Autor 2973 vizualizări


Un ciclu parlamentar se considera încheiat odată cu rostirea mesajului monarhului și anunțarea intervalului de timp în care urmau să aibă loc alegerile. De cele mai multe ori, acestea se întindeau de-a lungul a aproximativ zece zile, însă fiecare circumscripție electorală își alegea reprezentantul parlamentar într-o singură zi, prestabilită. Astfel, alegerile în două comitate distincte puteau avea loc la un interval chiar mai mare de o săptămână. În plus, campaniile electorale erau relativ scurte, întinzându-se pe parcursul a aproximativ o lună de zile. Din acest motiv, propunerea candidaților trebuia să se facă într-o perioadă scurtă de timp, iar adunările electorale în care erau desemnați aceștia să fie organizate într-un ritm accelerat.  

Participarea la adunările electorale se făcea în funcție de partid și de realitățile politice și etnice ale circumscripției. Spre exemplu, într-o circumscripție din comitatul Arad, unde românii reprezentau aproximativ 90% din totalul alegătorilor, au avut loc două astfel de adunări. La cea a Partidului Național Român au luat parte „două sute de alegători, fruntaşi din cerc [circumscripţie – n.a.] adunaţi nu la comandă, nici pentru băutură, ci veniţi fiecare pe spesele [cheltuielile – n.a.] sale”. În același timp s-a desfășurat și cea a Partidului Liberal Maghiar, aflat la guvernare, care a propus un candidat român. La aceasta au participat „oameni ordonaţi din poruncă, pe căruţe gratuite, cu care ocaziune a căpătat fiecare de mâncat şi de băut, ce i-a poftit inima”. 

Campanii electorale cu mâncare, băutură, defăimări 

Odată candidatul nominalizat, începea campania electorală propriu-zisă. În Ungaria dualistă, unul dintre cele mai importante mijloace de influențare a rezultatului alegerilor era mecanismul administrației publice, considerat de contemporani ca „principalul agent electoral”. Sub coordonarea comitelui-suprem, funcționarii administrativi se foloseau de o paletă întreagă de mijloace care să încline balanța votului în favoarea candidatului susținut de autorități.  

Sosirea candidatului guvernamental era precedată de adevărate „banchete” în cadrul cărora primarii și notarii comunali organizau totul astfel încât să se poată oferi „băutură şi mâncare oriunde, pe contul alegerii de deputat”. De altfel, în folosul candidatului guvernamental se punea în mișcare o întreagă „armată” de agenți electorali, buni cunoscători ai metodelor de persuasiune, mai ales când acestea erau aplicate în cârciumi, unde se oferea gratuit băutură: „toţi oficialii politici şi judecătoreşti şi chiar cei de la finanţe, apoi rudele şi amicii candidatului guvernului, au năvălit asupra poporului adunat la târg, l-au dus prin birturi, l-au îmbătat şi amăgit cu tot felul de promisiuni, defăimând pe contracandidat”.  

Ameninţări, şantaj 

În aceeași măsură, însă, funcționarii publici utilizau cu pricepere și amenințările și șantajul, așa cum a fost cazul celor care au adoptat această tactică de intimidare a alegătorilor adunați în așteptarea discursului candidatului de deputat: „În câteva locuri, oficialii dominiali ameninţau cu luarea păşunii şi cu denegarea lemnelor din pădure, de nu vor ţine cu candidatul guvernului. Între altele, notarii pe întrecute se sileau a exercita presiuni scârnave asupra alegătorilor. În faţa mulţimii de oameni se jurau pe pruncii lor că, dacă vor ţine cu candidatul guvernului, vor plăti numai jumătate din contribuţiune, pe când, dacă vor ţine cu cel național, vor face lucrul public la S. Ana (cale de 8 ore), vor plăti globa de 10 fl. pentru gunoiul de pe stradă, vor face şcolii greutăţi. Unui om care are ginere cătană [soldat care efectua stagiul militar obligatoriu – n.a.] i s-a promis că-l va aduce acasă, dacă va ţine cu candidatul guvernului, la din contră, va şede mai mult acolo”.  

Corteşiţe. Deşi nu aveau drept de vot, femeile din centrele urbane ale Ungariei dualiste erau implicate electoral. Sursa: „Vasárnapi újság”, nr. 19/1906

În plus, pentru a amplifica dimensiunea amenințărilor, autoritățile solicitau intervenția jandarmilor și chiar a armatei. De multe ori, aceștia erau plasați sub coordonarea unui civil care cunoștea distribuția simpatiilor electorale de la nivelul circumscripției și putea gestiona dispunerea jandarmilor și soldaților astfel încât candidatul guvernului să fie cel favorizat: „Au adus soldaţi de linie în comună pentru susţinerea păcii, aceştia sub conducerea unui jidan [termen peiorativ din epocă, folosit pentru a desemna o persoană de rit mozaic – n.a.] umblau noaptea pe la partizanii noştri, îi trezeau din somn și-i opreau să nu cuteze a umbla pe stradă; pe când contrarii umblau ca furnicile, ba în noaptea înainte de alegeri au cumpărat în prezența armaşilor [aici cu sensul de persoane înarmate – n.a.] pe vreo câţiva oameni de-ai noştri”.  

Lideri ai partidelor de opoziţie – închişi, voturi cumpărate 

Funcționarii publici erau buni cunoscători ai realităților electorale și sociale din circumscripțiile unde își desfășurau activitatea, astfel încât misiunea identificării liderilor locali din rândurile partidelor de opoziție nu era deloc dificilă. În multe relatări de presă s-a semnalat strategia privării alegătorilor de liderii lor, în general prin întemnițarea lor provizorie sub diferite motive. Astfel, cei mai vulnerabili dintre alegători erau mai ușor de atras de partea candidatului guvernamental, așa cum s-a întâmplat în cazul alegerilor dintr-o circumscripție din Bihor în care „terorismul nemaipomenit al pretorilor şi persecutorilor” s-a manifestat prin faptul că „închiseră pe conducătorii partidei opoziţionale-naţională şi mânară cu sila în partida contrară pe alegătorii opoziţionali-naţionali”. 

Desigur că din această gamă largă de instrumente de „procurare a voturilor” nu putea lipsi cumpărarea acestora cu bani peșin. Sumele oferite difereau în funcție de influența de care alegătorul se bucura. Un preot, un învățător puteau, prin comportamentul lor electoral, să direcționeze voturile unei întregi comunități. În consecință, nu e deloc surprinzător că sumele prin care erau cumpărate aceste repere ale lumii rurale românești transilvănene din acele vremuri erau similare cu veniturile lor pe un an întreg: „... cu 30 de mii de florini, la vreo 3-400 de kortes [termen de epocă prin care erau desemnaţi agenţii alectorali – n.a.], au inundat comunele româneşti de pe Vişeu şi Iza de a cumpăra voturi. S-au dat câte 500, 100, 50, 20 şi 10 florini pentru câte un vot, după însemnătatea respectivului”. Atunci când alegătorii din rândul intelectualității române nu reușeau să fie convinși prin presiuni sau sume mari de bani, funcționarii apelau la stratageme dintre cele mai ingenioase. Nu o dată s-au raportat încercări de cumpărare a soțiilor sau fiicelor acestor lideri locali români, prin promisiunea oferirii unor mașini de cusut, spre exemplu, în schimbul convingerii soților sau taților lor să susțină candidatul guvernului. 

Toate aceste caracteristici ale campaniilor electorale din Ungaria dualistă l-au determinat pe scriitorul maghiar Zsigmond Kemény să descrie corupția ca fiind „o taxă pământeană pe darul ceresc al reprezentării parlamentare”.  

FOTO sus: „Turneul electoral” al candidatului reprezenta modalitatea prin care acesta lua contact cu alegătorii. Prezenţa sa în localităţile circumscripţiei provoca mare agitaţie. Sursa: arhiva Fortepan/ Széman György

Acest text este un fragment din articolul "«Cine se poate lupta cu 60 de birturi, cu 6-7.000 de florini?». Corupție și practici electorale în Transilvania secolelor XIX-XX", apărut în numărul 228 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei (rețeaua Inmedio, chioșcuri de ziare, benzinării) în perioada 15 ianuarie - 14 februarie 2021, dar și în format digital pe platforma paydemic.com 


 Cumpără Acum


 Cumpără Acum