Autor 2832 vizualizări


De sute de ani, biserica „Sf. Spiridon Vechi” continuă să înfrumusețeze, prin prezența sa discretă, viața Bucureștilor. Cu toate că nu i se cunosc cu exactitate ctitorii și nici anul construirii, iar arhitectura sa religioasă nu atrage prin nimic deosebit atenția celor iubitori de frumos, lăcașul de cult impresionează prin autenticitate și simplitate. 

Unele scrieri istorice îi menționează ca ctitori pe boierii Florești, „boieri de viță veche și cu dare de mână”, a căror somptuoasă locuință se afla în apropiere, în fosta mahala a „Scorțarului”, denumită astfel, cel mai probabil, de la cei ce se ocupau cu prelucrarea scoarței de copac, indispensabilă tăbăcarilor. 

Se cunoaște și faptul că în vremea domnitorului Constantin Mavrocordat, bisericuța din lemn a fost înlocuită cu o alta din zid, înconjurată de chilii, așezământul religios devenind în scurt timp mănăstire. Pe lângă contribuția bănească însemnată a domnitorului Mavrocordat, co-ctitor a fost și patriarhul Silvestru al Antiohiei. 

Tot în acest timp, la fel ca în cazul și celorlalte lăcașuri de cult bucureștene, în jurul mănăstirii s-a construit și un han, demolat însă odată cu începerea lucrărilor de canalizare a Dâmboviței. Cu trecerea vremii, pe locul hanului au fost înălțate și alte clădiri, printre cele mai cunoscute fiind „Societatea de Tir”, transformată ulterior în teatru, care în urma lucrărilor de renovare a devenit „Teatrul de Operetă”.  

În 1815, în timpul groaznicei epidemii de ciumă din vremea domnitorului Caragea, bucureștenii ce nu părăsiseră Capitala, pentru a nu se molipsi unii de la alții, se închideau în mănăstiri, printre care și „Sf. Spiridon Vechi”. 

În secolul al XIX-lea, biserica a suferit pagube însemnate din cauza cutremurelor din 1802 și 1838, apoi reforma secularizării averilor mănăstirești, inițiată de domnitorul Cuza, a sărăcit-o cumplit. 

Biserica „Sf. Spiridon Vechi”, în prezent (foto: Facebook / Biserica Sfantul Spiridon - Vechi)

În timpul regimului comunist, în 1987, a fost demolată, urmând să fie rezidită abia în 1995. Un an mai târziu, cu prilejul sfințirii, în ziua Sfântului Dimitrie, pe 26 octombrie, au fost reașezate la locul lor cele două pisanii în greacă și arabă, unice în lumea bisericească, porticul de la intrare, coloanele de piatră cioplită din interior și de la pridvor, ancadramentele ferestrelor, precum și icoanele din catapeteasmă. 

Autor: Andreea Mâniceanu / Casa Filipescu Cesianu

Bibliografie:

Dimitrie Pappasoglu, „Istoria fondării orașului București”, Fundația Culturală „Gheorghe Marin Speteanu”, București, 2000; 
 Emanuel Bădescu, „Bucureștii în imagini în vremea lui Carol I”, Volumul I, Editura Cadmos, Asociația Kultura, București, 2007; 
George D. Florescu, „Din vechiul București. Biserici, curți boierești și hanuri după două planuri inedite de la sfârșitul veacului al XVIII-lea”, București, 1935. 

Foto sus: Biserica „Sf. Spiridon Vechi” la 1958 (© Institutul Național al Patrimoniului)