Autor 6006 vizualizări


Bărbierii au apărut la Braşov încă de la finalul secolului al XV-lea, surclasând vracii şi aducând odată cu secolul al XV-lea în Ţara Românească şi Moldova un nou meşteşug. 

Primii reprezentanţi ai acestui meşteşug menţionaţi în documente sunt Ivan şi Nicora barbir. Printre reprezentanţii bărbierilor cunoscători de carte este Gligore din Bucureşti, sau Vasile Gânscă (şoltuz sub Vasile Lupu), dar şi negustori, cum era cazul lui Ioan Bărbierul din Târgovişte care făcea negustorie cu oraşele transilvănene, menţionat în 1547 .

 Este menţionat în 1460 un bărbier şi în slujba lui Ştefan cel Mare, un anume ‘maestru Zoane’, şi unul anonim la Buda.

Pentru nevoile domnitorilor şi ale feudalilor se opta pentru aducerea din Transilvania a bărbierilor, denumiţi totodată cu titulatura de dohtori, cum regăsim la 1 martie 1540 în scrisoarea slavonă a lui Radu Paisie către Gheorghe dohtorul din Braşov. De asemenea termenul este găsit şi la data de 2 ianuarie 1536, tot într-o scrisoare dar de această dată aparţinând lui Petru Rareş care îl cheamă din Braşov pe Grigore “domino doctori ac tonsori” în timp ce o altă menţiune făcea referire la Alexandru Lăpuşneanu care vorbea despre bărbierul său Alexandru din Bistriţa, căreia îi acorda după dispoziţie titulaturi diferite de la chirurg, bărbier, magistru sau chiar doctor . Bărbierii, pe lângă ocupaţia de bază, se ocupau şi de executarea sentinţelor de mutilare, de la crestarea nasului până la tăierea mâinilor.

Plata pentru serviciile unui bărbier era destul de ridicată, astfel că în 1702 o ucisătură (reprezentând bătaie soră cu moartea) care necesita îngrijiri a costat persoana vătămată 7 taleri, dar în lipsa lor, acesta a oferit drept plată un cal.

Chirurgii erau aceiaşi meşteşugari ca şi bărbierii sau vracii, cu singura deosebire că aceştia deţineau atestate din străinătate sau din cadrul breslei de bărbieri-chirurgi, venind totodată la pachet cu pretenţii mai ridicate conforme pregătirii lor. Drept dovadă a prestanţei lor stă folosirea în scop diplomatic de către Neagoe Basarab a serviciilor chirurgului său, raguzanul Hieronim Matievici, pe care l-a trimis în 1518 cu o solie la dogele Veneţiei, unde a fost cinstit împreună cu solii Sfântului Scaun, ai Franţei, Ungariei şi Raguzei, dăruindui-se de către doge rangul de cavaler şi dreptul de a purta pinteni auriţi şi stofe scumpe.

Totodată, în 1574, contele de Tavannes, călător în Ţara Românească, relatează în scrierile sale că a fost îngrijit de chirurgul lui Alexandru Vodă Mircea.

În secolul al XVIII-lea dovadă a posibilităţilor de evoluare socială şi personală apar la noi din ce în ce mai mulţi chirurgi, cu precădere francezi, greci, italieni, germani. Odată cu domnia lui Constantin Brâncoveanu se întâlnesc trei chirurgi în Bucureşti, şi anume Lantier, cel dintâi medic francez stabilit în ţară , Ştefan Sixt, ajuns în 1697, mort şi îngropat la Bărăţie în 1717 , şi al treilea fiind Christian Maler, sosit în 1713, la vârsta de 20 de ani. Cel din urmă moare în octombrie 1741, totodată find pe parcursul vieţii chirurgul spitalului Colţea.


""