Autor 3256 vizualizări


Odată cu anexarea teritoriului dintre Prut şi Nistru în 1812 de către imperiul Rus, jumătatea estică a vechii Moldove trece prin schimbări dramatice:pogromurile îndreptate împotriva evreilor din 1903 şi 1905 precum şi revoluţiile ruseşti din 1905 şi 1917. Aceste evenimente vor afecta dramatic populaţia regiunii, cu repercusiuni până în zilelele noastre.

În mai 1903, prinţul Serge Dmitryevich Urussov este numit guvernator al Basarabiei. După cum el însuşi spunea, nu ştia mai nimic despre îndepărtata provincie:‘’La acel moment, ştiam la fel de multe despre Basarabia, cât ştiam  despreNoua Zeelandă sau chiar mai puţin.Chişinăul era doar un nume pentru mine, oarecum familiar din cauza raporturilor din ziare cu privire la revoltele anti-evreieşti din 1903.’’[1] Noul guvernator se confrunta cu problem grave.  La Chişinău tocmai avusese loc între 6 şi 7 aprilie un pogrom anti-evreiesc.  Prinţului Urussov nu crede zvonurile apărute în presa străină cu privire la faptul că autorităţile ţariste au permis şi chiar încurajat pogromul:‘’ Toate aceste evenimente mi-au trecut repede prin minte, abia lăsând o urmă.Nu mă interesau deloc evreii. Nu ştiam nimic despre condiţia lor sau legile specifice aplicabile lor, şi am considerat zvonurile despre participarea guvernului la organizarea pogromurilor o proastă sau rău voită intervenţie.[2]’’

În memoriile sale, prinţul Urussov detectează principala problemă din cauza căreia s-au răsculat basarabenii împotriva evreilor şi anume faptul că numărul evreilor era în continuă creştere. In 1903, populaţia evreiească din Basarabia era de aproximativ 11%. Apoi faptul că evreii se ocupau în principal de activităţi comerciale, basarabenii în majoritate ţărani având impresia că sunt înşelaţi. Mandatul lui Urussov ca guvernator al Basarabiei este scurt. El este chemat de urgenţă la Sankt-Petersburg, în ianuarie 1904 la izbucnirea războiului împotriva Japoniei.

Ziarul de limbă rusă ‘’Bessarabetz’’, ziar anti-evreiesc îndeamnă populaţia la răscoală împotriva evreilor. În ziar, evreii sunt acuzaţi pe nedrept de uciderea a doi copii. Corpul unei fetiţe de 4 ani este aruncat în cartierul evreiesc. Populaţia din Chişinău, manipulată, atacă casele evreilor, omorând 47 (sau 49) de oameni, rănind grav alţi 92 şi rănind uşor aproximativ 500. Peste 700 de clădiri ale evreilor sunt avariate în timpul revoltei.

Jacob Friedman este primul evreu prins în mijlocul pogromului  care a avut ocazia să povestească ce s-a întâmplat. El face declaraţi pentru ziarul The Sun din New York la 15 mai 1903. În duminica de Paşte,    care era de asemenea ultima zi a Paştelui evreiesc, pe când lua masa împreună cu soţia, bunicul şi copiii lui, deodată aude zgomote puternice de afară. ‘’Ne-am grăbit la ferestre şi am văzut o mulţime venind din josul străzii, distrugând şi rupând orice le venea în cale. Am ştiut deodată că o revoltă însângeroasă a fost pornită şi am exclamat:Veniţi! Or să ne omoare! Trebuie să ne ascundem în beci!’’Bunicul său, convins că mulţimea e inofensivă, stă în stradă, fiind sigur că mulţimea va trece pe lângă el. Acesta este atacât şi lovit până când se prăbuşeşte şi moare. Friedman reuşeşte să se ascundă şi să fugă din ţară cu ajutorul unui creştin care îi datora bani:‘’Am reuşit să scap, fugind printre străzile lăturalnice şi ascunzându-mă împreună cu familia mea în casa unui creştin care îmi datora o sumă destul de mare de bani.  L-am implorat să mă ajute, spunându-i că dacă o face, îi şterg datoria.  În final, Friedman reuşeşte să scape şi să ajungă în S. U. A.[3]’’

Revoltele anti-evreieşti se repetă în 1905 şi 1907. De data aceasta, victimele sunt mai puţine, iar amploarea revoltelor este scăzută.  Conform New York Times, reacţia autorităţilor române la cererile de azil ale evreilor de la graniţă este una negativă:‘’BUCHAREST, Sep. 12–Numeroşi refugiaţi evrei, inclusiv numeroase familii din Chişinău şi Odesa, au fugit la frontiera de la Ungheni şi în satele de pe lângă Prut. Autorităţile române au emis cele mai stricte ordine cu privire la interzicerea intrării evreilor în România.[4]’’

În total, conform unor statistici publicate în 1907, de statisticianul rus Dzhdankoff doar în acel an în Imperiul Rus au avut loc 7962 de revolte anti-evreieşti. Sentimentul revoluţionar domnea în Rusia.După înfrângerea Rusiei în războiul din 1904-1905 împotriva Japoniei, ţarul este învinuit şi izbucnesc revolte în tot imperiul.  Revoluţia rusă din 1905 a provocat răscoale anti-ţariste în tot imperiul, inclusiv în Basarabia. Iniţial îndreptat împotriva ţarului, protestul se transformă într-un masacru, 19 evrei fiind omorâţi, 56 fiind răniţi, casele şi magazinele sunt distruse şi jefuite.

Pe parcursul perioadei(1812-1917) cât a fost parte a Imperiului Rus, Basarabia a trecut prin procesul de rusificare şi colonizare a autorităţilor de la Sankt-Petersburg, prin două revoluţii şi mai multe revolte, de la o autonomie sporită la un control cât mai strict. Româna este interzisă, şcolile româneşti sunt închise. La întâlnirea din 1903 de la Iaşi, unde Carol I şi guvernatorul rus al Basarabiei, prinţul Urussov au o discuţie, regele se limitează doar a la întreba daca basarabeni sunt bine şi dacă au nevoie de ceva.

Basarabia a rămas şi va rămâne românească. În acelaşi timp, nu se pot ignora minorităţile acestei regiuni. În timpul României Mari, Basarabia a fost tratată după cum spune Neagu Djuvara drept‘’Siberia României’’.Oficiali români care faceau probleme, erau ameninţaţi cu ‘’deportarea’’în Basarabia.

Conform ultimelor sondaje efectuate în Republica Moldova, aproximativ 30% din populaţie doreşte unirea cu România, numărul lor fiind într-o uşoară creştere. Oare vor mai accepta vreodată basarabenii o nouă unire?

NOTE

[1]Rosethal, Herman, Memoirs of a Russian governor, editura Harper and Brothers, London, 1908, pp. 1-2

[2]Ibidem, p.6