Autor 47585 vizualizări


Aproape 700 de prizonieri sovietici au murit în iarna anului 1941 în lagărul de la Crăciuneşti, judeţul Hunedoara. Cei mai mulţi dintre ei au sfârşit în urma deciziilor luate de comandantul Nicolae Stavrescu. Povestea celui prezentat ca un „torţionar de ruşi“ a fost expusă în notele informative păstrate la Arhivele Naţionale din judeţul Hunedoara. Alte note informative arată însă mărinimia localnicilor faţă de prizonieri.
Lagărul de la Crăciuneşti (comuna Băiţa, judeţul Hunedoara) a fost înfiinţat în 1941 şi a funcţionat mai puţin de doi ani, potrivit istoricilor, însă de numele lui este legată o relatare despre corupţia care a dus la pierderi de vieţi omeneşti. În perioada existenţei sale, în lagărul de muncă aflat la circa 20 de kilometri de municipiul Deva au murit aproape 700 de oameni, majoritatea prizonieri sovietici, detaşaţi pentru a munci la construcţia căii ferate Deva-Brad. Cel care a decis soarta celor mai mulţi dintre ei a fost, potrivit mărturiilor vremii, comandantul Nicolae Stavrescu.
Două vagoane cu porci pentru comandant Lagărul din Crăciuneşti a fost primul înfiinţat în judeţul Hunedoara. Puţini prizonieri au reuşit să evadeze din lagăr în primele luni de funcţionare a acestuia. Mult mai mare a fost însă numărul celor care au sfârşit aici, în vremea în care Nicolae Stavrescu s-a aflat la conducerea lagărului. O notă informativă a Poliţiei de reşedinţă Deva, datată în 17 aprilie 1942, arăta cauzele care au dus la moartea sovieticilor. Colonelul a fost acuzat că îi înfometa pe prizonieri.
„În cursul lunii decembrie 1941 a primit două vagoane cu porci din regiunea Banatului, destinate numai pentru prizonieri şi oamenii însărcinaţi cu paza. Niciun porc n-a fost întrebuinţat pentru lagăr, toţi fiind întrebuinţaţi numai de el“, se arăta în nota informativă. „Raţia de pâine care trebuia să se dea prizonierilor a fost redusă numai la jumătate, restul întrebuinţând-o pentru el. Astfel, din cauza subalimentaţiei au murit un număr de 700 prizonieri“, informau reprezentanţii lagărului, potrivit notei păstrate la Arhivele Judeţului Hunedoara. Oamenii care mureau în lagăr erau îngropaţi „la comun“, chiar dacă Ministerul Apărării Naţionale a trimis banii necesari achiziţiei de scânduri pentru sicrie. „O sumă de bani a fost destinată pentru scânduri de sicrie pentru prizonierii care mor. Din aceşti bani nu s-a cumpărat niciun sicriu, prizonierii fiind înmormântaţi câte cinci-şase într-o singură groapă“, se arăta în nota informativă din 1942.
Colonelul îi teroriza şi pe localnici

Stavrescu a fost acuzat că şi-a însuşit şi fondurile primite de la minister pentru construcţia barăcilor prizonierilor. „A primit bani din partea Ministerul Apărării Naţionale să se construiască barăci bune pentru prizonieri. Aceşti bani au fost întrebuinţaţi numai în parte, făcând adăposturi de locuit ce lasă de dorit în scopul de a-i rămâne bani“, informau reprezentanţii Poliţiei de reşedinţă din Deva, în nota privind neregulile comise de colonel. Localnicii din satele învecinate au fost obligaţi în toamna anului 1941 să-şi pună la dispoziţie carele şi vitele pentru a transporta lemne necesare lagărului de prizonieri de la Crăciuneşti. Nu au primit în schimb chirie pentru rechiziţia carelor, deşi lagărul avea fonduri pentru astfel de activităţi. „Când se duceau oamenii după chirii, erau luaţi la bătaie de susnumitul colonel“, se arată în nota informativă de la Arhivele Naţionale – Judeţul Hunedoara.
Fostul comandant a fost acuzat de însuşirea unor bunuri alimentare şi pentru că ar fi executat un prizonier în vârstă de 19 ani. Documentul prezenta reacţia celor din lagăr faţă de demiterea comandantului, petrecută în primăvara anului când acesta a fost pus sub acuzare. „Înlocuirea colonelului Stănescu (n.r. – Stavrescu) Nicolae, care a fost comandantul lagărului de prizonieri din comuna Crăciuneşti, judeţul Hunedoara, a stârnit o mare bucurie, atât în rândul prizonierilor ruşi, cât şi în rândul soldaţilor români însărcinaţi cu paza lagărului. Felul cum a administrat acest lagăr susnumitul colonel a creat o atmosferă destul de tristă în comuna Crăciuneşti ofiţerilor din Armata Română“, se arăta în documentul păstrat în Arhivele Naţionale – Judeţul Hunedoara.
O atitudine corectă

În august 1942, lagărul de la Crăciuneşti a fost desfiinţat, iar prizonierii sovietici au fost mutaţi într-un alt lagăr, la Vulcan, pentru a munci în minerit. Foste clădiri şi grajduri ale unor ferme din Petroşani şi Lupeni, puse sub paza jandarmilor, au fost transformate în adăposturi pentru sutele de prizonieri ruşi. Lagărele de muncă au fost desfiinţate după 23 august 1944, când noul regim a dispus eliberarea prizonierilor. Potrivit cercetătorului Dan Simion Grecu, actele oficiale privitoare la regimul prizonierilor sugerează în general o atitudine corectă, în spiritul convenţiilor internaţionale. „Din păcate, corupţia şi necinstea responsabililor direcţi au reuşit uneori să întunece acest tablou optimist, existând şi indicii ale unei mortalităţi destul de ridicate printre prizonieri, fără a se putea face însă o apreciere pe bază de date certe. Astfel s-au petrecut faptele şi la Crăciuneşti, unde abuzurile comandantului au creat condiţii inumane de viaţă prizonierilor şi nemulţumiri subordonaţilor“, informa cercetătorul 
1.000 de ruşi şi 700 de evrei au lucrat la calea ferată Deva-Brad

Alături de prizonierii sovietici deţinuţi în lagărele din zona Devei şi a Bradului, la construcţia căii ferate Deva-Brad au muncit sute de evrei. „În septembrie 1941, existau 1.000 prizonieri sovietici la lucrările liniei CFR Deva-Brad, alături de 500 evrei din Timiş şi 200 din Hunedoara. O parte dintre prizonieri proveneau prin repartiţie din lagărul nr. 5 Bălţi“, informează cercetătorul Dan Simion Grecu. Evreii au fost repartizaţi la începutul anilor ’40 în cele trei centre de evacuare înfiinţate în Deva, Haţeg şi Ilia. Acolo ar fi fost aduşi peste 5.000 de evrei, care au fost cazaţi în diverse clădiri, în anexele unor conace sau la familiile de evrei din cele trei localităţi. La fel ca prizonierii ruşi, mulţi dintre ei au fost folosiţi la construcţia terasamentului CFR Deva-Brad, în timp ce alţi evrei, indiferent de profesia pe care o aveau, erau obligaţi să presteze pe şantierele de drumuri, în construcţii şi la întreţinerea oraşelor. 1939 este anul în care au fost demarate lucrările la proiectul căii ferate Deva-Brad, la care au muncit prizonieri ruşi şi evrei.

Continuarea articolului pe Adevărul.ro