Autor 9717 vizualizări


„Românii fără știință, litere și artă nu pot merge înainte, pentru că în timpul în care trăim numai popoarele luminate pot aspira și ajunge la adevărata mărire”. În jurul acestei idei au înțeles să se grupeze câțiva români adevărați – Nicolae Kretzulescu, Constantin Esarcu, Petre S. Aurelian, V.A. Urechia – care doreau binele și prosperitatea țării. Inițiativei lor se datorează înființarea în anul 1865, acum 150 de ani, a Societății „Ateneul Român”. O adevărată instituție de cultură, care, prin conferințele sale, a însemnat, de fapt, „începutul dialogului pe care intelectualitatea română l-a întreținut cu publicul”.

Dar marea lor dorință a fost să aibă o casă proprie.

Împlinirea acestui gând s-a putut realiza din punct de vedere financiar în momentul în care omul de cultură Scarlat Rosetti a donat pentru construirea Ateneului suma de 200 de mii de lei-aur;proiectul a început să prindă contur la 26 octombrie 1886, când, în prezența Regelui Carol I și a membrilor fondatori ai societății, s-a pus piatra de temelie a Ateneului Român.

Toată lumea știe astăzi că Ateneul s-a născut din inițiativa unor români de suflet ajutați de generozitatea publicului și că autorul proiectului este arhitectul francez Albert Galéron. Puțini știu însă cum a fost lansată această frumoasă chemare:„Dați un leu pentru Ateneu!” Și mai puțini știu că la stabilirea concepției tehnico-funcționale și estetice a acestei monumentale construcții un aport semnificativ revine unor personalități ale arhitecturii și ingineriei românești și că edificiul a fost ridicat în mai puțin de 16 luni, grație unei serioase pregătiri tehnice și organizatorice a specialiștilor noștri.

Înființată în anul 1865, din inițiativa lui Constantin Esarcu (foto dreapta), Societatea „Ateneul Român” se impune ca o permanență în viața culturală a țării. Perspectiva unui local propriu al Ateneului se deschide însă abia o dată cu prima donație făcută de Scarlat Rosetti „pentru facerea întru această capitală a unei biblioteci publice”, sugerându-se concurenților să se orienteze în planurile lor după modelul noului Palat al Bibliotecii Imperiale din Paris. Formalitățile acestea au prelungit începerea construcției – şi, după încetarea din viață a lui Scarlat Rosetti, suma disponibilă (200.000 lei-aur) nu era suficientă pentru realizarea unui local în condițiile pe care le gândise C. Esarcu, care dorea ca „edificiul destinat Artei și Științei să fie monumental”. Astfel, pentru obținerea unor fonduri suplimentare de 500.000 lei se organizează o loterie publică, autorizată de guvern prin decizia 5859/30 aprilie 1885. În Nota nr. 487/16 octombrie 1885 a lui C. Esarcu, prezentată membrilor biroului Ateneului, se arăta:„Țara întreagă într-adevăr, răspunde cu simpatie la apelul ce am făcut de a se asocia cu noi pentru o operă eminamente națională și participă cu o bunăvoință neobișnuită la loteria ce am organizat în vederea îndeplinirii acestui scop”.

Construcţia, pe temeliile unui viitor manej

Într-adevăr, „Gazeta Buzăului” de joi, 12 decembrie 1885, face apel „la toți aceia care doresc progresul științei și al literelor, la toți aceia care iubesc întinderea luminei în această țară... să formeze un comitet, care să strângă un fond care să-l trimită Comitetului Ateneului și a mai avea și sarcina de a vinde oarecare bilete ale loteriei Ateneului”. Mai mult, la Teatrul Național se organizează un bal în seara de 30 noiembrie 1885, în urma căruia se cumpără 12.300 bilete a un leu. Tot atunci e lansată şi chemarea care a făcut istorie:„Daţi un leu pentru Ateneu”. 

Tragerea loteriei a avut loc la 22 mai 1886 în Grădina Cișmigiu, lozul cel mare, în valoare de 75.000 lei, fiind semnat de Nicolae Kretzulescu și Constantin Esarcu înşişi. Imediat ce a dispus de fonduri, Societatea „Ateneul Român” cumpără, prin Convenția din 21 iunie 1886, de la Societatea Ecvestră Română, locul din str. Episcopiei 6, „precum și materialul de cărămidă aflat în temeliile sale și scândurile de împrejmuire a lui”. Pe aceste temelii, „pregătite pentru un circ cu manegiu de cai” – arată chiar arhitectul francez Galéron – „a fost înălțat Palatul Ateneului Român”.

Afiş de promovare a „Loteriei Atheneului”

Afiş de promovare a „Loteriei Atheneului”

O comisie de expertiză română evaluează proiectul lui Galéron

După ce problema fondurilor și a locului a fost rezolvată, comisia pentru executarea localului, spre a urgenta lucrările, a reținut anteproiectul prezentat de arhitectul francez Albert Galéron. Pe acesta îl supune însă expertizei unei comisii formate din nume de rezonanță ale vieții noastre tehnice la acea dată:arhitectul-inginer Alexandru Orăscu(1817-1894), primul director al Școlii de conductori de poduri și șosele (1851), primul director al Direcției Lucrărilor Publice (1860), primul președinte al Societății Arhitecților români (1891-1894), autorul localului vechii Universități din București (1857-1869), al hotelului Bulevard;arhitectul-inginer Ion Mincu (1852-1912), personalitate de frunte a arhitecturii românești la răscrucea veacurilor XIX și XX, fondatorul curentului cunoscut de specialiști sub denumirea de neoromânesc, militant activ pentru o arhitectură modernă, inspirată din tradițiile românești, autor al Casei Lahovary, „Bufetul” din Șos. Kiseleff, Școala Centrală de fete (1890-1894);arhitectul-inginer I.N. Socoloescu(1856-1924), unul dintre fondatorii Școlii superioare de arhitectură din București (1892), redactor-șef (1890-1894) al primei reviste românești de specialitate, „Analele de Arhitectură”, autor al fostului Palat de Justiție din Craiova (1890), azi Universitate, Casa Ionescu Gion din București (1891), primăriile din Pitești și Călărași etc.;inginerul-arhitect Grigore Cerkez (1850-1927), profesor la Școala de poduri și șosele și la Școala superioară de arhitectură, autor al Casei Dissescu (azi Institutul de Istoria Artei), al Institutului de arhitectură din București, autor al primei restaurări moderne a unui monument istoric, Biserica Sf. Nicolae Domnesc din Curtea de Argeș (1912);și inginerul N. Cucu Starostescu (1851-1912), inginer-șef al Municipalității orașului București la sfârșitul veacului trecut, director al Societății Române de Construcții și Lucrări Publice, autor al proiectului uzinelor Grozăvești, podului de pe Argeș la Copăceni.

„Lumina să vie dinspre Nord”

Raportul prezentat de comisia mai sus amintită sublinia, la 16 mai 1886, că a avut în vedere la cercetarea ce a făcut anteproiectului „să nu neglijeze nimic pentru a se asigura atât buna organizare a deosebitelor servicii, cât și toate garanțiile de confort, și mai cu deosebire de siguranță indispensabilă oricărui edificiu destinat a conține nu numai o mare aglomerațiune de persoane, dar și însemnate colecțiuni de bogății literare sau artistice”. Se studiase, de asemenea, „prevenirea oricărui incendiu sau chipul de a-i nimici efectele“, insistând „să i se dea [construcţiei] toată soliditatea cuvenită și să i se imprime în cele mai mici detalii un caracter înalt de seriozitate, justiție și rațiune”. 

Faţada Ateneului Român. Schiţă a arhitectului Albert Galleron (1886)

Faţada Ateneului Român. Schiţă a arhitectului Albert Galleron (1886)

Să reținem câteva dintre observațiile și recomandările făcute. Astfel, analizându-se „partea constructibilă a edificiului” se subliniază lipsa calculelor care să poată justifica dacă „grosimea actuală a zidurilor de temelie ar putea să suporte fără pericol greutatea construcțiilor viitoare “ și dacă dimensiunile zidurilor prevăzute a susține cupola „sunt destul de puternice pentru a rezista greutății acesteia și împingerile laterale”. Pentru realizarea încăperilor bibliotecii destinate să adăpostească „cărți de valoare, manuscrise prețioase etc.” se arăta că „va trebui ca prin alegerea materialelor ce au să intre în construcție”, acestea să fie apărate „în contra incendiilor”. În ceea ce privește luminatul la bibliotecă și muzeu, acesta se recomandă a se face natural, iar la muzeu se cerea ca „lumina să vie dinspre nord pentru a feri obiectele expuse de reflexurile de lumină, foarte vătămătoare pentru tablouri cu deosebire”.

Aplicarea plafonului sălii de spectacol imediat sub acoperișul cupolei, conform anteproiectului, este considerată „greșită”. De aceea, se cere „a se reserve o arecare distanță între plafon și acoperișu” – spaţiul ar fi fost necesar pentru „inspectarea” la anumit interval a șarpantei acoperișului, pentru unele reparații parțiale ale plafonului, cât și pentru instalarea diferitelor aparate ce servesc la luminarea sălii de spectacol. 

Prin analiza făcută, comisia a ajuns la o serie de concluzii ce au impus schimbări radicale în anteproiect. Acestea sunt cele care, în final, au condus la realizarea unui edificiu funcțional, estetic și cu un grad de durabilitate și siguranță remarcabil, lucru din plin confirmat de implacabilul arbitru ce este timpul cu vicisitudinile sale.

Lucrările de roşu, date spre execuţie antreprenorului Dobre Nicolau

Fără îndoială, există o sumă de date tehnice cuprinse în documentele cercetate, care susțin această nouă perspectivă. Fapt este că, la 24 mai 1886, arhitectul Galleron se angajează a-și reface proiectul pe baza recomandărilor înaintate de comisia de expertiză română.

Pentru nu a mai întârzia lucrările, comisia pentru executarea palatului se întrunește la 20 iunie 1886 şi decide:numirea arhitectului C. Băicoianu ca architect diriginte;darea în licitație numai a construcției de roșu, la care sunt invitați:Societatea de Construcții, ing. Cuțarida și ing. C. Olănescu, arh. I. Socolescu și Dobre Nicolau. Mai departe, lucrările de roșu au fost date spre execuție antreprenorului Dobre Nicolau, din București, str. Știrbei Vodă 116, ce ofertase „cu un scăzământ de 5 lei la sută sub deviz“. Cu acesta, se încheie contract la 1 iulie 1886, iar în contractul încheiat se preciza că antreprenorul are obligatia de a „conduce lucrările cu cea mai mare activitate“ pentru a le termina la termenul stabilit.

Autorizaţia de construcţie a clădirii Ateneului

Autorizaţia de construcţie a clădirii Ateneului

În privința materialelor, se specifica sarcina serviciului de arhitectură al Ateneului Român de a pune la dispoziția constructorului „toată pietrăria ce va trebui ca să se așeze de-odată cu ridicarea zidăriilor pe unde va cere trebuință, toate grinzile de fer cu lungimile esacte după locuri, toate coloanele de fontă sau fier și orice va trebui în construcție afară de cele prevăzute în seria de prețuri care a servit la licitație, se va da la timp asemenea și învelitoarea“. Ca anexă la contract găsim și seria de prețuri pe baza căreia antreprenorul Dobre Nicolau se angaja, la 27 iunie 1886, să execute lucrările.

Piatra de temelie, la 26 octombrie 1886

Pentru a se putea da start lucrărilor, la 1 septembrie 1886 Albert Galéron prezintă o parte din completările solicitate și un memoriu în care arată că „pentru a conserva la edificiu un aspect monumental se aplică adesea și cu mare succes sistemele de a întrebuința osatura metalică pe zidărie“, subliniind mai departe că „această osatură constituie un ansamblu foarte solid și indicat în particular țărilor supuse la cutremure de pământ“. Primăria orașului București eliberează autorizația de construcție nr. 140 din octombrie 1886 şi, la 26 octombrie 1886, ora 2 după-amiază, se pune piatra fundamentală a Palatului Ateneului. 

Clădirea Ateneului s-a realizat în două etape. În prima, situată între 1886-1889, s-a zidit clădirea propriu-zisă, corpul principal, deasupra căreia s-a ridicat cupola. În cea de-a două etapă, 1893-1897, s-a adăugat o anexă lipită în spatele edificiului. Deși este bine cunoscută împărțirea interioară, reamintim că, prin patru „scări încolăcite“, se ajunge la Sala mare de conferințe și concerte, „încăperea de căpetenie a edificiului“, cu un diametru de 28, 5 m și înălțime de 16m. 

Alexandru Odobescu, încântat de „măiastra urzeală” a acoperișului

Sala are deasupra un plafon, suspendat prin intermediul unor tiranți (bare de oțel) de șarpanta metalică a cupolei. Șarpanta acestei cupole, remarcabilă prin formă și simplicitatea construcției, precum și prin eleganța și ușurința sa, este executată din oțel moale. Ea este alcătuită din 20 căpriori dispuși radial, inel de închidere central și inele de „încingere“. Căpriorii sunt alcătuiți dintr-o inimă de tablă și două cornier, formând o secțiune T. Ei se reazemă la partea superioară pe inelul de închidere și la cea inferioară pe zid. Diametrul interior al cupolei este de 29, 16 m, iar înălțimea de 13 metri. Greutatea șarpantei, împreună cu cadrele ferestrelor, este de 42.000 kg, ceea ce înseamnă 63kg/m2 suprafață de învelit.

Proiectul și construcția au fost făcute de firma Beuchelt din Grunberg, specializată în poduri și construcții metalice, cu care se încheie un contract la 9 februarie 1887. Contractul prevedea la punctul 11 că „firma va răspunde de furnitură timp de 2 ani de la recepțiea provizorie“.

Inginerul proiectant a fost I. Schwalbach. Deoarece s-a presupus că tencuiala, împreună cu decorația plafonului ar putea să crape prin dilatația acestor bare (tiranți), s-a efectuat un calcul (la 1886!) ținând cont de influența temperaturii asupra deformațiilor și eforturilor produse în aceste bare, concluziile fiind confirmate ulterior de realitate. Confecția metalică a cupolei sosește în țară în a doua jumătate a lunii mai. Montajul cupolei începe în iunie 1887 și se termină în luna noiembrie.

Despre acest montaj se exprimă foarte plastic Alexandru Odobescu în anul 1888, la 14 februarie:„Acoperișurile au fost încheiate numai din fier și din zinc si foarte nimerit s-au potrivit în măiastra lor urseală ca să rabde și gerul iernii și arșița verii, căci – fie spus – junele arhitect dirigente mi-a comunicat curioasa informație că între cele 30 de grade de căldură din iulie trecut, când s-a așezat învelitoarea domului, și cele 28 de grade sub zero de acum vreo lună, adică în nemaipomenita la noi preumblare a mercurului termometric pe un spațiu de 58 de grade, fierăria Ateneului s-a dilatat numai cu 12 cm”. 

Cupola centrală, acoperită cu zinc, se termină cu un coronament ornamental din care răsare tripodul, care amintește de o capodoperă a arhitecturii grecești – monumentul choragic al lui Lysicrat (denumit și „felinarul lui Demostene”), simbolizând premiul ce se acorda învingătorilor eleni din luptele poetice, de oratorie și artistice.

Rotonda Ateneului român,  amintind de interioarele bisericilor antice

Rotonda Ateneului român, amintind de interioarele bisericilor antice

Cupola bogat împodobită a sălii mari a Ateneului

Cupola bogat împodobită a sălii mari a Ateneului

Storck, autorul scărilor monumentale

Pentru lucrările de finisaje exterioare și interioare s-au folosit materiale de cea mai bună calitate, iar execuția a fost încredințată unor meșteri și artiști pricepuți. Să reținem doar că execuția celor patru scări de marmură de Carrara a fost contractată cu sculptorul C. Storck, căruia i s-a cerut, totuși, ca înainte de începerea lucrărilor să depună „o mică probă de scară lucrată gata”.

Lucrările de stuc pentru imitația marmurei la coloanele rotondei centrale sunt opera fraților Axerio din Slănic Prahova (ce aveau și o reputată fabrică de ipsos), pentru care li s-a conferit medalia Crucea de cavaler.

Lucrările au fost executate într-un ritm foarte alert, astfel că, la 10 noiembrie 1887, erau terminate lucrările de zidărie, acoperiș, tencuieli, închideri laterale, tâmplărie ferestre, geamuri, lucrări ce se ridicau la valoarea de 513.797, 52 de lei.

Inaugurarea

La 14 februarie 1888, ora 8:30 seara, ciclul de conferințe anuale s-a deschis în noul local, într-o sală mică de la parter, căci sala cea mare nu era încă terminată în interior. Construcția se va finaliza în anul 1889.

Cu acel prilej, ca un gest de recunoștință pentru cel care și-a pus priceperea și sufletul în realizarea acestui edificiu, la 26 martie 1889 a fost realizat un „Act de mulțumire” pentru Constantin Esarcu, semnat de Regele Carol I și de toți membrii fondatori ai Societății „Ateneul Român”. Acest document s-a înscris pe două plăci de marmură (2, 75*3m) fixate în rotonda Ateneului, spre aducere aminte. 

În furia sa de a distruge tot trecutul țării, regimul comunist le-a înlăturat brutal în anii 1950. Astăzi, după 65 de ani, am avut șansa să le descoperim într-un subsol al Ateneului, în bună parte deteriorate. Sperăm la un act de dreptate, de repunere pe locul lor, în măsura posibilității de restaurare.

""