Autor 3766 vizualizări


Piesa de teatru „O Noapte Furtunoasă”, care face astăzi deliciul unei săli de spectacol, n-a plăcut la primele reprezentaţi. Iată ce scria Frédéric Damé, cronicarul teatral de la «Românul», în numărul din 20 Ianuarie: „Dar să ne chieme la teatru cu nevestele noastre, cu copiii noştri, pentru a încerca până la ce grad un public poate asculta fără a roşi obscenităţile cele mai crude, mi se pare că este a merge cam departe. [...] Ca să mă rezum voiu zice că piesa de aseară este o încercare nenorocită a unui tânăr care arătase în traducerea «Romei Învinse» un adevărat talent de scriitor, căci ne pune în obligaţiune, după ce am anunţat piesa, necunoscând-o, să zicem, după ce am văzut-o, cititorilor noştri: «Dacă aveţi de gând să mergeţi la teatru când se va reprezenta O noapte furtunoasă, lăsaţivă acasă nevestele şi fetele»”. 

Paralel cu lucrul la gazetele liberale ale vremii, Caragiale încearcă pe cont propriu primul său proiect publicistic, redactând singur, în perioada mai-iunie 1877, revista umoristică „Claponul”, iar la sfârşitul anului, în decembrie 1877, „Calendarul claponului”. Între cele două experienţe, scoate împreună cu Frédéric Damé ziarul „Naţiunea română”, suprimat în septembrie fiindcă dăduse ştirea falsă a căderii Plevnei. În mai 1878 intră în redacţia ziarului „Timpul”, organul de presă al Partidului Conservator, unde va face echipă bună atât cu Eminescu, cât şi cu Slavici.  

Scrisul la gazetă era, însă, pentru Caragiale foarte anevoios, deoarece el scria greu şi puţin. Or, în jurnalism se cer articole multe şi rapid. „Ion Slavici care scrisese cu Caragiale la «Timpul», îmi povestea cum Caragiale, pentru a scrie o simplă informaţie, rupea patru, cinci file de hârtie, până ce, la urmă, exasperat în faţa imposibilului, îi spunea lui Eminescu: «Mihalache, scrii-o tu!» Şi Eminescu, cel care mai scrisese două-trei coloane, trebuia să facă şi informaţia pe care era obligat să o scrie Caragiale” ( D. Karnabatt).

Concomitent cu angajarea la „Timpul”, Caragiale realizează primul său succes teatral, datorat unei traduceri de excepţie a piesei în versuri „Roma învinsă” de D. Parodi, reprezentată pe scena Naţionalului bucureştean pe 21 mai 1878. La sfârşitul aceleiaşi luni, Caragiale începe să frecventeze şedinţele bucureştene ale „Junimii“, ţinute acasă la Titu Maiorescu. Aici îşi va citi Caragiale prima sa capodoperă, „O noapte furtunoasă” sau „Numărul 9”, cu ocazia serbării a 15 ani de la înfiinţarea „Junimii“, pe 18 noiembrie 1878.

Piesa e bine primită de junimişti, dar cade în presă

„Piesa este departe de a fi vreo operă de oarecare valoare”, scrie „Binele public”, în 24 ianuarie 1879. Fostul asociat al lui Caragiale, Frédéric Damé, e şi mai radical: „Oare acestea sunt moravurile ce trebuie înfăţişate unui public pe o scenă ce răsună încă de gândirile măreţe ale «Romei învinse?»”. Mai grav chiar, Slavici însuşi face praf în „Timpul” creaţia prietenului şi colegului său de redacţie: „Trebuie să ne întrebăm dacă nişte fiinţe ca Veta şi Chiriac pot să joace într-o comedie? - Niciodată! [...] Publicul râde. Iată efectul produs de adulteriu în «O noapte furtunoasă»”.

Deşi a beneficiat de o distribuţie de zile mari – Ştefan Iulian în Ipingescu, Grigore Manolescu în Chiriac şi Aristizza Romanescu în travesti, în rolul lui Spiridon, piesa e acuzată de imoralitate, făcându-l pe directorul general al teatrelor, fostul paşoptist, bei de Samos şi prim-ministru, Ion Ghica, să ia măsurile în consecinţă, fără a se mai consulta cu autorul. O singură voce – dar ce voce! – sare în apărarea lui Caragiale. Titu Maiorescu susţine cu căldură piesa, atât din considerente literare, cât şi din considerente politice. Era aproape logic ca, dacă liberalii criticau comedia caragialiană, conservatorii să o apere. În semn de bunăvoinţă, şeful „Junimii“ îl invită pe Caragiale, pe cheltuiala sa, la Viena, ca să-i ofere bucuria unui spectacol cu „Visul unei nopţi de vară” la Burgtheater. Textul „Nopţii furtunoase” va fi publicat în numerele din octombrie şi noiembrie ale „Convorbirilor literare”.


Acest text este un fragment din articolul "Adevăratul Caragiale" apărut în Historia Special, nr. 12, disponibil în format digital pe paydemic.com.