Asasinate politice în Germania: cazul lui Walther Rathenau jpeg

Asasinate politice în Germania: cazul lui Walther Rathenau

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Nigel Jones; History Today

Germania anilor ’20 a cunoscut numeroase frământări politice, inclusiv câteva asasinate. Cel mai cunoscut asasinat politic este cel căruia i-a căzut victimă Walther Rathenau, Ministrul de Externe al Republicii de la Weimar. Se întâmpla pe 24 iunie 1922, la scurtă vreme după semnarea tratatului de la Rapallo. Pornind de la această crimă, a apărut și o legendă privind încercările de ispășire ale lui Ernst Werner Techow, unul din ultranaționaliștii ce au pus la cale asasinatul.

Walther Rathenau a fost una din cele mai remarcabile personalități ale Germaniei secolului XX. Industrialist evreu, gânditor și diplomat, Rathenau a pus bazele unui companiei AEG (Allgemeine Elektrizitäts-Gesellschaft), ce avea să devină una din cele mai mari companii ale celui de-al Doilea Reich. În timpul Primului Război Mondial, când importurile Germaniei, vitale pentru funcționarea economiei, erau blocate de blocada engleză, Rathenau a salvat practic țara de la faliment. Jucând un rol similiar cu cel al lui Albert Speer în cel de-Al Doilea Război, Rathenau a administrat resursele reduse ale Germaniei și producția sa industrială, prelungind astfel rezistența germană cel puțin cu câteva luni, dacă nu chiar ani. Pe de altă parte, naționaliștii antisemiți din Germania au văzut în Rathenau nu un patriot care se străduiește să salveze economia țării, ci ca un evreu care se folosește de tragedia războiului pentru propriile beneficii.

După război, Rathenau a devenit Ministru de Externe. Atunci când mama sa l-a întrebat de ce a acceptat funcția, prevăzând că fiul ei va deveni ținta naționaliștilor antisemiți, el i-ar fi răspuns că „nu aveau pe alticineva”. Rathenau a alimentat ura Dreptei împotriva sa atunci când a negociat tratatul de la Rapallo cu Uniunea Sovietică și prin faptul că a insistat că Germania trebuie să respecte toate clauzele ce-i fuseseră impuse prin Tratatul de la Versailles.

Fanaticii naționaliști au înțeles greșit motivele lui Rathenau. Din punct de vedere diplomatic, era de așteptat ca cele două state-proscrise ale Europei, Germania învinsă și Rusia bolșevică, să încheie, în pofida diferențelor ideologice, o alianță de pe urma căreia beneficiau amândouă. Ceea ce opinia publică germană nu știa era că, potrivit clauzelor secrete ale tratatului de la Rapallo, sovieticii permiteau Germaniei să-și refacă în secret forțele armate pe teritoriul Rusiei. De aceea, extremiștii germani au crezut că Rathenau nu face altceva decât să încheie un tratat dubios cu evreii bolșevici de la Moscova.

Freikorps și Organisation Consul

Republica de la Weimar abia a supraviețuit primelor luni datorită organizațiilor paramilitare care au reușit să facă față revoluționarilor spartakiști. Unii din cei mai fanatici membri ai acestor organizații vor forma, sub comanda lui Hermann Ehrhardt, o organizație teroristă clandestină, cunoscută drept Organisation Consul, sau OC.

Scopul OC-ului era eliminarea „criminalilor din Noiembrie”, pe care îi considerau vinovați pentru dezastrul din 1918 și pentru democrația de la Weimar, pe care o detestau. OC-ul este responsabil pentru nu mai puțin de 350 de asasinate, începute în 1921 prin uciderea lui Matthias Erzberg, care a negociat Armistițiul din 1918, și terminat în iunie 1922 prin moartea lui Rathenau.

Grupul însărcinat cu asasinarea Ministrului de Externe era format din doi foști ofițeri, Erwin Kern și Hermann Fischer, însoțiți de Ernst Werner Techow, ca șofer. Cei trei urmau să-l asasineze pe Rathenau pe drumul acestuia de la birou acasă.

În dimineața de 24 iunie 1922, Rathenau a plecat de acasă spre direcția Ministerului de Externe. Pe drum, mașina în care se afla a fost depășită de un Mercedes condus de Techow, moment în care Kern și Fischer, aflați pe bancheta din spate, au deschis focul cu mitraliera. Rathenau a fost ucis aproape imediat.

Chiar și ucigașii săi erau conștienți de faptul că Rathenau era un om excepțional. Credeau însă că el face parte dintr-o mare conspirație sionistă, astfel că el trebuia ucis.

441px Bundesarchiv Bild 183 L40010 Walter Rathenau jpg jpeg

Imediat după comiterea crimei, cei trei s-au despărțit și fiecare a încercat să se ascundă. În vânătoarea începută imediat după moartea lui Rathenau, care a șocat întreaga Europă, Kern și Fischer au murit în timpul unui asediu al poliției, iar Techow a fost capturat după ce propriul său unchi, la care venise pentru ajutor, l-a dat pe mâna autorităților.

Pentru că nu făcuse altceva decât să conducă mașina în care se aflaseră ucigașii, Techow, care a mai susținut că fusese amenințat de Kern pentru a lua parte la asasinat, a fost judecat împreună cu alți participanți la complot mai puțin importanți, și a fost condamnat la 15 ani de închisoare.

Din acest moment începe legenda din jurul lui Techow. Se spune că, la un moment, ar fi primit o scrisoare care i-a schimbat viața. Mamei lui Rathenau i-ar fi scris că îl iartă pe ucigașul fiului său, spunând că „dacă l-ar fi cunoscut pe fiul meu, cel mai nobil om de pe acest pământ, ar fi îndreptat arma împotriva sa”. Apoi, eliberat din închisoare în 1927, Techow ar fi fost îngrozit că vechile sale idealuri erau apărate acum de Partidul Nazist. Mai mult decât atât, potrivit poveștii, Techow l-ar fi pălmuit pe însuși Joseph Goebbels, spunându-i că „nu l-am ucis pe Rathenau pentru porci ca tine”.

În continuare, Techow ar fi fugit din Germania nazistă și s-ar fi înrolat în Legiunea Străină franceză, sub numele de Ernest Tessier”. Ar fi luptat în Maroc, Siria și Indochina, iar în primele luni ale războiului l-ar fi cunoscut chiar pe nepotul lui Rathenau, căruia i-ar fi mărturisit că a citit, în închisoare, cărțile celui pe care l-a ucis, ajungând la concluzia că antisemitismul care l-a împins spre acea crimă era rezultatul unor „forțe întunecate” din sufletul său. „Nu-mi doresc decât să am ocazia de a îndrepta răul pe care l-am făcut”, ar fi mărturisit Techow. Un an mai târziu, după ce se stabilește la Marsilia, Techow ar fi avut această ocazie, ajutând mai bine de 700 de evrei să fugă din Franța ocupată.

Asasinul meu preferat

În spatele acestei legende se află de fapt un jurnalist american. George W. Herald a publicat, în aprilie 1943, un text intitulat „Asasinul meu preferat”, în care susținea că a cunoscut, cu trei ani înainte, un căpitan din Legiunea Străină franceză pe nume Tessier, și că acesta era de fapt nimeni altul decât Ernst Werner Techow, unul din asasinii lui Rathenau. Acesta i-ar fi mărturisit că scrisoarea primită de la Mathilde Rathenau i-ar fi schimbat complet viața și l-a împins să se dezică de antisemitism, să plece din Germania pentru a lupta în forțele franceze și să încerce să apere cât mai mulți evrei.

Deși povestea a părut neverosimilă de la bun început, ea a început să circule și, în scurtă vreme, mulți oameni credeau că asta era adevărata poveste a lui Techow. Ulterior, istoricul Martin Sabrow a reconstituit biografia lui Techow și a arătat că nimic nu era adevărat.

Techow a fost eliberat din închisoare în 1930 și a intrat în rândurile NSDAP-ului și ale SA-ului. În 1931, el a fost expulzat din partid din cauza participării la revolta lui Walter Stennes, liderul SA. Ultima apariție publică a lui Techow a fost în 1933, la dezvelirea unui monument închinat asasinilor lui Rathenau. Techow s-a înrolat în Marina germană în 1941, dar a fost rănit în 1942. La scurtă vreme înainte de sfârșitul războiului, a intrat în Volksstrum, forța națională de miliție înființată de Hitler în octombrie 1944, și a fost luat prizonier. Se pare că Techow, al cărui certificat de deces este datat 9 mai 1945, ar fi fost ucis de un soldat sovietic.

Așadar, nimic din legenda din jurul lui Techow nu este adevărat. Era, într-adevăr, de-a dreptul neverosimil ca fanaticul antisemit judecat pentru asasinarea lui Walther Rathenau să ajungă să lupte împotriva regimului nazist și să salveze evrei.

Nigel Jones, Actors of Atonement:The Assassination of Walther Rathenau, în „History Today”, Vol. 63, nr.7, 2013