Asasinarea lui Iorga, o crimă de stat?

Autor 14891 vizualizări


Tainele asasinării academicianului Nicolae Iorga, în noaptea de 27 spre 28 noiembrie 1940, de către o echipă de legionari, stârnesc şi astăzi curiozitatea şi interesul istoricilor. La 72 de ani de la trecerea în nefiinţă a reputatului istoric, „Historia” încearcă să răspundă la întrebarea:A ştiut generalul Ion Antonescu că Mişcarea Legionară plănuieşte uciderea celui care l-a „denunţat” pe Căpitan? Răspund la această întrebare istoricii Dinu C. Giurescu şi Cristian Troncotă, iar istoricul Florin Müller aduce în discuţie modul în care a fost folosit Iorga de către dictatura carlistă.

Dinu C. Giurescu:Antonescu n-a ştiut ce-i pregătesc legionarii lui Iorga

Nicolae Iorga, ca toţi istoricii din generaţia sa, era un om care-şi iubea patria şi, de aceea, de multe ori în scrierile sale sunt profunde accentele de evidentă dragoste pentru România şi de apărare a intereselor fundamentale româneşti. Toate aceste aspecte trebuiau să îi apropie pe legionari de Profesor, dar, din păcate, lucrurile au stat altfel.

În 1938, în momentul când Regele Carol al II-lea şi-a instaurat regimul autoritar, Nicolae Iorga a făcut parte dintre consilierii regali. S-a numărat printre acei cărturari şi intelectuali care au acceptat noua ordine politică şi s-a integrat în ea. De aici au şi plecat neînţelegerile majore dintre Corneliu Zelea Codreanu şi Nicolae Iorga.

 

Click aici pentru a vedea o galerie foto deosebită cu Nicolae Iorga

În martie ’38, într-o scrisoare, Căpitanul îi reproşa lui Nicolae Iorga că are o atitudine ambivalentă. Pe de-o parte, a încurajat sentimentele naţionaliste ale tineretului, iar pe de altă parte, face şi politica cealaltă, acceptând nenumărate compromisuri. Savantul, care era şi o fire pasională, s-a simţit jignit. A făcut o plângere la Parchet că a primit o scrisoare în care este acuzat de o serie de lucruri neadevărate. Regimul autoritar al lui Carol al II-lea s-a folosit de această reclamaţie a lui Nicolae Iorga şi l-a arestat pe Corneliu Zelea Codreanu.

Pentru calomnie, Codreanu nu putea primi o pedeapsă cu privarea de libertate mai mare de câteva luni de zile. Însă regimul carlist a transformat acest proces de calomnie într-unul de subminare a autorităţii statului. Deşi a fost apărat de jurişti foarte buni, într-un proces politic acest aspect nu mai contează şi Codreanu a fost condamnat la zece ani de închisoare. Cei zece ani s-au terminat brusc în noiembrie 1938 când, din ordinul lui Carol al II-lea, Căpitanul şi alţi deţinuţi legionari au fost ucişi în timp ce erau transportaţi de la Râmnicu Sărat spre închisoarea Jilava. În apropiere de Tâncăbeşti, cele două camioane care-i transportau pe deţinuţi s-au oprit şi legionarii au  fost strangulaţi. Apoi, li s-a tras un glonte în spate, pentru a simula, în felul acesta, fuga de sub escortă. Corpurile neînsufleţite au fost duse la Jilava şi îngropate sub o placă din beton. De aici s-a născut ideea că Nicolae Iorga e autorul moral al acestor asasinate. De ce? Pentru că plângerea lui împotriva lui Zelea Codreanu a servit drept motiv pentru declanşarea întregii proceduri judiciare şi, pe urmă, i-au adus şi moartea Căpitanului.

 

Iorga nu a fost incriminat în niciun fel de regimul Antonescu

După ce legionarii au venit la conducerea ţării, în septembrie ’40, Nicolae Iorga n-a fost incriminat în niciun fel de regimul Antonescu. Totuşi, Iorga şi-a încetat apariţia în „Neamul românesc”, pe care-l publica de zeci de ani, şi s-a retras în vila lui de la Sinaia. Deşi ziarele legionare îl atacau dur pe academician, acesta nu se afla printre cei pe care noul regim i-a arestat. De altfel, guvernul Antonescu i-a arestat pe ministrul de Justiţie, Victor Iamandi, pe generalul Gheorghe Argeşanu, care era primul ministru al Guvernului imediat după asasinarea lui Armand Călinescu, şi o serie întreagă de comisari, judecători etc., socotiţi direct vinovaţi de represiunea desfăşurată de regimul carlist împotriva legionarilor.

Asasinarea lui Armand Călinescu de către legionari i-a oferit Regelui Carol al II-lea prilejul să ordone o represiune sângeroasă la adresa Mişcării Legionare. Nu mai puţin de 251 de legionari au fost ucişi fără judecată. Au fost ucişi cei care erau închişi la Râmnicu Sărat, la Miercurea Ciuc, în lagărul de la Vaslui, plus câte trei membri ai Legiunii din fiecare judeţ, ridicaţi peste noapte, împuşcaţi şi lăsaţi în piaţa publică pentru a-i vedea lumea.

Analizând toate aceste date, era normal ca, odată veniţi la putere, legionarii să provoace un val enorm de resentimente împotriva vechiului regim;şi aici l-au asociat şi pe savantul Nicolae Iorga. Cei suspectaţi că ar fi fost vinovaţi pentru crimele împotriva legionarilor din vechiul regim au fost închişi la Jilava, unde urmau să fie judecaţi, cu procedură judiciară, conform legilor existente atunci în România.

În momentul în care s-a apropiat comemorarea a doi ani de la asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, administraţia Antonescu n-a mai reuşit să controleze situaţia. Exista o poliţie a statului, exista o Siguranţă a Statului, dar exista şi o poliţie legionară. În acelaşi timp, Legiunea a organizat şi nişte comandouri cu scopul de a-i lichida sumar pe cei din regimul carlist socotiţi vinovaţi de tot ce s-a petrecut. În  zilele de 27 şi 28 noiembrie 1940, lucrurile au scăpat de sub control. O echipă de legionari s-a prezentat la vila lui Nicolae Iorga, l-a ridicat şi l-a împuşcat pur şi simplu, fără niciun fel de forme, şi i-a lăsat corpul acolo, în Pădurea Strejnicu, în apropiere de Ploieşti. Legionarii l-au ridicat pe Iorga pretextând că el e vinovatul moral pentru moartea Căpitanului.   

Alţii l-au ridicat pe Virgil Madgearu, nici acum nu ştiu ce-i reproşau acestuia, că Madgearu era un economist de mare clasă, şi l-au împuşcat în pădurea Snagov. Tot atunci au fost asasinaţi patru comisari de poliţie aflaţi în beciurile Prefecturii, alţi doi ridicaţi de acasă şi azvârliţi într-o pădure şi 64 de deţinuţi politici din închisoarea Jilava.

Legionarii din Guvern s-au făcut că nu ştiu nimic

În ceea ce priveşte controversa că Ion Antonescu ar fi ştiut sau ar fi bănuit că Nicolae Iorga urmează sa fie asasinat de legionari, eu nu o consider plauzibilă şi deocamdată lipsesc documentele istorice care să o susţina. Generalul Antonescu (foto dreapta), indiferent de păcatele lui şi de ce a făcut, era un om al Legii. Imediat ce s-au consumat asasinatele, a doua zi, Ion Antonescu a convocat un Consiliu de Miniştri. S-au păstrat notiţele de la acel Consiliu.

Acolo el a spus foarte clar:„Mâna de nemernici care au făcut această crimă va fi pedepsită în mod exemplar. Eu nu voi lăsa ca ţara şi viitorul acestui neam să fie compromise de acţiunea unei bande de terorişti. Statul al cărui conducător sunt nu se va lăsa subminat de dezlănţuirea instinctelor de bestialitate ale unor descreieraţi. Pedepsirea celor de la Jilava mi-o rezervasem eu, prin justiţia ţării, strada mi-a luat acest drept venind să-şi facă singură dreptate. Toată mândria mea era să nu am mâinile pătate, mi-aţi nimicit cu fapta alor voştri această mândrie”.

Antonescu s-a adresat miniştrilor legionari din Guvern, Horia Sima, Vasile Iaşinschi şi celorlalţi care erau miniştri de stat. Replica lor a lăsat de dorit:„Nu am ştiut nimic. S-a făcut fără ştirea noastră. A fost un lucru făcut pe care totuşi Legiunea nu l-a vrut”.

Generalul Antonescu a cerut predarea celor care au făcut asasinatele fiindcă Mihai Antonescu era „ad-interim” la Justiţie. Evident, că fruntaşii legionari au refuzat predarea asasinilor. După ce Legiunea a fost scoasă de la putere, o parte dintre ei au fost arestaţi, ceilalţi au fugit în Germania – între care şi cei care-l asasinaseră pe Iorga. Cei care au fost arestaţi, au fost judecaţi, unii dintre ei au fost chiar împuşcaţi pentru asasinatele din noaptea de 27 spre 28 noiembrie 1940.

Cum s-a sfârşit relaţia Antonescu-Mişcarea Legionară

Asasinatele din noiembrie au contribuit la ruptura dintre generalul Antonescu şi Legiune. Pe de altă parte, generalul Antonescu era profund nemulţumit de modul cum aveau loc românizările, adică preluarea întreprinderilor şi afacerilor evreieşti de către români. De fapt, era o acţiune menită să îmbogăţească mai ales pe cei care efectuau românizarea, or generalul era un om al ordinii. Zilnic spunea:„Nu aşa, lucrurile trebuie făcute în ordine”. Şi nici nu putea să le facă altfel fiindcă multe dintre întreprinderi şi multe unităţi din viaţa economică erau în mâna evreilor români. Făceau parte din viaţa de zi cu zi. Dacă le luai aceste unităţi şi întreprinderi, toată viaţa economică se dezorganiza dintr-o dată, ceea ce el nu putea să admită.

Excesele acestei aşa-zise românizări, asasinatele de la Jilava, brutalităţile poliţiei legionare, care voia să se substituie poliţiei oficiale,   toate acestea au contribuit la ruptura dintre legionari şi Ion Antonescu. La începutul lui ianuarie, conducătorul statului ajunsese la concluzia că este bine să se separe de Legiune. Momentul a venit după întrevederea din 13 ianuarie cu Führerul Adolf Hitler, atunci când a obţinut lumină verde din partea conducătorului Germaniei pentru a-i îndepărta pe legionari de la putere. Antonescu i-a înlocuit câteva zile mai târziu pe toţi prefecţii legionari. Şi asta a fost mişcarea care a declanşat rebeliunea.

""