Biserica asediată - cazul Ungariei comuniste

Autor 833 vizualizări


Atât nazismul, care a promovat războiul rasial, cât și comunismul – cu al său conflict de clasă, au văzut în religie un inamic de temut. În timp ce dictaturile totalitare și-au persecutat și ucis victimele în baza unor criterii colective, religia privea păcatul și promova iertarea ca responsabilitate individuală.

Atât nazismul, cât și comunismul au vrut să-l înlocuiască pe Dumnezeu cu proprii zei, în imaginea Liderului, pe care-l prezentau ca fiind infailibil și omniscient. Oamenii trebuiau să jure credință Liderului suprem, să meargă la război în numele lui, și trebuiau să-l înconjoare cu ritualuri potrivite unui idol. Naziștii și comuniștii spuneau că au nevoie de oameni noipentru a crea o lume nouă. Religia de tip vechi nu-și avea locul în această lume pentru că învățătura de tip etico-religios era diametral opusă ideologiilor noi. Drept urmare, Bisericile și credincioșii au căzut, pe rând, victime persecuțiilor naziste și apoi comuniste.

Deși în 1938-1939, liderii bisericilor creștine din Ungaria nu s-au opus legislației antievreiești, după ocupația nazistă, când viețile evreilor maghiari erau în pericol, s-aru remarcat clerici care au sărit în ajutorul acestora. Preoți, pastori, călugărițe, dar și cetățenii simpli, credincioși, au încercat să salveze viețile evreilor care trebuiau deportați în lagărele morții din Polonia. Putem aminti, ca exemple, cazurile lui Áron Márton, Vilmos Apor, Margit Slachta din Biserica Catolică, József Élias din Biserica Reformată, sau Gábor Sztehló din Biserica Luterană.

După război, noua dictatură comunistă și-a definit clar poziția față de Bisericile din Ungaria.  Autoritatea lor morală și spirituală și puterea lor financiară le-au transformat imediat în inamici ai regimului ce trebuie zdrobiți fără întârziere. Comuniștii au vrut să distrugă reputația liderilor spirituali și a instituțiilor lor prin denunțarea lor ca reacționari și obstacole în fața progresului. Au nesocotit autoritatea morală a preoților și au calificat apărarea credinței și a libertății religioase drept crimă politică.

Comuniștii maghiari, ca și cei români, polonezi ș.a., au făcut toate eforturile pentru a distruge bisericile și a eroda viața religioasă. Ca prim pas, au expropriat pământurile Bisericii Catolice prin reforma agrară din 1945. Apoi, regimul comunist a fixat salariile preoților, pastorilor și rabinilor sub limita sărăciei;au interzis și distrus asociațiile religioase și caritabile;cu doar câteva excepții, au închis toate instituțiile de învățământ conduse de Biserică. În 1949, au pus capăt catehismului obligatoriu și au dat învățământului religios din școli caracter opțional. Dacă părinții își trimiteau în continuare copiii la orele de religie, ei erau persecutați, iar tinerii care studiaseră în școli religioase erau discriminați la facultate.

Liderii Bisericilor care nu acceptau să coopereze cu Partidul erau eliminați, prin amenințări, eliberarea din funcție, exil forțat sau chiar arestări.

Foto:Cardinalul Minszenty la proces

Biroul pentru Biserica de Stat, înființat în 1951, controla toate afacerile legate de bisericile din Ungaria. Cu ajutorul așa-zișilor „preoți ai păcii”, servitori fideli ai partidului, autoritatea morală a Bisericii a fost erodată, căci noii lideri nu mai apărau decât interesele partidului-stat.

La începutul anilor ’50, vechii lideri ai Bisericilor erau deja în închisoare sau obligați să trăiască izolați. Prin mijloace politice și administrative, dar mai ales prin amenințări și intimidări, comuniștii au reușit să-i forțeze pe liderii Bisericilor să semneze o serie de „acorduri”. Astfel, acordurile dintre guvernul comunist și bisericile calvină și unitariană au fost semnate în octombrie 1948;două luni mai târziu, erau semnate acordurile cu biserica luterană și comunitatea evreiască. Și deși aceste acorduri prevedeau că bisericile urmau să fie scutite de viitoare persecuții, comuniștii au continuat epurările în rândul acestora.

 

 

 


Sursa: TerrorHaza.hu

""