Când soldatul german fură de la camaradul român    jpeg

Când soldatul german fură de la camaradul român...

📁 Al Doilea Război Mondial
Autor: de Sorin Turturică

Vă prezentăm un document militar mai puțin obișnuit: un raport despre un furt. Nu credem că este un simplu incident. Din rândurile de mai jos se pot desprinde unele concluzii despre relațiile dintre germanii și românii aflați pe Frontul de Est, la un an de la Bătălia Stalingradului. Este un document care vine în sprijinul ideii că, în anii 1943-1944, germanii au tratat cu superioritate camarazii români, atitudine care, de multe ori, a dus la situații tensionate... 

DOCUMENT:

Confidențial

Nr. 255

17, decembrie, 1943

Divizionul 12 A.A.

către

Regimentul 15 A.A.

 Am onoarea a raporta următoarele:

 În ziua de 7 noiembrie 1943, orele 8,00 dimineața, sergentul-major mecanic Turcitu Sterie, șeful Secției Auto a divizionului, împreună cu șoferul fruntaș Tăbăcaru Nicolae, ctg. 1941, au fost trimiși cu mașina Ford-Marmon, cu numărul de circulație A.073437, de la P.C. (Punctul de Comandă – n.S.T.) Divizion, care se afla la Gussakowka, la atelierele H.K.P. din Cherson, pentru a aduce una cutie de viteze, necesară turismului divizionului.

 Ajungând la atelier, au intrat cu mașina în curte, închizând contactul și luând cheia la ei.

 În timp ce șoferul îi dădea ajutor subofițerului mecanic pentru a aduce cutia de viteze, un ostaș german se suie în mașină și pornește. Subofițerul mecanic și șoferul, văzând aceasta, au fugit, însă mașina s-a îndepărtat de ei.

 Timp de circa 8 ore, subofițerul mecanic și șoferul au căutat mașina, însă a fost imposibil de găsit.

 În ziua de 8.XI.1943, orele 9,00, sublocotenentul Mănuș Mihai, adjutantul divizionului, află de la un ostaș român că o mașină Ford-Marmon se găsește în comuna Cernebwaiewka, într-o coloană de mașini germane, care staționează în această comună. Organizează o echipă de 10 ostași înarmați cu una pușcă mitralieră și merge la fața locului.

 Când ajunge acolo, găsește mașina ascunsă în dosul unei case, la o depărtare de cca 600 m de locul unde a fost văzută. În momentul când s-a apropiat de mașină, i s-a spus sublocotenentului Mănuș Mihai, de către un subofițer german, că mașina este germană și nu dă voie nimănui să se apropie de ea. Mașina avea încă numărul de circulație românesc și, în plus, în armata germană nu există astfel de mașini.

 Lângă mașină se găsea materialul necesar pentru a vopsi mașina în culoarea celor germane. Atât subofițerul german, cât și trupa care era de față, au fost foarte obraznici, dând naștere astfel la neînțelegeri care au fost observate și de populația civilă rusă.

 Sublocotenentul Mănuș Mihai a insistat foarte mult a evita orice scandal, dorind să ia înțelegere cu un ofițer german, însă în zadar, deoarece a fost imposibil. Din teamă că până va aduce un ofițer german de la aerodrom, mașina ar fi fost dusă din acel loc, a fost nevoit de a o lua cu forța.

 Cu toate investigațiile făcute de a afla numele unității, nu s-a putut afla. Văzând aceasta, sublocotenentul Mănuș Mihai a luat următoarele numere de circulație a autovehiculelor în coloana cărora s-a găsit mașina [românească]:

-WL.206313

-WL.1372

-WL.23665

 Pe mașini mai aveau și indicativul „HETY”.

 În cele din urmă, ostașii germani se îndepărtează de mașină, rămânând numai un subofițer german, căruia i s-a pus întrebarea: pentru ce au săvârșit acest furt? A răspuns că și ei și-au pierdut mașinile în retragere și trebuie să și le recupereze.

 Față de cele raportate mai sus,

 Rog să binevoiți a dispune de cele legale.

 Comandantul Divizionului 12 A.A.

 Maior

  Murgoci Andrei

P.S. Numele fruntașului ce a descoperit mașina:

 Frt. Țuțuianu Ștefan, ctg.1928, din Secția Auto a Armatei a III-a,

 Domiciliu: Șoseaua Basarab, nr. 36, București

Sursa: Arhivele Militare Române, Fond Corpul Aerian Român, dosar nr. 40

Notă S.T.: dosarul nu mai conține și alte date legate de acest incident. Nici alte dosare din același fond nu au adus informații suplimentare. Este posibil ca incidentul să nu fi avut urmări directe.

Slt  Manus Mihai jpg jpeg