Autor 34019 vizualizări


Epopeea militară și politică a lui Mihai Viteazul este destul de bine cunoscută, cu toate că multe detalii istorice au fost acoperite și înlăturate de mitologia creată în jurul domnitorului și al perioadei sale. Asasinarea sa, de exemplu, a fost înregistrată în câteva variante, întâi de la martorii oculari care au scris rapoarte oficiale și scrisori, apoi de istoricii secolelor ulterioare. Dacă povestea dispariţiei voievodului este clară, mai puțin clară sau chiar tenebroasă e istoria osemintelor lui, dintre care doar craniul odihnește azi liniștit într-un sarcofag la Mănăstirea Dealu. 

După victoria obținută la Guruslău de către armatele aliate comandate de Mihai Viteazul și de generalul austriac de origine albaneză Giorgio Basta, comandantul trupelor austriece din Transilvania, cei doi comandanți au așezat tabăra comună lângă Turda. Aici va sfârși voievodul român, la 9 august 1601. 

În rapoartele și scrisorile trimise din Transilvania se spune că Basta l-ar fi chemat pe Mihai la sfat, dar și ca să-l chestioneze asupra unor zvonuri care erau din ce în ce mai dese, și anume legăturile lui cu transilvănenii și intențiile față de Transilvania, existând suspiciuni că domnul muntean ar fi vrut să pună mâna singur pe ea. 

Mihai ar fi refuzat să se prezinte, așa că, în dimineața cu pricina, Basta ar fi trimis două steaguri de valoni și două steaguri de germani spre tabăra lui Mihai – în cel puțin un raport se spune că fiecare tabără avea ațintite tunurile una spre cealaltă – pentru a-l aduce cu forța. Descrierile sunt unanime în a prezenta refuzul categoric al lui Mihai și faptul că s-a întins spre una dintre multele săbii pe care le avea în cort, spre a-l lovi pe comandantul valon.

Rapoartele menționează că Mihai a fost lovit abia acum de o halebardă în inimă, pe când un soldat german i-a tăiat capul – unele surse menționează o lovitură, altele, două. Sunt menționați cei care mor alături de voievod. Un raport spune clar că Basta i-a angajat în armata sa pe soldații lui Mihai. De față cu aceștia, Basta a dat citire unor scrisori care ar fi fost găsite în cortul voievodului sau interceptate anterior, în care se vedea clar dovada trădării sale și a unei alianțe cu otomanii și transilvănenii. 


Una dintre multele stampe de epocă modernă reprezentând asasinarea voievodului român. Aceasta provine din Olanda și a fost realizată în 1703. (sursa: WIKIMEDIA COMMONS)

Două surse menționează că Mihai Viteazul ar fi fost înconjurat de Basta noaptea, iar una spune chiar că ar fi fost sugrumat. Una dintre surse – scrisoarea lui Ieremia Movilă către regele Poloniei – spune că ar fi fost ditamai bătălia între două armate de 2-3.000 de oameni.

Nu se menționează nicăieri unde au fost îngropați cei din suita domnitorului care au pus mâna pe arme în momentul fatidic și au fost uciși. De asemenea, nu se spune ce s-a întâmplat cu cadavrele consilierilor lui Mihai, capturați, interogați, schingiuiți și executați de Basta. Vor fi fost aruncate și trupurile lor, cu siguranță, în vreo groapă comună, pentru a nu periclita sănătatea taberei. Nu a fost descoperită vreodată o astfel de groapă în zonă, sau nu a fost sesizată o astfel de descoperire. 

Rămâne în continuare o enigmă unde se afla armata lui Mihai Viteazul la momentul respectiv. Chiar dacă știm că o mare parte din ea era formată din mercenari străini, care slujeau doar banul, chiar dacă știm că o parte dintre trupe, câteva sute de oameni, fusese trimisă spre Făgăraș cu o zi înainte, sau că alte trupe erau prin Transilvania, sau că altele trebuiau să vină din Muntenia, este cel puțin ciudat că voievodul nu avea trupe românești alături, și că a trebuit să-i ceară lui Basta trei sute de oameni pentru a merge să-și recupereze familia. Studiind documentele, misterul persistă. 

Nu se ştie unde s-ar putea afla scheletul lui Mihai

La vremea respectivă, Doamna Stanca, soţia voievodului, i-a cerut voie guvernatorului Transilvaniei, Giorgio Basta, după ce s-au mai liniștit apele, să ridice o capelă pe locul unde fusese asasinat Mihai. Aceasta a primit aprobarea și a construit o capelă, la circa trei kilometri sud de centrul Turdei, capelă care a dăinuit până în 1830, când ar fi fost distrusă de un fulger. Este, deci, posibil să fi fost o capelă din lemn, probabil refăcută și îngrijită de românii din zonă de-a lungul a două secole. Se pare că pe locul capelei ar fi fost instalată o cruce comemorativă, care era însă des profanată de cei care nu-i păstrau o amintire plăcută fostului domnitor. 

Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, terenul cu mormântul ar fi fost cumpărat de un preot greco-catolic, Vasile Moldovan, din Sânmihaiu, pentru a feri mormântul de profanări. La începutul secolului XX, în acel loc se găsea o cruce, la care s-ar fi închinat și perechea regală a României, Ferdinand și Maria, în 1919, în timpul vizitei lor în Ardealul alipit României.

În 1928, după dorința deja defunctului rege, s-a ridicat o masivă troiță de lemn, mutată în muzeul din Turda în 1977. În locul troiței s-a ridicat un obelisc de 1.601 centimetri înălțime (anul morții lui Mihai), iar acesta străjuiește şi acum locul – pe Aleea Obeliscului. 

În fine, în 2005 s-a ridicat în vecinătate și o bisericuță identică celei construite de voievod la București, devenită între timp mănăstire. 

Capelă, cruce, troiţă, obelisc ‒ pe locul asasinării domnitorului

Cu toate că se vorbește despre „mormântul lui Mihai Viteazul” sau chiar despre „mormântul cu trupul lui Mihai Viteazul”, „sarcofagul” de lângă obelisc este de fapt un cenotaf, adică un mormânt gol. Nu s-a vorbit absolut niciodată din 1601 despre găsirea sau manevrarea sau reînhumarea osemintelor lui Mihai Viteazul pe Câmpia Turzii. Nu s-a găsit în zonă niciun schelet care să se potrivească descrierilor vremii și care să poarte măcar urmele rănilor provocate de asasinii săi. Adevărul este că nu se știe unde s-ar putea afla scheletul lui Mihai. 

Dacă, într-adevăr, capela, apoi crucea, apoi troița și acum obeliscul se află exact în locul unde a fost ucis, și anume pe locul unde se aflase cortul său, în mijlocul taberei sale, s-ar putea calcula dimensiunea întregii tabere „aliate” și căuta „la marginea drumului” – care drum?!

Nu avem nicio hartă a taberei, nicio descriere a așezării sale exacte sau a dimensiunilor sau a altor elemente. Cu siguranță, scheletul voievodului se află încă undeva pe acel câmp, dacă nu a avut ghinionul de a fi scos sau distrus de diferite lucrări agricole sau de infrastructură de-a lungul vremii. 

În cazul fericit în care osemintele sale nu au fost deranjate în mai bine de patru sute de ani, ar fi un mare eveniment dacă, într-o bună zi, complet accidental, cineva ar da peste acestea. Ar fi o reparație (tehnic vorbind, fizică, dar totuși mai mult morală) față de voievod și de destinul său zbuciumat. 

Fragmentul de mai sus face parte din articolul „Asasinarea lui Mihai Viteazul. De la surse istorice la instrumentare politică”, apărut în  numărul 237 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 octombrie - 14 noiembrie 2021, și în format digital pe paydemic.com.

 Cumpără Acum

 

 Cumpără Acum