Atentat la Mareșal! Cum a încercat NKVD-ul să îl lichideze pe Ion Antonescu

Autor 32266 vizualizări


Este arhicunoscut faptul că în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial paza lui Ion Antonescu era aproape simbolică, alcătuită doar din câţiva ofiţeri şi jandarmi care îl însoţeau în deplasările sale. Nimeni nu s-a gândit niciodată să suplimenteze această mică gardă de corp, să ia măsuri speciale de protecţie a conducătorului statului. Şi nimănui nu i-a trecut prin cap că există posibilitatea unui atentat. Cu toate acestea, un astfel de atentat la viaţa Mareşalului s-a produs!

În noaptea de 27 spre 28 iulie 1944, sovieticii (de fapt, N.K.V.D.-ul) au paraşutat lângă Olăneşti cinci legionari cu intenţia clară de a-l suprima pe mareşalul Antonescu, care urma să vină la tratament în această localitate. Şansa a fost să descopăr, după doi ani de trudă şi cercetări încrucişate în dosarele din Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (ACNSAS), adevărul despre atentatul de la Olăneşti – iar Arhiva CNSAS are nu mai puţin de 28 de kilometric liniari. Cu toate „periajele” făcute de sovietici, tot au rămas urme. Adevărul nu dispare niciodată.

Cum ratează istoricii un atentat!

Primul cercetător care abordează în istoriografie subiectul acestui atentat este Cristian Troncotă, care, în revista „Dosarele Istoriei” publică câteva rânduri dedicate acestui episod . Reputatul istoric al serviciilor secrete va reveni ceva mai pe larg în volumul Glorie şi tragedii – momente din istoria serviciilor de informaţii şi contrainformaţii române pe Frontul de Est (1941-1944). Cristian Troncotă a găsit cel puţin primele indicii ale acestui fapt absolut incredibil, dar eludat timp de decenii, însă cercetările sale s-au finalizat în două pagini pe care le dedică acestui moment crucial al istoriei noastre. Iată ce avea să consemneze acesta: 

Un atentat politic, mai puţin cunoscut şi analizat de istoriografie, fusese planificat şi urma să se producă la sfârşitul lunii iunie 1944. Ţinta acestuia era mareşalul Ion Antonescu, adică persoana care, la acea dată, îndeplinea funcţia de conducător al statului român. În noaptea de 28 spre 29 iunie 1944, a fost lansată o echipă formată din şapte legionari (3 ofiţeri, 2 subofiţeri şi 2 radio-telegrafişti) în apropiere de staţiunea Olăneşti-Vâlcea, într-o zonă muntoasă, prielnică unei astfel de operaţii. După lansare, membrii grupului au reuşit să-şi ascundă toate materialele cu care fuseseră dotaţi, şi anume:armament, explozibili, mai multe rânduri de acte false şi bani (aproximativ 3.000.000 de lei). 

Unul dintre membrii echipei, îmbrăcat în uniformă de căpitan al armatei române, s-a deplasat la Olăneşti pentru a lua legătura cu un curier legionar – soţia unui preot din Râmnicu Vâlcea. Intrând într-un restaurant şi aşteptând să-şi contacteze legătura, ofiţerul român a consumat o cantitate mai mare de băutură, ajungând într-o stare avansată de ebrietate. Ca urmare, a fost reţinut şi dus la postul de jandarmi. La acea dată, măsurile de ordine, precum şi vigilenţa autorităţilor româneşti din zonă fuseseră sporite, întrucât în staţiunea Olăneşti se afla pentru tratament mareşalul Ion Antonescu.

Starea de spirit s-a precipitat, iar organele de ordine au intrat în alertă atunci când unuia dintre ofiţerii de jandarmi, «intrat din întâmplare» în camera în care se afla reţinut «căpitanul turmentat», i s-a părut că-l cunoaşte, fiind convins că mai avusese de-a face cu el în timpul rebeliunii. Suspiciunile s-au clarificat în urma studiului atent al fizionomiei, al comportamentului şi a vocii arestatului, ofiţerul de jandarmi dându-şi seama că avea în faţă pe nimeni altul decât pe Tudor Djonat, comandant legionar, despre care şi-a amintit că fusese trimis pe front cu gradul de sublocotenent, iar în registrele militare figura ca dispărut în luptele de la Don. Cel care a reuşit identificarea a dovedit perspicacitate, întrucât Djonat «trecuse printr-o transformare fizică», modificându-i-se, printr-o operaţie estetică, configuraţia obrajilor şi a bărbiei «spre a-l face de nerecunoscut».

S-a procedat imediat la o cercetare informativă mai amplă. La postul de jandarmi s-a deplasat locotenent-colonelul Almăşanu – şeful Biroului de Control Militar-, însoţit de o echipă de ofiţeri, care a ajuns la Olăneşti, cu două automobile, în jurul orei 2 dimineaţa.

Tudor Djonat s-a arătat cooperant în perioada anchetei, iar informaţiile furnizate de el au dus la identificarea şi apoi la arestarea celorlalţi 6 membri ai grupei de legionari. Au fost anunţate imediat autorităţile de la Bucureşti. Încă de la 6 dimineaţa şi-au făcut apariţia în Olăneşti generalul Constantin (Pichi) Vasiliu, şeful Jandarmeriei, generalul Nicolae Diaconescu, directorul general al Poliţiei, şi Eugen Cristescu, şeful S.S.I., însoţit de echipe de agenţi şi jandarmi.

Cercetările informative şi investigaţiile făcute în acest caz au confirmat informaţiile aflate deja în bazele de date ale S.S.I. şi ale Siguranţei. Astfel, Tudor Djonat era cunoscut ca unul dintre comandanţii legionari, «al şaselea membru în faimoasa echipă a spărgătorilor de fronturi de sub conducerea legionarului terorist Ovidiu Găină, şef al poliţiei secrete legionare, fost chestor la Prefectura Poliţiei Capitalei în regimul legionar, ajutor al lui Ilie Stângă, implicat în asasinatele de la Jilava, din noiembrie 1940, asasinarea evreilor, iniţiator a numeroase jafuri şi unul dintre conducătorii rebeliunii din ianuarie 1941», trimis pe front ca sublocotenent şi «dispărut în luptele de la Don».

Ceilalţi doi ofiţeri ai echipei erau şi ei cunoscuţi cu «zestre la dosar»:I.Al. Miron, îmbrăcat în uniformă de locotenent, fost conducător al legionarilor terorişti, şi Cristu Costache Gheracostea, care purta uniformă de sublocotenent, şi el fost comandant legionar, «un fanatic» care îndeplinise «rolul de organizator al grupelor teroriste macedonene».

Cu toţii s-au dovedit cooperanţi pe parcursul anchetei, recunoscând scopul pentru care fuseseră paraşutaţi:acela de a-şi face legături şi de a lua apoi contact cu Moscova, prin aparatele de radio-recepţie, urmând să indice un loc de aterizare pentru şeful organizaţiei care-i instruise în U.R.S.S. şi care urma, la rândul lui, să fie paraşutat lângă Olăneşti la finele lunii iulie, data «când trebuia să se declanşeze acţiunea din interior».

În momentul arestării lui I.Al. Miron şi a unuia dintre subofiţerii legionari ai echipei s-a produs un accident neprevăzut:«Când Miron s-a aplecat să bea apă [dintr-un izvor – n.ns.], a fost împuşcat mortal de subofiţer».

Pe baza rezultatelor cercetării, dar şi a asasinării lui Miron de către un comandant de-al său, Eugen Cristescu şi generalul Pichi Vasiliu au formulat ipoteza că echipa celor 7 legionari fusese lansată în scopul asasinării mareşalului Ion Antonescu. Suprimarea lui Miron – probabil, conducătorul grupului – s-ar fi produs tocmai pentru ca în anchetă, acesta să nu divulge şi alte detalii privind adevăratul mobil al acţiunii. Ulterior, directorul S.S.I. «i-a luat pe Djonat şi Gheracostea şi i-a dus la Conducătorul Statului». Documentele S.S.I., aflate în unitatea arhivistică pe care am consultat-o, nu ne mai dezvăluie şi ce a discutat mareşalul Ion Antonescu ori ce era interesat să afle de la cei doi atentatori legionari pregătiţi în U.R.S.S.. Se menţionează doar că agenţii de siguranţă, echipele de jandarmi şi ofiţerii Biroului de Control Militar, deplasaţi la Olăneşti, «au primit ordine să înceteze activitatea», întrucât «colaborarea a fost terminată». Probabil că mareşalul Ion Antonescu a intenţionat să nu dea amploare acestui caz, pentru el fiind suficiente informaţiile care demonstrau că o serie de legionari cochetau cu Serviciile Secrete sovietice, aspect pe care-l sesizase şi în timpul rebeliunii (şi care fusese evidenţiat şi în lucrarea Pe marginea prăpastiei. 21-23 ianuarie 1944, publicată de Preşedenţia Consiliului de Miniştri)”.

Arhivele române, „periate” în repetate rânduri de sovietici după 1944

Cam atât a reuşit să afle istoricul Cristian Troncotă despre atentat, deşi ani de zile a fost un cercetător asiduu al arhivelor serviciilor secrete româneşti. De altfel, la distanţă de 11 ani, într-un nou volum, România şi frontul secret, Cristian Troncotă relua aceleaşi rânduri fără nicio altă noutate istorică.

În ciuda faptului că arhivele române au fost „periate” în repetate rânduri de către sovietici după 1944, după cum mărturiseşte şi Cristian Troncotă, dar şi alţi cercetători în domeniu, norocul ne-a surâs. După ani de cercetări în arhive suntem în stare să dezvăluim exact cum s-a desfăşurat atentatul. Până atunci, ca o scurtă observaţie asupra celor consemnate de Cristian Troncotă, trebuie să semnalăm două confuzii. Troncotă crede că evenimentul s-ar fi petrecut în luna iunie 1944. În realitate, el a avut loc în iulie 1944, după cum se va vedea mai departe. De asemenea, în articol (şi în cele două volume) se vorbeşte de o echipă de şapte legionari paraşutaţi (trei ofiţeri, doi subofiţeri şi doi radio-telegrafişti). Un alt cercetător, Sorin Oane, susţinea după declaraţiile martorilor oculari, în special vâlceni, de patru legionari.

De fapt, după cum reiese din documentele descoperite, au fost cinci:sublt. Miron Nicolae, sublt. Djonat Tudor, sublt. Gheracostea Constantin, Serg. Maj. Vlăsceanu Pandele şi fruntaş Buţă Dumitru. 

Un alt istoric valoros care s-a ocupat de acest atentat este prof. dr. Sorin Oane, care a publicat în presa vâlceană mai multe articole pe acestă temă, pe baza unor martori oculari. Dintre acestea, cel mai valoros şi complet studiu este cel intitulat „Atentatul dejucat de la Olăneşti contra mareşalului Antonescu. O variantă de lucru”. 

„Arhivele vâlcene nu au păstrat niciun document despre acest incident”, scrie prof. dr. Sorin Oane . În ciuda celor afirmate de reputatul istoric vâlcean, documente există, cu toată sortarea care a fost efectuată de către sovietici.

În fine, ultimul istoric care s-a ocupat de subiect este colonelul Mircea Tănase, un istoric specializat în paraşutism şi care, în volumul Eroi ai nimănui, în subcapitolul „Mareşalul Antonescu vânat de paraşutişti”, reia practic informaţiile lui Cristian Troncotă. 

La Olăneşti apar Eugen Cristescu, şeful SSI, şi generalul Piki Vasiliu

Ancheta desfăşurată indică o faptă de mare vitejie la prima vedere. Mână în mână, Siguranţa şi Jandarmeria ar fi salvat viaţa conducătorului statului, mareşalul Antonescu. Cercetări ulterioare amănunţite vor arăta că altfel au stat lucrurile. Câteodată anchetele nu seamănă cu faptele. 

Tudose P. Iorgulescu, un băiat de 13 ani, elev la Şcoala Primară cl. VII-a din Comuna Cheia, satul Gurguiata, va declara anchetatorilor:„În ziua de Sâmbătă 29 Iulie a.c., a venit la casa tatălui meu un căpitan decorat (este vorba despre Tudor Djonat – n.a), care a cerut mâncare şi ţuică de băut. A băut o litră de ţuică şi a plătit 500 lei. S’a îmbătat şi a cerut tatei să mă lase să-l duc peste deal la Călimăneşti, dar fără să trecem din Băile Olăneşti. Când să intrăm în Băile Olăneşti, m’a ameninţat cu pistolul pentru a mă speria, eu am fugit. Am spus tot acasă. Tot în ziua de Sâmbătă pe la ora 3 după masă am plecat la oi la tata, pe coastele Gurguiatei, pe deal am văzut doi indivizi îmbrăcaţi în haine de culoarea armatei. Când am fost văzuţi de aceşti indivizi s’au luat după mine şi au tras focuri de revolver, eu am fugit şi m’am ascuns, apoi am plecat la tata la oi. Tata a povestit jandarmilor cari patrulau pe acolo cele întâmplate, am fost luat şi am dus pe jandarmi, la locul unde au fost ei”.

O altă localnică, Smaranda D. Drăghici, de 15 ani, din comuna Olăneşti, „lengereasă la stabilimentul Băilor Olăneşti”, a povestit anchetatorilor:„în ziua de Sâmbătă 29 Iulie a.c., pe la orele 14 după masă, am văzut pe un ofiţer care sta de vorbă la scară la vila LIVIU, cu o doamnă cu părul cărunt. Acest ofiţer l-am auzit cerând o adresă unde ar putea să găsească o maşină particulară să meargă la Călimăneşti unde are pe cineva bolnav. Doamna aceia a spus că ar putea găsi la hotelul Băilor din maşinile Domnului Mareşal, iar eu i-am spus să meargă la Primărie că poate găsi mai repede o maşină. El a spus că vrea repede şi o maşină particulară. Apoi a plecat spre hotelul băilor, eu l-am urmărit, el se uită iscoditor cercetând în toate părţile, apoi s’a întors înapoi şi a mers până dincolo de cartierul vilelor. Văzându-mă la casa D-lui Buzagiu, care l-a întrebat dacă nu este din cei cu paraşute, după vorba ce am avut-o eu cu ea înainte, el n’a răspuns, au venit doi copilaşi atunci ofiţerul acesta a scos 500 lei şi le-a spus că le dă bani dacă-i aduce o maşină. Noi ne-am vorbit să anunţăm un jandarm sau din garda D-lui Mareşal şi Elena Barbu a găsit doi subofiţeri de la Dl Mareşal şi l-a arătat, apoi a fost ridicat de jandarmi şi poliţia din parc”.

Elena Barbu de 42 de ani, din comuna Olăneşti, „băişiţă la stabilimentul Băilor Olăneşti”, confirma cele spuse de Smaranda D. Drăghici. „A venit un ofiţer la noi care ne-a spus să-i găsim o maşină că ne dă bani. Dar eu cum vorbisem cu Smaranda despre paraşutişti l-am întrebat «Eşti din cei cu paraşute» el m’a întrebat imediat dacă mai sunt paraşutişti în Băi, eu nu am răspuns, atunci a văzut doi copii şi le-a spus că le dă 500 lei dacă aduc o maşină pentru el. A plecat cu copii iar eu am anunţat trei subofiţeri din garda Dlui Mareşal, care l-au înconjurat şi acest ofiţer a stat pe o bancă la intrarea în parc. Subofiţerul a anunţat şi acest ofiţer a fost ridicat de jandarmi dela garda Dlui Mareşal şi poliţie” .

La 10 ani de la eveniment, Securitatea îi interoghează pe participanți

Într-o primă declaraţie dată Securităţii, Iandola Serghie, comisar, şeful Biroului Poliţiei de Siguranţă din Poliţia Oraşului Râmnicul Vâlcea, nu-şi prea aducea aminte ce se întâmplase şi care era implicarea sa în acest caz. Era şi cazul să se ferească! „Cazul paraşutiştilor de la Olăneşti. În această chestiune nu am avut nici un fel de legătură după cum se constata din raportul meu către Direcţiunea Generală a Poliţiei, ci în mod întâmplător mă găseam la Olăneşti la restaurant, când s’a produs arestarea unui ofiţer la distanţa de 200 m. de mine, ce era paraşutat şi care mergea la postul de jandarmi ca să se predee şi m’am dus şi eu să văd cum s’a petrecut cazul şi am asistat la predarea lui postului de jandarmi Olăneşti împreună cu suma de 100.000 lei, un revorver şi o busolă. Ofiţerul era român şi se numea DJONAT THEODOR, nu am schimbat nici o vorbă cu el şi nici relaţiile nu mi s’a dat cum stau lucrurile deşi am cerut Comandamentului de jandarmi a Legiunei Vâlcea ”.

Ulterior, arestat în urma interogatoriului de la 2 martie 1954, comisarului Iandola Serghie avea să-i revină memoria. Nu mai avea nimic de pierdut! 

„Întrebare:În procesul verbal de interogatoriu din 1 Martie 1954, ai arătat că în Iulie 1944, în com. Băile Olăneşti-Vâlcea au fost lansaţi un număr de 4-5 paraşutişti de un avion sovietic. Care a fost activitatea Dtale în cadrul acestei acţiuni?

Răspuns:În cadrul acestei acţiuni eu nu am desfăşurat nici un fel de activitate.

Întrebare:Detaliază tot ce cunoşti în legătură cu cele de mai sus?

Răspuns:În luna Iulie 1944, am primit dela Legiunea de Jandarmi o notă telefonică prin care mi se cerea să iau măsuri de identificare şi arestare a unui număr de circa 4-5 paraşutişti ce au fost lansaţi de un avion sovietic în jurul com. Băile Olăneşti, în cazul că aceştia îşi vor face apariţia pe raza oraşului Rm. Vâlcea. După 2 zile dela primirea acestei note telefonice a venit la Rm. Vâlcea numitul Anton Vulcan fost comisar ajutor şi agentul Sava Ţurcanu, ambii din Direcţia Generală a Poliţiei, cari erau detaşaţi la Preşedenţia Consiliului de Miniştri şi cari la aceea dată făceau parte corpul de pază al poliţiştilor de pe lângă Mareşal Antonescu – care se găsea la Olăneşti.

Aceştia mi-au cerut să le pun la dispoziţie fişierul siguranţei fără a-mi spune despre ce este vorba. După ce au căutat în fişier au plecat la Olăneşti, şi mi-au spus că vor mai veni a doua zi cu maşina să mă ia la Olăneşti pentru a sta de vorbă cu Eugen Cristescu – Şeful S.S.I. A doua zi a venit o maşină şi am plecat la Olăneşti. Am aşteptat la hotel până la ora 12, 30 pe Eugen Cristescu – însă acesta nu a venit. – În timp ce aşteptam pe Eugen Cristescu – am discutat cu Ştefan Teodorescu fost Şef de Poliţie, care era Şeful echipei de pază şi cu Anton Milcan. – Dela ei am aflat că la punctul Comanca s’au lansat 5 paraşutişti – îmbrăcaţi în uniforme de ofiţeri români – cari erau legionari. Că după ce au fost lansaţi s’au luat la ceartă cu care ocazie unul dintre ei a împuşcat pe unul din acel grup după care cel care săvârşise crima a plecat şi s’a predat Postului de Jandarmi. Mi-au mai spus că unul din cei lansaţi se bănueşte că ar putea fi găzduit de o studentă din Rm. Vâlcea, în care sens urmam să mi se ceară relaţii de Cristescu Eugen.

La orele 12, 30 împreună cu cei doi am plecat să luăm masa la restaurant, unde am găsit la o masă mai mulţi ofiţeri împreună cu Eugen Cristescu şi Generalul Pichi Vasiliu – Ministru de Interne.

În timp ce luam masa cu cei doi arătaţi mai sus a trecut prin faţa restaurantului un cetăţean îmbrăcat în uniformă de cpt. de artilerie (uniforma armatei române) cu bonetă în mână şi cu nasturii desfăcuţi la haină. Anton Milcan văzându-l s’a adresat şefului de Poliţie Teodorescu spunându-i că ofiţerul îmbrăcat în uniformă de căpitan este legionarul Djonat Teodor pe care el l-a filat timp de 6 luni în Bucureşti când făcea serviciu la Dir. Generală.

Atunci Teodorescu Ştefan l-a întrebat de circa 2-3 ori pe Anton Milcan dacă nu greşeşte, iar acesta susţinând cele arătate mai sus am plecat amândoi în urma ofiţerului căpitan pe care l-am oprit, iar căpitanul nevoind să se supună s’a petrecut o busculadă între ei.

Ofiţerii cari erau la masă cu Eugen Cristescu, văzând brusculada dintre 2 civili şi un militar au fugit întracolo cu care ocazie am plecat şi eu în acel loc. Ajungând acolo am auzit discuţia violentă dintre căpitanul arestat şi Colonelul de Jandarmi Ionescu al cărui nume l-am aflat ulterior. Căpitanul adresându-se colonelului i-a spus:«că nu stă de vorbă cu nimeni decât cu Generalul Şteflea sau Mareşalul Antonescu pentru că a venit într’o misiune».-Cu aceea ocazie am văzut la cei 2 poliţişti un pistol Bereta, mai multe bancnote a 500 lei şi o busolă.

Colonelul Ionescu a ordonat să fie dus la Postul de jandarmi, iar căpitanul a spus că refuză să meargă la postul de jandarmi şi că merge cu cei 2 poliţişti pe care îi cunoaşte.

Eu împreună cu cei 2 poliţişti şi cu căpitanul am plecat la Postul de Jandarmi Olăneşti unde Teodorescu Ştefan a încheiat un proces verbal de predarea sus numitului Postului de jandarmi împreună cu corpurile delicte şi obiectele găsite asupra căpitanului (suma de 105.000 lei). Proces-verbal pe care l-am semnat atât eu cât şi Milcan Anton ca martori. Predarea s’a făcut Plut. Popa.

După aceasta a venit la Postul de Jandarmi colonelul Ionescu care ne-a cerut să părăsim postul şi astfel noi am plecat.

După 30 minute am plecat la Rm. Vâlcea şi am raportat inspectoratului cele de mai sus menţionând că jandarmii au refuzat să-mi dea relaţii amănunţite în acest sens. Mai târziu am aflat că ei au venit ca să atenteze la viaţa Mareşalului Antonescu.

După ce am citit cuvânt cu cuvânt prezentul proces-verbal de interogatoriu şi am constatat că corespunde întocmai cu cele declarate de mine susţin şi-l semnez”.

Mărturia comisarului, confirmată de declarația lui Tudor Djonat

Comisarul de siguranţă nu minţea. Chiar Tudor Djonat recunoştea în prima declaraţie scrisă cum a fost arestat: 

„Ajuns în sat am găsit nişte ţărani cosind fân pe care i-am rugat să-mi dea explicaţii cum să ajung la Călimăneşti sau R. Vâlcea;ei mi-au spus că imediat merg şi ei. Mergând am ajuns la un şopron unde am cerut unui om un pic de apă şi acesta mi-a spus că nu-i bine să beau apă şi mi-a dat ţuică. De acolo am luat un băiat să mă conducă;ei mi-au spus că e mai bine să merg la Olăneşti şi de acolo să iau cursa spre R. Vâlcea.

Am mers circa vre’o două ore şi am ajuns la Olăneşti. Aci ajuns am văzut că era armată multă adică jandarmi şi se află Dl. General VASILIU. Eu atunci m’am întors înapoi spre centrul băilor Olăneşti şi aci am văzut de departe nişte civili care veneau spre mine;imediat i-am recunoscut că erau poliţişti din Prefectura Poliţiei Capitalei şi atunci am fost bucuros că voi putea să-i rog să mă ducă la cei în drept;ei s’au apropiat de mine şi au strigat Dl. Djonat, da el în persoană şi atunci au tăbărît asupra mea vre’o patru subofiţeri de jandarmi, cărora le-am spus d-lor fiţi vă rog puţin mai tacticoşi şi nu faceţi din aceasta un spectacol şi nici un act de bravură pentru Dvs. Au asistat la aceasta şi mai mulţi ofiţeri de jandarmi şi au văzut cât de paşnic şi liniştit eram.

Ceiace mă determină să mă duc la Călimăneşti sau Rm. Vâlcea era faptul că voiam să mă predau unor autorităţi care să înţeleagă adevărata situaţie şi să nu caute să-şi bată joc de mine şi pe spatele meu să-şi facă un titlu de glorie înscenând o întreagă poveste, căci ştiu felul cum procedează şefii de post şi modul barbar cum se comportă”.

Tot acest demers ştiinţific de cercetare a tentativei de atentat asupra mareșalului Ion Antonescu ridică o întrebare fundamentală pentru istoriografia românească. Întrebare la care de acum încolo va trebui să se răspundă. Dacă Mareşalul negocia cu Aliaţii, deci inclusiv cu sovieticii, de ce s-a încercat lichidarea fizică a lui? Să fi fost toate discuţiile doar o şaradă? A câta oară am fost traşi pe sfoară? Prin descoperirea acestor documente, atentatul de la Olăneşti devine o bornă de neocolit în istoria neamului românesc.

Mărturiile arhivistice confirmă teoria profesorului Sorin Oane, care susţine în „Atentatul dejucat de la Olăneşti contra mareşalului Antonescu. O variantă de lucru”: 

„Unul dintre legionarii paraşutaţi, Tudor Djonat, s-a deplasat şi el la Băile Olăneşti pentru a lua legătura cu un curier legionar, soţia unui preot din Râmnicu Vâlcea. Până a-şi întâlni legătura, Djonat a intrat într-un restaurant din staţiune, unde a consumat o cantitate mai mare de băutură. În stare de ebrietate, Djonat a plecat apoi spre locul întâlnirii. Din nefericire pentru el a fost însă recunoscut de comisarul Milcom, aflat pe terasa unui restaurat din centrul staţiunii.

Milcom stătea la masă cu Serghie Iandola, şeful Siguranţei vâlcene, şi cu Ştefan Theodorescu, poliţistul care urma să răspundă de securitatea mareşalului Antonescu la Băile Olăneşti. La celelalte mese se aflau Piki Vasiliu, Eugen Cristescu, cât şi avocatul Radu Liveazeanu. Milcom vorbea tocmai despre... Tudor Djonat, având informaţii despre el de la Gheracostea, legionarul care se predase. Iandola îi povestea că îl cunoştea pe fratele acestuia, pe Ion Djonat, refugiat basarabean din Soroca, stabilit la Râmnicu Vâlcea şi a cărui soţie era evreică. N-au trecut 30 de minute de când se aşezaseră la masă, când Milcom a observat că din direcţia vilei mareşalului, vila Scarlat, cobora un ofiţer în uniformă de căpitan, mergând puţin legănat. Avea vestonul descheiat la gât, iar chipiul era ţinut în mână. Comisarul s-a sculat în picioare ca fulgerat, l-a fixat cu privirea şi a spus perplex:«D-le şef, acesta este Djonat!». El s-a repezit la Djonat, l-a apucat pe la spate de ambele mâini, iar în acelaşi timp şeful de poliţie Ştefan Thedorescu i-a ieşit în faţă, Djonat fiind astfel complet imobilizat. Djonat a fost recunoscut de comisarul Milcom cu destulă greutate, totuşi, datorită unei operaţii estetice, care i-a modificat fizionomia obrajilor şi a bărbiei. Milcom îl ştia însă foarte bine din perioada rebeliunii legionare din 1941, Djonat fiind şi unul dintre participanţii la asasinatele de la Jilava, din seara zilei de 27 noiembrie. Comisarul îl filase şi după aceea. Dar, după reprimarea rebeliunii legionare, Djonat fusese trimis pe frontul rusesc. De fapt, Antonescu îi trimisese în prima linie a frontului pe toţi legionari prinşi după rebeliune, pentru a-i extermina. Piki Vasiliu i-a pus o întrebare, dar Djonat a răspus obraznic:«Domnule general, cu dumneavoastră nu stau de vorbă! Vin într-o misune specială şi nu iau contact decât cu dl. general Şteflea!» Acesta era şeful Marelui Stat Major al Armatei. La acest răspuns a intervenit colonelul de jandarmi Ionescu, care l-a înjurat pe Djonat. Acesta a replicat tăios:«D-le colonel, nu mă înjura, sunt ofiţer român ca şi dumneata!»”. 

""