Capcana urbanizării României comuniste

Autor 6123 vizualizări


Comuniștii au susținut că lumea se poate moderniza după ideile lor numai dacă scade sau chiar dispare mulțimea de țărani ce nu dorea să renunțe la bucățica de pământ cu greu obținută după eliberarea din șerbie și împroprietăriri cu țârâita.

Era nevoie de forță de muncă ieftină în uriașele fabrici ce se deschideau în conformitate cu un alt principiu drag marxismului. Populația orașelor românești a crescut fulgerător, în special cea a municipiului București, capitala fiind un adevărat magnet social și economic încă din perioada regelui Carol I. Teoretic, nu este rău să ai localități mari, cu o infrastructură modernă, gradul de civilizație sporind de la an la an.

Aici a apărut o problemă peste care regimul n-a putut să treacă decât prin economii împinse până la cartelare. Orășeanul dorește confort și are nevoie de apă curentă, energie electrică, mâncare bună, spații de relaxare și de haine de calitate. Pretențiile cresc direct proporțional cu dimensiunile urbei, capitala fiind o adevărată gaură neagră pentru resursele țării.

Regimul comunist și-a asumat sarcina aprovizionării populației, dar a eșuat atunci când a venit vorba de importuri. Numai citricele au trecut de la 7.900 t în 1958 la 18.300 t în 1961. Cum metodele de subliniere a progresului de tip socialist erau pe bază de numere, economiștii erau generoși cu cititorul român. Erau indicate creșteri de aproape opt ori la cacao și de 9,2 ori la pește pentru aceeași ani.

Și populația urbană a continuat să crească sufocând regimul prin noi cereri de alimente. Nici confortul urban nu putea să fie neglijat și au fost importate aparate de radio, televizoare și ceasuri în cantități apreciabile. Valuta zbura peste granițe rapid din moment ce autoritățile neglijau industria bunurilor de larg consum.

Cheltuielile, considerate inutile și un veritabil lux, au fost tăiate după 1981 pentru a se asigura plata datoriei externe. Mediul țărănesc a fost uitat și o mare parte a populației rurale a rămas să trăiască într-o autarhie ce semăna cu vremurile de război. Chiar erau vremuri de război, regimul de la București fiind într-o continuă pregătire pentru revoluția mondială.

Bibliografie minimală:

Direcția Centrală de Statistică, Anuarul statistic al R. P. R. 1962, București, 1962.
Dezvoltarea economică a României 1944 – 1964, Editura Academiei, București, 1964.
Istoria Românilor, vol. X, Editura Enciclopedică, București, 2013.
""