Blestemul ideologic al pământului

Secolul al XIX-lea a fost marcat de o contagiune mentală ce s-a răspândit precum focul până în cele mai îndepărtate colțuri ale planetei. Socialismul a atras diferite grupulețe ce au început să lupte pentru instaurarea unor comunități egalitariste, mult mai eficiente decât societatea în care domnea individualismul feroce.

Din nefericire, ideile utopice au început să fie puse în practică cu mitraliera după 1947 și România a ajuns sub dominația cruntă a partidului comunist. Lupta împotriva țăranilor s-a dus cu toate armele pentru a se distruge proprietatea privată. S-a început cu îngusta pătură a chiaburilor, dar, după ce aparatul represiv s-a consolidat numeric, s-a trecut practic la lupta cu întregul popor român.

Oltenia, ținut renumit pentru fertilitate încă din Antichitate, nu putea să scape de colectivizare și în 1959 statul roșu a ajuns să răpească 61,7% din pământul regiunii. Sătenii au rămas cu restul (38,3%), dar erau zilnic presați să renunțe la bunuri. Jaful era de proporții catastrofale. Anuarul statistic publicat la Craiova în 1960 nu pare o carte interesantă pentru lectură, dar, din mulțimea de date reci, apare o informație șocantă. Fermele de stat aveau cele mai bune terenuri, mașini și produse chimice la discreție, ceea ce ar fi trebuit să aducă producții record. Aici intervine surpriza. Statul producea numai 59,88% din cerealele zonei. Mai grav. Țăranii asigurau 59,4% din leguminoasele necesare în alimentație, fasolea fiind în meniul de bază al sătenilor în posturi. Cartofii, legumă ce a ajutat la îndepărtarea spectrului foametei în Europa, erau furnizați în proporție de 85,9% tot de către sătenii individuali. Nu erau neglijate culturile de ceapă (70,15%), varză (68,06%), ardei (63,89%), roșii (65,98%) și cânepă (94,54%). Planta textilă avea o mare importanță în mediul rural pentru țesăturile rezistente, dar orașul uita această cultură tradițională.

Statul domina la sectoarele de floarea-soarelui și sfeclă de zahăr, plante industriale menținute ca un monopol ideologic și care implicau îngrijiri speciale. Cum uleiul se putea obține și cu prese rudimentare, comunitățile rurale au fost interesate de soreancă și puteau să asigure totuși 30,14% din cantitatea recoltată în anul 1959. Tutunul, plantă foarte căutată în societatea contemporană și rentabilă, era lăsată de autorități pe mâna locuitorilor fiindcă necesita multă muncă manuală. Producția țărănească ajungea totuși la uimitorul procent de 47,18%.

Datele au fost publicate de către autorități și reprezintă în mod evident o mare scăpare a aparatului de partid. Sistemul socialist nu era viabil în raport cu interesul produs de proprietatea privată.

Țăranii nu erau ineficienți, leneși, cum erau prezentați de unii autori ziși intelectuali, dar autoritățile de la București n-au vrut să asigure ceva unelte performante, suficiente substanțe pentru combaterea dăunătorilor și pentru fertilizarea solurilor. Și-au ascuns lipsa de competitivitate economică prin continuarea colectivizării până când comunele s-au scurs în orașele industrializate forțat. Trebuia să dispară complet lumea veche astfel încât să nu mai existe termeni de comparație. S-a făcut totul pentru a se ajunge la o masă de șerbi legați de glie, supuși total poruncilor fanteziste ale autorităților. Cei ce au încercat să se opună tezelor de partid au ajuns să viziteze gratuit închisorile și lagărele puse cu generozitate la dispoziție de cei ce nu simțeau normal și românește. Statul a preferat să urască lumea satului și să o stârpească prin toate metodele. Dacă ar fi oferit accesul la tehnologie și prețuri mai bune pentru produsele ogoarelor, prosperitatea ar fi crescut prea repede și prea mult, ceea ce nu era de dorit. Bogăția ar fi însemnat moartea ideologiei. Nimicirea păturii rurale, Primul Val, a fost o sarcină asumată de adepții celui de-Al Doilea Val și nu s-a făcut economie de resurse.

Foto sus: Colectiviştii din G.A.C. ”7 Noiembrie” (Bihor) ducându-şi acasă roadele după împărţirea veniturilor, 1952 (© ”Fototeca online a comunismului românesc”, Cota: 4/1952)

Bibliografie minimală

Dezvoltarea economică a României 1944 – 1964, Editura Academiei, București, 1964.
Direcția Centrală de Statistică, Direcția Regională de Statistică Craiova, Anuarul statistic al Regiunii Craiova 1960, București, 1960.
Onișoru, Gheorghe, România în anii 1944 – 1948, Fundația Academia Civică, București, 1998.
Toffler, Alvin, Al Treilea Val, Editura Politică, București, 1983.