Autor 9827 vizualizări


În Imperiul Incaş moartea avea alte legi până la venirea europenilor. Apariţia Lumii Noi a însemnat,  de fapt, distrugerea unei civilizaţii vechi, fascinante şi barbare numai în ochii celor ce priveau din biserici, prin gaura cheii. Decăderea lui Atahualpa este o istorisire despre lăcomie, violenţă şi zei buni şi răi, ale cărei consecinţe au fost devastatoare pentru întreaga civilizaţie Inca. Conquistadorii spanioli au reuşit să captureze numai tezarul în aur şi argint al incaşilor, nu şi grandoarea unei civilizaţii unice.  

Pe râul San Juan din Columbia de astăzi, o mică navă spaniolă navighează spre sud, înspre Peru, în căutare de triburi şi de comori. Este anul 1527 şi, după ce nava trece ecuatorul, ambarcaţiunea soră, ce se află sub comanda exploratorului Francisco Pizarro, rămâne în urmă şi acostează pe malul râului, echipajul, obosit şi înfometat, aşteptând veşti din partea celor plecaţi pe barca de recunoaştere. O expediţie anterioară, de-a lungul coastei sud-americane a Pacificului, în 1524, nu a dezvăluit nimic, în afară de câmpuri goale, locuitori nativi ostili şi nicio bogăţie. Dacă exploratorii se întorceau din nou cu mâna goală riscau să nu mai primească o nouă finanţare pentru o altă expediţie.

Dar, când nava s-a apropiat de coasta a ceea ce este astăzi pământul Ecuadorului, a observat o velă la orizont. Curând, s-a ivit o plută imensă din lemn de balsa, cu 22 de oameni la bord şi dotată, pentru propulsare, cu vele mari, din bumbac bine ţesut. Unsprezece dintre membrii echipajului ambarcaţiunii au sărit în apă la vederea navei spaniole, însă ceilalţi rămaşi, împreună cu pluta şi bunurile care se aflau pe ea, au fost capturaţi. Aceştia le-au spus spaniolilor despre ţinutul minunat, plin de bogăţii care se afla departe, în sud. „Purtau multe obiecte de argint şi aur pe post de podoabe personale... şi, de asemenea, coroane şi diademe, curele, brăţări, armuri de picior...grupuri de mărgele şi rubine, mantale din lână şi bumbac ... smaralde şi alte pietre preţioase...”, se arăta într-o scrisoare plină de entuziasm trimisă Împăratului Sfântului Imperiu Roman, Carol Quintul.

A fost prima mărturie reală a faptului că un regat bogat, nativ exista în apropiere, iar echipajul spaniol, însufleţit de noua descoperire, s-a întors la râul San Juan pentru a planifica o nouă expediţie. Însă, descoperirea lor accidentală urma să aibă un impact devastator, de lungă durată asupra Imperiului Inca, până atunci rămas necunoscut lumii.

Anarhie în Imperiului Inca

Pe când conquistadorii spanioli erau preocupaţi cu felicitările şi sărbătorirea succesului obţinut, cu multe planuri pentru o expediţie de reîntoarcere, Huayna Capac, conducătorul regatului pe care ei doreau să îl cucerească, se afla pe patul de moarte, răpus de variolă – o boală infecţioasă fatală, adusă în Lumea Nouă de exploratorii europeni.

Moartea prematură a lui Capac, la vârsta de 59 de ani, a aruncat regatul în haos. Conform tradiţiei tuturor împăraţilor incaşi, Capac se căsătorise cu propria soră, însă era cunoscut a fi avut cel puţin 50 de copii cu alte femei, toţi putând pretinde pe bună dreptate tronul. Când moştenitorul desemnat de Capac a murit tot de vaiolă, a izbucnit o luptă acerbă pentru succesiune.

În cele din urmă, alegerea conducătorului s-a rezumat la doi candidaţi:Atahualpa, care locuia în nord, şi fratele său vitreg, Huascar, din sud. Conform celor mai credibile mărturii incaşe, Huascar a fost încoronat rege în capitala Cuzco după moartea tatălui său – ceremonie la care Atahualpa nu a participat. Devenind suspicios cu privire la intenţiile fratelui său şi dorind să încheie dilema succesiunii pentru totdeauna, Huascar a declarat război fratelui său. Evenimentele au escaladat într-un adevărat război civil care a durat până în 1532, când cele două armate incaşe s-au confruntat pentru ultima dată, pe un teren la vest de oraşul Cuzco, în ceea ce s-a numit bătălia de la Quipaipan. Aici, Atahualpa a ieşit victorios, capturându-şi fratele şi ocupând capitala.  Marele Imperiu Incaş avea un nou conducător.

Un imperiu al soarelui

Atahualpa era moştenitorul unui imperiu întins şi bogat, care se întindea pe mai mult de 5000 km – de la Quito, Ecuador până dincolo de Santiago, Chile – cuprinzând mari vai în munţii înalţi, păduri tropicale şi deşerturi aride. Civilizaţia incaşă era un amestec de culturi diferite, oameni şi limbi diverse, toate conduse de Sapa Inca (adică, „singurul Inca”). Religia era unul dintre pilonii vieţii incaşe şi menţinerea unei relaţii bune cu divinităţile se făcea prin ritualuri şi ofrande, inclusiv sacrificii umane. Se spune că până la 4.000 de oameni au fost jertfiţi la moartea lui Capac, iar, în momente importante, erau omorâţi chiar şi copii.

În calitate de Sapa Inca, Atahualpa, trecut de 20 de ani, era venerat ca fiind fiul unuia dintre cei mai importanţi zei ai Imperiului Incaş:Inti, Zeul Soarelui. Conform istoricului spaniol Francisco de Xerez, Atahualpa era „chipeş şi cu o ţinută frumoasă, deşi cumva de statură mică, dar bine legat, cu o faţă mare, frumos şi feroce, cu ochii înroşiţi de sânge”. Pentru a-şi evidenţia statutul, este probabil că, încă din naştere – împreună cu ceilalţi copii ce făceau parte din nobilime – Atahualpa să fi fost supus unui proces de deformare a craniului pentru a da capului o formă conică distinctă.

Prima întâlnire dintre Atahualpa şi Pizarro şi ai săi conquistadori spanioli a avut loc atunci când Împăratul, alături de soldaţii săi, intra triumfător în Cuzco, după victoria militară din Quipaipan. Informări privind prezenţa unor piei albe străine care stabiliseră un orăşel în apropiere de coastă – cunoscut ca San Miguel de Piura – veneau la Împărat de ceva vreme şi acesta era curios să vadă cine puteau fi. La început, exista o teamă că aceşti albi misterioşi ar putea fi zei. Câţiva soli au fost trimişi să întâlnească trupele spaniole pentru a aduce mai multe veşti. Veştile aduse lui Atahualpa, aflat într-un loc sigur, în munţii Cajamarca, în zonele muntoase nordice din Peru, erau liniştitoare. Pizarro şi un grup de aproape 200 de oameni erau muritori şi, chiar şi asa, nu reprezentau un adevărat pericol militar. Acum, deplin încrezător  în sine, Atahualpa – înconjurat de războinicii săi,   cu sentimentul invincibilităţii încă furnicându-i prin vene – a luat decizia calculată, dar, în cele din urmă fatală, de a se întâlni cu spaniolii.

Masacrul de la Caxamala

Aflând că Atahualpa doreşte să îi întâlnească şi fiind dornici să îl vadă, la rândul lor, pe Împărat, conquistadorii s-au deplasat nestingheriţi prin trecătorile muntoase ale Peru-ului, unde îşi stabiliseră tabăra, în perimetrul oraşului părăsit Caxamala, din Anzi. Ştiind că această mână de oameni nu reprezentau o forţă reală în faţa miilor de luptători incaşi ce îl înconjurau pe Împărat, Pizarro s-a arătat prietenos şi l-a invitat pe Atahualpa să ia cina cu el.

Încredinţat de propria origine divină şi încrezător că un număr atât de mic de oameni nu ar putea mişca în faţa fabuloasei sale armate, Atahualpa a fost de acord şi s-a îndreptat spre oraş alături de câţiva membri ai cortegiului său, neînarmaţi.

Conform spuselor lui Hernando Pizarro, fratele comandantului expediţiei, Francisco, „Atahualpa a venit purtat pe o lectică, iar în faţa lui mergeau trei sau patru mii de indieni în uniforme, curăţând drumul de paie şi cântând... apoi a sosit Atahualpa în mijlocul căpeteniilor sale şi a principalilor săi oameni, cel mai mare dintre ei fiind purtat pe umerii oamenilor.”

Împăratul şi cortegiul său au intrat în oraş şi s-au adunat în grădina publică. Acolo, au fost întâmpinaţi de călugărul Vincente de Valverde care, însoţit de un interpret, a înaintat înspre incaşi, ţinând în mâini o cruce şi o Biblie. O legendă populară povesteşte că Valverde i-a oferit lui Atahualpa Biblia, spunându-i că conţinea cuvântul lui Dumnezeu, cerându-i să îmbrăţişeze religia catolică. Atahualpa se spune că a ţinut Biblia la ureche înainte de a o arunca pe pământ – apoi a declarat, supărat şi nervos, că nu a putut auzi niciun cuvânt şi le-a cerut spaniolilor să părăsească pământurile sale.

Aproape instantaneu, trupele spaniole au ieşit din clădirile abandonate, au dezlănţuit o ploaie de foc asupra incaşilor neînarmaţi şi i-au legat de cai. Disperaţi să îşi protejeze conducătorul divin, însoţitorii lui Atahualpa s-au adunat în jurul lecticii, poziţionându-se între Împărat şi spaniolii ce avansau spre el. Unele surse relatează cum, deşi aveau mâinile şi palmele rănite, mulţi încă încercau să ţină lectica sus, iar unul câte unul cădeau la pământ.

Pizarro însuşi se spune că a participat la măcel pentru a-l captura pe Atahualpa, fiind conştient de valoarea Împăratului în captivitate. Conducătorul incaş, uimit, a fost tras din lectică şi închis într-o cameră din oraş. Între timp, acei oameni din cortegiul său care reuşiseră să scape măcelului au fugit de la locul faptei, crezând, probabil, că preaiubitul lor lider fusese ucis, iar cei aflaţi dincolo de zidurile oraşului nu au dat niciun răspuns, atât de şocaţi au fost de baia de sânge de la Caxamala.

Preţul vieţii prin şi sub ochii lui Dumnezeu

Atahualpa a realizat, rapid, că dincolo de fanatismul religios al răpitorilor săi zăcea o sete ardentă de aur şi bogăţii. Aşa că i-a promis lui Pizarro că va umple camera în care era reţinut cu aur şi două camere alăturate cu argint în schimbul libertăţii.

Pizarro a fost de acord cu propunerea Împăratului şi au fost date ordine imediate la Cuzco şi alte oraşe mari ale Imperiului Incaş pentru ca aurul şi argintul să fie scos din palate şi temple şi trimis la Caxamala de îndată. Incaşii, ascultători, au trimis atât de mult aur şi argint cât au putut, inclusiv statui, pietre preţioase, obiecte de artă. Pe măsură ce mari cantităţi de pietre preţioase şiroiau din toate colţurile imperiului, Atahualpa primea mai multă libertate. I s-a permis să îşi distreze soţiile favorite şi să îşi întâlnească supuşii, însă în acest timp primea învăţămintele creştine de la spaniolii care îl capturaseră.

Până în mai 1533, aproape tot tezaurul incaş – aproximativ 24 de tone – fusese primit şi topit în lingouri de aur şi argint, însă rămăsese problema viitorului lui Atahualpa. Mulţi spanioli doreau ca Împăratul să fie ucis, invocând zvonuri ale unui atac iminent de salvare a acestuia. În final, a fost ţinut un proces pentru a se decide soarta lui Atahualpa.

"Cât despre credinţa mea, nu o voi schimba. Zeul vostru, după cum îmi spuneţi, a fost omorât chiar de către oamenii pe care I-a creat. Dar zeul meu încă are grijă de copiii săi", Atahualpa, 1533

Acuzaţiile de poligamie, mariaj incestuos, incitare la revoltă şi idolatrie sunt doar câteva dintre învinurile ce i s-au adus lui Atahualpa. A fost condamnat la moarte prin ardere pe rug. Convins că sufletul său nu va putea trece în lumea de apoi dacă era ars, în ultimele sale clipe, Atahualpa a fost de acord să fie botezat în credinţa catolică şi astfel, sentinţa sa a fost schimbată la moarte prin strangulare. Când ştreangul se strângea la gâtul Împăratului incaş, clopotele morţii au sunat şi pentru întreg Imperiul Incaş:în 40 de ani, îndepărtata civilizaţie incaşă s-a prăbuşit, iar Sapa Inca nu au mai condus niciodată.

 

 

Sursa:History Revealed, august 2014