Cinci state victime ale deportărilor staliniste cer Moscovei despăgubiri şi să renunţe la retorica de glorificare a trecutului sovietic jpeg

Bancul interzis de comunişti pentru care românii erau trimişi în închisoare

📁 Comunismul in România
Autor: Daniel Guţă

Bancurile considerate "de prost gust" la mijlocul anilor 1940, după instaurarea regimului comunist, au trimis o mulţime de oameni în închisoare. Rechizitoriile păstrate la Arhivele Naţionale arată cum erau oprimaţi cei care se opuneau noului sistem. chiar şi verbal.

Arhivele Naţionale din judeţul Hunedoara păstrează o serie de dosare penale în care au fost anchetaţi primii opozanţi ai regimului comunist după 1945. Potrivit documentelor, au fost nenumărate cazurile în care oamenii au ajuns în închisoare pentru motivul simplu că au spus bancuri despre comunişti şi despre liderul URSS, Iosif Stalin, sau după ce au afirmat că noul regim este dăunător viitorului ţării.

Sabin Nistor (41 de ani) un plugar din satul Brotuna, (comuna Vaţa de Jos), a ajuns în închisoare în martie 1948, după ce fusese denunţat de un localnic pentru că a spus o anecdotă despre Petru Groza şi Iosif Stalin.

Recunosc că în vara sau în toamna anului 1947 am spus la mine în casă, la soţia mea, fiind prezenţi şi alţi locuitori, între care Cristian Partenie o poveste auzită şi de mine acum vreo doi ani în tren de la un ţăran necunoscut şi anume că o femeie a născut trei copii, doi băieţi şi o fată, şi le-a pus numele Stalin, Petru şi Ţara. Într-o zi s-a dus cineva la femeia aceasta şi a întrebat-o ce îi fac copiii, iar ea a răspuns: Petru doarme, Stalin suge şi Țara plânge”, a mărturisit săteanul din Brotuna.

Procurorii l-au trimis în închisoare, pentru ofensă adusă naţiunii. Plugarul Cristian Partenie, cumnat al lui Sabin Nistor, a fost denunţătorul lui.

Conntinuarea pe adevarul.ro