Autor 29155 vizualizări


Faimoşi, renumiţi, celebrii, cunoscuţi, îndrăzneţi, periculoşi, cei mai de succes, notorii, infami, superspioni… sunt câteva din epitetele acordate unor spioni înscrişi în „clasamentele” alcătuite, în ultima perioadă, de diferite publicaţii, mai ales de  site-uri de internet, care propun „ierarhii” ale agenţilor care au acţionat de-a lungul istoriei. Desigur, dincolo de o anumită tentă de senzaţional publicistic,   de „noutate” cu orice preţ, o asemenea „selecţie” se poate încadra într-o istorie universală a spionajului, o pot completa în diferite perspective.


Pe primul loc…în majoritatea „clasamentelor” celor mai faimoşi spioni ai tuturor timpurilor continuă să se afle  Mata Hari (Margarethe Geertruida Zelle, 1876-1917),   spioană pentru Germania în timpul Primului Război Mondial. În această opţiune, un rol important l-a jucat destinul său tragic şi spectaculos, mai mult decât performanţele sale informative, de altfel amendate de investigaţii mai noi, ca şi intensa mediatizare de care s-a bucurat în literatură, cinematografie.


Un alt personaj clasat pe unul din locurile de frunte în „clasamentele” publicate este spionul sovietic în Japonia în timpul celui de al Doilea Război Mondial Richard Sorge (1895-1944), mai ales datorită performanţei de a fi reuşit să transmită Moscovei informaţia după care Japonia nu va ataca URSS, ceea ce a permis comandamentului sovietic să trimită toate trupele din Orientul Îndepărtat pe frontul de vest, contribuind astfel la salvarea URSS în acel moment(1943).

Dintre cei mai cunoscuţi spioni...care apar în majoritatea „ierarhiilor” propuse sunt de menţionaţi frecvent cei care au aparţinut „grupului de la Cambridge” („Cei cinci magnifici”),   alcătuit din Kim Philby, considerat figura principală a acestei reţele, Donald Duart Maclean, Guy Burgess, Anthony Blunt, John Cairncross. „Prestigiul” de care s-a bucurat acest grup, care a spionat pentru URSS în Marea Britanie şi alte ţări în timpul celui de al Doilea Război Mondial şi în anii următori, se datorează faptului că au reuşit să se infiltreze în importante organisme de stat, transmiţând informaţii din variate domenii politice, tehnice etc.

Multă vreme Julius Rosenberg (1918 – 1953) a fost considerat cel mai important „spion atomic” care a acţionat pentru URSS în cursul celei de a Doua Conflagraţii Mondiale datorită faptului că a furnizat informaţii referitoare la materialele care urmau să fie folosite la fabricarea bombei atomice şi a servit ca intermediar pentru alţi „spioni atomici”.
De fapt, rolul lui Rosenberg va „păli” în comparaţie cu acela jucat de un alt „spion atomic”, Klaus Fuchs (1911-1988), care apare aproape în toate „clasamentele” .


Într-adevăr, majoritatea specialiştilor sunt de acord că informaţiile transmise de fizicianul de origine germană, participant la „Proiectul Mannhatan” pentru producerea bombei atomice de către Aliaţi au fost decisive în scurtarea perioadei în care URSS a reuşit să-şi fabrice propriul armament atomic, ceea ce a contribuit la configurarea unui anumit echilibru în acest domeniu în timpul Războiului Rece.


În fine, din grupul „celor mai cunoscuţi spioni”, care apar în marea majoritate a „clasamentelor” propuse de diferite publicaţii şi site-uri, mai face parte cel care a fost considerat „cea mai periculoasă cârtiţă” (agent infiltrat) din interiorul CIA,   Aldrich Ames (1941-). Informaţiile transmise de el  KGB-ului au contribuit la compromiterea a 100 de operaţiuni ale CIA peste hotare şi la executarea a 10 agenţi. A fost considerat de KGB unul dintre cei mai importanţi agenţi pentru  URSS din SUA şi cel mai bine plătit spion american.


 „Elita agenţilor”


De-a lungul vremii, au fost incluse în rândul personalităţilor care s-au ilustrat prin performanţe deosebite pe  „frontul secret”, o serie de agenţi sau conducători ai serviciilor de informaţii care au alcătuit un adevărat „grup privilegiat”, o „elită a spionilor”. În continuare, ne vom referi, într-o perspectivă cronologică, la alţi spioni din această categorie care apar destul de des în „ierarhiile” propuse.


Pentru perioada Evului Mediu, se face referire, în primul rând, la Sir Francis Walsingham (1532 –1590), considerat întemeietorul primului serviciu de informaţii al Angliei în timpul reginei Elisabeta, din care a făcut parte şi scriitorul Christopher Marlowe (1564-1593).


Pentru perioada de sfârşit a Evului Mediu, este adesea citat un alt scriitor, Giacomo Casanova (1725-1798), spion veneţian în slujba Franţei.


Tot pentru Anglia a acţionat  Aphra  Behn (1640-1689) considerată una dintre primele scriitoare  profesioniste din literatura britanică şi, concomitent, spioană în serviciul Angliei în Ţările de Jos.


Perioada Modernă aduce cu sine perfecţionarea serviciilor de informaţii şi afirmarea pe „frontul secret” a unor spioni de marcă, mai ales în timpul Războiului de independenţă al coloniilor americane. Cel mai adesea este citat maiorul John Andre (1750-1780), spion englez în timpul acestei confruntări. De partea statelor americane a acţionat Nathan Hale (1755-1776) care a furnizat informaţii ce au dus la victorii militare decisive.

Şi Războiul Civil din America (1861–1865) a prilejuit afirmarea unor „spioni de primă mână”, cum a fost actriţa Belle Boyd (1844-1900) ("La Belle Rebelle") cu carieră deosebit de spectaculoasă.


 Unul din agenţii care apar aproape în toate „clasamentele”, considerat adesea drept „cel mai mare spion din istorie”, este Thomas Edward Lawrence (1888-1935), scriitor,   om politic, agent englez în Orient în timpul Primului Război Mondial şi în perioada interbelică. În bună măsură reputaţia  lui „Lawrence al Arabiei” se datorează publicării memoriile sale, între care „Cei şapte stâlpi ai înţelepciunii” au devenit un adevărat „bestseller”. Deşi unele din acţiunile sale s-au distanţat de poziţia guvernului britanic, Winston Churchill credea că al:  “Va trăi pentru totdeauna în istorie”.


Considerat un „super agent secret”, Sidney George Reilly (1874-1925) a fost un spion englez în Rusia în timpul Primului Război Mondial, unde a încercat prin manevre spectaculoase să doboare puterea boşevică. Se pare că a fost unul din modelele care au stat la baza conceperii de către Ian Fleming a “agentului 007”-James Bond.


De o reputaţie deosebită s-a bucurat spionul pentru Germania în Statele Unite în ambele războaie mondiale  Frederick Joubert Duquesne (1877 –1956) în ciuda faptului că reţeaua de sabotori a fost demascată de FBI.


În prioada celui de al Doilea Război Mondial, printre spionii, care s-au evidenţiat în mod deosebit, au fost numeroase femei.

Astfel, în ierarhiile stabilite pentru această perioadă, adesea este menţionată Violette Szabo (1921-1945), agentă  SOE, Serviciul britanic pentru organizarea de operaţiuni în teritoriul ocupat de Germania,   al cărei scop principal a fost sabotarea mişcărilor trupelor germane în vederea debarcării din Normandia.


Tot pentru SOE a acţionat prinţesa indoiană Noor Inayat Khan (1914-1944), prima femeie paraşutată în Franţa ocupată ca agent, primind misiunea de operatoare radio.


De o anumită reputaţie s-a bucurat Elyesa Bazna (1904-1970) (“Cicero”), spion pentru Germania în Turcia în timpul celui de al Doilea Război Mondia, până când s-a descoperit că banii cu care îl plătiseră germanii erau…falşi.


Unul din cei mai importanţi agenţi dubli pentru Germania (Abwehr) şi Anglia (MI5, MI6) care a acţionat în timpul războiului a fost considerat Juan Pujol (Garbo) (1912 – 1988).


Datorită temerităţii şi inventivităţii sale William Samuel Stephenson, (1897 –1989) a fost numit „Întreprinzătorul”, el având misiunea de a asigura legătura între spionajul englez şi cel canadian.


Mult după încheierea războiului a fost recunsocut faptul că cel mai bun spion de care au dispus Aliaţii fost germanul Fritz Kolbe (1900 – 1971), care, după propria mărturisire, a acţionat din considerente umanitare.


Pentru perioada Războiului Rece „galeria spionilor renumiţi” este  constituită mai ales de agenţi ai serviciilor sovietice.
Oleg Penkovsky (1919 – 1963) a fost considerat cel mai important agent dublu din perioada Războiului Rece. Demascat, el se sinucide.
La vremea lui Oleg  Gordievski (1938-) a fost cel mai important defector din KGB. Reuşeşte să-şi salveze viaţa cu ajutorul serviciului britanic MI6. În anii 1990, publică o serie de volume despre KGB, în colaborare cu Christopher Andrew.


Şi noul serviciu de informaţii externe al Federaţiei Ruse (SVR) a continuat să „furnizeze” spioni pentru „clasamente”. Este cazul   Annei Chapman (Ania Kushchenko) (1892-). După ce acţionează în domeniul bancar în Marea Britanie şi Statele Unite, este reţinută în 2010 împreună cu alţi agenţi pentru Rusia, şi “schimbată” pentru spioni americani arestaţi de SVR. Odată cu pătrunderea pe „frontul secret” a noilor servicii de informaţii, „lista spionilor” s-a diversificat. Un caz deosebit a fost acela al spionului pentru agenţia est-germană Stasi Günter Guillaume (1927-1995) care a reuşit să penetreze chiar Cancelaria preşedintelui RF Germania Willi Brandt.


Unul din cei mai eficienţi agenţi pe care i-a avut agenţia israeliană de informaţii Mossad a fost  Eliahu (Eli) ben Shaoul Cohen (1924 –1965) care a reuşit să spioneze în cele mai înalte structuri ale societăţii siriene, fiind unul din factorii care a permis victoria armatei israeliene în „Războiul de şase zile”.


În general, puţini din agenţii CIA apar în „listele de spioni renumiţi”. O excepţie este acea a lui Antonio Joseph Tony Mendez (1940-) specializat în organizarea de operaţiuni sub acoperire în diferite părţi ale lumii.
Au fost întocmite şi „liste ale celor mai frumoase spioane”, pe care figurează, bineînţeles” Mata Hari, dar şi alte „eroine ale frontului secret” din difeite perioade, între care Charlotte de Sauve (1551-1617), agentă pentru regele Franţei Henrik IV;Margaret Kemble Gage, spioană pentru statele americane în timpul Războiului de Independenţă;actriţa Belle Boyd  în timpul Războiului Civil din America, Liu Hulan(1932–1947), spioană comunistă în tabăra „Kuomintang”-ului;Nancy Grace Augusta Wake, agentă SOE;artista Josephine Baker.      


 În ceea ce ne priveşte, credem că pe această „listă a celor mai frumoase spioane” poate să figureze şi Maria Tănase.
 
Într-adevăr, o serie de informaţii apărute în perioade mai noi, desecretizarea unor documente, date memorialistice, interpretări ale unor lucrări de sinteză fac necesare o serie de...

Adăugiri, completări, revizuiri
…ale „ierahiilor”, „clasamentelor” celor mai cunoscuţi spioni, demersuri pe care le vom încerca şi noi în ceea ce urmează, ţinând seama mai puţin de „aura” pe care aceştia au dobândit-o, ci mai ales de eficacitatea, rolul pe care l-au jucat în desfăşurarea anumitor evenimente istorice.

Câteva superlative


„Galeria marilor spioni” se cere completată cu o serie de agenţi, autori ai unor „performanţe” de excepţie, „superlative” în domeniile în care au acţionat.
„Singura femeie de geniu, care a servit guvernul britanic” a fost considerată Gertrude Margaret Lowthian Bell (1868-1926), agentă engleză în Orientul Mijlociu în timpul Primului Război Mondial, prima femeie licenţiată în istorie la Universitatea Oxford şi una din  cele dintâi femei arheolog şi ofiţer de informaţii.


Cele mai multe meserii ca „acoperire” (jurnalist, om politic, călugăr budist…) le-a avut Timothy Trebitsch Lincoln (1872/1879-1941),   tipul de „agent cameleonic” pentru mai multe state în Orient în timpul Perioadei interbelice şi al Doilea Război Mondial.
Considerată „regină neîncoronată a spionajului sovietic”, actriţa Olga Cehova (1897-1980), nepoată a scriitorului, devenită „favorită” a unor persoane din conducerea Reich-ului, a jucat rolul de „agentă adormită”, scopul ei principal fiind acela de a transmite informaţii despre planurile germane de atacare a Uniunii Sovietice.


„Cel mai important spion pentru britanici în perioada premergătoare celui de al Doilea Război Mondial“ a fost considerat diplomatul, agent german pentru Anglia (MI 5)  în timpul perioadei interbelice Wolfgang Gans Edler Herr von Putlitz  (1899-1975),
Cel mai eficient agent secret de propagandă (influenţare) al Moscovei poate fi considerat Willi Münzenberg (1889 – 1940), care a acţionat pentru  Comintern în timpul Perioadei interbelice. Este autorul unei lucrări considerată drept „clasică” în acest domeniu „Propaganda ca armă”.
Organizatorul în Germania al uneia din cele mai ample „reţele feminine de spionaj” care e existat vreodată” a fost, după părerea unor specialişti, spionul polonez Jerzy Sosnowski (1896-1942?)”

„Cea mai importantă agentă secretă din cel de al Doilea Război Mondial”  a fost considerată de unul din conducătorii spionajului britanic, William Stevenson, Vera Maria Atkins  (Rosenberg) (1908–2000). De origine română,   conducătoare a uneia din cele mai importante secţiuni a SOE, sarcina sa de bază a fost recrutarea şi antrenarea agenţilor secreţi care urmau să fie trimişi în Franţa ocupată. După încheierea ostilităţilor, din proprie iniţiativă, pleacă în Germania pentru a investiga motivele şi împrejurările dispariţiei celor 118 agenţi capturaţi şi executaţi în lagărele de concentrare naziste. Atkins a fost decorată cu ordine şi medalii engleze şi franceze. Se pare că figura sa a inspirat personajul Miss Moneypenny din seria de romane “James Bond” ale lui Ian Fleming.


Unul din cei mai eficace agent dublu a fost Elena Sergheieva. A acţionat atât pentru MI5, cât şi pentru Abwehr pe care l-a „intoxicat” cu informaţii false cu privire la locul debarcării trupelor Alate în Franţa. Îl cunoaşte personal pe Ian Fleming de care o va lega o legătură trainică

Tot un agent dublu de mare valoare a fost   Dusan “Dusko” Popov ((1912-1981),   care a acţionat atât pentru Anglia (MI5), cât  şi Germania (Abwehr) în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Este integrat “operaţiunii Fortitude” care urma să inducă în eroare Germania cu privire la locul debarcării forţelor Aliate în Franţa, ceea ce se reuşeşte.      

Agenta cu cea mai îndelungată activitate în SOE. Krystyna Skarebek (Cristine Granville)  (1908-1952) a  jucat un rol important în pregătirea debracării trupelor Aliate în Africa de nord.

Prostituata care a desfăşurat acţiuni care „au schimbat cursul războiului” a fost în opinia unor specialişti Amy Thorpe Pack („Cynthia”) (1910-1963).  Spioană engleză în timpul celui de al Doilea Război Mondial, a reuşit să transmită codurile secrete ale Marinei italiene, şi cele ale flotei de care dispunea guvernul pro-german de la Vichy.

Considerată „o agentă valoroasă”, o „adevărată capcană de miere”, Margarita Konenkova (1884-1980), şi-a creat relaţii importante în diferite cercuri ale societăţii americane, inclusiv la Casa Albă. Îl cunoaşte pe matematicianul Albert Einstein cu care are o relaţie sentimentală.

“Regina spionajului roşu” a fost numită Elisabeth Bentley (1906-1963) care preia conducerea reţelei de spionaj sovietic din Statele Unite, colaborând cu persoane care ocupau importante posturi în administraţia de stat. La un moment dat, dezamăgită de politica  URSS şi felul în care acţionau serviciile  sale de informaţii, se prezintă la FBI, depunând mărturii despre spionii sovietici din Statele Unite. Mărturiile sale au avut efectul unei „bombe”. Potrivit acestora, nu mai puţin de 150 de persoane, dintre care 37 erau funcţionari federali, spionaseră pentru URSS. Depoziţiile ei au avut un rol esenţial în declanşarea valului anticomunist al “macartismului”, la începutul Războiului Rece.

„Cea mai longevivă spioană sovietică în istoria britanică şi cea mai importantă agentă”, Melita Norwood (1912 –2005) spionat pentru URSS timp de 40 de ani, până în 1980, motiv pentru care presa britanică a denumit-o „bunicuţa spioană”. Transmite informaţii din cadrul „Proiectului „Tube Alloys”, privitor la activităţile savanţilor britanici pentru producerea bombei atomice. Atunci când KGB i-a propus să fie recompensată pecuniar, Norwood refuză:“Nu, am făcut tot pentru că am crezut”. Atunci când este demascată, nu este condamnată din cauza… vârstei înaintate.

Implicată în nu mai puţin de 11 acţiuni în diferite părţi ale lumii, Yehudit Nessyahu (1925-2003), a făcut parte  din echipa  însărcinată cu capturarea în Argentina şi transportarea  în Israel a medicului Adolf Eichmann care a jucat un rol important în deportarea şi suprimarea persoanelor din lagărele de exterminare germane în al Doilea Război Mondial.

Unul din cei mai longevivi agenţi al Mossad a fost Jonathan Pollard (1954-). Ca specialist la Departamentul Naval şi Serviciul Secret al Statelor Unite, având acces la toate datele privind armata şi apărarea ţării, a reuşit să  obţină date privind operaţiunea "Urechile Cerului" şi multe alte secrete militare (referitoare, de exemplu, la submarinele americane) pe care le-a oferit Israelului, în schimbul sumei de 50.000 de dolari anual. Primul ministru al Israelului, Peres, a cerut, în cele din urmă, scuze Statelor Unite. Richard Helm, fost director al CIA, a declarat în legătură cu acest caz:"In afacerile de informaţii, fiecare spionează pe celalalt, chiar şi prieten pe prieten”


Cea mai importantă reţea de spionaj


…pentru Uniunea Sovietică care a acţionat în timpul celui de al Doilea Război Mondial a fost gruparea denumită chiar de germani „Orchestra Roşie”. Între conducătorii săi s-au numărat Leopold  Trepper) (1904-1982), (“Marele şef”) şi Rudolf Roessler (1897- 1962) (“Lucy”) care a acţionat în Elveţia. Transmite informaţii despre „operaţiunea Barbarossa”, invadarea URSS de către armata Reichului. De asemenea, transmite date precise despre mişcările trupelor germane, ceea ce va contribui la victoria sovieticilor la Kursk.

Jurnalist, geograf, agent  pentru URSS  în Elveţia în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Sándor Alexander Rado (Radolfi)  (1899 – 1981) informează Moscova de iminenţa atacului german împotriva URSS, dar Stalin nu acordă atenţie acestei informaţii.
Spionii atomici…sunt categoria de agenţi, marea majoritate a lor sovietici, care au dobândit o deosebită importanţă nu numai din punct de vedere informativ, ci şi politic.

Misiunea principală a lui Alexander Feklisov (Alexandr Fomin) (1914-2007) a fost recrutarea de agenţi, mai ales  dintre simpatizanţii Partidului comunist american, care să poată  procura informaţii în domeniul spionajului atomic. În perioada 1943-1946, cel mai important agent recrutat a fost Julius Rosenberg. Reuşeşte de asemenea să îl racoleze pe Klaus Fuchs, considerat cel mai important spion pe care l-a avut vreo­dată Uniunea Sovietică în cursa pentru arma atomică. Feklisov este acela care face să parvină guvernului SUA propunerea lui Hrusciov privitoare la compromisul care a dus la încheierea „crizei rachetelor” (1962), declanşată de instalarea de către URSS, în Cuba, a unor rampe de lansare  de rachete cu focoase atomice care puteau periclita o bună parte a teritoriului SUA, ceea ce risca să ducă la declanşarea unui război nuclear.

Omul de ştiinţă englez May Allan Nunn  (1912-2003) a spionat pentru URSS din cadrul  „Proiectul Manhattan”. Transmite date importante despre explozia atomică de la Hiroshima şi mostre de uraniu, U-233 şi U-235, ingredientele „cheie” ale bombei atomice. Declară că “a luat hotărârea dureroasă /de a spiona/ pentru ca SUA să nu aibă monopolul bombei atomice”.

Semion Semionov (1911-1986), a fost unul din cei mai activi membrii ai rezidenturii spionajului sovietic în Statele Unite, contribuind la racolarea a 20 de agenţi din mediul ştiinţific şi tehnic, prin care a obţinut o importantă cantitate de informaţii din cadrul „proiectului Manhattan”, ca şi referitoare la radio-electronică, aviaţia cu reacţie, chimie, medicină („operaţiunea ENORMOZ”).

Soţii Zarubin, Vasili Mikhailovici (1894–1972), şi Elisaveta (1900-1987) au acţionat ca agenţi pentru URSS în timpul Perioadei interbelice şi a celui de al Doilea Război Mondial în diverse ţări. În 1941, Zarubin devine şef al rezidenturii  spionajului sovietic în SUA, fiind însărcinat personal de Stalin să afle dacă SUA intenţionează să încheie o pace separată cu Germania. Împreună cu soţia sa, obţine informaţii tehnico-ştiinţifice de mare importanţă din domeniul atomic care vor contribui la întărirea puterii militare a URSS.În 1941, Elisaveta îl determină pe savantul Robert Oppenheimer să îi transmită informaţii secrete care nu îi erau, în mod normal, accesibile. Aceste date sunt  puse la dispoziţia serviciului de informaţii sovietic, ceea ce a jucat un rol esenţial în realizarea bombei atomice în URSS. În opinia istoricilor,   Zarubin a fost “unul din cei mai importanţi agenţi în sustragerea secretelor bombei atomice din Statele Unite”.

„Cârtiţe”


Agenţii infiltraţi, „cărtiţele” au jucat un rol deosebit de-a lungul istoriei spionajului, dar, mai ales în perioada Războiului Rece, ei au dobândit o importanţă majoră.
Făcând parte din organisme de stat „de vârf” ale SUA, Nathan Gregory Silvermaster (1898 –1964) are  posibilitatea de a transmite Uniunii Sovietice informaţii de mare importanţă privind producţia de armament, forţele aeriene şi navale ale SUA. Din reţeaua, pe care o coordonează, au făcut parte înalţi funcţionari din administraţia SUA, colaboratori ai preşedintelui Roosevelt

O „cârtiţă” in interiorul a diferite organisme de stat ale SUA, a fost şi Alger Hiss (1904-1996), care a spionat pentru URSS încă din Perioada interbelică. Este demascat abia în anii 1950

Robert Philip Hanssen (1944-) a fost cea mai importantă „cârtiţă” în cadrul FBI, spionând 21 de ani pentru KGB. A informat despre agenţii SUA din interiorul serviciilor de informaţii sovietice, care au fost executaţi. După 1989, continuă „colaborarea” cu serviciul de informaţii al Federaţiei Ruse, SVR. Amploarea trădării lui Hanssen reiese din faptul că, după arestarea sa, în 2001, guvernul american a cerut retragerea din SUA a 50 de cetăţeni sovietici, dintre care numeroşi diplomaţi. 


Defectori şi dizidenţi


Între agenţii sovietici deveniţi critici ai sistemului sovietic se numără generalul  KGB, Oleg  Danilovici Kalughin (1934-). De la un moment dat, el a acţionat ca disident, critic al „sistemului sovietic”, publicând o serie de lucrări demascatoare la adresa acestuia.

Datorită informaţiilor puse la dispoziţie de defectorul Igor Guzenko (1919-1982), spion sovietic (GRU) în Canada, defector în timpul Războiului Rece, s-a reuşit arestarea  „spionilor atomici” Klaus Fuchs, Julius Rosenberg, precum şi a unora din membri „grupului de la Cambridge”. În general, se apreciază că defectarea lui Guzenko  a contribuit la declanşarea Războiului Rece.

Generalul NKVD Pavel Anatolievici Sudoplatov (1907-1996) a condus operaţiuni din cele mai importante în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Colaborator al  lui Lavrenti Beria, este acuzat de „trădare”, dar ulterior este reabilitat. In 1994, apare autobiografia sa „Special Tasks” în care, între altele, oferă informaţii despre savanţii din cadrul “Proiectului Mannhatan” care au furnizat informaţii privitoare la producerea bombei atomice, unele dintre ele controversate.

Ruth Kukzynski (1907-2000)  a acţionat ca agentă pentru URSS  (GRU)  în China, Elveţia, Anglia în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Colaborează şi cu reţeaua „Orchestra Roşie”.

După semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, îşi manifestă dezacordul cu politica URSS şi, pentru o vreme, încetează activitatea informativă. Îşi publică memoriile sub titlul „Sonia’s Report” (1977).

Vladimir Vetrov (1932 – 1985) (“Farewell”) a fost „eroul” “unuia din cele mai importante cazuri de spionaj ale secolului XX” şi, în tot cazul, unul defectorii care au produs pagube de proporţii pentru KGB. Contactează serviciul  de informaţii  francez, propunându-i colaborarea. Va furniza informaţii de mare importanţă, între care lista celor 300 de agenţi KGB care desfăşurau acţiuni de spionaj ştiinţific. Ca rezultat, Franţa şi alte ţări expulzează 47 de spioni  sovietici sub acoperire diplomatică, de jurnalişti. Descoperit de KGB în urma unei imprudenţe,   Vetrov este executat fără a fi judecat.


 „Eroi” şi „agenţi emeriţi”


În 1999, preşedintele Elţin îl declară post mortem “erou al Federaţiei Ruse” pentru “curajul şi eroismul dovedite în îndeplinirea unor misiuni speciale” pe Arthur Aleksandrovici Adams (1885-1969). El a fost considerat unul din cei agenţii sovietici care a reuşit „colectarea” de informaţii de mare importanţă referitoare la “proiectul Mannhatan”., numele de cod al activităţilor desfăşurate în timpul celui de al Doilea Război Mondial pentru fabricarea primei bombe atomice, cu participarea Statelor Unite ale Americii, Marii Britanii şi Canadei.


Considerat o figură legendară a spionajului sovietic, decorat post mortem cu ordinul “Erou al Uniunii Sovietice”, diplomatul Mihail Mukassei (1907-2008) a acţionat ca  agent sovietic, împreună cu soţia sa în SUA în timpul celui de al Doilea Război Mondial, primind însărcinarea de a „penetra” mediile artistice, mai ales cele de la Hollywood. Printre cei cu care a „colaborat” s-au aflat şi Theodore Dreiser, Charlie Chaplin, Walt Disney. În vara anului 1941, serviciul de informaţii sovietic a cerut soţilor  Mukassei să afle dacă japonezii se pregătesc să atace URSS. Aceştia au transmis că, pentru moment,   japonezii nu erau decişi pentru o asemenea acţiune. Cei doi au petrecut 25 de ani în slujba spionajului sovietic în diverse state. Misiunile soţilor  Mukassei au fost tot timpul clasate „top secret”. Că au adus multe şi valoroase servicii Uniunii Sovietice o dovedeşte lunga listă de decoraţii de stat primite, între care aceea de „Agent emerit al securităţii satului".


O  figură legendară a spionajului sovietic, decorat post mortem cu ordinul “Erou al Uniunii Sovietice” a fost Nikolai Ivanovici Kuzneţov (1911–1944), care a obţinut primele informaţii privind “operaţiunea Saltul cel lung”, planul de asasinare a conducătorilor ţărilor Aliate cu ocazia conferinţei de la Teheran (28 noiembrie-1 decembrie 1943).
Deşi a fost declarat “Erou al Uniunii Sovietice”, identitatea lui Gevork Andreevici Vartanian (1924-) a fost ţinută secretă până în anul 2000. El a fost acela care a folosit informaţiile obţinute de Kuzneţov referitoare la “operaţiunii Long Jamp” (“Saltul cel lung”), acţionând direct pentru dejucarea acestora.


Considerat de unii comentatori „erou al Răzbiului rece”, ofiţerul polonez Ryszard Kuklinski (1930-2004), motivat de convingerile sale anticomuniste, a acţionat  agent pentru SUA (CIA) căreia îi transmite documente secrete referitoare la forţele Pactului de Varşovia (1949-1991). Aceste informaţii au constituit una din principalele cauze ale schimbării strategiei  SUA în Europa, luându-se decizia ca, în eventualitatea unui atac al URSS şi a sateliţilor acesteia în Europa, să fie folosite doar armele convenţionale, iar nu cele atomice.  Dacă autorităţi şi personalităţi oficiale din SUA au subliniat contribuţia reală a lui Kuklinski considerând-l „erou al Războiului Rece”, în Polonia există controverse în legătura cu alternativa dacă  el a fost un patriot sau un trădător.


Şi în România


…au acţionat agenţi care s-au numărat printre personaje importante ale „frontului secret”. În opinia unor autori (Jaques de Launay), actorul, autorul  german Artur Tester (1895-1944), ar fi fost “unul din marii spioni ai secolului nostru”, acţionând ca  agent dublu pentru Germania şi Aliaţi în România în timpul celui de al Doilea Război Mondial.
Prinţesa Catherine Olympia Caradja (1893-1993), a acţionat ca agentă pentru OSS, „Oficiul pentru servicii strategice” al Statelor Unite în România în timpul celui de al Doilea Război Mondial pentru salvarea paraşutiştilor americani  capturaţi, motiv pentru care a fost numită “îngerul din Ploieşti”.


Prinţesa Caradja colaborează cu agentul OSS Frank Wisner (1909-1965), în calitate de şef al operaţiilor OSS în Europa de sud-est. În România, principala sarcină a lui  Wisner a fost coordonarea acţiunilor de spionaj împotriva trupelor sovietice, penetrarea Partidului comunist. Avertizează asupra pericolului ca Uniunea Sovietică să preia controlul asupra Europei de est. Este recrutat de CIA, ocupându-se de combaterea acţiunilor agenţilor NKVD. De asemenea, coordonează acţiunile sub acoperire, sabotaje, subversiune şi de propagandă. Dezamăgit că nu s-a dat curs avertizărilor sale privind perocolul sovietic, se sinucide.


Unul din cei mai importanţi spioni din timpul Războiului Rece a fost Mihai Caraman (1928-). Din postura de agent al Direcţiei de Informaţii Externe a României în Franţa reuşeşte să constituie o reţea de „corespondenţi”, agenţi care transmiteau informaţii din cadrul ministerului de Externe, Apărării, Finanţe ale Franţei, dar şi din birourile NATO care funcţionau, în acea perioadă la Paris. Până în 1965, documentele au fost livrate sovieticilor, care realizau astfel cea mai importantă penetrare a secretelor NATO. Între aceste documente se aflau şi unele referitoare la planurile de atac şi apărare ale NATO, precum şi schema infrastructurilor organizaţiei până în 1985. Se pare că aceste informaţii au făcut ca trupele Pactului de la Varşovia să intre fără probleme în Cehoslovacia, în august 1968. Demascarea sa  a dus la a 16 diplomaţi români de la Ambasada României de la Paris şi de la UNESCO. În 1991, Caraman este numit director al Serviciului Român de Informaţii, fiind înlocuit în urma cererii exprese a NATO.


…Răspunsul la întrebarea „Care au fost cei mai mari spioni?” rămâne, fără îndoială deschis, el urmând să fie completat de noi investigaţii şi interpretări, mai ales că şi istoria activităţilor informative continuă.

 

Bibliografie selectivă

http://kizaz.com/2013/05/19/10-of-historys-greatest-spies/

http://listverse.com/2007/08/24/top-10-famous-spies/

http://www.toptenz.net/top-10-spies.php
http://www.dailymail.co.uk/home/moslive/article-1277341/Ten-greatest-Espionage-coups.html

http://www.brownsafe.com/blog/top-7-coolest-real-spies/

http://www.smashinglists.com/top-10-beautiful-lady-spies-from-history/2/

 

-de Launay, Jaques;  Gheysens, Roger, Les grands espions de notre temps, Hachette, Paris, 1971

-Haswell, J., Spies and Spymaster-A Concise History of Intelligence, London, 1977
-Knightley, Philip, The Master Spy, Knopf, New York, 1989
-Faligot, Roger;  Kauffer, Remi, Les maitres espions, Robert Laffont, 1994

-Lloyd, Mark, The Guiness Book of Espionage, Guinness,   London, 1994
-Knoll, Reinholdt, Haidinger Martin, Spione, Spitzel und Agenten. Analyse einer Schattenwelt, Wien, 2001

-Popescu, Alexandru, Dicţionar Universal al Spionilor, Ed. Meronia, Bucureşti, 2010