Autor 5662 vizualizări


Începând cu 1 octombrie 1929, în Uniunea Sovietică intra în funcțiune noul calendar… revoluționar. Acesta prevedea că săptămânile vor avea câte cinci zile, toate lunile vor avea câte 30 de zile, iar zilele care rămâneau în plus, erau adăugate ca sărbători, fără să aparțină de o săptămână sau lună. Așa, s-a hotărât ca Ziua lui Lenin să se sărbătorească în prima zi după 30 ianuarie, Ziua Muncii – a doua zi după 30 aprilie, Ziua Industriei – a doua zi după 7 noiembrie etc.

Prin abolirea săptămânii de șapte zile, comuniștii încercau să dea o noua lovitură credinței, abolind practic duminica, zi sfântă și zi de odihnă. În noul sistem, muncitorii erau împărțiți în cinci categorii, după culori – galben, albastru, roșu, purpuriu și verde – și aveau o zi de odihnă pe săptămână, conform culorii.

Intenția era de a se mări eficiența economică, renunțându-se la întreruperea totală a muncii în ziua de duminică. În 1931 s-a revenit la durata tradițională a lunilor, dar s-a introdus săptămâna de lucru de șase zile, stabilindu-se ca zile fixe de odihnă, datele de 6, 12, 18, 24 și 30 ale fiecărei luni (foto jos). În practică, s-a dovedit foarte greu de eliminat ziua de duminică din conștiința maselor, așa că în 1940 s-a revenit la sistemul calendaristic clasic.


Foto sus: Un calendar sovietic intermediar pentru anul 1930. Lunile sunt reprezentate conform calendarului clasic gregorian, însă zilele libere sunt reprezentate prin culori