Autor 13936 vizualizări


Congo-sărăcie, analfabetism, crime, haos. Lumea civilizată-telefoane mobile, calculatoare, console şi în general multe electronice, de care ne bucurăm zi de zi, dar pentru care au plătit şi plătesc în continuare cu sânge milioane de oameni atraşi în ceea ce s-ar putea numi războiul mondial din Africa.

În aproape toate dispozitivele electronice din jurul nostru se găseşte un mineral preţios pentru care se războiesc constant facţiuni rivale, un aur negru recuperat cu mâna din minele amenajate primitiv şi direcţionat către piaţa mondială. Din 1998 până în 2003, în cursa pentru acest mineral blestemat au pierit peste 5 milioane de oameni. Coltan se numeşte “ the conflict mineral” şi este de fapt o prescurtare de la columbit-tantalit, de unde se extrag elementele niobiu şi tantal, ultimul un element cheie în producerea de condensatori care controlează fluxul de curent, pentru că are o conductivitate de 80 de ori mai mare decât cuprul, este foarte rezistent la temperaturi înalte şi nu oxidează. Este nevoie de câteva micrograme pentru fiecare condensator care se găseşte în electronice.

Congo este o ţară foarte bogată în resurse naturale, de la diamante, aur, petrol, cobalt până la masă lemnoasă, dar principala bogăţie o reprezintă acest mineral, întrucât nu mai puţin de 80% din rezerva mondială se găseşte aici. Coltan mai găsim în Australia sau Brazilia. Nu ar trebui deci să ne surprindă obsesia pentru controlul minelor, preponderente în estul ţării, mai ales în provincia Kivu, aproape de graniţa cu Rwanda şi Burundi şi departe de acţiunea trupelor guvernamentale din jurul capitalei Kinshasa.

Minerii muncesc în condiţii mizere de dimineaţă până seara, pentru a câştiga câţiva dolari pe zi, cu care se mulţumesc ţinând cont că majoritatea populaţiei trăieşte cu mai puţin de unul.

În general, se sapă bazine în cursul văilor, cu târnăcoape şi lopeţi, iar oamenii caută mineralul în noroi, iar uneori se foloseşte şi explozibil pentru a-l aduce la suprafaţă. Copiii erau cei care cel mai adesea se ocupau de asta, dar ca urmare a presiunilor internaţionale recente şi anumitor reglementări în cadrul companiilor, numărul muncitorilor minori a scăzut. Oricum, procedeul este foarte similar celui folosit de căutătorii de aur de acum 2 secole. Realitatea ni se înfăţişează în cruzimea ei neţărmurită:copii de 10 ani mor de epuizare pentru ca alţi copii să se joace pe Play Station. Conform ONU, goana după coltan a fost şi una din cauzele războiului civil din Rwanda, când miliţiile hutu au măcelărit populaţia tutsi. Armata rwuandeză a organizat raiduri în Congo pentru a captura membri ai miliţiilor care s-ar fi ascuns printre refugiaţi, dar mai multe surse indică de fapt dorinţa acestora de a prelua controlul asupra minelor. Rwanda exportă şi ea coltan, deşi pe teritoriul ţării nu există nici urmă de astfel de zăcăminte.

Pe de altă parte, facţiunile rebele congoleze îşi finantează activităţile şi cumpără arme folosind coltanul ca monedă de schimb. În războiul din regiune s-au implicat şase state, iar deşi tratativele de pace s-au încheiat acum aproape 14 ani, coltanul continuă să fie exploatat şi oamenii continuă să moara. Pentru că la mijloc sunt foarte mulţi bani, într-o spirală nesfârşită a violenţei:facţiunile se luptă pentru resursele care le întreţin armatele, iar aurul negru oferă cele mai multe posibilităţi, atâta vreme cât în ciuda unui embargo moral cererea marilor companii rămâne uriaşă.

Până acum câţiva ani cel puţin, tantalul era obligatoriu pentru producţia de telefoane, calculatoare sau jocuri, fiecare conţinând în jur de 100-150 de condensatori. Astăzi, unii producători precum Sony Ericsson sau Nokia încearcă alternative cum ar fi condensatorii din ceramică, ceea ce ar îmbunătăţi situaţia oamenilor, animalelor şi mediului din Congo. Alte firme preiau substanţa doar din sursele legitime din Australia, dar inevitabil mult minereu a pornit din Africa încă din anii ’90 când a fost descoperit. Teoretic, cei care exploatează minele sunt obligaţi să semneze un act prin care să asigure că minereul nu va ajunge pe mâinile rebelilor, dar actul nu are prea mare importanţă pentru proprietarii lipsiţi de scrupule ai minelor. Şi companiile au căutat mereu să profite. De exemplu, când a ieşit pe piaţă Playstation 2, preţul coltanului a crescut de 5 ori pentru ½ kg., ajungând la 275 USD, iar consola a spart recordurile de vânzări, lucru imposibil fără complicitatea cu bandele criminale din estul congolez. Cum este lansat un produs nou, cum explodează şi cererea de mineral.

În minele controlate de rebeli, minerii trăiesc practic în sclavie, iar tortura sau violurile fac parte din peisajul cotidian. Cu cât sunt mai mici costrurile de producţie, cu atât sunt mai mari câştigurile facţiunilor sau traficanţilor. În adâncul pădurilor tropicale din est, sate întregi au fost înrobite pentru exploata minereul şi a susţine deci industria de care depindem cu toţii. Corporaţiile care cumpără servesc şi ele ca motor al conflictelor nesfârşite din RD Congo. Pe măsură ce tehnologiile se vor dezvolta şi ţinând cont că tantalul are o gamă extrem de largă de aplicaţii dincolo de telefoane, incluzând echipamente medicale, motoare de avion, airbaguri, sisteme GPS, turbine sau furnale, câtă vreme lipsesc substitutele problema va persista. Şi chiar dacă multe firme occidentale au început să solicite garanţii asupra coltanului şi condiţiilor în care este obţinut, sunt alte regiuni precum China sau India care ezită să participe la efortul colectiv.

Dificultatea mai constă şi în faptul că nu se poate detecta provenienţa substanţei, neavând precum diamantele amprente geologice. De asemenea, nici rutele comerciale nu se cunosc prea bine. Astfel, afacerile ilegale cu coltan cresc, în ciuda cerinţei ca minele să fie explorate în mod legitim. Nu numai oamenii sunt afectaţi, ci şi populaţia de gorile din parcul Kahuzi Biega, unde se practică defrişări masive pentru a uşura mineritul. Chiar şi în minele care nu s-ar mai afla în spirala conflictului, se lucrează în condiţii foarte periculoase, dar este singura alternativă la o sărăcie cruntă. Un fotoreportaj de la mina Luwow găsiţi AICI. Cam asta e situaţia din ţările în curs de dezvoltare, unde oamenii nu pot profita de pe urma propriilor resurse şi unde conflictele prelungite prezintă numeroase avantaje pentru diverse grupuri de interese, iar consumatorul de rând este prins şi el în cercul vicios din jurul aurului negru. Reţeta dezastrului din RD Congo include o administrare execrabilă a resurselor proprii, un trecut colonial problematic, incompetenţa liderilor, corupţia, ostilităţile interetnice, ingerinţe străine şi absenta unor investigaţii amănunţite din partea comunităţii internaţionale. În ciuda prezenţei a mii de reprezentanţi ONU, publicul nu acordă atenţie unui subiect care practic ne priveşte pe toţi şi care necesită mult mai multă vigilenţă din partea factorilor de decizie şi ONG-urilor.

Este nevoie de popularizarea poveştii coltanului şi de studii amănunţite asupra implicaţiilor exploatărilor pentru a putea propune măsuri concertate în vederea ameliorării situaţiei dintr-o ţară care a suferit poate cel mai mare dezastru umanitar de după WW2. Congo are o nevoie imperioasă de un guvern puternic şi incoruptibil, care să dobândească controlul asupra întregului teritoriu, iar asta nu se poate realiza decât printr-o strategie globală. Pentru a obţine însă fie şi progrese mici, reforma ar trebui să vizeze în primul rând limitarea corupţiei, iar eforturile diplomatice să se concentreze pe monitorizarea comerţului cu coltan.

Puteţi viziona şi documentarul VICEpe această temă.

surse:conflictminerals.org;alltomvetenskap.se;globalpoliticy.org;dailymail.co.uk.