Autor 3176 vizualizări


După demararea operațiunii Barbarossa, peninsula Crimeea a făcut parte din planurile rezervate Grupului de Armate Sud, format din armatele a VI-a, a XI-a, a XVII-a și corpul blindat nr. 1.

Corpul blindat nr. 1sau armata I Panzere (Panzergruppe Kleist) – a servit maiîntâi în Franța (până în 1941), în aprilie 1941 a luat parte la invazia Iugoslaviei, iar în mai 1941 a fost detașat Grupului de Armate Sud comandat de Gerd von Rundstedt. Includea 5 divizii de tancuri și 4 divizii motorizate SS – corpurile III, XIV și XLVIII – fiind echipat cu 799 de tancuri.

Forțele germane au ajuns în Crimea în toamna lui 1941 și au ocupat foarte rapid peninsula, cu excepția orașului Sevastopol, în ciuda câtorva încercări de cucerire operate în octombrie și noiembrie 1941, aceasta din urmă fiind întârziat de precipitațiile masive până pe 17 decembrie 1941. Aflată sub comanda lui Erich von Manstein, armata a XI-a nu a reușit să cucerească orașul în timpul primei operațiuni, iar sovieticii au lansat o debarcare amfibie la Kerch în decembrie 1941, pentru a mai ușura asediul asupra orașului și pentru a-i forța pe germani să-și împartă forțele astfel încât să apere teritoriul cucerit. Acest cap de pod a salvat Sevastopolul până în mai 1942, când a fost eliminat.

Baza navală de la Sevastopol era una dintre cele mai puternice fortificații din lume, datorită reliefului accidentat, ceea ce făcea ca o eventuală debarcare amfibie să fie foarte periculoasă. Marina sovietică a profitatde acest lucru și a construit o defensivă costală capabilă să asigure foc continuu atât înspre mare, cât și înspre uscat.

După începutul operațiunii Barbarossa, aviația sovietică a folosit Crimeea ca bază pentru atacuri asupra punctelor strategice din România. Crimeea nu a fost un obiectiv al operațiunii Barbarossa, germanii considerând că peninsula va fi ocupată rapid, beneficiind de retragerea haotică a Armatei Roșii. Dar în luna iunie, avioanele sovietice din Crimeea bombardau rafinăriile de petrol ale României, producând pagube de 11 mii tone de petrol. Astfel, prin directiva 33 din 23 iulie 1941, Hitler a autorizat campania contra Ucrainei și Crimeei.

OKH (Oberkommando des Heeres) a dorit cucerirea rapidă datorită petrolului pierdut în atacurile aviației sovietice, iar Hitler și-a exprimat nerăbdarea ca Crimeea să fie cucerită cât mai repede, pe 12 august.

Pe 17 septembrie, după capturarea Kievului, Generaloberst (general colonel) Erich von Manstein a primit comanda armatei a XI-agermane, și după doar o săptămână a început campania din Crimeea. În scurt timp, Manstein a distrus două armate sovietice, a respins câteva contraatacuri, iar până pe 16 noiembrie, germanii cuceriseră întreaga peninsula în afară Sevastopolului, inclusiv capitala Simferopol. Armata a XI-aeste cea care a avut sarcina de pătrunde în Crimeea și de a urmări forțele inamice pe flancul sudic al Grupul de Armate Sud;era formată din corpul XXX (diviziile 22, 72 și divizia I SSLeibstandarte Adolf Hitler), corpul XI (divizia 170 infanterie, diviziile 1 și 4 vânători de munte) și corpul LIV (diviziile 46, 50 și 73 de infanterie) la care se adăugă Armata a III-aromana formată din 3 brigăzi de cavalerie și 3 de vânători de munte.De asemenea, avea sub comanda saEinsatzgruppe D– comandouri formate din membrii SSsau Gestapo cu sarcina de a asasina evrei, intelectuali, țigani, comuniști, colaboratori ai NKVD-ului etc. Datorită retragerii haotice a Armatei Roșii, aceste Einsatzgruppeau fost dizivate în Einsatzkommandomai mici pentru a face față misiunii.

La sfârșitul lui octombrie 1941, o armată condusă de generalul Ivan Petrov a sosit la Sevastopol pe mare, dinspre Odessa. El a dispus construirea a trei linii defensive, cea mai îndepărtată fiind la 16 km de port. Învinse în octombrie, armata 51 și elemente ale Flotei Marii Negre au fost evacuate în decembrie, astfel încât armata lui Petrov a rămas singura forță de apărare.

După cucerirea întregii peninsule, armata a III-a romană și aXI-agermanăau început operațiuniile pentru cucerirea orașului. Armata aXI-a germanăera cea mai slab echipată de pe întregul front – doar 7 divizii de infanterie, pe când armata romană era slab pregătită și prost echipată. Vremea s-a întors împotriva Germanieila mijlocul lui octombrie, aducând ploi torențiale ce au întârziat acțiunile militare, ceea ce a permis flotei din Marea Neagră să aducă personal și materiale de la Novorossisk. Din 17 decembrie, vremea s-a îndreptat și a dus la posibilitatea declanșării unei operațiuni majore.

Prima ofensivă germană

Corpul 44 a lui Hansen, compus din diviziile 45 și 73 de infanterie a reușit să pătrundă în istmul Perekop cu un total de 2641 victime în 6 zile de luptă. Sovieticii au replicat printr-o contraofensivă în flancul armatei aXI-a, la Melitopol, iar Manstein și-a retras o parte din forțe pentru a rezista atacului ce a dus, în cele din urmă, la distrugerea a două armate sovietice.

Sovieticii au stabilit o nouă linie defensivă la Ishun, iar Manstein a adus și divizia 22 infanterie pentru a sprijini corpul 44. Sovieticii s-au bucurat de superioritate aeriană, rezerve de blindate și de un număr superior de soldați, dar, cu toate acestea, au fost învinși și obligați să se retragă. Până la sfârșitul lui octombrie, armata 51 era în plină retragere, iar în aer situația s-a schimbat de asemenea.

Pe 22 și 23 octombrie trei escadrile de avioane de luptă au distrus forța aeriană sovietică din Crimeea – 140 de avioane în 6 zile, iar bombardierele germane Heinkel 111 și Junkers 87 au avut permisiunea să atace forțele sovietice de la sol.

Ofensiva Sevastopol

Pe 4 noiembrie, vice-amiralul Oktyabrsky a preluat comanda portului și a decis să păstreze doar brigăzile 7 și 8 în port pentru apărarea, restul, alături de populație fiind trimise la construirea liniilor defensive – 7 în centru cu 5200 de oameni. Cu doar 20 de mii de oameni, vice-amiralul se baza pe cele 12 batalioane costale și pe Brigada de Luptă 62 cu 61 avioane de luptă.

Pe 30 octombrie, sovieticii au detectat avangarda diviziei 132 infanterie și au lovit-o cu tunurile de coasta de 305 mm. Lipsit de superioritate aeriană și de unități mobile, Manstein a trimit corpul 44 a lui Hansen spre est – linia de cale ferată Sevastopol-Yalta, iar divizia 72 de infanteria spre Balaklava, încercuind astfel Sevastopolul. Divizia 132 a încercat un atac asupra orașului, dar a fost oprită pe 2 noiembrie de brigadă 8 de infanterie navală, iar Manstein a ordonat un repaus de o săptămână, în așteptarea întăririlor. Armata lui Petrov a sosit pe 9 noiembrie, aducând aproape 20 mii de soldați, 10 tancuri T26 și 152 piese de artilerie. Cum Luftwaffe era slab prezentă, sovieticii au păstrat un crucișător greu și câteva ușoare, dar și 7 distrugătoare pentru a proteja portul.

Aviația germană a încercat pe cât posibil să distrugă forțele sovietice:crucișătorul Voroșilova fost scos din luptă, nava de transport Armeniace evacua civili și soldați a fost scufundat (8 din 5000 de oameni au supraviețuit), iar pe 12 noiembrie aviația a scufundat crucișătorul Ukraina, și avariat două distrugătoare.

Pentru a evita forțele puternice din nord, Manstein a ales să atace în centru și în sud, ordonând diviziei 50 de infanterie să atace în centru. Divizia 132 a reușit să înainteze 4 km înspre Golful Severnaya, iar divizia 72 alături de divizia 22 au atacat spre Balaklava. Cu ajutorul a două crucișătoare ușoare, sovieticii au reușit să respingă atacul.

Ofensivă din decembrie

Manstein era singurul comandant ce trebuia să gândească o ofensivă de pe întregul front de est. Până pe 17 decembrie, sovieticii au adus 11 mii de soldați din divizia 388 infanterie, iar inginerii au minat zone întinse. Pentru a putea angaja cât mai mulți soldați în ofensivă concepută, Manstein a lăsat corpul 42 de armată – cu doar o divizie de infanterie46 și două brigăzi românești – să apere întregul front de la Yalta la Kerch.

Atacul a debutat pe 17 decembrie, la ora 6:10. Divizia 22 infanterie a atacat brigada 8 de infanterie navală de pe raul Belbek, împingând spre coastă, în timp ce diviziile 50 și 132 atacau în centru. După 5 zile de luptă, brigada s-a retras spre Sevastopol, formând un nou front la nord de orașul Belbek. În sud, corpul 30 (diviziile 72 și 170 infanterie) nu a reușit să spargă frontul. Ofensivă a fost oprită în momentul în care rușii au reușit o debarcare amfibie la Kerch.

Bătălia de la Kerch

Reprezintă o ofensivă germană începută pe 8 mai 1942 cu scopul de a distruge forțele sovietice cantonate în peninsulă Kerch. Bătălia s-a terminat pe 18 mai cu înfrângerea sovieticilor, care au pierdut 3 armate (44, 47 și 51), însumând 31 de divizii și 170 000 de oameni;

Pe 26 decembrie 1941 sovieticii debarcăla Kerch, pe 30 la Feodosiya cu armatele 44 și 51. Singura divizie aflată în zona era divizia 46 infanterie a lui Kurt Himer;

Manstein a crezut inițial cădebarcarea va putea fi ținută sub control, dar sovieticii și-au consolidat capetele de pod și au făcut față cu succes atacului brigăzilor românești. Corpul XLII de armată sub comanda lui Hans Graf von Sponeck a ajutat divizia 46 să se retragă pentru a evita încercuirea de către sovietici, iar Manstein a decis să trimită și corpul XXX în sprijin pentrua deschide un nou front la Feodosiya. Germanii au pierdut peste 8500 de soldați între 17 și 31 decembrie, iar sovieticii 7000, dar au avut 20000 de prizonieri de război;

Pentru a încetini întărirea captelor de pod, germanii au folosit flota 4 (Luftflotte 4) a lui Alexander Lohr pentru a bombarda vasele ce-i aprovizionau pe sovietici. Pe 29 ianuarie, nava de transport Embaa fost grav avariată, dar, cu toate acestea, aviația germană nu a reușit să prevină transportul a 100000 de oameni și a sute de piese de artilerie la Kerch între 20 ianuarie și 11 februarie. Pe 13 februarie, crucișătorul Kominternși distrugătorul Shaumyanau adus 1034 soldați și 200 de tone de provizii. Pe 14 februarie, crucișătorul Krasny Krymși distrugătorul Dzerzhinskiyau adus încă 1075 oameni, iar pe 17 februarie nava de transport Belostoka adus încă 871 de oameni.

Flota sovietică a Mării Negre a menținut un tir continuu asupra pozițiilor germane. Pentru a reduce presiunea, Luftwaffe a trimis în zona flotilele 27, 55 și 100 de bombardiere tactice și strategice pentru bombardarea porturile de la Anapa, Tuapse și Novorossisk și au reușit scufundarea navei de transport Kommunist.

Manstein preia inițiativa și începe un contraatac care recucerește Feodosiya în ianuarie 1942, dar armata a XI-aeste prea slăbită. Comandantul sovietic – generalul Dimitri Kozlov inițiază o serie de ofensive în februarie, martie și aprilie care au fost respinse de corpul LIV al lui Hansen. Luftwaffe trimite și flotila KG26 de bombardiere și urmează 2 luni în care aviația germană reduce capacitatea de transport a navelor sovietice de la 43900 tone la 27800 tone. Ca o consecință, liniile de aprovizionare sovietice au fost tăiate, iar comandamentul sovietic a cerut evacuarea trupelor, lucru refuzat de Stalin care a cerut inițierea unei ofensive de eliberare a Crimeii, dar la 6 mai se răzgândește și le cere trupelor să adopte poziții defensive având în vedere că nu vor primi niciun fel de întăriri.

Armata 51 era dislocata în nord – două brigăzi de tancuri, 3 brigăzi de infanterie și 8 divizii de infanterie, armata 44 era în sud (5 divizii de infanterie și 2 brigăzi de tancuri), iar armata 47 era în rezervăcu 4 divizii de infanterie și o divizie de cavalerie. Kozlov nu se aștepta la o ofensivă germană pentru că avea de două ori mai multe trupe, iar terenul mlăștinos din sud nu era propice pentru o ofensivă.

Din cauza terenului, germanii nu puteau lovi decât în centrul armatelor sovietice, astfel ca Flotila VIII aeriană, sub comanda lui Wolfram Freiherr von Richtofen – cea mai bine dotată flotila în ceea ce privește avioanele Stuka – a fost trimisă pentru suport aerian, însoțită de flotilă de bombardiere medii KW55. Operațiunea Trappenjagda început la 04:15, pe 8 mai și în doar câteva ore, comunicațiile sovieticilor și aerodromurile lor erau distruse;

Manstein dispunea de 5 divizii de infanterie, divizia 22 de Panzere, și 2 divizii și jumătate românești împotriva a 19 sovietice. El și-a trimis unitățile în sud, împotriva armatei 44, atacul fiind precedat de un baraj de artilerie de 10 minute, iar după 3 ore și jumătate de asalt, armata 44 a fost distrusă. Pe 9 mai, diviza 22 de Panzere s-a îndreptat spre nord și a prins armata 51 cu spatele la marea Azov, iar 8 divizii ale acestei armate s-au predat, dând ocazia corpului XXX să urmărească trupele ce se retrăgeau spre Marfovka. Pierderile germane:8 avioane Henkel 111 (mari și încete), aproape 4000 de victime, din care 600 de decedați, 9 piese de artilerie și doar 8 tancuri. Pierderi sovietice:170000 mii de soldați morți, răniți sau prizonieri, 170 de tancuri;

A doua ofensivă germană

Sevastopolul rămânea o fortificație foarte puternică, cu baza aeriană de pe care avioanele puteaulovi România și forțele Axei, dar și sediul flotei Mării Negre.

Armata lui Petrov era principala forță defensivă, folosindu-se de bateriile costale foarte puternice. Inginerii au minat zone extinse cu mine anti-tanc și antipersonal sau cu sârmă ghimpată. De asemenea, aveau în jur de 455 piese artilerie de diferite calibre.

Germanii nu aveau artilerie. Armata aXI-aavea efectivele situaate undeva între 35 și 75% din efectivele inițiale, dispunând de câteva distrugătoare de tancuri.

Bătălia Sevastopolului:

Situate la doar 70 km de Sevastopol, avioanele germane abia au avut timp să atingă altitudinea necesară înaintea atacului. Flotila 8 a bombardat nordul și sud-estul orașului, în timp ce bombardierele medii au bombardat orașul, cu excepția unei escadrile LG1 care s-a ocupat de instalațiile anti-aeriene. Instalațiile de apă, petrol, electricitate, portul și submarinele au fost atacate de Stuka JU87, doar un avion fiind pierdut în prima zi, în care au efectuat 723 misiuni, lansând 525 tone de explozibili. Avioanele de luptă au încercat să distrugă comunicațiile sovietice, scufundând mai multe nave de transport și distrugătoare.

Pe 7 iunie, Manstein a ordonat atacul terestru.

Luptele terestre 7-10 iunie:

După baraj de artilerie ce a durat între 3 și 6 iunie, în dimineața zilei de 7 iunie, infanteria germană a început să înainteze cu precauție.

Corpul 30 a atacat poziția sudică a brigăzii 7 infanterie navală și a diviziei 388 infanterie, cu suport aerian și de artilerie, dar acestea nu au avut efectul scontat și până pe 10 iunie nu a făcut progrese notabile.

Corpul 44 a început asaltul în nord, cu divizia 132 reușind să urce de-a lungul râului, iar divizia 22 să înainteze spre est, dar înaintarea le-a fost îngreunată de terenul minat. Până la ora 17:15, orașul Belbek era asigurat, iar divizia 22 făcuse un progres considerabil, reușind să spargă defensiva diviziei 25 infanterie. Divizia 132 s-a îndreptat spre fortul Maxim Gorkiy pentru a face joncțiunea cu diviziile 22 și 50 și a-i împinge pe apărători spre coastă. Înaintarea le-a fost oprită în dreptul stației de cale ferate de către divizia 172 infanterie.

Pe 8 iunie von Manstein și-a dat seama de eșecul ofensivei și realizat că divizia 132 de infanterie putea fi pierdută în sectorul nordic, astfel căa apelat din nou la sprijinul Luftwaffe, care a bombardat liniile de aprovizionare sovietice și navele sovietice, scufundând două distrugătoare și nave de transport.

Lupte 11-15 iunie:

Petrov înlocuiește divizia 172 cu 345, în timp ce divizia 95 a reușit să se opună progresului diviziei 132 în nord. Pe 10 iunie, Brigada 79 infanterie navala este eliminată. Între timp, flota sovietică continua să aducă trupe și muniții, în ciuda atacurilor din partea Luftwaffe, ceea ce face ca aviația germană să-și îndrepte privirea spre aceste convoaie. Nenumăratele misiuni ale Luftwaffe au dus la un consum foarte ridicat de combustibil și muniții, ceea ce a făcut ca aviația germană să fie nevoită să-și reducă posibilitățile de susținere a infanteriei.

Germanii vor captura fortul Stalin, ceea ce însemna că forțele din sectorul nordic sunt pe marginea prăpastiei. Corpul 44 a lui Hansen s-a îndreptat spre fortul Maxim Gorkipentru eliminarea completă a diviziei 95 infanterie.

Între 13 și 17 iunie, aviația germană a efectuat aproape 4000 de misiuni, lansând 3100 tone de bombe, în ciuda problemelor de logistică.

Lupte terestre 16-28 iunie:

Corpul 44 a spart frontul în zona diviziei 95 infanterie și a atacat bateria principală a fortului Maxim Gorki, ce nu mai executa baraj de artilerie din cauza lipsei de muniție.

Diviziile 22 și 24 au înaintat dinspre nord-est, iar până la ora 19:30, mai multe forturi erau cucerite. Diviziile 95 și 172 au fost eliminate, și marea majoritate a fortificațiilor defensive. Divizia 25 a fost singura rămasă, iar Petrov a adus și brigada 138 infanterie navală pe 12-13 iunie, ceea ce a însemnat întârzierea germanilor în a atinge Golful Severnaya.

Luftwaffe a continuat să bombardeze forțele navale – scufundând crucișătorul Kharkov, iar pe 19 iunie platforma anti-aeriana din golful Severnaya a fost distrusă, ceea ce a însemnat imposibilitatea intrării în port cu întăriri a navelor de transport.

Între 18 și 23 iunie, linia defensivă din nord s-a prăbușit, iar rămășițele diviziei 95 infanterie s-au retras în jurul bateriei costale nr. 12, de unde s-au predat la ora 9, diviziei 132 infanterie. Marea majoritate a trupelor sovietice, fără muniție și obosite, s-au predat rapid, pe când altele au încercat să mențină o rezistență.

În centru, sovieticii dețineau controlul dealului Sapun, de unde puteau vedea mișcările germane. Aici, divizia 18 romană și diviziile 1 și 4 vânători de munte, sprijinite de artilerie, au avansat gradual de-a lungul râului Chernaya. Cu suport din partea corpului 44, toate liniile defensive rusede la est de râu au fost cucerite.

Pe măsură ce germanii înaintau, Stalin a ordonat că oficialii de partid, administrația și comandanții să fie scoși din zona cu ajutorul submarinelor. Pe 30 iunie, corpul 44 a lansat un atac masiv, sprijinit de artilerie și de bombardierele germane. Pe 3 iulie, ultima linie defensivă sovietică a fost străpunsă, iar pe 4 iulie, orașul a intrat sub control german.

Germanii pretind că ar fi avut 90 mii de prizonieri sovietici și un număr mai mare omorâți. În total, garnizoană sovietică numără 106 mii, primind doar 3 mii de soldați ca întăriri, iar peste 25 de mii de persoane au fost evacuate din ordinul lui Stalin.

 

 

 


 

Bibliografie:

1. Liddell Hart, Istoria celui de-al doilea război mondial, Ed. Orizonturi, București, 2006;

2. Leonida Moise, Rotaru Jipa, Antonescu, Hitler, Caucazul și Crimeea:sânge românesc și german pe frontul de Est, Ed. Paideia, București, 1999;

3. Alesandru Dutu, Mihai Retegan, De la Prut în Crimeea (22 iunie-8 noiembrie 1941), Ed. Rao, București, 2000;

4. Adrian Pândea, Eftimie Ardeleanu, Romanii în Crimeea (1941-1944), Ed. Militară, București, 1995;

 

 

""