Autor 2678 vizualizări


După retragerea la Iași a guvernului român (noiembrie 1916), în teritoriul ocupat de trupele germane au rămas numeroși funcționari, reprezentanți ai autorităților române, precum și cea mai mare parte a personalului administrativ. Guvernul Brătianu a lăsat în România ocupată importante forțe de poliție și jandarmerie pentru a menține ordinea publică. De asemenea, cu acordul Guvernului și al regelui Ferdinand, la București au rămas mai mulți oameni politici importanți, în special conservatori, cunoscuți pentru simpatia lor față de Puterile Centrale. 

Printre cei care au rămas în capitala României ocupate s-au numărat Petre P. Carp, Alexandru Marghiloman, Titu Maiorescu sau Constantin Stere, importanți reprezentanți ai curentului de opinie filogerman în perioada neutralității României (1914-1916). Fie din rusofobie, fie din convingerea fermă că Antanta nu are cum să câștige războiul, importanți lideri politici, precum și nume importante ale culturii românești, au susținut că România ar avea mai mult de câștigat dacă s-ar alătura Germaniei. După intrarea României în război de partea Antantei, o parte dintre cei cunoscuți încă de atunci ca ”germanofili” au asigurat o legătura dintre guvernul român și reprezentanții Puterilor Centrale. 

Marghiloman și Maiorescu au notat în memoriile lor că ei se considerau rezerve guvernamentale în relațiile României cu Puterile Centrale, în caz că participarea la război alături de Antantă s-ar fi încheiat cu un eșec, iar regele Ferdinand a aprobat acest lucru. După retragerea guvernului la Iași, conservatorii rămași la București s-au întâlnit de mai multe ori pentru a discuta situația țării. 

Printre aceștia existau numeroase voci furioase că regele a acceptat intrarea României în război alături de Rusia. Cel mai vehement în acest sens era P. P. Carp (foto dreapta), a cărui atitudine favorabilă față de Puterile Centrale s-a manifestat încă de la Consiliul de Coroană din 27 august 1914. În contextul dezastrului românesc de la sfârșitul anului 1916, Carp considera că cea mai bună soluție pentru țară o reprezenta înlocuirea regelui Ferdinand cu un fiu al împăratului german Wilhelm al II-lea. Politicianul conservator spera că în acest fel putea fi garantată integritatea teritorială a României.  

O soluție și mai fantezistă pentru rezolvarea problemelor României era avansată de Constantin Stere. Și el dorea înlăturarea regelui Ferdinand, dar nu propunea înlocuirea acestuia cu un fiu al kaiserului, ci cu împăratul Carol I al Austriei. Stere considera că în acest fel se putea realiza o ”uniune personală”, iar Austro-Ungaria și România să alcătuiască o formațiune federală. 

Propunerile lui Carp și ale susținătorilor săi au fost bine primite de forțele germane de ocupație. Guvernatorul militar german al României, generalul de infanterie Tülff von Tschepe und Weidenbach, a trimis un raport la Berlin în care arăta că în jurul lui se vorbea că împăratul Wilhelm al II-lea ar fi dispus să sprijine refacerea României după război cu două condiții: modificarea Constituției și instalarea unuia dintre fiii săi pe tronul țării. 

Împărțirea Partidului Conservator

Marghiloman și Maiorescu s-au împotrivit însă propunerilor lui Carp, ei fiind în continuare susținători ai regelui Ferdinand. Marghiloman preciza explicit că nu dorea să adauge la dificultățile țării și o problemă dinastică. Această divergență avea să conducă la împărțirea Partidului Conservator în două facțiuni, una condusă de Carp, iar cealaltă condusă de Marghiloman.

Grupul condus de P. P. Carp a colaborat cu armata și administrația germană, în timp ce facțiunea lui Marghiloman a adoptat o atitudine rezervată față de forțele de ocupație și au evitat orice activitate politică până la începutul anului 1918. 

În vara anului 1917, administrația germană a încercat să organizeze un plebiscit pentru a-i oferi lui P. P. Carp împuternicirea de a forma un guvern în teritoriul ocupat, care să încheie o pace separată cu Puterile Centrale, solicitată insistent de Austro-Ungaria. Imediat ce a aflat de această inițiativă, Marghiloman a făcut totul pentru a împiedica organizarea plebiscitului. În cele din urmă, speranțele lui P. P. Carp s-au năruit pe fondul unei vădite ostilități populare. 

Conflictul dintre conservatori a fost tranșat definitiv în favoarea lui Alexandru Marghiloman, care a fost împuternicit de regele Ferdinand să formeze guvernul în martie 1918, cu acordul Puterilor Centrale. 

Bibliografie: 

Victor Atanasiu, Atanasie Iordache, Mircea Iosa, Ion M. Oprea Paul Oprescu, România în Primul Război Mondial, Editura Militară, București, 1979. 
Gheorghe Platon (coord.), Istoria Românilor, vol. VII, tom II, Editura Enciclopedică, București 2003. 
Pia Alimănișteanu, Însemnări din timpul ocupației germane (1916 – 1918), Editura Corint, 2017