Autor 20249 vizualizări


În 1187, un atac al lui Renaud de Châtillon, senior de Oultrejourdain (Transiordania), asupra unei caravane musulmane i-a oferit lui Saladin pretextul de care avea nevoie pentru a invada regatul latin al Ierusalimului. 

Prima operațiune a fost asedierea orașului Tiberiada. De data aceasta, Guy de Lusignan, regele Ierusalimului, a hotărât să acționeze. Sub influența lui Gerard de Ridefort, marele maestru al Templierilor, acesta a ordonat ca armata cantonată lângă izvoarele din Saffuriya să încerce să elibereze orașul de pe malul Mării Galileei. În data de 3 iulie, armata pornește către Tiberiada și urmează drumul ce trece printr-o vale mărginită de două dealuri. Pe culmile acestora se afla grosul armatei musulmane, care păstra distanța față de frânci, urmărind cu atenția mișcările lui Guy.

Cavaleria ușoară a lui Saladin a întreprins atacuri rapide și repetate asupra avangardei și ariergardei și a lansat ploi de săgeți, menite să încetinească ritmul de marș și să reducă moralul trupelor. Raymond al III-lea de Tripoli conducea avangarda, și, văzând numărul mare al soldaților inamici care se aflau în jur, a înțeles că armata nu putea supraviețui decât dacă reușea să ajungă la Tiberiada în acea zi, astfel că i-a trimis un mesaj lui Guy, cerându-i să nu se oprească. Însă regele Ierusalimului fusese înștiințat că templierii, care formau ariergarda, rezistau cu greu, iar aceștia, la rândul lor, i-au spus că nu pot avansa mai repede. 

În acest context, Guy a ales să înnopteze lângă izvoarele de la Kafr Hattin. Toată noaptea, musulmanii i-au intimidat pe creștini: au cântat, le-au strigat insulte și, cel mai rău, au ars vegetația din jur. Temperatura ridicată, fumul rezultat în urma incendiilor și lipsa apei și-au spus cuvântul. Latinii erau demoralizați. 

A doua zi, Gerard de Ridefort și Renaud de Châtillon au înțeles că singura scăpare a latinilor era să se așeze în linie de luptă și să încerce să iasă din împresurarea lui Saladin. Raymond de Tripoli a lansat un atac împotriva lui Taqi al-Din, nepotul lui Saladin, în încercarea de a crea o breșă prin care trupele să poată ieși. Însă comandantul ayyubid a fost viclean: a deschis rândurile, permițându-i lui Raymond să treacă, după care și-a repoziționat trupele. Contele de Tripoli nu se mai putea întoarce, având în vedere numărul mare de ostași ai lui Taqi al-Din, astfel că a pornit mai departe către Tyr. Fuga lui Raymond a fost dur criticată de contemporani. 

O parte din infanteria ce forma avangarda a rupt rândurile și a fugit către Coarnele Hattinului, unde se aflau ruinele unei fortificații din Epoca bronzului, și a încercat să formeze un perimetru defensiv. Din ce în ce mai multe trupe dezertau sau se predau, astfel că Guy a încercat un ultim atac împotriva lui Saladin. Cavalerii frânci au lansat o ultimă șarjă ce a ajuns aproape de cortul sultanului – semn că și în condiții nefavorabile cavaleria frâncă era periculoasă. Însă asaltul a fost în zadar. Musulmanii i-au încercuit complet pe creștini, iar mulți nobili au fost luați prizonieri. Renaud de Châtillon și cavalerii ordinelor militare au fost executați. Saladin își jurase că aceștia aveau să plătească cu viața lor. Însă Guy nu a murit, ci a fost luat prizonier. 

Sultanul Saladin, victorios în Bătălia de la Hattin (1187)

Prețul Ierusalimului: sânge și negociere

Pentru a aduna atât de multe trupe, Guy golise garnizoanele orașelor și cetăților latine. După victoria de la Hattin, Saladin a început să cucerească teritoriile frâncilor, astfel că nu a întâmpinat nicio opoziție. La finalul lunii septembrie, sultanul controla Acra, Nablus, Jaffa, Toron, Sidon, Beirut și Ascalon. Tyrul rezista sub comanda lui Conrad de Montfferat. 

În Ierusalim, defensiva a fost organizată de Balian de Ibelin, care reușise să fugă și să se refugieze în orașul Tyr. El i-a cerut lui Saladin un salvconduct (document care acorda cuiva liberă trecere pe un teritoriu străin sau într-o zonă de război) ca să vină în Ierusalim, unde era soția sa, și să se întoarcă împreună cu familia în Tyr. Sultanul a acceptat și i-a cerut în mod explicit să nu poposească mai mult de o zi în Orașul Sfânt. Însă Balian i-a nesocotit cererea și a hotărât să apere Ierusalimul. 

În data de 20 septembrie, Saladin a apărut în fața orașului. Timp de câteva zile, orașul a fost bombardat constant. Geniștii musulmani au reușit să mineze o parte din zid, însă ostașii nu au putut pătrunde în oraș. Cu toate că mica garnizoană a opus o rezistență eroică, Balian a înțeles că trebuia să negocieze. El s-a întâlnit cu Saladin, care i-a spus că jurase să ia orașul prin forță. Însă nobilul latin a declarat că dacă sultanul nu accepta condițiile, atunci avea să distrugă locurile sfinte ale Islamului, să îi masacreze pe musulmani și să ardă bogățiile frâncilor. În cele din urmă, pentru a evita vărsarea de sânge a coreligionarilor săi, Saladin a acceptat. În data de 2 octombrie, orașul i-a fost predat sultanului. 

Acest text este un fragment din articolul „A Treia Cruciadă: Retragerea lui Richard I Inimă-de-Leu din faţa Ierusalimului, semn de slăbiciune sau decizie calculată?”, publicat în numărul 232 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 14 mai - 14 iunie 2021, și în format digital pe paydemic.com.

 Cumpără Acum


 Cumpără Acum