Autor 12618 vizualizări


În vara lui 1948, în zorii izbucnirii Război Rece – un nou tip de confruntare a gesturilor, a discursurilor, a doctrinelor – situația internațională s-a înfierbântat subit, când Uniunea Sovietică a hotărât să impună o blocadă totală Berlinului administrat de foștii aliați din cel de-al Doilea Război Mondial. Blocada Berlinului avea să fie primul gest radical care stabilea tonul relațiilor dintre cele două lumi – democrate și comuniste – pentru aproape o jumătate de secol. Blocada Berlinului a prevestit și împărțirea statului german din 1949 în Germania de vest (RFG) și cea de est (RDG), dar și divizarea, mai târziu, a orașului prin construcția Zidului Berlinului.

În contextul sfârșitului celui de-al Doilea Război Mondial Germania a fost divizată în zone de ocupare, Statele Unite, Marea Britanie, Uniunea Sovietică și Franța fiind responsabile în anumite sectoare de ocupație cu acceptarea capitulării naziștilor și restabilirea ordinii. Uniunea Sovietică a ocupat estul, iar celelalte puteri aliate vestul Germaniei. În aceeași logică a fost realizată și segmentarea capitalei, orașul fiind împărțit în patru sectoare de ocupație. În zonele administrate de puterile occidentale trăiau 2, 25 milioane de locuitori, iar forțele militare totalizau 11.000 de oameni (6.500 de americani). Pentru a asigura supraviețuirea locuitorilor, peste 30.000 de tone de alimente, materiale de construcții și alte bunuri de consum erau aduse în zona vestică a orașului, care era preponderent industrializată și nu putea oferi resursele necesare.

Blocada Berlinului a fost pecetluită la Yalta

Opiniile diametral opuse dintre Uniunea Sovietică și Statele Unite au început să apară rapid, sovieticii urmărind obținerea unor sume mari de la Germania în cuantumul reparațiilor de război, și militând, în aceeași măsură pentru dezarmarea statului. Partea americană, mai realistă și conciliatoristă, considera că pentru refacerea economică a Europei de vest era nevoie de o Germanie puternică, unificată, iar pentru a preveni o avalanșă a trupelor sovietice înspre vestul continentului, era necesară reînarmarea Germaniei.

Sentimentele ostile au fost amplificate, de partea sovietică, de inițierea planului Marshall pentru redresarea europeană-ca o extensie financiară a doctrinei Truman, conform căreia America se angaja să ”sprijine popoarele libere care se opun subjugării de către minorități armate sau prin presiuni externe”-și de Conferințele de la Londra din iarna și primăvara anului 1948, unde s-a cerut înființarea unei Germanii de Vest unificate și realizarea unei reforme monetare pentru a facilita împlinirea acestui proiect.

Sovieticii apără economia berlineză de anglo-americani

Așadar, blocada Berlinului a venit ca o consecință a atitudinilor și viziunilor diferite ale fiecăreia dintre părți, deși Programul de la Londra a avut o pondere semnificativă în comparație cu celelalte motive. Pe 6 martie era emis comunicatul cu privire la Program, iar, din aprilie, sovieticii au început să restricționeze accesul ajutoarelor militare din vest în Berlin prin zona sovietică. Ziarul ”Scânteia” din 5 aprilie 1948, într-un articol preluat de agenția de presă TASS, se relata cum autoritățile sovietice protejează, de fapt, economia berlineză de măsurile iresponsabile ale anglo-americanilor:”Comandamentul  sovietic a dat instrucţiuni parchetului din Berlin să ia măsuri imediate pentru a pune capăt acestor acţiunii legale ale industriaşilor şi speculanţilor, care ameninţă economia berlineză. Din partea sa comandamentul sovietic a luat măsurile necesare împotriva  transporturilor clandestine de bunuri din Berlin spre zonele apusene. Dacă parchetul va continua să păstreze o atitudine faţă de aceste jafuri, comandamentul sovietic va fi obligat să ia măsuri şi mai drastice.”

Așadar, statele occidentale erau nevoite fie să iasă din Berlinul de vest după presiuni politice – ceea ce le-ar fi diminuat prestigiul și le-ar fi afectat orgoliile – fie să rămână pentru a realiza reforma monetară și să ducă la bun sfârșit planurile făcute la Londra. Aliații decid să rămână, iar după introducerea monedei Ost Mark prin reforma monetară în Germania de vest, oficiosul partidului înștiințează românii, la 24 iunie, într-o știre preluată din 19 iunie, cu privire la măsurile pe care Uniunea Sovietică s-a văzut ”obligată” să le adopte ca urmare a acțiunilor aliaților:”Suspendarea traficului feroviar de pasageri între zona de ocupaţie sovietică din Germania şi zonele occidentale;Oprirea intrării în zona de ocupaţie sovietică a tuturor automobilelor şi vehicolelor cu cai din toate celelalte zone, inclusiv traficul pe autostrada Helmstedt – Berlin;Toate mijloacele de transport pe apă, mergând din zona sovietică spre zonele occidentale şi invers, trebuie să obţină o autorizaţie din partea şefului departamentului transporturilor din administraţia militară sovietică şi vor primi permisiunea de a trece numai după efectuarea unei inspecţii preliminare asupra încărcăturii şi personalului vasului;Traficul trenurilor de marfă va continua nestânjenit dar cu condiţia inspecţiei prealabile asupra încărcăturii precum şi asupra personaluluişi gărzii trenului;Toate aceste măsuri intră în vigoare la 18 iunie la miezul nopţii.”

Stalin:”Încă suntem aliați”

Ceea nu scria ziarul ”Scânteia” în numărul din 24 iunie era că în aceeași zi, imediat după ce noua monedă a fost introdusă în Berlinul de vest, autoritățile sovietice au impus o blocadă completă Berlinului:toate autostrăzile și căile ferate ce făceau legătura cu Berlinul au fost închise. În săvârșirea acestui act, sovieticii nu au încălcat nicio normă internațională, bazându-se pe un amănunt – anglo-americanii și francezii nu au semnat niciodată un pact cu Uniunea Sovietică vizând dreptul de acces din zona vestică în Berlin. Deși situația era tensionată, Stalin nu a dat ultimatumuri nici la momentul inițierii blocadei și nici pe parcursul desfășurării ei, lăsând ușa deschisă negocierilor, ba chiar, șoptind complice unui diplomat occidental, în timpul blocadei, că ”Încă suntem aliați.”

În timp ce în vestul Berlinului se instaura panica privind insuficiența alimentelor și medicamentelor, apropiații președintelui Harry Truman începuseră să considere că vremea relațiilor diplomatice cu Uniunea Sovietică apusese. Lumea aștepta, îngrijorată, să vadă dacă va avea loc o confruntare sovieto-americană. Aliații occidentali nu au fost descurajați de situația critică în care se aflau și au orchestrat o acțiune amplă de transport aerian care a asigurat locuitorilor sectoarelor occidentale bunurile necesare pentru supraviețuire – precum cărbune și alimente. Transportul aerian a fost menținut pe o perioadă de 324 de zile și au fost livrate aproximativ 13.000 de tone de ajutoare pe zi, în ceea ce a devenit cunoscut ca unul dintre cele mai mari eforturi logistice din istorie.

În primăvara lui 1949 devenea din ce în ce mai clară că scopurile lui Unchiului Joe nu aveau să cunoască materializare. Statele Unite continuau măsurile împotriva blocadei, în Germania de vest se pregătea înființarea unei noi guvernări, și la Washington se semna tratatul pentru înființarea Organizației Nord-Atlantice. Așadar, în mai 1949, după o întâlnire a consiliului miniștrilor afacerilor externe, Stalin aprobă încheierea blocadei Berlinului.