Autor 2052 vizualizări


Secolul al XIX-lea a fost marcat de o contagiune mentală ce s-a răspândit precum focul până în cele mai îndepărtate colţuri ale planetei. Socialismul a atras diferite grupuleţe ce au început să lupte pentru instaurarea unor comunităţi egalitariste, mult mai eficiente decât societatea în care domnea individualismul feroce. Din nefericire, ideile utopice au început să fie puse în practică cu mitraliera după 1917 şi România a ajuns sub dominaţia cruntă a partidului comunist. Lupta împotriva ţăranilor s-a dus cu toate armele pentru a se distruge proprietatea privată. S-a început cu îngusta pătură a chiaburilor, dar, după ce aparatul represiv s-a consolidat numeric, s-a trecut practic la lupta cu întregul popor român.  

 Oltenia, ţinut renumit pentru fertilitate încă din Antichitate, nu putea să scape de colectivizare şi în 1959 statul roşu a ajuns să răpească 61,7% din pământul regiunii. Sătenii au rămas cu restul (38,3%), dar erau zilnic presaţi să renunţe la bunuri. Jaful era de proporţii catastrofale. Anuarul statistic publicat la Craiova în 1960 nu pare o carte interesantă pentru lectură, dar, din mulţimea de date reci, apare o informaţie şocantă. Fermele de stat aveau cele mai bune terenuri, maşini şi produse chimice la discreţie, ceea ce ar fi trebuit să aducă producţii record. Aici intervine surpriza. Statul producea numai 59,88% din cerealele zonei. Mai grav. Ţăranii asigurau 59,4% din leguminoasele necesare în alimentaţie, fasolea fiind în meniul de bază al sătenilor în posturi. Cartofii, legumă ce a ajutat la îndepărtarea spectrului foametei în Europa, erau furnizaţi în proporţie de 85,9% tot de către sătenii individuali. Nu erau neglijate culturile de ceapă (70,15%), varză (68,06%), ardei (63,89%), roşii (65,98%) şi cânepă (94,54%). Planta textilă avea o mare importanţă în mediul rural pentru ţesăturile rezistente, dar oraşul uita această cultură tradiţională.

 Statul domina la sectoarele de floarea-soarelui şi sfeclă de zahăr, plante industriale menţinute ca un monopol ideologic şi care implicau îngrijiri speciale. Cum uleiul se putea obţine şi cu prese rudimentare, comunităţile rurale au fost interesate de soreancă şi puteau să asigure totuşi 30,14% din cantitatea recoltată în anul 1959. Tutunul, plantă foarte căutată în societatea contemporană şi rentabilă, era lăsată de autorităţi pe mâna locuitorilor fiindcă necesita multă muncă manuală. Producţia ţărănească ajungea totuşi la uimitorul procent de 47,18%.

 Datele au fost publicate de către autorităţi şi reprezintă în mod evident o mare scăpare a aparatului de partid. Sistemul socialist nu era viabil în raport cu interesul produs de proprietatea privată.

 Ţăranii nu erau ineficienţi, leneşi, cum erau prezentaţi de unii autori zişi intelectuali, dar autorităţile de la Bucureşti n-au vrut să asigure ceva unelte performante, suficiente substanţe pentru combaterea dăunătorilor şi pentru fertilizarea solurilor. Şi-au ascuns lipsa de competitivitate economică prin continuarea colectivizării până când comunele s-au scurs în oraşele industrializate forţat. Trebuia să dispară complet lumea veche astfel încât să nu mai existe termeni de comparaţie. S-a făcut totul pentru a se ajunge la o masă de şerbi legaţi de glie, supuşi total poruncilor fanteziste ale autorităţilor. Cei ce au încercat să se opună tezelor de partid au ajuns să viziteze gratuit închisorile şi lagărele puse cu generozitate la dispoziţie de cei ce nu simţeau normal şi româneşte. Statul a preferat să urască lumea satului şi să o stârpească prin toate metodele. Dacă ar fi oferit accesul la tehnologie şi preţuri mai bune pentru produsele ogoarelor, prosperitatea ar fi crescut prea repede şi prea mult, ceea ce nu era de dorit. Bogăţia ar fi însemnat moartea ideologiei. Nimicirea păturii rurale, Primul Val, a fost o sarcină asumată de adepţii celui de-Al Doilea Val şi nu s-a făcut economie de resurse.

Bibliografie minimală

Dezvoltarea economică a României 1944 – 1964, Editura Academiei, Bucureşti, 1964.

Direcţia Centrală de Statistică, Direcţia Regională de Statistică Craiova, Anuarul statistic al Regiunii Craiova 1960, Bucureşti, 1960.

Onişoru, Gheorghe, România în anii 1944 – 1948, Fundaţia Academia Civică, Bucureşti, 1998.

Toffler, Alvin, Al Treilea Val, Editura Politică, Bucureşti, 1983.