Autor 9693 vizualizări


În descrierea diferitelor contingente etnice din armata cu care regele persan Xerxes a invadat Grecia în 480 î.e.n., Herodot introduce și următorul pasaj: „Assyrienii din armată aveau coifuri de bronz împletite într-un anumit fel barbar [a se citi străin – n.r.] nu ușor de descris, scuturi și sulițe și pumnale asemănătoare celor egiptene, măciuci de lemn cu ghinturi de fier și platoșe de in. Lor de către greci li se spune syrieni, dar de către barbari sunt numiți assyrieni. Alături de ei erau chaldeii. Îi conducea Otaspes al lui Artachaios”.  

Sargon al II-lea, unul dintre cei mai puternici lideri assyrieni, şi-a luat chipul strămoşului său, Sargon cel Mare

Assyrienii și chaldeii amintiți de Herodot ca popoare aflate în vremea războaielor medice sub conducerea perșilor sunt nimeni alții decât urmașii assyrienilor și babylonienilor care, înainte de cucerirea persană, construiseră, pornind din Mesopotamia, teritoriul cuprins între râurile Tigru și Eufrat, cele mai mari imperii de până atunci ale Epocii fierului: Imperiul Neo-Assyrian (cca. 911-612 î.e.n.) și Imperiul Neo-Babylonian (612-539 î.e.n.).  

Mai ales assyrienii, originari din nordul Mesopotamiei, din jurul orașelor antice Assur, Kalhu și Ninive, aflate azi în apropierea Mosulului și Erbilului din Irak, conduși de regi abili precum Salmanassar al III-lea (858-824 î.e.n.), Tiglath-pileser al III-lea (745-726 î.e.n.), Sargon al II-lea (722-705 î.e.n.), Sennacherib (705-681 î.e.n.) și Assurbanipal (669-cca. 631 î.e.n.), au rămas celebri în istorie drept ziditorii unui imperiu formidabil, ale cărui hotare se întindeau din Delta Nilului, în Egipt, până pe crestele munților Zagros în Iran, și de la Marea Roșie, deșertul Arabiei și Golful Persic, până în inima Anatoliei, dincolo de Munții Taurus, de unde primeau tribut de la o sumedenie de mici regate.  

Greci războinici pe mare, reprezentaţi pe un vas pictat de Aristhonotos (cca. 680-630 î.e.n.)

Puterea Assyriei nu se baza doar pe armata numeroasă și strict organizată, ci și pe o structură administrativă bine pusă la punct, formată din funcționari instruiți în folosirea a două limbi și scrieri diferite: dialectul assyrian al străvechii limbi akkadiene, folosite și în Babylonul lui Hammurabi cu o mie de ani înainte, scrise cu dificilele caractere cuneiforme prin presarea unor vârfuri de trestie pe tăblițe de lut sau de lemn, acoperite cu ceară, și limba aramaică, răspândită după anul 1100 î.e.n. în întreg Orientul, din Damasc până la Golful Persic, de triburile nomade ale arameilor, scrisă cu cerneală pe foi de papirus sau pe suluri de pergament, folosind alfabetul, recenta invenție a fenicienilor. 

Acest text este un fragment din articolul „Siria: istoria complicată a unui nume" apărut în numărul 224 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei (rețeaua Inmedio, chioșcuri de ziare, benzinării) în perioada 15 septembrie - 14 octombrie 2020, dar și în format digital pe paydemic.com 

 Cumpără Acum

 

 Cumpără Acum