Autor 7609 vizualizări


Personalitatea lui Carol al II-lea se caracterizează printr-un grad ridicat de complexitate. Acțiunile sale politice au fost analizate foarte atent de numeroși istorici, având întotdeauna în vedere inclusiv aspecte din viața sa personală. O privire asupra vieții sale cotidiene ne poate așadar reliefa câteva concluzii interesante.

Cine făcea parte din camarila regală?

În jurul lui Carol se formează camarila regală, formată din oameni care căutau să obţină avantaje prin apropierea de suveran. Printre membrii camarilei cel mai important era Felix Wieder, un fost iubit al Elenei Lupescu, si Aristide Blank, un bancher. Puternica lui influenţă în chestiunile financiare se face simţită prin faptul că toţi cei care doreau să discute cu regele chestiuni financiare treceau mai întâi prin biroul lui. Alaturi de el era Nicolae Tabacovici, om deştept, dar fără scrupule, director la banca lui Blank. Mulţumită camarilei, va ajunge preşedintele consiliului de administraţie al căilor ferate.

Cel mai interesant membru al camarilei regale a fost Nicolae Malaxa. Prin măiestria folosirii limbii române reuşea să-şi atragă interlocutorul de partea sa. Ca majoritatea membrilor camarilei, reuşise să urce pe scara socială singur. Începuse ca inginer obscur, dar prin afaceri, legale şi ilegale, se transformase în unul dintre cei mai bogaţi oameni ai ţării. Avea obiceiului de a-i copleşi pe ceilalţi membri ai camarilei cu daruri :o casă lui Dumitrescu, vila Chrissoveloni de la Sinaia Elenei Lupescu şi acţiuni la companiile sale regelui. La partide de poker pe care le organiza fiecare jucător găsea în faţa scaunului său 100 000 de lei.

Un al membru al camarilei a fost magnatul de origine evreiască Max Auschnitt. Compania sa de la Reşita era cea mai mare producătoare de oţel şi fier din România. Puternici, dar nu la fel de bogaţi ca cei enumeraţi până acum, erau Puiu Dumitrescu şi Alexandru Mavrodi. Cel din urmă era editorul ziarului Viitorulşi şeful poliţiei secrete a lui Carol. Din camarila mai făceau parte şi prinţul Hohenlohen-Langenburg, fiul prinţesei Alexandra, sora reginei Maria, care avea reputaţia unui om cu afaceri dubioase şi care a exercitat o influenţă puternică asupra lui Carol, mai ales în primul an de după revenirea în ţară.

Carol al II-lea despre Elena Lupescu: E cealaltă jumătate a mea

Cheia pentru a-l înţelege de Carol stă în relaţia sa cu Elena Lupescu. Aşa cum spunea Argetoianu:Punctul iniţial al tuturor mişcărilor sale este hotărârea absolută, încăpăţânată, nestrămutata de a menţine strânsa legătură cu doamna Lupescu. Oricine este împotriva acestei legături devine vrăjmaşul lui, oricine este pentru, prietenul lui. Profitând de acest lucru, Elena Lupescu reuşeşte să obţină tot ce îşi dorea de la Carol.

Chiar şi atunci când ostilitatea faţă de Elena Lupescu era în creştere, Carol a refuzat să o abandoneze. Buhman i-a atras atenţia că relaţia cu aceasta îi strica marii lui popularităţi, dar regele i-a replicat:ţara nu se va revolta din cauza Duduii. Regele ar fi spus despre ea:E cealaltă jumătate a mea.

Înconjurat de Lupescu, Urdareanu şi de camarilă, Carol nu mai avea o adevărată viaţă de curte. Aceşti oameni erau nouveaux riches, dispreţuiau vechea aristocraţie. Ceaiurile de după-amiază, seratele, micile întruniri care dăduseră farmec curţii regale în timpul lui Ferdinand şi Carol I dispăruseră. Carol avea exclusiv întâlniri cu oameni politici.

Cum a modernizat Carol palatele regale

Carol a fost foarte interesat de modernizarea palatelor regale, mai ales a celui de pe Calea Victoriei, parţial distrus de un incendiu în 1926. Carol a transformat palatul din centru, în detrimentul celui din Cotroceni, în reşedinta regală principală. Acest lucru avea scopul de a sublinia că regele traia în mijlocul poporului său. În martie 1932 Carol îl angajează pe Lorenz să renoveze palatul după stilul englezesc la modă în epocă.

În septembrie 1933 Carol a aniversat cincizeci de ani de la inaugurarea Castelului Peleş. La Peleş a participat majoritatea familiei regale, inclusiv principele Nicolae, care se întorsese din exil. Vremea fiind superbă, a fost organizat un banchet festiv, un concert susţinut de Enescu şi a fost dezvelit un monument în cinstea regelui Carol şi reginei Elisabeta.

Este inaugurat noul Foişor, cel original arăsăse cu un an înainte, proiectat de Lorenz, un arhitect căsătorit cu o verişoară a Elenei Lupescu. Foişorul era mai luminos, mai spaţios, mai confortabil decât fusese înainte. La parter se afla biroul regelui, o cameră de audienţe şi o mare sală pentru recepţii. Apartamentele lui Carol şi ale lui Mihai se aflau la primul etaj. Mobila era de bun gust, dar sobră, după cum îi plăcea lui Carol. Carol prefera Foişorul în locul Peleşului şi când venea la Sinaia aici stătea de obicei.

Buhman notează despre reședința regală de pe Calea Victoriei:aveai impesia că e locuinţa unui om de vază, dar nu foarte bogat. Carol avea cinci camere la primul etaj, iar Mihai ocupa parterul. Mobila era modernă, dar banală. În bibliotecă existau câteva obiecte de artă şi ediţii princeps, în tiraj limitat. În birou existau două radiouri, la care îi plăcea lui Carol să asculte diverse emisiuni. Personalul de serviciu era restrâns, constând din şase oameni. Davidescu era majordorm, iar Madame Frida se ocupa de gospodărie. Buhman constată că locuinţa părea să ducă lipsa unei femei. Regina Maria o considera jalnică.

Mussolini, Hitler și Stalin :modele pentru Carol al II-lea

Carol nu credea ferm într-o ideologie politică. Avea puţină încredere şi deloc respect pentru procesul democratic. Era un exponent tipic al generaţiei sale, prin faptul că se vedea pe sine ca un om de acţiune, neinhibat de ideologii şi tradiţii din trecut. Simpatia faţă de fascism era mai mult superficială, referitoare la ornamentele sale ideologice. Se pare că regele l-a admirat pe Mussolini, mai târziu pe Hitler, dar l-a admirat chiar şi pe Stalin. În ochii săi, dictatorii aceştia îşi modernizau ţările, aşa cum spera să facă şi el cu România.

          Prinsă între camarila regală, dragostea sinceră pentru Elena Lupescu, dorința de a schimba radical România și admirația pentru dictatorii europeni ai epocii, personalitatea lui Carol al II-lea nu avea cum să fie altfel decât foarte complexă. Carol nu va reuși să-și modernizare regatul și va sfârși prin a renunța la tron, a două oară, în 1940.