Autor 1977 vizualizări


Dotarea Armatei Române la începutul secolului XX era destul de precară, fiind înregistrate nenumărate lipsuri în armamentul de infanterie, artilerie grea și de munte, mitraliere, grenade, echipament, ambulanțe etc. În timpul celui de-al doilea război balcanic (1913), dotarea precară a provocat mai multe victime în rândul Armatei Române decât acțiunile de luptă. Declanșarea Primului Război Mondial a determinat Guvernul român să mărească bugetul Ministerului de Război, pentru a încerca să remedieze dotarea precară a Armatei.

Dacă în 1915 – 1916, bugetul Ministerului de Război a fost de 97.800.000 lei, 16% din bugetul național, în anii 1916 – 1917 a fost mărit la 115.000.000 lei, respectiv 17,96% din bugetul național. Din păcate, această măsură s-a dovedit tardivă, România nereușind să-și întărească semnificativ potențialul în cei doi ani de neutralitate (1914-1916). Cauzele au fost multiple: importul materialelor de război era condiționat de aderarea la Antanta sau Puterile Centrale; căile terestre și maritime de aprovizionare fuseseră blocate; linii de credit insuficientele la marile bănci europene etc. 

În ciuda efortului financiar, sumele alocate pentru pregătirea și dotarea armatei s-au dovedit insuficiente. În consecință, s-a apelat la acordarea unor credite pentru achiziționarea de armament, muniții și echipament din țară și, mai ales, din străinătate.

Bugetul Armatei, suplimentat cu credite de război

Primul credit de război, în valoare de 200 milioane lei, a fost deschis în martie 1915. Au urmat alte două astfel de credite, tot în valoare de 200 milioane lei fiecare. După intrarea României în Primul Război Mondial (27 august 1916), a fost promulgată o lege pentru ratificarea sporirii la 1,1 miliarde de lei lei a creditului deschis pentru necesitățile armatei precum și pentru autorizarea Guvernului de a spori după trebuințe acel credit. În legea promulgată la 24 decembrie 1916 se arată, între altele:

„Art. 1. - Se ratifică sporirea la 1.100 milioane lei a creditului de 600 milioane lei acordat Ministerului de Război pentru trebuințele armatei prin legile sancționate prin înaltele decrete regale nr. 717 din 11 martie 1915 și 1116 din 21 martie 1916.

Art. 2. – Guvernul este autorizat să sporească din nou acest credit, cu sumele care se vor mai cere pentru trebuințele de tot felul ale armatei și ale războiului început. Corpurile legiuitoare le vor ratifica după încheierea păcii”. 

Această lege ratifica alte două credite deschise anterior, în august și octombrie 1916, în valoare de 200 milioane lei, respectiv de 300 milioane lei. În baza articolului 2, au fost acordate ulterior noi credite de război. În perioada august 1917 – februarie 1919 au fost acordate 5 astfel de credite: 4 în valoare de 300 milioane lei fiecare și unul de 500 milioane lei.

Într-un raport al Ministerului de Război din 4 iulie 1919, adresat Ministerului de Finanțe, generalul Artur Văitoianu solicita suplimentarea creditelor de război:

„Până astăzi, creditul deschis pentru război se urcă la suma de 2.800.000.000 lei din care s-au cheltuit:

1. Ordonanțări făcute de minister: 1.627.054.660,36 lei

2. Credite delegate comandamentelor de la partea activă: 515.471.802,19 lei

3. Credite delegate comandamentelor de la partea sedentară: 642.482.911,25 lei

Total cheltuieli: 2.785.009.373,80 lei.

Astfel că suma rămasă disponibilă la data de 1 iulie 1919, când s-au încheiat registrele de contabilitate, era de numai 14.990.626,20 lei. Această sumă neajungând decât pentru foarte scurt timp, față de nevoile mereu crescânde ale armatei, față de noile sale creanțe, cu onoare vă rugăm să binevoiți a lua măsurile cuvenite pentru majorarea acestui credit cu încă 500 milioane lei, spre a deveni un credit total de 3.300.000.000 lei”. 

Consiliul de Miniștri, întrunit în ședința sa din 7 iulie 1919, a aprobat „sporirea creditului de război cu 500.000.000 lei, formând un credit unic de 3.300.000.000”. 

Un nou raport al ministrului de Război, generalul Ioan Rășcanu, adresat Ministerului de Finanțe, la 17 octombrie 1919, solicita o nouă suplimentare a creditului de război: 

„Până la 1 octombrie 1919 creditul deschis pentru război se urcă la suma de 3.300.000.000 lei, din care s-au făcut următoarele cheltuieli:

1. Ordonanțări făcute de minister: 1.728.591.308,67 lei

2. Credite delegate comandamentelor de la partea activă: 752.309.877,74 lei

3. Credite delegate comandamentelor de la partea sedentară: 720.562.911,25 lei.

Total: 3.201.464.097,66 lei

Suma rămasă disponibilă la 1 octombrie 1919 era de numai 98.535.902,34 lei. Creditul asigurat neajungând decât pentru scurt timp față de nevoile Oștirii, cu deosebire cele dictate de organizarea și dezvoltarea ei, cu onoare vă rugăm, domnule ministru, să binevoiți a lua măsurile cuvenite, ca prin îndeplinirea formelor legale, să se majoreze acest credit cu încă 500 milioane lei, spre a deveni un credit total de 3.800.000.000 lei”.

Solicitarea a fost aprobată de Consiliului de Miniștri în 3 noiembrie 1919. Până la 15 decembrie 1919, din suma de 3,8 miliarde de lei, reprezentând valoarea totală a creditelor de război acordate, valoarea cheltuielilor se ridica la 3.733.357.502,71 lei, rămânând un disponibil de 66.642.497,29 lei. 

Într-un raport adresat, la 23 decembrie 1919, Ministerul de Finanțe, ministrul de Război, generalul Ioan Rășcanu solicita majorarea creditului de război cu încă 500 milioane lei. Se estima că suma respectivă va satisface toate nevoile până la 1 aprilie 1920. În fapt, valoarea ultimei tranșe a creditului de război a fost de 800 milioane lei. Suma totală a creditelor de război contractate de România s-a ridicat astfel la 4,6 miliarde de lei.