Autor 11297 vizualizări


“La 1823, în vreme de iernă, ciuma izbucnește la Galați și la Focșani cu violență extraordinară. Faptul nu se mai putea nega, nici ascunde. Boierii în București își închid curțile și încep să afume într-una în odăi, prin grădini și pin grajduri cu anumite miroase cari fereau de ciumă. În loc de a curăți stradele și piețele cari gemeau de murdărie, Sfatul, Agia și Domnia credeau că-și îndeplinesc cu prisosință datoria, făcând să bată toba și să se strige telalii la colțul stradelor ca să nu mai primească oamenii banii din mână în mână, ci trecuți prin oțet. Altă măsură nu se putea lua căci turcii care se aflau încă în țară nu voiau să se supună mesurilor carantinare. “

Ciuma își pierde din intensitate odată cu luna februarie a anului 1824, dar izbucnește din nou o lună mai târziu, în martie. “La sfârșitul lui martie 1824, uă spaimă viforosă intră în populațiunea bucurescenă. Boierii vor să fugă la munte. Se dă ordine ispravnicilor de județe să vestească pe țărani că n-au să mai fie târguri; se scrie pitac Mitropolitului, episcopilor și marilor boieri pentru a se gândi cu ce parale să se facă lazareturile împrejurul orașelor în cari ciuma va izbucni. Grigore Ghika oprește pe boieri în Bucureșți, și aceleași primitive și ridicule măsuri se ieu pentru combaterea flagelului ”.

 Epidemia se întinsese deja pe o perioadă de trei luni, astfel că în luna mai a anului 1824, ciuma “se întinsese ca o blestemată pecingine, de la Focșani, Buzău, Râmnicu-Sărat, Ialomița. La Brăila mor câte 40 pe zi și la Buzău turcii ard lazareturile și desființează carantinele. La Bucuresci, unii fac carantină de 6 zile, iar prietenii cu aga fac carantină numai 48 de ore.“


În luna iunie 1824, ciuma e atât de aproape de Bucureșți încât Fleischhakel von Haguenau, consulul Austriei, își trimite familia la Sibiu, relatând în raportul său detalii despre portretul social: “ Boierii sunt cu inima sărită. Ei cer voia Domnului să își trimită soțiele și copiii la munte în Transilvania. Ghika le încuviințează numai plecarea la moșie”. Consulul Austriei vorbește și despre îngrijorarea domnului acuzat de ruși și de turci că nu face nimic pentru a combate ciuma: “Ghika își aduce aminte de obiceiul strămoșilor, de sfintele moaște ale Sfântului Dumitru, patronul Bucurescilor, și-n unire cu mitropolitul țerii Grigore, hoțărăște plimbarea sicriului prin toate stradele capitalei”.

Vestea acestei hotărâri domneșți s-a răspândit prin toate satele din Ilfov și în duminicile de 13 și 20 iunie 1824, orașul era plin de mulțimea de credincioși. Toți veniseră să se închine și aduceau haine de-ale ciumaților să le atingă de sicriul Sfântului și să se facă “bune de lec și sănătate”. Procesiunea ținută în zilele de duminică dura câte șase ore în fiecare zonă în care ajungea pelerinajul. Pentru a liniști populația îngrozită, “Ghika Vodă spune tuturor că nu e ciumă în Bucuresci, dar se șție de toți că noaptea, cioclii ridică cu de-a șîla pe cei bolnavi din casele lor și îi aruncă afară din oraș, dându-le o pâine, 4 parale și spunându-le să se ducă unde vor șți și unde va da Dumnezeu”.

Consulatele se închid în august iar Ghica numește o comisie sanitară ai cărei membri, plățiți cu 1500 de franci pe lună, aveau să combată flagelul. Acestor membri li se adresau în fiecare seară rapoartele persoanelor îngropate, dintre care unul a rămas clasic. Domnitorul Ion Ghica îl redă astfel în Scrisorile sale: “Am ridicat azi de pe la casele lor 23 de morți, din cari am îngropat 22, iar al 23-lea s-a sculat, a sărit din car și a luat-o la fugă pe câmpie”. Consulul Austriei relatează și el o întâmplare în raportul său, după cum urmează: “Ghika Vodă, în trăsură îmbrăcată în mușama smolită ca să nu se molipsească, se plimba prin stradele Bucuresciului și câte o dată întalnia oameni despre cari de două săptămâni i se raportase că au murit. De unul despre care domnul afirma că a murit și casă i-a fost arsă, consulul francez Hugot se prinsese cu Ghika căci n-a murit. Consulul câștigă prinsoarea, căci dragomanul consulatului și un om al Domnului gășiră casa în picioare și pe cel mort șezând la portă tefer nevătămat și răspundând la legiuita întrebare: Sănătos, vere, sănătos? cu.. tos, tos! mulțumim d-vostră!”


""