Basarabeanul care a reconstruit oraşul Odessa din temelii

Propaganda sovietică şi amintirea dureroasă a holocaustului au umbrit meritele lui Gherman Pântea, cel care a administrat oraşul-port de la Marea Neagră între 1941 şi 1944. Puţini ucraineni ştiu astăzi că acest primar român a refăcut din ruine localitatea desfigurată de război şi i-a dat strălucirea unei urbe europene.

Personalitatea lui Gherman Pântea a fost, potrivit istoricilor, aureolată de un sentiment delicat de duplicitate, viaţa şi activitatea sa fiind învăluite de multe mituri. Printre motivele care au trezit suspiciuni se numără faptul că a luptat în armata ţaristă în primul război mondial, iar apoi a pledat pentru Unirea Basarabiei cu România şi cel că a reprezentat regimul antonescian, fiind ulterior salvat de la pedeapsa capitală de către un mareşal sovietic. Născut la 13 mai 1894 în satul Zăicani, judeţul Bălţi (azi raionul Râşcani), în familia unui avocat, şi-a făcut studiile primare în localitatea natală şi a urmat o şcoală cu profil pedagogic la Cetatea-Albă. Revoluţia rusă din 1917 l-a prins în tranşee, la Roman, ca tânăr ofiţer în armata ţaristă. 

Vine apoi la Chişinău şi este unul dintre iniţiatorii  Congresului Militarilor Moldoveni din octombrie 1917, structură care a decis formarea Sfatului Ţării – primul parlament basarabean ce avea să decidă autonomia provinciei şi apoi unirea cu patria-mamă. A fost membru în Sfatul Ţării, unde a activat în Comisia Şcolară, ca pedagog, şi în Comisia de Lichidare. În primul guvern al Basarabiei autonome îi revine postul de adjunct al directorului general la Ministerul de Război, iar după Unire a fost preşedinte al Camerei de Industrie din Chişinău şi primar al Chişinăului (1923, 1927-1928, 1932).

A găsit un oraş sfârtecat de obuze

În iunie 1940, s-a refugiat peste Prut şi în timpul celul de-al Doilea Război Mondial a fost primar al Odessei (1941-1944). Pântea a fost numit în acest post de către mareşalul Ion Antonescu, în primul rând, pentru că ştia rusa şi putea vorbi cu localnicii pre limba lor. A preluat conducerea unui oraş greu încercat în cele două luni de asediu al trupelor române.

n plus, retrăgându-se, Armata Roşie a distrus majoritatea instituţiilor importante:staţia electrică ce pompa apa în oraş, fabricile de pâine, şcolile etc. În nişte însemnări publicate de Olivian Verenca, fostul guvernator al Transnistriei (regiunea dintre Nistru şi Bug), profesorul Gheorghe Alexianu, care l-a însoţit pe Gherman Pântea la Odessa, schiţează un tablou sinistru:un oraş sfârtecat de obuze, cu baricade pe străzi, cadavre la fiecare pas şi un furnicar de lume militară, magazii şi fabrici în flăcări, cheiuri pârjolite, vase scufundate în port, orăşeni rămaşi fără lumină, fără apă şi fără alimente. Oamenii erau şi foarte speriaţi, deoarece fuseseră avertizaţi că fasciştii sunt nemiloşi nu doar cu evreii, dar şi cu restul populaţiei ocupate.

Pentru a calma spiritele, proaspătul edil a publică un apel în ziarul de limba rusă „Odesskaia Gazeta“, în care le promite localnicilor că va reconstrui rapid oraşul, cu ajutorul lor, că le va face viaţa mai uşoară, că le va permite să-şi vorbească limba maternă în şcoli şi s-o cânte la Operă, că va sprijini iniţiativa particulară.

Schimbarea la faţă a Odessei

Şi s-a ţinut de cuvânt. Istoricul Iurie Colesnic scrie în culegerea „Basarabia necunoscută“ că, timp de trei săptămâni, Pântea a reuşit să pună în funcţiune staţia electrică, să pornească uzinele, să reconstruiască edificiile şi parcurile, reparând inclusiv celebrele scări din Odessa, să redeschidă Universitatea şi Opera. „El a ştiut să jongleze foarte abil între militarii români, militarii germani şi partizanii sovietici, fiind o autoritate civilă care a renăscut Odessa din ruine şi, în timp de război i-a dat o viaţă mai înfloritoare decât putea să-şi imagineze acest oraş portuar“, îl laudă autorul.

Potrivit notiţelor unui fost menşevic pe nume Evgheni Tverskoi, care circulă pe internet, salariul unui muncitor, de 4-7 mărci pentru 8 ore de lucru, era suficient pentru un trai decent. „Populaţia care a trăit două decenii sub Stalin se înţelegea perfect cu noile autorităţi, iar primarul mergea pe jos în inspecţii prin pieţe, vorbea cu oamenii şi se interesa de nevoile lor. Auzind de un astfel de trai, în zona de ocupaţie românească fugeau oameni din Ucraina şi Rusia“, a consemnat acesta. 

Iubit de localnici ca un părinte

Din alte surse ruseşti, aflăm că Gherman Pântea a revenit la denumirea străzilor din perioada ţaristă, una însă a fost numită în cinstea conducătorului României, Ion Antonescu, şi alta-a fuhrerului Adolf Hilter. Din biblioteci a fost confiscată literatura sovietică, au fost deschise toate bisericile închise de comunişti, au fost distruse monumentele şi tablourile liderilor bolşevici. Peste 25.000 de locuitori ai oraşului, care au putut demonstra documentar că au fost deposedaţi de comunişti, şi-au redobândit averile.

Pe lângă emisiunile în limba rusă, erau retransmise posturi din Germania, Italia şi România. În şcoli, elevii luau gratuit micul dejun şi aveau o dată pe săptămână ore de limba română şi religie. Bătrânii, orfanii, văduvele şi bolnavii mâncau gratuit la cantinele sociale. Pentru studenţi au fost înfiinţate cămine şi cantine. Tinerii primeau şi ajutoare băneşti pentru procurarea de cărţi şi haine, iar când primarul vizita universitatea, îl înconjurau şi îi spuneau «Naş papaşa», adică părintele lor. Se dezvolta sportul:aveau loc campionate cu participarea echipelor din ţările aliate, inclusiv Juventus şi Lecce, competiţii atletice şi motocrosuri, la hipodrom de trei ori pe săptămână se ţineau curse. Oraşul era vizitat de turişti şi delegaţii străine, veneau în turnee cântăreţi de operă din Italia şi artişti ruşi emigraţi după revoluţie etc.

Bilanţ triumfător după doi ani de activitate

La 16 octombrie 1943, Odessa a sărbătorit doi ani de administraţie românească. Iată cum descrie Gherman Pântea acea zi în memoriile sale:„Pretutindeni, în pieţe publice, în instituţii, în cinematografe, la Operă, universităţi, populaţia manifesta pentru administraţia românească. Atunci am înţeles că munca mea nu a fost zadarnică şi mi s-a umplut sufletul de bucurie şi mândrie. La această dată, oraşul era refăcut, fabricile funcţionau ca în timp normal, cu maximum de randament, pieţele alimentare erau nemaipomenit de bogate, toată populaţia avea mijloace suficiente, lucrând şi alegându-şi meseria pe care o dorea şi care îi plăcea. O mare parte din populaţie făcea negustorie, căci comerţul era liber.

O parte erau funcţionari la diferite uzine. Circa 13.000 erau funcţionari la primărie şi marea masă de muncitori, circa 150.000, lucrau la cele 2.000 de fabrici refăcute. Dar pentru ca nimeni, absolut nimeni să nu rămână fără lucru, aveam pe şantiere, la diferite lucrări edilitare, zilnic 20.000 de muncitori, care îşi câştigau pâinea în mod onorabil. Toţi care lucrau erau salariaţi, aveau înlesniri de tot felul. Am deschis magazine mari, unde se găseau de toate la preţuri mici. Bugetul primăriei crescuse vertiginos, aşa încât îmi puteam permite libertatea să dau o viaţă îmbelşugată celor care muncesc, căci eu refăcusem Odessa şi o făcusem frumoasă şi bogată“.Citeste mai mult: adev.ro/n5v3er