Autor 14746 vizualizări


Lista scriitorilor de literatură engleză este şi o înşiruire de disfuncții, atât fizice, cât și mintale. Dar de ce moștenirea culturală este, de cele mai multe ori, învăluită în astfel de comportamente prostești și auto-distructive? Răspunsul constă în faptul că personalitățile marilor scriitori reprezintă un amestec de elemente emoționale și nu numai.

Samuel Taylor Coleridge a fost un amator de droguri, James Joyce și William Faulkner au avut probleme cu alcoolul, iar Sylvia Plath a suferit de tulburare bipolară (schimbări extreme de dispoziție, de la depresii severe până la episoade maniace, n.r). Inadaptabilitatea socială caracteristică lui Jonathan Swift, John Milton și Emily Brontë e ceea ce numim în prezent sindromul Asperger (o tulburare a dezvoltării, în care individul afectat are dificultăți în înțelegerea modalităților de interacțiune socială, n.r).

Cei care susțin faptul că Shakespeare nu este autorul pieselor de teatru, argumentează că numai o persoană bogată, educată și privilegiată le-ar fi putut scrie. Este mult mai probabil ca geniul literar să apară din dezamăgire și supărare, decât din confort și mulțumire, pentru că cei bogați și mulțumiți nu au nevoie de imaginație, scrie doctorul John Ross pentru publicația „HuffingtonPost".

Cei mai mulți scriitori excepționali s-au confruntat cu probleme emoționale și financiare în copilărie. De exemplu, Jonathan Swift, Daniel Defoe, Lord Byron, John Keats, Samuel Taylor Coleridge, Nathaniel Hawthorne, Herman Melville, William Makepeace Thackeray, surorile Brontë, Virginia Woolf și Sylvia Plath au pierdut unul dintre părinți în copilărie.

Edgar Allan Poe, Lev Tolstoi și Joseph Conrad au fost orfani. Byron, Melville, Charles Dickens, James Joyce, William Butler Yeats și William Shakespeare au avut tați îngropați în datorii și au trăit toată viața sub amprenta sărăciei. Percy Bysshe Shelley și George Orwell au petrecut ani buni în școlile-internat brutale, iar Jack London a fost forțat să lucreze într-o fabrică de conserve de la vârsta de 12 ani.

Copilăria nefericită şi creativitatea, mână-n mână

La persoanele supradotate și optimiste, stresul şi nefericirea în tinerețe poate contribui la dezvoltarea fanteziei și a imaginației. În schimb, riscul de a dezvolta tulburări de dispoziție la vârsta adultă este mai crescut, ceea ce are din nou legătură cu creativitatea literară.

Cercetările au arătat că scriitorii prezintă riscuri mai mari pentru tulburări depresive majore. Cei care suferă de aceste afecțiuni pot fi frustrate în încercările lor de a se raporta la ceilalți în mai multe moduri convenționale și caută o evadare în literatură. Mai mult, scriitorii pot deveni bolnavi fizic, fie de la un stil de viață ciudat, ghinion sau greutăți fizice.

„Huffington Post" a trecut în revistă zece scriitori cu maladii mintale și fizice, a căror viață reprezintă un mister medical.

William Shakespeare

Singurul aspect medical cunoscut despre Shekespeare este că ultimele sale semnăturile erau tremurate. Comparativ cu alți scriitori elisabetani, Shakespeare a avut o obsesie legată de sifilis.„Sunt convins că anumite stări de disperare şi de groază ale lui Shakespeare își aveau originea în șocul produs de sifilis", spunea scriitorul D.H. Lawrence.

Conform bârfelor contemporane, Shakespeare a fost un om promiscuu. O satiră obscură numită „Willobie His Avisa" sugera că William Shakespeare făcea parte dintr-un triunghi amoros în care toate cele trei părți implicate sufereau de boli venerice. Tratamentul standard pentru sifilis în perioada elisabetană era mercurul. Efectele secundare ale mercurului includ salivație în exces, gingivită și episoade de tremur.

John Milton

Milton a orbit complet la vârsta de 44 de ani, fapt pe care l-a atribuit muncii sale propagandistice pentru dictatorul puritan Oliver Cromwell. Totuși, cel mai probabil, de vină a fost detașarea retinei, efect al miopiei severe.

Milton și-a distrus vederea în copilărie, pe când citea ore întregi clasicii latini și greci. Este cunoscut faptul că Milton apela la leacuri băbești, totuși acestea nu i-au salvat vederea. Aceste leacuri includeau sudoare umană, unguent din grăsime de pisică, untură din cățeluși și aăî de plumb. E posibil ca ultimul leac să-i fi distrus rinichii și să-i fi provocat gută.

Jonathan Swift

Swift era chiar definiția patologiei. Suferea de boala lui Ménière, o dizabilitate a urechii interne care provoca accese groaznice de amețeală și țiuit în urechi. Descria aceste accese ca fiind „sute de oceane care se rostogolesc în urechile mele".

Tulburarea obsesiv-compulsivă i-a distrus viața amoroasă. James Joyce spunea că „a distrus viețile a două femei". Aceste două femei au fost Stella Johnson, care se pare că a fost soția sa secretă (se pare că această căsnicie nu s-a consumat niciodată) și moștenitoarea Vanessa Vanhomrigh, care a avut o pasiune nebună pentru Swift.

Cea mai productivă decadă a lui Swift a început când avea 50 de ani, când a scris „Călătoriile lui Gulliver" și o mare parte din poezia sa. Comportamentul lui Swit era foarte ciudat. E posibil să fi suferit de demență a lobului frontal cerebral, boală care, în primele stagii, poate fi asociată cu o creativitate extremă datorită pierderii inhibițiilor, potrivit doctorului John Ross.

Surorile Brontë

Toţi cei şase fraţi Brontë au murit de tuberculoză, o epidemie din perioada victoriană care a ucis 1% din populația engleză anual. Tuberculoza și-a făcut loc în căminul familiei Brontë după ce surorile mai mari au fost infectate la Clergy Daughter's School.

Aceasta a fost școala care și-a găsit locul în romanul „Jane Eyre" al lui Charlotte, internatul brutal Lowood unde fetele erau bătute, înfometate și terorizate de povești ale damnării veșnice.

Deși artistul tuberculos a devenit un clișeu, este ceva adevăr în această poveste. Sistemul imunitar este slăbit de tulburarea emoțională. Surorile Brontë sufereau din plin de această tulburare:Charlotte, Emily și Anne aveau episoade depresive, fratele lor, Branwell, suferea de tulburare bipolară (psihoză periodică) și dipsomanie (nevoie patologică irezistibilă de a bea alcool). Emily, cea inteligentă și ciudată, probabil că suferea și de sindromul Asperger.

Nathaniel Hawthorne

Hawthorne suferea de timiditate patologică. Ura să fie atins, nu putea să se uite în ochii oamenilor și era cunoscut pentru faptul că se arunca în tufișurile de pe marginea drumului pentru a nu se întâlni cu străinii.
Atunci când prietenul său, Franklin Pierce, a fost ales președinte, Hawthorne a fost numit consul american în Liverpool. Deși l-a ajutat pe Nathaniel să se îmbogățească, această funcţie a fost dezastruoasă pentru sănătatea lui.

A ajuns să se bazeze pe alcool pentru a rezista întâlnirilor sociale și vorbitului în public. Hawthorne a murit de o boală misterioasă care l-a consumat. Probabil a fost vorba de cancer gastric, o formă de cancer foarte comună în Statele Unite în epoca dinaintea inventării refrigerării, provocată de consumul masiv de cod sărat cancerigen și carne afumată.

Herman Melville

Melville a suferit, probabil, de tulburare bipolară. „Moby Dick" a fost scrisă într-o stare maniacală. Pe măsură ce îmbătrânea avea tot mai multe depresii şi consuma tot mai mult alcool.

Și-a distrus omoplatul într-un accident de călărie, fapt ce a condus la o tulburare post traumatică. Melville avea și dureri de ochi și de spate, o coloană vertebrală rigidă și pierdea mult în greutate. Biografii lui au presupus că suferea de boli de origine psihică, dar simptomele lui erau specifice unei boli autoimune, spondiloză anchilozantă.

Jack London

Încrederea în sine dusă la extrem l-a transformat pe Jack London în primul autor milionar din istorie, dar s-a dovedit a fi și cea care i-a făcut cel mai mare rău.

Jack s-a implicat în aventuri riscante în timp ce suferea de tulburare bipolară, dar a supraviețuit episoadelor de alcoolism și unei tentative de sinucidere în apele golfului San Francisco. Atunci când i-au apărut ulcerații la nivelul picioarelor din cauza unei boli tropicale pe care a căpătat-o într-o croazieră în Pacific, și-a distrus rinichii după ce s-a tratat după ureche cu mercur.

A continuat să-şi fie propriul doctor și folosea un ac hipodermic din argint pentru a-și injecta opiu, heroină, beladonă și stricnină. A murit la 40 de ani din cauza unei supradoze cu morfină, probabil accidentală.

William Butler Yeats

Yeats probabil că suferea de sindromul Asperger, spune doctorul Ross. Ciudățeniile și excentricitățile lui erau legendare. Era fascinat de ocult, și-a pierdut virginitatea la bătrânețe și, conform spuselor soției lui, „nu avea niciun interes pentru oameni, decât pentru ce făceau sau spuneau".

Ca mulți alții care suferă de acest sindrom, era caracterizat şi de inabilitatea de a recunoaște chipuri. Nu-și putea recunoaște nici propria fiică. În 1929, Yeats aproape că a murit din cauza brucelozei (boală infecțioasă gravă produsă de niște bacterii), dar și-a revenit mulțumită injecțiilor cu arsenic și ser de cal.

Faptul că a fost la un pas de moarte l-a încurajat să se supună unei „proceduri chirurgicale de întinerire".

George Orwell

„Să scrii o carte este o luptă oribilă, obositoare, precum o luptă lungă cu o boală dureroasă", scria odată Orwell. Acest lucru era literalmente adevărat pentru Orwell, pentru că sănătatea lui s-a deteriorat după ce a scris „Omagiu pentru Catalonia", iar efortul de a scrie și de a revizui „1984" l-a ucis.

George Orwell avea tuburile bronhice deteriorate de la o infecție bacteriană din copilărie. Ca adult, a supraviețuit celor patru episoade de pneumonie și unui glonț în gât, dar a cedat tuberculozei dobândite în anii de vagabondaj și sărăcie.

În încercarea eşuată de a-i vindeca tuberculoza, i-au fost făcut injecții cu aer în plămâni, un calvar care a influențat tortura lui Winston Smith (personajul principal din romanul 1984, n.r).

James Joyce

James Joyce se descria pe sine ca „un om cu virtuți mici, înclinat spre extravaganță și alcoolism". În 1904, pasiunea lui Joyce pentru prostituatele din Dublin l-a îmbolnăvit de gonoree. Doctorul Oliver Gogarty l-a îndrumat spre un specialist local, care l-a tratat pe Joyce prin irigarea penisului cu o soluție violet de permanganat de potasiu.

După acestă terapie gonoreea a dispărut, dar Joyce s-a ales cu dureri de ochi și artrită. Specialiştii cred că suferea de o boală autoimună declanșată de chlamydia. Scriitorul britanic a suferit 11 intervenții chirurgicale la ochi, ulterior fiind folosite lipitori pentru a drena sângele și a reduce umflăturile.

sursa:http://www.adevarul.ro