⬆

«Bombardamentul» lui Antonescu asupra URSS-ului a început în presa militară

Autor: Dan Gîju

Dincolo de rolul lor pur informativ, toate publicaţiile militare proiectate şi lansate pe piaţă în anii celui de-al Doilea Război Mondial urmăreau cu deosebire întărirea moralului grav afectat al militarului român obligat peste noapte să evacueze în pas alergător teritoriile recuperate cu atâtea jertfe în urmă cu 22 de ani, fără a trage, măcar un foc de armă.

Având în cotidianul „Prutul” un vârf de lance, toate celelalte publicaţii militare „Sentinela”, „Gazeta militară”, „Soldatul”, (cu ediţiile sale în limbile germană şi italiană, „Der Soldat“, respectiv „Il Soldato“), etc., s-au implicat puternic în susţinerea şi ridicare moralului soldatului român angrenat în cea mai mare dintre bătăliile veacurilor.

Încă din primăvara lui 1939, concomitent cu măsurile de concentrare a armatei pentru „a păzi hotarele noastre de urgiile războiului”, apăruseră câteva publicaţii care vor face cu adevărat istorie. Unele, ce-i drept, precum „Cei din linia I-a”, revista Regimentului 7 Roşiori, fondată de locotenentul Corneliu Dabija în Iaşi, în vara anului 1940, dincolo de denumire nu vor spune mare lucru.

Altele, însă, cum ar fi „Prutul” – ziar care apăruse nu neapărat întâmplător tot în Iaşi, în ziua de vineri, 27 octombrie 1939 – şi mai ales săptămânalele „Gazeta militară” (Bucureşti, 3 noiembrie 1939) şi „Sentinela” (Bucureşti, 25 decembrie 1939) se vor constitui, într-un final, în adevărate şi nesperate cronici ale acelor „ceasuri” de efectivă „zdruncinare a României şi de sfâşiere a Neamului!”, cum se va exprima nu peste multă vreme, într-o „Proclamaţie către Ţară”, transmisă la radio, dar fixată pentru eternitate şi în pagini de ziar, generalul Antonescu.

„Ora armatei“

Totul va culmina cu apariţia „Orei ostaşului” (cunoscută, aproape concomitent, şi ca „Ora armatei”), prima noastră emisiune militară de radio, difuzată în vara anului 1940, în ziua de duminică, 16 iunie, între orele 11.30-12.30, care exact la data apariţiei acestui număr al „Historiei” sărbătoreşte şapte decenii.

Gazeta ostăşească a naţiunii:„Sentinela”

Cea mai reprezentativă publicaţie militară pentru modul în care presa militară a relatat trecerea Prutului este „Sentinela”, „Gazetă săptămânală pentru soldaţi”, „Sentinela” apare la Bucureşti, la 25 decembrie 1939, sub forma unei „foi” propagandistice, scoasă de Carol al II-lea cam o dată cu lansarea bonurilor de înzestrare a armatei, a cărţilor poştale, a timbrelor şi a celorlalte artificii menite să întărească pe ultima sută de metri şubredul buget al armatei, în momentul când a simţit că România se află perfect izolată şi în plină bătaie a săgeţii, fiind următoarea pe lista de agresiuni a URSS, după ce aceasta va încheia cu Finlanda.

Era editată de Ministerul Propagandei, condus de A. Bădăuţă. Apărea duminica, la Bucureşti, în 8 pagini, format 32/48 cm, fiind redactată de căpitanul Ion Valerian.O dată cu venirea la conducerea statului român a generalului Antonescu, şi cu obţinerea garanţiilor germane pentru ceea ce ne mai rămăsese ca teritoriu, gazeta oficială a armatei române, „Sentinela”, prin articolele publicate, se arată tot mai curajoasă, de acum nemaiocolind subiectul delicat al ţintei noastre imediat următoare, anume trecerea Prutului pentru... „dezrobire” pe calea armelor, singura variantă posibilă, a Basarabiei şi a Bucovinei.

Pas cu pas de acum, soldatului român începe să i se inoculeze ideea că momentul acţiunii va veni cu certitudine, mai devreme sau mai târziu, un articol în acest sens fiind cel semnat de căpitanul Ioan Mailat în nr. 24/1 iunie 1941, pag. 5, „Armata română şi evenimentele trăite de la 17 martie 1939 până azi”:…Hotarul României trebuie să fie pe Nistru la Miază-Noapte şi Răsărit;iar în Vest la Poarta Someşului, aşa cum ni l-au lăsat părinţii noştri prin moartea celor 800.000 de eroi. Românii au lăsat în teritoriile cedate şcoli frumoase clădite prin sudoarea frunţii noastre în cele mai îndepărtate sate pentru a se învăţa româneşte şi nu ungureşte sau ruseşte. Armata va avea ca ideal, în viitor, să facă a nu se mai tângui românii, cântând „De la Nistru pân’ la Tisa, tot românu plânsu-mi-s-a”.

Cel mai reprezentativ, prin natura împrejurărilor, este – sau ar trebui să fie – numărul 27/22 iunie 1941, pe copertă cu o grafică standard, de acum, intitulată „Camarazi în luptă”, inspirată din frăţia de arme româno-germană. Ca un făcut, de parcă ziua atacului dezrobitor ar fi fost anume aleasă ca să se suprapună cu aceea a ieşirii de sub tipar a unei noi ediţii a acestei gazete, „Sentinela” din această zi demonstrează că la nivelul conducerii, cel puţin, ziua declanşării ostilităţilor se ştia suficient de exact ca să poată fi introduse apeluri solemne de cea mai acută actualitate, precum cel intitulat „Ostaşi ai României”, din pagina 2, nu atât de vibrant precum Ordinul generalului Antonescu din numărul imediat următor, dar suficient de explicit şi, mai ales, mobilizator:„Sună goarna. Ceasul de plată şi răsplată a sosit. (...) ÎNAINTE! Ne aşteaptă fraţii îngenuncheaţi să le redăm bucuria libertăţii; ÎNAINTE! Dumnezeu e cu noi în lupta contra celor fără Dumnezeu;puterea e cu noi, victoria e a noastră;ÎNAINTE!”

Trecerea Prutului

Forţarea Prutului, însă, este redată destul de plat în presa militară a vremii, abia ulterior, în cărţile unor reporteri de front precum „Drumuri de sânge. De la Prut la Odesa”, a lui George Pâslaru (1913-1961), „Ard malurile Nistrului”, a lui Constantin Virgil Gheorghiu (1916-1992), şi ale altora asemenea, apărute către finele lui 1941 şi puse la secret, ulterior, de regimul comunist, epopeea şi drama infanteristului român este surprinsă cât de cât la reala ei dimensiune. Deocamdată, conform „Sentinelei“, …„În zorii zilei sortită să înceapă sfânta ofensivă germano-română, tunul prinde să bubuie înfricoşător de-a lungul Prutului, de la izvor la vărsare.

Este clipa solemnă, în care se aşteaptă ordinul atacului dezrobitor. Ochii tuturor scrutează zarea, cuprinzând întinderea pe care vor purta războiul dreptăţii româneşti. /…/ O companie de poduri metalice se afla sus pe Siret, debarcată într-un sat cu însărcinarea de a înainta în direcţia Prutului”. După ce comandantul le spune că s-ar putea să fie pierderi de oameni şi materiale, spre stupoarea nemţilor aflaţi de faţă, ca la un semnal, pontonierii noştri încep să joace o horă, cică de bucurie că au primit o misiune importantă.

Desigur, soldaţii noştri porniţi ca să răpună hidra comunistă sunt altminteri foarte disciplinaţi, cu elan, animaţi de spirit de combativitate, ca şi nemţii, de altminteri, pe când soldaţii ruşi, cotropitorii, sunt tocmai la polul opus, adică lasă impresia „unor mercenari prost plătiţi, obligaţi cu baioneta la coaste să se bată pentru o idee care nu le convine”.

Aviatorii bolşevici, mai ales, sunt foarte slab instruiţi, execută bombardamente la întâmplare, fără ca să aibă un obiectiv militar anume identificat, şi sunt date câteva exemple la îndemână când aceştia şi-au aruncat zecile de bombe fie asupra unui car nevinovat, cu boi, surprins aiurea, pe drum, şi fără să-l nimerească, bineînţeles, fie au mitraliat, tot fără spor, vreun curier descoperit pe câmp. Dar, sigur, misiunea pentru aceste momente a preesei militare este în primul rând una propagandistică şi nu de consemnare curată a faptelor de arme, acestea vor avea spaţiul lor atent rezervat ceva mai încolo.

Deocamdată, în numărul imediat următor asaltului Basarabiei (28/29 iunie), cu o grafică extrem de sugestivă pe coperta întâi – în care Prutul, transpus sub formă de lanţ, este spulberat de baionetele româno-germane – apar documentele uzuale, de felicitare şi de răspuns ale comandanţilor... supremi, regele şi generalul Antonescu, mai exact, primul doar cu numele, evident, extrem de încântat de isprava trupelor noastre deşi, cum s-a comentat ulterior, nu era chiar aşa, întrucât aflase măreţul eveniment la fel ca românul de rând, adică din... ziare.