Autor 82337 vizualizări


Plecarea lui Carol al II-lea din București este una rușinoasă, este o fugă clară de teama legionarilor care vor să atenteze la viața sa, în ciuda garanțiilor date de Antonescu. De aceea, s-au luat precauții, iar fostul suveran a părăsit Palatul Regal în toiul nopții. La Gara Băneasa, în ziua de 7 septembrie, în jurul orei 4 dimineața, trenul în care Carol al II-lea și suita sa au urcat se pune în mișcare în mare viteză.

Călătoria spre Ardeal se derulează rapid. Problemele încep la Timișoara, unde, după cum reiese din notele lui Carol al II-lea, acesta tremură pentru viața sa: „Intrând în Gara Timișoara, simt cu disperare că trenul încetinează. Deodată, aud focuri. Sunt pocniturile caracteristice cari mi-au rămas în urechi de zilele trecute, în București: plesnitura seacă și ascuțită a armelor gardiștilor, «Mauser-ile» germane. Trenul își iuțește alura, iar focurile se întețesc. Aud cum răspund armele noastre automate din tren. Cât am putut, am baricadat pereții cabinei și fereastra, iar cu Duduia ne-am culcat pe jos. Când focurile au fost mai vii, Pussy, cățeaua noastră atât de iubită, s-a așezat peste mine, ca și când ar fi voit să mă apere cu trupușorul ei. Uf, am trecut cu numai câteva ferestre sparte, dar cea din cabina mea a rămas neatinsă. Ce a fost în sufletul meu numai Dumnezeu știe. O jale de nedescris și o scârbă cum nu se mai poate. M-a apucat o tristețe sufletească nesfârșită gândindu-mă la tot ce m-am sforțat să fac în acești 10 ani și la ce recunoștință culeg: gloanțele unor tineri rătăciți și discreierați, dar tot gloanțe sunt”.  

Fostul rege Carol al II-lea, alături de Elena Lupescu şi Ernest Urdăreanu, în exil, în Bermude

Frica nemărturisită și tristețea sunt amplificate cu fiecare kilometru care îi desparte de graniță: „Îmi dau prea bine seamă că primejdia de la Jimbolia poate fi și mai mare, mai ales că la prima încercare reușita n-a fost a lor. Înfrigurătoare și apăsătoare până la culme au fost cele 45 de minute până ce trenul s-a oprit. Fiecare variațiune în iuțeala de mers putea să însemneze ceva rău, și pe acest sector sunt multe. Trenul s-a oprit. Urdăreanu deschide ușa cabinei și anunță că suntem la Veliki Kikinda, pe teritoriul iugoslav. Am răsuflat. Astfel am părăsit țara mea, pentru care am muncit cu drag și fără odihnă, gonit nu numai de lașitatea, trădarea și nerecunoștința elementelor politice, dar și însoțit // de gloanțele tineretului, pentru cari tocmai voiam să clădesc o țară frumoasă și fericită. Degetele cari au tras trăgaciul erau ale lor, dar gloanțele erau străine”. Așa începea lungul exil al fostului Rege Carol al II-lea. 

Acest text este un fragment din dosarul numărului 224 al revistei Historia, disponibil în format digital pe platforma paydemic.com