sau daca nu era decât ironic. "Dl Ministru Gafencu a vorbit la Senat, iar la reuniunea noastra obisnuita am avut placuta surprindere de a gasi gata la Ministerul Propagandei materialul necesar articolelor noastre. D-le Ministru - a continuat Stevens- tin sa va spun ca multi dintre colegii nostri, sositi de curând la Bucuresti, adica de când Bucurestiul a devenit un centru important de activitate ziaristica, si-au exprimat surprinderea pentru tot ceea ce se face în România pentru reprezentantii presei straine..."

Ziaristii straini veniti la dineu pareau, mai degraba, total dezinformati în legatura cu politica din România în ceea ce priveste cenzura presei, decât ironici. Propaganda sustinuta de regim peste hotare inducea în eroare si pe cei mai versati jurnalisti.

Ministrul propagandei, C. C. Giurescu a raspuns invitatilor:"Domnilor, tin sa va multumesc în chipul cel mai calduros pentru delicata dvs. atentie. Ea ma misca si ma onoreaza personal; ea dovedeste în acelasi timp ca sunteti multumiti de felul în care puteti sa va îndepliniti, aici în aceasta tara, îndatoririle grele si însemnate ale profesiunii Dvs. Pentru cine cunoaste firea poporului nostru si traditia sa faptul nu va mira. Suntem un neam la care ospitalitatea spontana si dezinteresata este o veche si statornica trasatura de caracter. Primim cu încredere si prietenie pe cei ce vin la noi si le respectam personalitatea, necerându-le nimic din ceea ce ar putea însemna o atingere a ei. Ne îngaduim sa-i rugam un lucru: sa spuna adevarul asupra pamântului si poporului român, fiindca nu ne temem de adevar, fiindca el este un foarte vechi prieten si aliat al nostru..." .

Pe data de 10 aprilie 1940 istoricul C. C. Giurescu, ministrul propagandei nationale va pleca în Italia, pentru a asista la inaugurarea Expozitiei Internationale de la Milano, la care participa si România. Activitatea eminentului istoric la Ministerul Propagandei Nationale a fost deosebit de fructuoasa, la fel ca si cea a lui Nichifor Crainic.Exces de zel în... vigilentaDar sa vedem care a fost reactia proprietarilor de ziare din România dupa promulgarea Decretului-Lege privind cenzura presei. Pe data de 14 iunie 1940, directorul-proprietar al ziarului Curentul Nou, ziaristul Mihail Velceleanu din jud Caras, trimitea un nou memoriu la Ministerul Propagandei Nationale plângându-se de raul tratament al oficialitatilor române. "Sunt ziarist profesionist de 16 ani, fiind membru în Comitetul Central al "Federatiei Nationale al Presei din Provincie", îsi începe scrisoarea ziaristul [...]. Sunt comandant strajer, urmând cursurile de initiere organizate de Straja Tarii, am fost cel dintâi cetatean care m-am încadrat în Frontul Renasterii Nationale, când Primaria nici nu avea registrele de înscriere..."Ziaristul îsi continua expunerea sustinând ca este un fidel aparator al Tronului si, termina apoteotic:"Prosternându-ma la picioarele Tronului, supus si umil servitor, îmi înalt ruga catre Atotputernicul Dumnezeu, rugând si implorând pronia cereasca sa binecuvânteze întrega fiinta a Majestatii Voastre..."Se pare ca regele nu a dat curs doleantelor ziaristului. Tot în aceasta perioada, ziarul Tempo, condus de Vasile Canarche, a fost interzis.

Pe data de 25 August 1940, Seful Serviciului Central al Cenzurii, Lt. col. Magistrat Dan Pascu îi trimitea prof. Nichifor Crainic, pe atunci Ministrul Propagandei Nationale, urmatoarea "dare de seama"asupra activitatii desfasurate de acest Serviciu.

"Prin rosturile ce i s-au dat, Serviciul Central al Cenzurii are drept principala sarcina sa vegheze ca nici o publicatiune clandestina sa nu poata tipari si sa nu poata fi difuzata pe teritoriul nostru, iar cele autorizate la aparitie sa respecte cu strictete dispozitiunile generale si speciale ale Onoratului Guvern...(...) Pentru aceasta, Serviciul Central al Cenzurii comunica cu regularitate tuturor directorilor de publicatiuni aceste dispozitiuni, iar cenzorii nostri urmaresc cu ultima vigilenta executarea lor cât mai corecta.

(...) Sunt si gazete care ramân refractare comandamentelor superioare si care încearca prin toate mijloacele sa ocoleasca executarea dispozitiunilor si sa se sustraga controlului.Ziarele Semnalul si Jurnalul - continua seful Cenzurii - s-au facut în repetate rânduri vinovate de tendinte centrifuge spiritului general al presei cât si de abateri sau de încercari de a însela vigilenta cenzurii.Ziarul Semnalul, în tot acest rastimp, în afara de faptul ca atitudinea generala era laturalnica aceleia a presei românesti, redactia refuza cu dârzenie a respecta atitudinea neutrala a Statului nostru, cautând prin toate mijloacele sa evite a publica alte stiri si alte articole decât cele favorabile taberei anglo-franceze.Pentru a împiedica aceste tendinte am fost obligati a interveni si a sanctiona în repetate rânduri abateri grave si flagrante tentative de a însela vigilenta Cenzurii...

(...) Dam câteva exemple: 1. În ziua de 14 Februarie 1939 s-a dat ziarului Semnalul un sever avertisment pentru a fi publicate stiri false privitoare la situatia internationala.2. În numarul din 22 Februarie 1939, sub pseudonimul Candid, ministrii în functiune erau insultati si prin cuvinte inversate erau calificati drept idioti si imbecili.Reaua credinta si intentia difamatorie fiind atunci dovedite am cerut suprimarea ziarului Semnalul. S-a acordat numai o suspendare de 10 zile.3. În ziua de 23 martie 1939, ziarul Semnalul refuza sa publice fotografiile reprezentând vizita M. S. Regelui la Arsenalul Armatei si insera comunicatul Casei Regale în pagina a 3-a, printre reclame...".Sponsor principal-Max Auschnitt

Despre ziarul Jurnalul, celalalt vinovat, Serviciul Cenzurii scria:"Jurnalul a fost fost la 13 Octombrie 1939, sub directia Dl. Tudor Teodorescu-Braniste si cu un personal redactional si administrativ compus în majoritate din fosti salariati ai ziarelor Adevarul si Dimineata.Din informatiile pe care le avem rezulta ca Dl. Braniste este subventionat de Legatia Frantei si a primit importante indemnizatii în cursul procesului Auschnit de la industriasul condamnat...

(...) Metodele pe care le foloseste sunt identice cu ale ziarului Semnalul. Un exemplu este edificator. În ziua de 12 Iunie 1940, schimbând titulatura agentiei particulare Radio-Press cu aceeasi a agentiei oficiale Rador, ziarul Jurnalul reuseste a insera un violent atac la adresa Italiei. Cele 1300 articole, note si informatiuni cenzurate în Semnalul si cele 364 cenzurate în Jurnalul ilustreaza si mai bine lupta pe care serviciul nostru o are de dus împotriva acestor ziare refractare oricarui comandament..."Si, concluzia cenzorului era cât se poate de clara:"Cu onoare ne permitem a reveni asupra rapoartelor noastre anterioare rugându-va sa binevoiti a aprecia daca nu este cazul ca ziarul Jurnalul si Semnalul sa fie definitiv suspendate...".

Al doilea razboi mondial va schimba radical situatia interna în România. Dupa ciopârtirea tarii, masacru de care a fost facut vinovat regele Carol al II-lea, în noaptea de 30/31 august 1940, regele l-a primit în audienta pe Iuliu Maniu, liderul PNT, care, reprosându-i aspru greselile, concluziona:"În politica greselile se platesc si se sanctioneaza, ca si în viata sociala de toate zilele."Regele Carol a întrebat:"Vasazica, sunteti de parere ca trebuie sa abdic?" Raspunsul a venit categoric:" Da, Majestate, nu vad alta iesire".Bucuria initiala a românilor de dupa abdicarea regelui Carol al II-lea se va transforma într-o crunta dezamagire. Iar dupa sfârsitul razboiului o alta cenzura, mult mai vigilenta, îi astepta pe români, cea rosie...

Desi blamat de foarte multa lume, regimul autoritar al regelui Carol al II-lea a avut si parti luminoase, îndeosebi în plan cultural. Iar pâna în 1938, Micul Paris era o atractie pentru multi.De-a lungul timpului, oamenii i-au iubit pâna la adulare sau i-au urât de moarte pe alesii lor. Eticheta pe care o pune istoria, care prin natura ei este atât de subiectiva, nu este întotdeauna cea mai corecta. Istoria nu se poate scrie doar în alb sau negru...Note1. ANIC, Ministerul Propagandei Nationale, Presa interna, dosr nr. 246/1933-1934, fila 2.2. Ibidem, f. 3.3. Ibidem, ff. 15-17.4. ANIC, Ministerul Propagandei Nationale, Presa interna, dosar 448/1940, fila 5.5. Ibidem.6. Ibidem, f. 9.7. Ibidem, f. 13.8. Ibidem, f. 17.9. Ibidem, f. 82.10. Ibidem, f. 109.11. Ibidem, f. 95.12. Ibidem, f. 96.