Capsula timpului din 1915 – scoasă la lumină în Toronto jpeg

Capsula timpului din 1915 – scoasă la lumină în Toronto

📁 Primul Război Mondial
Autor: Laura Ghitoi

Zilele trecute, în Toronto, Canada, a fost scoasă o capsulă a timpului din anul 1915 de sub fosta gară a Orașului. Conținutul capsulei poate fi observat în cadrul unei expoziții special inițiată cu această ocazie.

O capsulă a timpului este de cele mai multe ori o cutie în care se pun diverse materiale sau obiecte pentru a fi dezgropate mai târziu. De cele mai multe ori capsulele se dezgroapă după 100 de ani și în ele se găsesc diverse obiecte specifice vremii. În cazul capsulei din Toronto este vorba de 6 ziare din ziua în care capsula a fost pusă în locul ei sub Gară, câteva monede, o serie de timbre poștale, o hartă a orașului și un plan al unei clădiri desenat pe o bucată de pânză.

Toate aceste obiecte sunt o poartă de acces înspre istoria orașului canadian, harta descoperită în capsulă arătând cât de mult a evoluat orașul pe parcursul ultimului secol.

Obiceiul de a îngropa capsule ale timpului a început odată cu nevoia de a conserva prezentul și de a lăsa ceva în urmă generațiilor următoare în cazul în care sursele istorice aveau să dispară din diverse cauze, ajutând astfel viitori istorici și antropologi să înțeleagă trecutul. Deseori, o astfel de capsulă este îngropată pentru a sărbători un eveniment;în cazul de la Toronto fiind vorba de construcția gării.

Capsula timpului poate reprezenta o atracție și din altă perspectivă, mulți oameni îngropând până acum o astfel de cutie pentru a o deschide peste o perioadă de timp stabilită de ei. Aceste cutii personale conțin de cele mai multe ori scrisori către eul din viitor care primește astfel șansa de a își compara mentalitatea din prezent cu cea din trecut.